LA POALELE MUNTELUI SEMEȚ

         

      Apare în fața mea instantaneu,tăindu-mi calea și-așa destul de aglomerată.Exact ca lupul în ochii iedului nevinovat .

-  Ce faci omule? Ce bine-mi pare că te văd !

Încerc să-mi amintesc de unde îl cunosc,dar nu-mi dă timp să-mi răscolesc memoria.

-  Tot acolo ești?

-  Tot....

-  Și e bine,e bine?

-  Da,e bine !

Mă uit la el și nu știu cine este.Alzhaimerul să-mi dea târcole chiar de la vârsta asta? Sau am uitat că sunt trecut deja de prima tinerețe?

-  Nea Nelu ce mai face? atacă cu altă întrebare.

Doi neuroni prin creier se simt scandalizați. Probabil doar pe aceia îi mai am.

-  Care nea Nelu?

-  Cum ,nu-l știi pe nea Nelu?! Ăla bătrânul,mai simpatic !

- Aaa ... a ieșit la pensie ! spun cu bucuria celui care a reușit până la urmă să intre în poveste. Se pare că încă mai funcționez !

-  Să-i transmiți urări de bine de la mine !

- O să-i transmit cu siguranță ...numai că am uitat cum te numești ! îi zic cu vocea sugrumată de rușine.

-  Cum naiba ?! Păi de,când se ajunge omul.... Costel !

Imi iau o mimă deslușită pe deplin.

-  Aa,da,da .... Costel !

Vocea-mi rămâne la fel de sugrumată. Abia se mai aude .

-  Ok,îmi pare bine că te-am revăzut ! Hai vino să te-mbrățișez că poate așa n-o să-ți mai uiți prietenii. !

 Si mă îmbrățișează strâns. Ciudată îmbrățisare pentru doi oameni serioși, cu păr cărunt la tâmple.Dar bine că nu mă ține mult ,mă mai cunoaște lumea prin oraș. Si lumea știe că am o singură orientare. Continui drumul meu umplut de ocupații până peste cap. Mai am de luat benzină,în rest le-am cam făcut pe toate. Îmi trebuie ceva timp să-mi regăsesc mașina ,pierdută într-o parcare ambulantă pe trotuar.Noroc că mi-e fidelă,nu pleacă fără mine. Direcția benzinărie ! Trebuie alimentată la refuz ,doar mâine o să îmi duc familionul în week-end la Sinaia ! Ne-așteaptă neaua albă,instructorul de schi  și cana plină de vin fiert. Pe ea n-am refuzat-o niciodată ! Ce piruete o să mai trag !

    Așa îmi place mie ,să fie rezervorul plin chiar dacă mașinuța cam gâfâie în pantă. Optimistul a creat automobilul iar pesimistul i-a pus niste air-baguri ! Dar amândoi au vrut progresul omenirii ! Eu trag de multe ori spre partea dreaptă ! Dar nu sunt pesimist ,ci doar prevăzător ! Dacă șoseaua e blocată și tremurăm de frig? Asa,dăm drumul la motor !

    Ajung la casă să plătesc. Bag mâna în buzunarul de la piept să caut portofelul. Iar portofelul...nicăieri ! Adică nu prin preajma mea. Cu siguranță ...in preajma lui Costel ! Si  neuronii ăia doi ai mei se iau la ceartă în carapacea  mare care e prevăzută pentru creier.Iar rozaliul din obraji se face în scurt timp, verde-albăstrui . La fel ca șalopeta casierei ce mă privea suspect.

-  Am fost jefuit,trebuie să anunț poliția !

Dar casiera nu pare chiar surprinsă:

-  E veche asta , mai schimbați și voi repertoriul !

-  Ce repertoriu domnișoară,n-auzi c-am fost furat?

-  Unde ,aici,la benzinărie?

-  Nu...pe bulevard !

-  Aha...ești bulevardier !  Păi și ce-i treaba mea? Ai băgat benzină ,plătești ! Vrei să te plimbi moca pe șosele? sare cu gura direct la beregată.

-  Plătesc domnișoară ,dar nu-nțelegi că n-am cu ce?

-  Hai că mă ții de abureli și eu am treabă  ! Sorine ,vino până aici că domnul are chef de goange !

    Sorin e bine dezvoltat. Cred c-a mâncat numai spanac,ca Popeye marinarul,cu care seamănă-n profil. Si are și pistol la cingătoare.

-  Trage mașina în partea dreaptă  si du-te acasă și ia bani !

-  Până acasă sunt patru kilometri !

- Păi ce contează ,noi aici avem non-stop,poate ajungi până diseară că trebuie să eliberezi parcarea ! Hai pune-ți țurloaiele la lucru și nu mai pierde timpul !

Până la urmă malacul nu zice tocmai rău ! Timpul înseamnă bani,iar bani pierduți înseamnă timp pierdut !

    Îmi caut telefonul să sun după un taxi. Dar telefonul...nu e de găsit.Probabil e în voiaj cu portofelul, prin pantalonii lui  Costel. Așa c-o iau la pas ,pe scurtături. Si după aproape o oră,am ajuns.

- Dă-mi te rog cardul tău,pe-al meu mi l-a furat ! Cu tot cu bani si acte !

- Cum naiba ți l-a furat? sare nevasta cu gura mare, de nevastă . Ti-ai pierdut de tot simțul realității?

- Ăsta mi-era prieten bun,mi-a luat și telefonul !

- Si telefonul ? Ăla touch-screen pe care aveam și pozele de astă –vară,din concediu? Esti chiar nesănătos !

- Lasă că vine ea și altă vară ! Acum dă-mi cardul ca să recuperez mașina !

- Ți-a luat și mașina ?! Pe tine de ce naiba nu te-a luat ?

Nu-i mai răspund, fiindcă așa sunt eu, bărbat drăguț. O las să aibe ultimul cuvânt !  M-arunc în taxi și-n cinci  minute zâmbesc triumfător,fluturându-mi cardul prin fața casieriței :

- Poftiți,să nu mai ziceți că sunt infractor! 

- Mda...scuze ! Problema e c-avem o oarece problemă !

La asta chiar nu m-așteptam.

- Adică ??

- Adică ni s-a stricat de cinci minute cititorul de carduri. Plătiți doar cu bani cash !

- Cum cash ?

- Cash sau gheață ,depinde ce v-alegeți !

- Domnișoară, vă bateți joc?

- Nu,uite ,am pus afiș pe geam,scrie destul de clar ,numai cu banii jos!

- Înțelegeți că trebuie s-ajung și la politie ca să declar c-am fost furat ! Trebuie să iau mașina ca să mă mișc mai repede ! Vin pe urmă și vă plătesc !

- Nu,nu,nu ...nu merge așa ! Vă duceți până aici în centru ,scoateți banii si ridicați mașina! Noi nu lucrăm pe datorie !

Lumea de la coadă începe să se-agite :

-  Du-te, domnule, și scoate bani, ca să plecăm odată de-aici !

 As fi avut ceva adăugiri ,dar malacul de Sorin mă bate convingător pe umăr. Iar cu arătătorul mi-arată direcția de ieșire.

  Mai trece un sfert de oră și sunt în fața tuturor, la bancomat . Bag cardul,tastez codul si-astept cu mâna-ntinsă la gura de ieșire. Dar cardul...țuști afară ! La câte mi s-au întâmplat era chiar culmea să reușesc din prima ! Refac operațiunile și-aștept din nou cu mâna întinsă. Si cardul încăpățânat ,se-aruncă iarăși  din cutie. Tastez din nou si-apoi din nou...Iar cardul nu mai iese. Nici banii așteptați.

- Alo ,domnu , jocurile mecanice sunt puțin mai sus pe dreapta,sare un om din fundul cozii. Vă puteți duce să vă jucați la butonașe !

- Nu știu de ce nu vrea să îmi dea bani !

- Păi poate că n-aveți , își dă cu presupusul un altul mai din față.

- Eu știu că sunt ,dar...

  Si imediat îmi pică fisa. Cardul nevestei are alt cod,cu totul diferit de codul meu. Asa că îl declar nevinovat.

- Ideea e că nu știu codul,încerc să-i lămuresc.

 Apare și omul de la pază :

- Al cui e cardul, dacă nu vă supărați ? întreabă cu bucurie că a prins hoțul și va primi o primă.

- Al soției !

- Domnule ,dă-te la o parte si lasă-ne  să scoatem banii că noi  n-am ajuns încă la măna femeii, sar alții de la coadă.

   Mai că i-aș fi lăsat, dar cardul meu era înăuntru. Până la urmă a înteles ideea și nu mai vrea să iasă afară.

- Mi s-a blocat ! Deci n-aveți cum !

- Păi sun-o dom′le să ți-l spună ! vine o doamnă cu ideea. Întotdeauna am spus că femeile au inteligență mai multă ca barbații . Iar unele o mai și folosesc.

- As suna-o ,dar ...mi-am uitat telefonul ! Dacă mi l-ați împrumuta să sun puțin acasă ,am rezolva problema !

  Mi-l întinde cu simpatia pe care o poate avea pentru un rătutit ca mine.

Nevasta nu îmi răspunde chiar din prima. Abia pe la a patra.

- Mamă ,spune-mi te rog codul tău pin că l-am uitat !

- 4965 ! îmi spune cu vocea ridicată.

 L-au auzit și cei de pe trotuar.Iar doi din ei se-nvârt interesați în jurul cozii de la bancomat.

- Îl țin pe speaker fiindcă nu stau prea bine cu auzul,îmi dă femeia explicații.

N-am timp prea mult să îi răspund. Formez,scot cardul, bag cardul și scot banii. Si toți răsuflă ușurați. Alerg din nou să-mi iau mașina.

- Vedeți că totul se rezolvă cu răbdare? întreabă casiera cu ton de filozof.

- Răbdarea domnișoară,e pentru fiecare un pahar în care torni și torni și torni...Însă până la urmă ,pentru o simplă picătură ,se supără și dă pe dinafară.La alții e ditamai paharul,la mine e doar un păhărel !

   O las cu degetul în bărbie și ies să îmi ridic mașina.Pe care  o conving să mă ducă  în viteză ,la poliție.

S-o fi împărțind ceva aici ,de e asa aglomerat? Sunt patru uși de sticlă și tot atâtea cozi. Noroc că e organizare,pe fiecare ușă este lipită destinația. La primul ” omucideri”. Sunt încă viu așa că trec la următorul. ” Violuri ” ! Cred c-am avut noroc, că ambii ne grăbeam, că la așa îmbrățișare ,nu poți să știi ce se-ntâmpla ! Urmează ” agresiuni fizice și verbale ”Parcă nu prea s-ar încadra. El m-a furat civilizat. Si în sfârșit ” găinării ” !

E ca la cinema . Doar că aici te duci la filmul în care ai fost actorul principal.Sau unul dintre ei. Îngroș rândul fraierilor și-aștept să-mi vină rândul. Niciunul  nu vorbește cu ceilalți. Probabil din orgoliu. Si trec așa în tăcere încă vreo două ore.

   Polițistul îmi ascultă povestea care dealtfel,nu e foarte lungă. Nu e destul de lămurit și vrea clarificări:

- Ochii ?

- Căprui .

- Nu ai dumitale,ai suspectului !

- Părcă albaștri,nu știu exact,oricum culoare mai deschisă.

- Adică Paul Newman sau Alain Delon ?

- Nu înțeleg !

- Albastru spălăcit sau albastru pătrunzător?

- Eu știu ?!…cred că albastru de metil !

Se arcuiește din sprâncene în semn de încruntare.

- Buze cărnoase ,Adam Sandler sau subțirele, Armand Asante?

- Așa și așa !

- Adică cum așa și asa? Una cărnoasă și alta subțirică ? întreabă total nedumerit.

- Adică potrivite.

- Aha… Statura? Danny de Vito sau Clint Eastwood?

- Mai degrabă Claude van Damme,adică normal de bine făcut.

- Îhî… si părul? Bruce Willis sau Antonio  Banderas?

- Nu stiu ce să vă spun,cam Al Pacino.

- Al Pacino în tinerețe sau mai la bătrânețe?

- Mai la bătrânețe !

- Mda,deci păr vâlvoi…

- Si grizonat la tâmple , vin cu adăugiri.

- Îmbrăcăminte ?

- De bărbat..geacă și pantaloni.  Închise….

- Adică închise cu fermoar?

- Adică închise la culoare !

- S-a notat ! Câți bani spuneai că îți lipsesc?

- Banii ca banii ,dar actele sunt cele importante. Permisul,cardul,buletinul…

 Se freacă instinctiv pe frunte ,preocupat forțat fiind de ce-mi va spune în continuare.

- Domnule,uite cum stă treaba exact. Dumneata nu esti prea sigur pe ce spui. Crezi că are ochi albaștri,statura mai degrabă potrivită si părul oarecum vâlvoi. Cu așa descriere completă îl găsim în vreo cinci luni.Si spui că actele îți trebuie…

- Normal !

- Atunci e indicat să le declari pierdute. Declari că le-ai pierdut ,fiindcă ai fost căscat. Si-așa nu poti să spui c-ai fost cu ochii în patru. Le afisăm în monitor ca nule și într-o lună ai altă poză-n buletin. Si nu ne încărcăm nici noi cu caz nerezolvat !

”Deci asta era ,vrei să dați bine pe ecran . Poliția rezolvă tot ! Păi cu așa aplomb nu te mai miri de ce zâmbesc toți infractorii ! ”

- Totusi,n-ar trebui să-l căutați ? Cu siguranță o să îi fure și pe alții !

- Păi n-am spus că nu-l căutăm. Dar poate alții ne dau descrieri mai exacte !

  Ies amețit total de explicații. Undeva în depărtare,muntele alb,strălucitor, se ridică semeț deasupra tuturor.Există pe pământ și oameni realiști și oameni visători.In timp ce realiștii știu cu exactitate încotro să se indrepte, cei visători au ajuns demult acolo.

   Iar eu sunt fleașcă peste tot. De la atâtea piruete !

  

                                                                                                           Dan  Gheorghilas

NINGE MULT

Ninge cu fulgi mari într- o priveliște de alungat tristețea.Poate doar hăurile adânci să te mai înspăimînte.
La un moment dat, mașina se oprește într-un sat cățărat curajos pe munte.Ușa se deschide și liniștea dispare ca prin farmec.
- Dar urcă odata Jagardel, c-am înghețat aicea!se-aude de afară o voce răgușită de tutun, a unui bărbat.
- No,ai răbdare ,vrei să se-mpiedice copilul,că doar nu pleacă imediat! îl repede o altă voce, de data asta de femeie.
Brusc, mi-am adus aminte că România e și locuită.
În spatele lui Jagardel apar unul câte unul, umplând culoarul strâmt de autobuz.Trei fete ,impletite in codite negre,lungi si doi băieti,cam de gimnaziu,cu răsad de mustăcioare. Apoi femeia....multă,neagră și urâtă cum ar zice unul mai hâtru decăt mine.Iar la sfârșit.... capul familionului.C-o pălărie mare de sub care țâșnesc două mustăți răsucite peste două buze mari, umflate și cărnoase.Două picioare scurte duc cu greu o burtă revărsată puternic în afară.Un soi de bulibașă ,dar cu autoritate limitată.Plătește la șofer și-apoi înaintează cu tupeu împingâdu-i pe ceilalți de la spate.Un miros greu și profund dizgrațios pune stăpânire pe mașină și implicit pe călători .Scrutează din priviri mulțimea și-i distribuie apoi din cap pe-ai lui ,pe locurile unde trebuie să se-așeze.
Locul de lângă mine este periculos de liber ,dar este cam târziu.Femeia se așează cu zgomot fîșiit de fuste lungi , înghesuindu-mă puternic în fereastră.Când ești răcit ai și un avantaj,ai nările-nfundate.Dar eu am făcut vaccinul antigripal așa că întorc rapid capul spre feeria de afară.Însă matroana nu pare de acord căci imediat mă ia la întrebări:
- Dumneata,tot la Brașov?
- Da,răspund fără să iau privirea de la geam.
- Cu treburi pe acolo? insistă deosebit de enervant.
Simt că oricum nu scap de tirul întrebărilor așa că mă întorc.
- Da,cu treburi…dumneata?
- Pe noi ne-așteaptă un văr ca să plecăm la Barcelona.
- La Barcelona? Toată familia?
- Dar ce, la Paris n-am fost toată familia?
- Ați fost și la Paris?? I-auzi... și ce-ați făcut acolo?întreb din ce în ce mai curios.Ați muncit ceva?
Țiganca mă studiază acum cu amănuntul.
- Ce dracu bre,că după ochelari credeam că ești deștept,păi ai văzut mata țigan muncind?
- Ce-i drept,cam rar,spun plin de amărăciune.
- Noi nu ne ducem să muncim,noi ne ducem să cardim!Suntem specializați,fiecare cu profilul lui.
Uite ,de exemplu Jagardel (și-l arată cu degetul pe cel așezat acum lânga o femeie mai în vărstă pe rândul de vizavi) e bun la actorie.Face pe orbul mai ceva ca-n filme.Stai numai să vezi !
- Jagardele ,strigă puternic ,ia bagă numărul să vadă dumnealui!
Și până să mai zic ceva, îl văd cum mâna i se strâmbă și pupilele îi dispar în albeața pronunțată a ochilor. Iar din gură începe să lălăie puternic:
- Eu sunt un copil sărman,
N-am un ban în buzunar,
Dumnezeu m-a ologit
Mi-a luat ochii și-am orbit
Si-apoi toți m-a părăsit
Greu e să nu ai vedere,
De-aș avea, eu nu v-aș cere…
- Nu mă ca-n metrou la București,intervine răstit mama,zi ca la Paris !
De data asta,băiatul se ridică de pe scaun și-l ridică și pe frate-său care stătea în față.
- Scoală mă că avem treabă ! Celălalt îl apucă de mâna stângă și-l trage încet pe coridor.Iar el,cu mâna dreaptă întinsă și cu ochii dați peste cap, bagă alt text:
- Donnez un argent pour un enfant aveugle!Donnez un argent pour un enfant aveugle!
Privesc la călători ,dar nu zăresc decât indiferență.Destul de multă indiferență față de indignarea care simt că mă cuprinde .
- Bă,ia stați cuminti și nu-mi mai deranjați călătorii că vă dau jos! Se-aude? se oțărăște în sfârșit șoferul.
Bulibașa se ridică și el de pe scaun:
- Jagardele,Marafete,stați dracului mă !Nu e momentu aicea!
Cei doi revin la locurile lor și pentru un moment se face liniște.Nu pentru mult timp însă, căci femeia încearcă din nou să îmi explice:
- Jagardel ăsta e prost de cap ! A vrut văru-meu să-i facă text în franceză dar n-a reușit să-l țină minte.
- Și fetele ce profil au ? Ele cu ce se ocupă? întreb din curiozitate.
- Ele sunt doctorițe! Operează portofele !spune cu mândrie .Dar sunt încă ucenice,din cauza lor ne-a expulzat din Franța.
- Auzi,nu te superi că te-ntreb dar nu crezi că prin comportamentul vostru ne faceți de râs? Peste tot în lume când se duce un român, toți fug ca dracu de tămâie.Nu crezi că e din cauza voastră?
- Și ce vrei dumneata să facem, să murim de foame? sare țiganca indignată.
- Cum ce să faceți,să vă duceți la muncă ca toată lumea !
- Bre,chiar că ești nasol ! Păi n-au de lucru ăia care termină facultate,pe noi cand ne vede că suntem țigani ne ia cu huo.
- Bine ,dar știu că e o lege dată cu ajutoare sociale,416 parcă…
- Ce spui dumneata,muncești toată luna pe trei sute de lei?Stai dumneata pe trei sute de lei!
- Și mai bine furați ?! Mai bine faceți pușcărie?
- Ce pușcărie,nu facem nicio pușcărie,ne expulzează,ne ducem în altă parte și gata.
- Și ne faceți iar de râs….
Cădem apoi amândoi pe gânduri.E important c-am pus-o și pe ea pe gânduri.Poate se gândește că nu-i bine ce fac…Trec minute bune în care doar zgomotul motorului ce toarce printre fulgii albi de nea, se mai aude.Dar dintr-o dată la o curbă în loc, autobuzul se smucește iar matahala de femeie vine grămadă peste mine tăindu-mi respirația.
- Aoleu bre,bine că n-a văzut Romel al meu că ți-am picat în brațe că la cât e de gelos ne omora pe amândoi !spune râzând în colțul gurii.
Tac și nu mai zic nimic de frică să nu creadă că mi-a făcut cumva plăcere.
După alte minute bune ajungem în sfârșit la destinație.Cobor și urmăresc alaiul de țigani care se urcă intr-un microbuz cu geamuri fumurii și numere străine,probabil al lui văru.Ș-apoi dispare-n trombă gonind spre Barcelona.
Fac semn unui taxi fiindcă adresa unde trebuie să ajung e cam departe.Am timp să reflectez că problema cu țiganii este destul de mare și sincer, nu găsesc o rezolvare.Europa ne-a tot acuzat că nu suntem în stare să-i civilizăm. Acum s-au tot mutat prin Europa și sunt la fel de necivilizați.Probabil nu e chiar atât de simplu să-i civilizezi,e mult mai simplu să bagi toți românii în aceeasi oală infracțională si să-i amprentezi.
Ajung la destinație și bag mâna după portofel ca să plătesc transportul.Dar portofelul nicăieri,în niciun buzunar.Și-mi dau seama că Romel, chiar dacă m-ar fi observat cu consorta dumisale în brațe,n-ar fi făcut moarte de om.Apoi mi-aduc aminte de doi elevi de-ai mei țigani,din clasa a V a,care nu știau tabla înmulțirii.Așa că le-am scris la fiecare câte o foaie să aibă după ce să învețe și le-am dat termen două săptămâni.
Iar după două săptămâni n-au mai venit deloc la școală.Fiindcă știau că trebuie să-i ascult !

NEGRUL STRALUCITOR AL AURULUI

                       

Dimineață liniștită de duminică. Butonez la nesfârșit televizorul doar, doar voi găsi ceva interesant. Dar nimic deosebit....Bani cheltuiți fără rost pe autostrăzi neterminate,nebuni care se bat în bar,o mamă care si-a aruncat copilul de la etaj si-un alt nebun care a violat o babă.N-am înteles prea bine cu ce rost.
   Duminica tinde să devină monotonă când telefonul se aprinde și băieții de la Holograf încep să performeze „cât de departe„.Eu i-am pus melodia asta.Dacă tot e să-mi perturbe liniștea măcar s-o facă într-un mod plăcut.Îl las să cânte dar de frică să nu plece persoana chiar departe de tot, până la urmă mă ridic.
Număr necunoscut....
-  Da,răspund cu vocea guturală a omului care ține să facă necunoscutul,cunoscut.
-  Ce naiba faci Profesore de nu răspunzi?
Recunosc imediat vocea.Vărul Mișu...E ceva timp  de când nu l-am mai auzit. Când eram copii,el era cel care făcea cam multe prostii pentru o singură persoană.Si de aceea mă lua întotdeauna să-l ajut la „acțiune„.Numai că eu fiind mai mototol și nu la fel de iute de picior,o încasam și pt el.La un moment dat, viața ne-a cam separat.El a plecat in Spania iar eu am rămas aici. De curios, să văd când se temină autostrada.... Așa îmi spune el,  „Profesore„ ,n-am înțeles niciodată dacă din respect sau doar din ironie...
-  Mișule  !  Ce dor mi-era de tine ! Unde esti,putem să ne vedem?întreb plin de bucurie.
- Hai ieși odată din scutece că te-aștept la „Pelicanul„ înt-o juma de oră!
- Alerg !
     „Pelicanul„ e un bar din centrul orașului,nici plin de fițe,nici pt sărăntoci.Ceva  pt oameni cât de cât normali,așa ca noi.Multă vreme m-am întrebat de unde vine denumirea,în urbea noastă pelicanii putând fi văzuti doar în fotografii.Dar când am cunoscut patronul am lămurit problema.
     Mă așteaptă... Foarte schimbat.  Cu ochelari fumuri care îi ascund ochii lui albaștri,frumosi.Tricou negru , blugi deschisi și foarte multe lanțuri de aur. Opulent de mari la gât și pe la mâini. Imaginea nu prea m-atrage.Un soi de manelist plecat din fosta șatră și-ajuns mare vedetă....
-  Profesoreee !
-  Mișuleee !
Ne îmbrățișăm totuși cu mare drag.Sângele apă nu prea se face.
-  Văd că te-ai mai îngreunat cu ceva kilograme ... de aur ! Înseamnă că ăstia pe la televizor mint când spun că Spania e-n faliment.
- Ei,nu crede tot ce vezi ! Dar tu...parcă ai mai slăbit ! Faci economie la mâncare?
- Țin un regim pt ficat !
- De...eu ți-am spus s-o lași mai încet cu viața!
  Ne așezăm și comandăm.El o cafea și-o bere iar eu doar apă plată. Ca să înmoi ficatul.
- Băi Mișule,de când nu te-am mai văzut! Mai ții minte când eram studenți,ai venit  la mine ,la cămin iar eu eram la pat țintuit de-o gripă rea. Te-ai uitat la fața mea și-apoi ai exclamat „ Profesore,nu-mi dai mie cartela ta de masă? La cât ești de galben,ție nu cred că-ți mai trebuie !”
-Ei și tu acum ,mă critici ! spune bosumflat.
- Nuuu....Dimpotrivă,m-am vindecat pe loc de frică să nu-mi iei cartela !
- Să știi că și mie tot de la o gripă mi s-a tras,începe vărul Mișu povestea încă nespusă a vieții lui. Din aia grea,cu grețuri ,amețeli și cu spitalizare. Acolo am cunoscut-o !
Era asistentă,îmi aducea medicamente,îmi făcea frecții și mă săgeta din când cu o privire din aia ...puternic lucitoare.Nimeni n-a mai avut grijă vreodată așa de mine! Chiar dacă era cu vreo zece ani mai mare , virusul periculos al gripei a fost repede înlocuit cu virusul și mai periculos al dragostei.
     Sincer,mai demult n-as fi fost de acord să pun in aceeași propoziție și cuvântul „periculos„ și cuvântul „dragoste„. Dar pe urmă viața mi-a demonstrat că dragostea poate fi totuși periculoasă .Pentru organism... Așa că nu îl contrazic.
- Stiu la ce te gândesti acum,cum naiba m-am îndrăgostit de una cu zece ani mai mare?!îmi întrerupe Mișu meditația.
- De fapt nu la asta mă gândeam dar dacă ai deschis discuția...eu nu consider că vârsta e cea care poate uni sau separa două persoane. Pot să mă gândesc totuși că te-ai îndrăgostit de ea fiindcă „avea grijă de tine cum nimeni n-a mai avut ”. Stiu că mama ta,tanti Eleonora a murit când erai mic.Și poate te-ai îndrăgostit de ea tocmai fiindcă ți-a lipsit și dragostea asta,de mamă !
- Cum o spui tu Profesore,sună a incest ,spune vizibil iritat. Spui că m-am iubit cu mama!
- Nu,nu asta am vrut să spun dar lasă,spune mai departe ! Iartă-mă că m-am băgat precum chiloții în fund!
-  Mi-a spus că are două fete mari ,măritate pe la casele lor.Dar că are și un nenorocit de bărbat, maior în armată ,bețiv și curvar care o bate „regulamentar„ în fiecare seară. Când am auzit așa ceva iubirea mi s-a urcat direct la absolut ! Ia uite mă săraca,mi-am zis,așa bună și frumoasă să aibe parte de așa ceva? Asta trebuie să se schimbe! Nu știam prea bine cum dar nu doream decât s-o țin în brațe și să nu-i mai dau drumul. Ca să nu-i mai facă nimeni rău!
   Am ieșit până la urmă din spital dar în orice moment nu mă puteam gândi decât la ea si cum să fac să o salvez.Într-o zi a mi-a sunat telefonul. Mi-a spus ca bărbatul ei pleacă în misiune nu știu unde ,mi-a dat adresa și mi-a spus că mă asteaptă cum n-a așteptat vreodată pe cineva. M-am dus bineînteles,de fapt am plutit până acolo...
A fost o noapte de vis ! Sigur am rezolvat și cu partea care rămăsese nefrecționată la spital dar asta era mai puțin important!  Atunci am simțit că nimeni și nimic n-o să ne despartă vreodată!
   Și tot în noaptea aia mi-a dat și planul de salvare. Era conceput de mult ,aștepta doar persoana și momentul prielnic. Femeile fac întotdeauna ce vor din noi bărbații. Te sucesc,te amețesc și până la urmă te aduc tot unde vor ele să te aducă. Pe noi ne lasă doar să ne împăunăm  cu impresia că suntem cocoșul care a subjugat găina! Aiurea ,tot ele se împiedică ! Dar numai atunci când vor!Sunt dracul în persoană!
- Mișule,nu știu ce să zic,văd că ești destul de supărat.Eu nu gândesc așa.Femeile sunt oameni ca si noi. Și ele au trăiri,dorințe ,sentimente... Chiar mai puternice ca ale noastre! În spatele gurilor lor „bogate„ se ascund de fapt suflete mult mai sensibile. Poate că si de asta trăiesc mai mult, fiindcă și plâng mai mult.Și elimină mai des tensiunea dinăuntru.
- Trăiesc mai mult fiindcă se hrănesc cu zilele fripte ale bărbatului ! De asta trăiesc mai mult ! concluzionează Mișu la fel de supărat.
  În sfârșit,stai să-ți continui povestea... „ Tu ești eroul meu !” zice ca să mă simt cocoș.
„ Eu am o soră la Barcelona ! Stie despre noi,i-am povestit ! A spus că ne putem duce acolo,ne-a găsit servici,mie să îngrijesc de o bătrână iar ție în construcții. Nu te speria,nu e ceva foarte greu doar o să faci câte ceva prin curtea unui vecin de-al ei care e plecat în Germania.” Profesore,tu mă cunoști, munca fizică a fost întotdeauna pt mine foarte brută dar dragostea te face intr-adevăr să uiți de limitele tale fizice . Si-apoi,aș fi făcut orice s-o scap de aici și să rămân pe veci lângă ea. O chema Sorina,era soarele meu...
- Și ce-ai făcut?! întreb din ce în ce mai incitat.
- Păi stai să vezi... In ziua următoare eram in autocar. Eu,ea și mulți alții plini de speranțe ca și noi pt o viață mult mai bună. Se citea pe fețele lor neliniștea că și-au lăsat acasă copiii cu bunica  dar si încrederea că vor avea în sfârșit bani cu ce să-i crească.. Erau oameni simpli, nu erau deloc țigani. Țiganii se duc cu mașinile lor furate ...Și nici turiști.
Fiindcă turiștii se duc cu avionul !Si se uită la tine de la mare înălțime! După două zile și ceva,am ajuns. Clara,sora ei ,stătea destul de bine ,la o căsuță chiar drăguță.Avea un zdrahon de bărbat de vreo doi metri ,catalan get beget, care ne-a întâmpinat cu-un „hola„ spus în silă și-apoi a dispărut.
    De-a doua zi a și început calvarul. M-am dus la vila ăluia! Acolo mai era un băiat ,un ardelean care vorbea ca ardelenii.Adică deloc! Muncea în credință și tăcea. Căram cu roaba pe o pantă destul de mare bolovani ca să-i facem un gard separator.Adică eu căram bolovanii si el făcea gardul. Eu eram doar salahorul....Groaznic de greu,cumplit de greu,cu fiecare roabă picioarele mi se-nmuiau. De sus de acolo se vedea marea dar eu n-aveam decât un gând. Să mă arunc în ea!
 La un moment dat a venit și pauza de masă. Ardeleanul meu și-a desfăcut sacoșica și a început să scoată de acolo... Si slană și ceapă si roșii...De toate...
Eu care nu eram învățat cu asemenea program n-am scos nimic.Fiindcă n-aveam nimic! Eu doar mă uitam cu jind la cum înfuleca . Exact ca în bancul ală  cu ardeleanul și olteanul în tren. Merge trenul  ce merge și la un moment dar ardeleanul scoate exact ca ăsta al meu ...de toate din paporniță. Olteanul împins de foame se bagă și el în vorbă.
„Pe mine mă cheamă Radu!„ La care ardeleanul ” No,apăi dacă te cheamă...du-te! ”
Nu i-am spus colegului cum mă cheamă de frică să nu pățesc la fel.Stăteam și mă uitam ca prostul doar ,doar mi-o arunca ceva.
    Dar vezi tu, Profesore,acolo nu te cheamă nimeni la masă.Mănânci dac-ai adus. Ca să mănânci ceva trebuie întâi ca să produci ! Asta e regula!
A trecut cu greu și ziua asta dar a trecut până la urmă. Și era totuși bine că seara primeam plata pt orele muncite. În seara aia am adormit buștean.
    A doua zi  ,iar de la capăt. Însă de data asta acum aveam și eu ceva mâncare cumpărată cu banii munciți de mine. Si iar roabă,bolovani,încarcă,descarcă,transpiră ,înjură și îndură.... Numai că la un moment dat când am vrut să descarc roaba,am făcut o miscare total greșită și toți bolovanii mi i-am turnat peste picior. Îmi venea să urlu de durere ! N-am mai putut,m-am așezat jos si l-am strigat pe ardelean.
„ Tu-i mama măsii ! ” a înjurat când m-a văzut cu gândul că pierde timpul din muncă și banii din salariu. A sunat-o bineînțeles pe Clara care a venit,m-a luat cu mașina dar nu m-a dus la spital cum era de așteptat.Fiindcă n-aveam asigurare ! Si cine plătea ??
M- a dus la ea acasă și a chemat un fel de vraci de prin vecini care m-a uns cu alifii.
    Nu ieșise deloc cum mi-am dorit. Eu îmi imaginam că o să stau cu iubita mea în aceeași cameră,în același pat,că o să ne plimbam pe Rambla ținându-ne de mână. Când colo,eu zăceam în pat,mă târam cu greu până la baie iar pe Sorina o vedeam destul de rar.Dormea la femeia aia pe care o îngrijea.
    Într-o zi s-a produs și inevitabilul. A intrat în cameră transfigurată la față si mi-a spus durerea ei :
- Mihai,eu nu mai suport să stau la bătrâna aia ! Nu-i mai suport mofturile absolut deloc.
Nu așa mi-am imaginat că o să fie !
- Draga mea,nici eu ,i-am răspuns încercând s-o liniștesc.Nu trebuie să te mai duci acolo,o să mă fac bine,muncesc eu pt amândoi și o să fie bine !
- Îmi pare rău dar nu cred că o să fie ! Eu nu mă adaptez aici ! Uite îți las o sută de euro să ai să te întorci acasă când ți se va vindeca piciorul.
- Deci atâta am valorat,o sută de euro? Sau îmi plătești pt serviciile făcute?
- Nu vreau să mai zic nimic. La revedere!
  Și a plecat definitiv din viața mea....N-a trântit ușa dar mie așa mi-a răsunat. Direct în inimă ! Am iubit-o Profesore ! Când a plecat ,ceva din mine s-a rupt definitiv...Atunci am înțeles că ea nu m-a iubit deloc. Avea doar nevoie de cineva care să o ajute să iasă din realitatea crudă și plină de „vânătăi” în care se găsea. Numai că În Spania,a găsit o altă realitate cu mult mai crudă și total neașteptată. Eu nu contam deloc ! Pt ea eram doar un copil de care nu mai dorea să  aibe grijă.
    Apoi am început să fac cunoștință cu umilința. Vedeam pe geam cum Clara mângâia drăgăstos un câțeluș de rasă și-l îndopa cu bunătăți și ciolane de friptură. Eu primeam doar o zeamă lungă și niște resturi probabil de-ale lor. Dar cine eram eu? Un individ total necunoscut ! Nici măcar un suflet ... Într-o seară am auzit-o pe Clara certându-se cu „hombre„ al ei.Nu întelegeam ce zic dar era cu siguranță vorba despre mine . Și nu m-am înșelat pt că tot în seara aia a intrat peste mine:
- Băiete,uite cum stă treaba ! Eu nu pot să mă cert cu soțul meu din cauza ta. Nu eu te-am adus aici. Dacă soru-mii nu i-a păsat de tine înseamnă că nu esti important ! Cum te vindeci ,o să te rog să pleci !
- Da,sigur,nu vă faceți nicio grijă .Cum pot să merg mai binișor o să mă-ntorc în România
- Treaba ta unde te duci dar eu nu pot să te mai țin !
    Aș fi plecat pe loc,de-atunci. Numai ca abia mă târâiam. Asa că am plecat peste trei zile. Șontâcâiam cu greu printre mulțimea din metrou  trăgând după mine un troliu de bagaje dar eram mai liniștit că o să mă-ntorc acasă. Am ajuns cu greu la autogara aia la care venisem si caut banii ca să îmi cumpăr biletul salvator.  Dar banii ...nicăieri ! Nici banii și nici telefonul ! Mi-am amintit în fracțiune de secundă de tigăncile alea din metrou, cu fuste lungi care se împingeau în toată lumea. Cu siguranță erau din România !
Cu siguranță,m-au „lucrat„ !
   Eram cu mult mai rău ca la-nceput. Fără bani și fără telefon ! Primul gând ce mi-a venit în minte a fost să caut ambasada.Si am gasit-o ....după alte ore de târâit piciorul. Numai că acolo era doar paznicul care mi-a spus politicos că insist degeaba fiindcă s-a terminat programul și să revin mâine că nu am acum cu cine să vorbesc.
 Am plecat și de acolo....Umblam pe străzi ca un câine hăituit de pretutindeni. Noaptea venea și eu nu aveam unde să dorm. Era cumplit !
Am tot umblat pe străzi până când am găsit un parc imens. Era seară dar lumea se plimba ca ziua în amiaza mare. Am intrat până la urmă într-o pădurice și cu chiu cu vai am adormit. Când m-am trezit ,soarele era deja sus dar nu asta era marea problemă. Eram ud fleașcă și miroseam tot...a urină. Înțelegi Profesore? Cineva se ușurase cu scârbă peste mine considerându-mă un om fără căpătâi.Mi-am aruncat tricoul direct la gunoi și m-am uitat apoi dupa trolerul cu haine. Nici el nu mai era....Nimic nu mai era....Nici eu nu mai eram ce-am fost odată ! Acum eram cu totul la pământ. Am căutat un wc ca să mă spăl cât de cât și-apoi am început să umblu pe alei. Era frumos în parcul ăla,arcade,palmieri și construții arhitectonice făcute de marele Gaudi. Se vedea marea ... In alte circumstanțe cred că mi-ar fi plăcut enorm !
- Parcul Guell ,așa se numește ,mă ia gura pe dinainte.
- Dar tu de unde știi, Profesore?! întreabă foarte curios.
- Fiindcă l-am vizitat !
- Da??? Păi și de ce n-ai spus nimic?
- Pentru că am călătorit cu avionul ! o spun cu remușcare.
- Aha ! Deci ești unul din turiștii ăia care vedeau doar peisajul nu și oamenii care cerșeau fără să-ntindă mâna.
- Le-aș fi dat o mână de ajutor dacă mi-ar fi cerut-o cineva !
- Înțelegi prin ce-am trecut??  Eram la bustul gol,fără bani,telefon,mâncare sau loc de cazare. Mă ascundeam cu greu de toată lumea. Fiindcă mi-era rușine !De dormit aveam locul de aseară  dar trebuia rezolvată și mâncarea. Ti-a fost vreodată așa de foame încât să îti dai seama că nu ai ce să mănânci? Am mai răbdat încă o zi numai cu apă dar pe urmă n-am mai rezistat. Sub o arcadă din alea era un trubadur care cânta și el cum putea .Iar lumea îi dădea bani.Fiecare cum avea. Atunci mi-a încolțit un gând. M-am repezit în viteză când se uita în altă parte și i-am furat cutia cu monede. Apoi am dispărut în pădurice.Ăsta a fost primul meu furt. Cel mai greu.... Atunci aveam puțină demnitate !
  Pe urmă n-a mai contat. Furam din magazine tot ce apucam .Mâncare,haine,telefoane pe care apoi le vindeam la jumăte de pret.
    Am strâns suficient cât să mâ întorc în țară și să trăiesc un timp. Când am ajuns ,primul lucru pe care l-am făcut a fost să o sun pe Sorina ca să îi înapoiez suta de euro. Știi ce mi-a răspuns?
- Ce?
- S-o păstrez eu ca amintire !
  Dar n-am păstrat-o ! Am dat-o unui cerșetor care zicea că-i orb dar când a simțit bancnota i-a revenit pe loc vederea și a zbughit-o de acolo. Am tot umblat să m-angajez,să stau în țara mea și să uit de experiența neplăcută.Dar toti se uitau cruciș la mine . „ Pe ce planetă traiești dumneata? Nu știi că-i criză și nimeni nu face angajări?”
  Si nimeni nu m-a angajat 1 Absolut nimeni ! Terminasem și banii și-atunci m-am hotărât să plec iar înapoi. Acum fur lucruri importante pt o retea de traficanți.
   Mă uit la el și nu-mi vine să cred. Viața a putut transforma în așa hal un om atât de bun la suflet într-un tâlhar nenorocit?
- Văd că mă judeci cu privirea ! Nu mai mă judeca ! Ca să-ntelegi exact ar trebui să mai cobori din avion și să mai circuli cu autocarul !
- Eu nu judec pe nimeni fiindcă nu am dreptul ! O să ne judece pe toți Cel De Sus ! Dar până la el ,cred că fiecare trebuie să se judece singur ! Fiecare trebuie să-și dea seama dacă e de acord sau nu cu faptele lui !
-Profesore știi ce e cel mai rău? Fur fără niciun pic de remușcare !
Mă uit din nou la lanțul și la crucea imensă pe care și le-a atârnat de gât. El și le-a pus singur acolo ! Cu siguranță sunt din aur masiv dar din cauza luminii difuze a tavernei în care ne aflăm galbenul strălucitor s-a transformat în negru.
   De fapt e ca atunci cand furam amândoi cireșe. De fapt el le fura,el se urca în copac ,eu doar încasam bătaia. Dar pe urmă am înțeles că sunt la fel de vinovat.Fiindcă le mâncam !
   Suntem cu toții la fel de vinovați pt degradarea morală în care am ajuns !
   Ne-am desparțit și de atunci n-a mai sunat deloc. L-am sunat eu de câteva ori dar telefonul nici măcar nu mai suna. Probabil l-a schimbat cu altul nou,furat.
   Dar de câte ori mi-e dor de el scot poza pe care am făcut-o în centrul Barcelonei la Sagrada Familia. O mânăstire impresionantă,simbolul orasului, făcută de Gaudi dar pe care din păcate nu a mai apucat s-o termine. În dreapta pozei se văd schele și plase de protecție pt vizitatori. Pt că spaniolii s-au apucat să construiască în continuare.
Ceva strălucitor peste ceva lăsat neterminat ! E doar un kitsch îngrozitor !

CALCULE GRESITE

L-am reîntâlnit după vreo zece ani. Arăta cu totul altfel,mult îmbătrânit si cu privirea foarte tristă. Dacă vrei să vezi când un om spune adevărul,atunci priveste-l fără frică în ochi. Pentru că ochii spun întotdeauna totul.Iar ochii lui spuneau cu mult mai mult decât ce-mi povestea din gură. Am fost colegi de catedră vreo câtiva ani,apoi viata ne-a separat. El s-a mutat după nevastă,undeva în coltul țării iar eu am rămas pe loc.Fiindcă nevastă-mea era de aici. Pe urmă ochii nu s-au mai văzut,urechile nu s-au mai auzit si am devenit pe nesimțite,din prieteni intimi,în simple cunoștințe.C-așa e în viață !
- Toată nenorocirea mea a început de la o oră de geometrie la clasa a noua,îmi spune plin de mâhnire. Teorema lui Pitagora ! Eu explicam, umplut de simtul datoriei, cum e cu ipotenuza si catetele iar ei nu erau atenti.Le urmăream privirile si nu le găseam deloc asupra mea. Erau pierdute undeva pe geam,prin vreo discotecă sau prin vreo cafenea.Sau naiba stie,unde ! Iar eu vorbeam doar cu Pitagora,numai că nici el ,nu mai zicea de mult,nimic.Elevi de colegiu tehnic,refuzati de alte licee si aruncați după media lor umilă,direct aici.
- În general la colegiile astea se duc cei cărora nu prea le place cartea,dar din păcate nu învată nici măcar o meserie ca lumea,vin eu cu adăugiri.
- Cam asa ceva,sunt ăia care pică bacul si n-au în continuare nicio perspectivă . Stai să-ți spun ce am pățit.... Pe la jumătatea orei ,usa se deschide cu zgomot si un zdrahon de băiat,intră cu forță înăuntru.Nici „ bună ziua”,nici nimic altceva care să semene a scuze, că dă buzna . Îsi caută cu privirea un loc si se asează ,trântindu-se cu zgomot.Pe mine atitudinile astea,de vedetă,m-au deranjat întotdeauna. Aşa că l-am interpelat :
- Nu te supăra,esti elev în clasa asta ?!
- Da... E vreo problemă?întreabă la rându-i ,vizibil iritat că am îndrăznit să-l deranjez din traiectorie.
- Păi ar cam fi fiindcă e jumătatea semestrului si nu te-am văzut până acum la ore !
- Si care e treaba,nu m-ai văzut acum? continuă cu obrăznicie.Iar ceilalti îl urmăreau cu admiratie.
Întotdeauna,cel mai destept trebuie să cedeze.Iar eu ,având si studii universitare,am cedat si m-am întors la tablă,să termin teorema.Dar asta nu era deloc pe placul dumnealui căci după un minut ,îsi scoate semințele din buzunar si-ncepe să le ronțăie. Iar cojile,bineînteles,le scuipă în răspăr direct pe jos.
- Ce dracu' zice lunestistu′ ? îsi zgândără colegul,  neîntelegând ce vreau eu să explic.
Ținea mortis să-mi strice ora. Iar eu țineam mortis să-l pun la punct. Asa că îl las pe Pitagora să se descurce putin singur si din doi pasi,ajung la banca lui.
- Nu te supăra, dar atitudinea ta mă deranjează atât pe mine si cred că si pe colegii tăi.
Mă uit la fețele lor ,dar îmi dau seama că mă cam însel. Ceva adrenalină nu le strica deloc.
- Te rog frumos să-ți aduni semintele de jos si să le duci la coș !
- Că dacă nu...ce? continuă cu rânjetul pe față.
- Că dacă nu...nimic ! Eu doar te-am rugat să faci ce se cuvine.
Se ridică agale de pe scaun,dar nu face ce îmi doream să facă. Dimpotrivă ! Văd cum obrajii i se umflă dintr-odată si dintr-un singur foc îmi scuipă semintele cu scârbă,direct în față si peste toată demnitatea mea. Si toti ceilalti se pun pe râs,enorm de zgomotos. Un profesor batjocorit de elevi e întotdeauna, ceva foarte de râs.
- Si ce-ai făcut? întreb gândindu-mă că asa ceva mi s-ar putea întâmpla si mie.Si nu stiu exact cum as putea reactiona.
- Vezi,oamenii reactionează diferit în situații limită.N-am reactionat prea bine. Semințele alea mi-au înfuriat fiecare părticică din orgoliul meu, spart în mii de bucătele. Furia mi-a întunecat pe loc mintea. I-am dat o palmă cu toată forta adultului rănit de un mucos obraznic. O singură palmă a răsunat în obrazul lui ca un obuz de tun. Si imediat,a căzut la podea. De fapt ,s-a cam trântit ,dar făcea parte din spectacol.Iar ceilalti,au amutit într-o secundă.. Nu se-asteptau ca eu,un om destul de calm,să am asemenea reacție.Nici eu nu m-asteptam ! Dar orgoliul a explodat pe loc,fără să mai întrebe.
- Esti terminat,nenorocitule! urlă de jos fiindcă avea si el orgoliul lui,rănit.
Am iesit din clasă. Pe coridor încercam să-mi explic singur cum am putut să fac asa ceva. Nu mă interesau consecintele ,mă deranja simplul fapt că am gestionat o situație de criză, total anapoda. M-am dus să-i spun directorului,nu stiu exact de ce,poate căutam pe undeva un sprijin.
Când aude însă tărășenia, o panică nedisimulată i se citeşte în priviri :
- Trebuia să nu-l bagi în seamă, stii cine e zevzecul?
- Nu !
- E nepotul senatorului Dăncilă! A fost întâi la alt liceu,de fițe, dar a făcut acolo o drăcovenie,a violat o fată. S-a mușamalizat totul,dar l-au mutat aici.
- Ca să-mi violeze mie liniștea !
- Radule, e groasă,ăsta n-o s-o lase așa fiindcă trebuie să-să arate forța politică, spune cuprins de frica gândului că scaunul de sub picioare,s-ar putea să îi cam zboare.Dar lasă că vedem noi cum rezolvăm !
M-am dus acasă și i-am spus nevesti-mi. Desigur si ea a intrat la început, în panică:
- Cum ai putut face asta? Nu-ti dai seama c-o să te dea afară? Ce-o să facem,ai înebunit?
Apoi ,văzându-mi suferința,s-a mai potolit:
- Hai lasă,nu te pune pe inimă rea,o să te îmbolnăvești. O să ne descurcăm cumva !
Toți mă blamau. Aveau într-adevăr de ce,dar parcă eu căutam să găsesc si pe cineva de partea mea.Până la urmă,îl lovisem în legitimă apărare. Nu eu începusem lupta ,eu doar o terminasem.De fapt ,aveam să aflu în curând că mă terminasem si pe mine.
A doua zi,haita de lupi era prezentă. Asteptau cu camerele de filmat,cu reportofoane,cu ce mai aveau,să-si savureze prada. Fiecare incident ,mai mult sau mai putin important,era pentru ei,un motiv de bucurie. Iar un profesor bătăuș e întotdeauna,un motiv de bucurie.
S-au aruncat cu microfoanele în calea mea. „ E adevărat că l-ati lovit?” , „ Aveți vreun regret? ” „ L-ați văzut cum arată? ”
Abia am reușit să intru. Pe coridor, „victima” mă astepta victorioasă :
- Ti-am spus c-o să te termin !
Avea ochiul învinețit.Cu siguranță nu din cauza palmei mele, ci din cauza vreunei vopsele de recuzită. Deci, singurul vinovat eram doar eu. Elevul nu avea, bineînțeles ,niciuna ,el avea doar dreptul la educație. Dar dacă educația se face cu pumnul,e vina lui?
În niciun caz,e doar vina profesorului,singurul care a fost dealtfel pedepsit.
- Cum anume?
- Cu excluderea !
- Şi elevul,cu media scăzută la purtare?
- Nici măcar atât,a fost doar mutat la altă clasă !
- De ce nu mă mir? pun fără să vreau,retorica întrebare.
Apoi a început calvarul. Am trimis cv-uri peste cv-uri la tot felul de joburi,dar nimeni nu m-a chemat la niciun interviu.Doar eram Radu Ionescu,profesorul bătăuș,cine crezi că m-ar fi angajat? Umblam pe străzi ca un nebun,din firmă în firmă,din butic în butic,dar...absolut nimic. Si nevastă-mea devenea din ce în ce, mai recalcitrantă.
- Dacă n-ai fost în stare să te stăpânești,acum suportă consecințele ! Numai că prostia ta,trebuie s-o suport și eu !
Mi-am sunat prietenii doar, doar s-o găsi ceva și pentru mine. Ştii câti prieteni ai atunci când n-ai nevoie de niciunul? Enorm de mulți ! Dar știi câți mai rămân când ești la vreo nevoie?
- Bănuiesc...niciunul !
- Nu chiar,mie îmi rămăsese unul. Cumnatul lui își deschisese un restaurant si a fost înduioșat până la urmă de rugămințile fierbinti.M-a angajat ca ospătar.Ieri duceam mapa iar azi, duceam salata ! La o zi după ce am fost dat afară,nici măcar nu mi-am imaginat asa ceva. Credeam că toți m-asteaptă cu bratele deschise.Însă după o lună de umblat fără bani,pretentiile mele s-au redus cu mult. Cred că m-aș fi angajat si îngrijitor la o toaletă publică ! Pentru un amărât de salariu ajungi să faci orice.Iei si rahatul pentru că si pe-ăla,ti-l ia altul.
- Da,e într-adevăr cumplit ! Si cum te-ai descurcat ca ospătar?
- Primele două zile,așa si așa. A treia zi însă, am dus un castron de ciorbă unor clienți de la o masă. Dar când am vrut să pun în farfurie,nu stiu cum am înclinat castronul si ciorba s-a vărsat direct în capul unuia din ei. Si a sărit ca ars,atât la propriu,cât si la figurat:
- Ce naiba faci,dobitocule? Esti chior? Si m-a împins brutal direct pe podeaua lunecoasă.
Ospătăria a tinut exact cât ține o minune. Trei zile ! Apoi iarăși umblat pe străzi,cv-uri ,telefoane, si ...lipsă interviuri. Iar într-o zi ,am înțeles că o nenorocire ,nu vine niciodată singură. Să nu se plictisească !
- Ce s-a mai întâmplat?
- După o zi întreagă de umblat pe străzi, am venit acasă . Şi mi-am găsit nevasta în pat cu altul. Găsise aşadar soluția de a iesi din criză. „ O să ne descurcăm noi cumva” însemna de fapt, „ o să ne descurcăm cumva,dar fiecare în felul lui! ”
Viața îl străpunsese direct în piept,cu bisectoarea ! O lacrimă rebelă, o ia la vale peste obrazul lui, brăzdat de chinurile vieții. Ar vrea să o oprească , dar ea o ia la goană . Iar altele cad cu repeziciune,s-o prindă repede din urmă.
- Iartă-mă ,cred că nici bărbat nu sunt în stare să mai fiu ! îmi spune printre picături.
- Nu-ti face griji, e foarte bine să eliberezi din tensiune. Toate acumulările astea interioare,te pot ucide ! Si-apoi eu zic să nu te mai consumi ! Adu-ti aminte de curba sinus .Când jos,când sus ! Acum ești jos,dar o să fii din nou si sus. După rău ,vine si bine,până la urmă asa e viața,o curbă sinusoidală .
- Mă tem că viata mea ,e curba cotangențială. Când cazi,cazi direct în jos,spre minus infinit !Asa am simțit si atunci,în clipa aia. Am iesit din casă si am urcat direct pe acoperiș. N-am stat prea mult pe gânduri. Pentru ce anume,să fi stat?! ... M-am aruncat în gol,de la etajul patru.
- Cuuum?? Nu înțeleg,văd că esti încă viu !
- Unii l-ar numi noroc . Eu spun doar că boala mea s-a prelungit şi boala lungă,moarte sigură. În fața blocului,era o plută mare iar crengile ei mi-au atenuat căderea. Şi la parter,era o terasă cu un baldachin. Aşa că, am căzut pe moale.
- Incredibil ,chiar ai avut noroc !
- Așa zici tu,la fel ca și ceilalți. Mi-am rupt totuși,o coastă,am stat trei săptămâni în spital iar spitalizarea mi-a plătit-o nevasta,cuprinsă probabil de negre remușcări.
- Te-ai împăcat cu ea?
- Nu, fiindcă n-am mai vrut. Am plecat din orașul ăla si m-am întors definitiv acasă. Am căutat bineînteles, serviciu,dar orașul ăsta a murit demult,înaintea celuilalt.Locuiesc cu mama și trăim amândoi,cu chiu ,cu vai ,din pensia ei amărâtă din care trebuie să plătim mâncare,întreținere,medicamente... Iar gândurile sinucigașe ,mi-au revenit din nou.
Mă uit la el și înțeleg că nu glumește.A-i scoate din cap unui sinucigaș ideea de a se omorî,e la fel de simplu cum ai încerca să convingi o bancă să îți dea credit,fără comision.
- Trebuie să alungi toată energia asta negativă. O să găsim noi o soluție.
Cuvântul „soluție” îi umple privirea de speranță. Parcă și lacrimile i-au dispărut ca prin minune.Însă tristețea din figură,nu-l părăsește chiar definitiv. De câte ori n-a auzit că „ o să ne descurcăm cumva ” ?
Îmi trece totuși ceva prin minte. Si-ntotdeauna ” ceva ” înseamnă mult mai mult decât „ nimic ”.
- Știi,eu am o căsuță la țară. Nu locuiește nimeni acolo. Te muți cu mama ta ,plantați câte ceva și creșteți păsări. Facem o fermă de curcani ! Eu sunt patronul iar tu manager peste curci. Iar profitul,îl facem pe din două. Ce zici,zic bine?
Se uită cam de sus la mine. Adică din profesor,s-ajungă găinar ?! Dar îsi aduce repede aminte c-a fost și ospătar :
- De ce să nu-ncercăm? Oricum n-am alte variante !
Si-am încercat și datorită lui,am reușit. Acum avem si-un magazin în care vindem curci cu amănuntul. Iar el,e foarte încântat.
- Nici nu știi ce bine mi-ai făcut,îmi spune de fiecare dată când simte buzunarul plin.
- Nu e chiar asa,daca rămâi vreodată izolat într-un copac,nu trebuie să te arunci. Încearcă să revii pe pământ ,încet si cu răbdare,ținându-te de crengi.
Un terapeut spunea odată că în fiecare dintre noi există un mare gol. Iar denumirea lui ,e diferită de la om,la om. La unii se cheamă bani,la alții dragoste,la alții Dumnezeu....
Tot el numeste această lipsă ,foame. Pentru că la orice om, există această foame. Si orice altceva ai înghiți,senzația de gol interior,tot nu-ți va dispărea.Dar mai întâi de toate trebuie să îți dai seama cam ce anume vrei la felul principal. Așa și Radu al meu. Înghițea cu noduri sinusuri când el avea nevoie doar de o tangentă ! Se chinuia cu matematica și lui îi trebuiau curcani ! Şi-i crește cu plăcere !
Dar dacă te-apucă foamea,să zicem, de somon? Ce trebuie să faci,să poți să ți-l permiti? La asta,din păcate,terapeutul nu a dat răspunsul. Răspunsul îl știe fiecare dintre noi.
Depinde doar, de cât îți e de foame !

CU ROMÂNIA LA FRIZER

În general,cine se scoală de dimineată, ajunge departe. Unul ca mine însă,se scoală de dimineată si ajunge întâi la oglindă, să-si verifice frizura.Si constată că frizura,nu-l poate duce prea departe.Nici măcar după patru pieptănări. Asa că ,îmi iau părul rebel la purtător si dau fuga la frizer. Numai că frizerul cel de toate zilele,e plecat o săptămână în concediu de odihnă.După atâtea căpătâni,merită si el, o burtă-n sus la mare.Dar n-am de gând să rabd rebeliunea încă o săptămână,trebuie musai să găsesc o altă frizerie.
„ La părul ondulat ”scrie pe firma rosie de la intrare. Dacă mă duc cu el zbârlit si iese ondulat ,problema mea s-a rezolvat.Înăuntru,un bărbat înalt, cu mustăti subtiri si părul lins pe spate, urmăreste pe fereastră miscarea agitată a pietonilor.Un fost ospătar de performantă ajuns la bătrânete,frizer de circumstantă.La vedera mea,privirea i se luminează:
- Ati venit la tuns?
- Da,cât costă un tuns?întreb cum fac de obicei de la o vreme ,după ce m-am fript cu o tunsoare-n Bucuresti.
Privirea lucitoare i se transformă într-un moment, într-una strict fulgerătoare.
- Ce dracu bre, se tund ei la mine din ăia handicapatii,mata la cravata asta,mai întrebi cât costă?
- E numai din obisnuintă ,încerc să-l linistesc.
- Uite colo lângă oglindă, tariful !
Mă dau mai aproape de oglindă fiindcă miopia nu-mi bate prea departe si constat că pretul nu e deloc prea piperat.
- Ce zici,îti convine ? ( Dau din cap afirmativ). Păi atunci asează-te ,nu trebuie să mai întârziem,cu freza asta s-ar putea să rănesti pe careva !
Îmi pune cearceaful de rigoare si continuă ,agitând în aer foarfeca destul de bine ascutită.
- Cum să fie?
- Nici prea scurt,nici prea lung...să semene a tunsoare.
- Nici prea înaltă,nici prea scurtă,nici prea grasă,nici prea slabă... Bre,ascultă la mine ,în viată trebuie să stii ce vrei! Ori e albă,ori e neagră,asa cu gri,mai rău o aburesti !
- Cred că ai dreptate,de foarte multe ori am fost prins la mijloc si n-am mai avut scăpare.
- Păi vezi! Deci... cum să fie?
- Cât mai scurt ,că e destul de cald!
Îmi înfige o mână groasă în chică si-ncepe activitatea. Smocuri de păr alb amestecat cu negru, cad neîncetat peste podeaua proaspăt lustruită. Tepii rebeli sunt pusi dintr-o tăiere,la pământ.
- Ia zi,unde te-ai fript de-ntrebi întâi de pret?
- Ultima oară în Bucuresti.,la o frizerie de lângă Universitate. N-am întrebat cât costă,apoi am văzut intrând artisti si-am înteles târziu că am gresit intrarea.Cu banii ăia mâncam un sfert de lună.
- Aha ...în Bucuresti !Hai să-ti spun eu ce-am pătit .
Când spune asta ,pune o frână bruscă la curba periculoasă de lângă ureche,semn că pătania lui îi provoacă dereglări de mână si implicit ,răniri de clientelă.
- Aveam o treabă importantă de rezolvat în Bucureşti,continuă,schimbând traseul foarfecii pe partea stângă. Am luat într-o dimineată autobuzul si-n două ore am fost în capitală.
Locul în care trebuia să ajung nu era foarte departe, cam la două staţii de tramvai. Mă duc în staţie şi caut întâi toneta de bilete. O găsesc dar nu ştiu din ce motiv era închisă. Care va să zică., n-am bilet! Ce mă gândesc? Merg o staţie cu tramvaiul şi apoi mai merg puţin pe jos chiar dacă e noiembrie şi nu e vreme de plimbare! Doar n-oi avea ghinionul să fie control exact pe ruta asta. Zis şi făcut! Mă urc în tramvai şi mă aşez comod pe scaun. Tocmai mă pregăteam să constat ce clădiri noi au mai apărut în Bucureşti, când o voce fermă îmi întrerupe contemplarea.:
- Biletul la control!
În faţa mea, doi zdrahoni cam de 2 metri mă priveau întrebător.
- Ştiţi bre, încerc eu să explic, am încercat să iau bilet dar era închis!
- I-auzi, zice celălalt cu-n rânjet straniu în colţul gurii, te mai ţii şi de goange! Te costă 200 pe loc sau 400 în două zile. Ce-ţi alegi?
Dacă era după mine nu-mi alegeam nimic, dar nu ştiu dacă ei erau de acord.
Mă gândesc rapid cam câţi bani am prin buzunare şi-mi dau seama că dacă plătesc amenda nu mai am cu ce să mă întorc acasă.
- Ştiţi, nu prea am bani la mine, plătesc în două zile!
- Ia opreşte dom’le, c-avem un pic de treabă, zice malacul cu ton răstit către vatman şi ochii ţintă asupra mea.
Coborâm toţi trei şi-ncepem negocierea pe trotuarul plin de lume.
- Deci, n-ai bilet!
- Păi v-am spus că era închis!
- Ghinionul tău! Probabil n-ai nici buletin, că vă cunosc eu p-ăştia!
Dau din umeri, nu pentru că n-aveam buletin ci pentru că n-aveam cum să-l las! Fără buletin treaba mea nu se mai putea rezolva sub nici o formă.
- După cum văd eu, zice celălalt, n-ai de nici unele! Uite cum facem; ca să nu mai mergem la secţie, să te faci de râs faţă de toată lumea, dai şi tu 100 lei de-o bere şi ne prefacem că nu ne cunoşti!
Drumul de la Câmpulung mă costase doar 30 de lei, dar ce să faci? La urma urmei nu eram chiar aşa nevinovat! Scot banii şi plec gândindu-mă ce scumpă e o bere aici în capitală.
Îmi trebuie ceva timp să-mi dau seama în ce direcţie să merg şi constat că-i musai să trec strada. Cum pe aproape nu era nici o trecere de pietoni, m-avânt în trafic cu mare grijă să nu m-atingă vreo maşină căci geaca de pe mine avea doar două săptămâni.
Reuşesc cu greu să mă strecor dar nu realizez că pe partea cealaltă m- aşteapta altă “bucurie”.
- Agentul special Rotaru ! Buletinul dumneavoastră!
Când e vorba de poliţie se schimbă situaţia! Scot buletinul şi-mi dau seama că excursia la Bucureşti devine mult mai scumpă decât am plănuit.
- Pe la dumneata, pe-acolo, pe la Campulung nu sunt treceri de pietoni?
Încerc să număr în gând cam câte ar fi în total dar nu găsesc nici un răspuns.Asa că tac chitic.
- Traversat ilegal şi periclitat circulaţia publică! Plus necooperare la anchetă! În total 100 lei amendă!
Era destul de clar că agentului nu-i place berea pe burta goală, aşa că adaug şi friptura. Adică alti 50 de lei. Poliţistul îi sesizează, strâmbă uşor din nas, după care îmi spune că îmi face un mare favor.
- Hai, lasă-i pe ăştia şi cască ochii pe unde mergi pe drum!
Am plecat şi mai îngândurat. Capcane la tot pasul! Ajung cu greu la locul unde trebuia , rezolv problema şi mă îndrept , încet, spre staţia de tramvai. Evident, în sensul invers! De data asta am noroc şi găsesc o tonetă deschisă. Bineînţeles că în tramvai nici urmă de controlori, că doar acum aveam bilet!
În autogară îmi dau seama că autobuzul meu de Câmpulung avea plecarea cam peste vreo oră, aşa că am timp să-mi fac un calcul: 150 la controlori, 50 la poliţist. Ce-or mai fi prin buzunare? Scormonesc şi din multe bucăţele adun la urma urmei 30 de lei pentru drumul izbăvitor,de întors acasă.. Mă simteam cu mult mai bine!
Si când îmi spune asta ,parcă si foarfeca i-alunecă cu usurintă.
- Bucureştiul meu drag mă primise destul de rece . Că doar era noiembrie! Mă uitam la feţele oamenilor ce defilau pe lângă mine. Unii mai veseli, alţii mai trişti, fiecare cu ale lor. Insa mai toţi aveau gogoşi cu gem! Înghit în sec şi-ncep să scormon iar prin buzunare. Nu cumva mai am ceva bani pentru o gogoaşă? Se pare că Dumnezeu nu mai e supărat pe mine căci am noroc şi dau de o hârtie de un leu. Pe lângă ăştia un bolovan de aur mi se părea nimic! Îmi venea să-i pup, nu alta! Cumpăr gogoasa si-o savurez pe îndelete.
A fost de-a dreptul minunată, dar prea mică pentru a potoli junghiurile foamei din stomacul meu. Stau pe gânduri. Să mai iau una? Sau, mai bine, nu? Dacă pe la Piteşti mă chinuie foamea şi mai tare? Aşa că, ceva bani în buzunar, erau de preferat. Cum stau aşa în reflectare simt că ceva a plecat deja dinspre stomac şi aleargă spre ieşire! Crampe puternice, ce mai! Alerg în grabă spre o toaletă din apropiere.
- Alo, alo, strigă îngrijitoarea, unde te grăbeşti aşa ? Trebuie să plăteşti!
- Ia-i pe ăştia şi lasă-mă că n-am timp de taclale, zic şi intru în viteză într-o cabină goală.
N-apuc să mă liniştesc definitiv căci uşa se deschide şi o faţă tuciurie rânjeşte din mustăţi:
- Ce faci bă, efectuezi cu căciula pe urechi?
Şi , harşti, îmi ia căciula. Şi-apoi, bineînţeles, dispare. Până să mă ridic, până să mă-nchei, până nu stiu ce ... individul s-a evaporat cu totul.
Întreb îngrijitoarea;
- N-ai văzut pe unul cu o căciulă în mână?
- Pe-aici a luat-o, zice ea arătându-mi larg ieşirea..
De ce-oi fi întrebat ? Doar nu ieşea pe geam! Cum, necum, se duse şi căciula. Păcat, că era de blană naturală si mă costase un salariu când am cumpărat-o.
Plec supărat spre autobuz. Deodată simt cum cineva îmi apucă mâna şi-mi pune în palmă o hârtie de 50 lei. Îmi zice:
- Ia-i şi joacă-i la cetăţeanul de acolo şi vei câştiga o droaie de bani!
Pe moment , am zis că e un chilipir şi că mi-a pus Dumnezeu mâna pe cap. Mă îndrept cu binevoitorul spre cel care era cu „alba-neagra”. Pun banii în palma individului şi arăt căpăcelul care era cu biluţa aducătoare de noroc.
- Ai câştigat 50 de lei ! Dar ai jucat banii mei! Arată-mi că aveai şi tu bani să joci! Altfel pierzi ce-ai câştigat!
Credul, scot din buzunar banii pe care-i aveam pentru biletul de autobuz. Individul îi înşfacă şi împreună cu binevoitorul meu şi ciracii care asistau, o zbughesc care încotro ,lăsându-mă cu buza umflată.
Ce să fac acum? Fără bani nu aveam cum să merg cu autobuzul şi să ajung acasă. Simţeam că sunt cel mai nenorocit de soartă după cele întâmplate în ziua aia păcătoasă.
Merg, totuşi, spre autobuz. Norocul mi-a surâs de astă dată când l-am văzut pe Crinu, vecinul de la trei , care era şofer. Asa ca l-am rugat să mă primeasca si-o sa-i platesc de îndată ce ajungem, iar vecinul Crinu,om de caracter, m-a inteles.
Pe drum spre Câmpulung, am stat cu ochii închişi de frică să nu mai văd gogoşi, tuciurii, controlori , poliţişti şi binevoitori de la “alba-neagra”. Au fost prea multe pentru o singură zi.
Ajuns acasă, nevasta m-a întreabat:
- Auzi, dar tu n-ai avut căciula la tine?
- Asa e, am avut!
Şi am început să-i spun toată tărăşenia acelei zile. În final mi-a zis contrariată:
- Şi de ce nu te-ai dus la Poliţie?
- Vroiai să pierd autobuzul? Şi să mai stau cinci ore în Bucureşti? Doamne fereşte!
Asa am pătimit,deci ce-ai pătit mata,e mizilic.,îsi incheie omul plimbarea lui ,la capitală.
- Cam multi hoti pentru o singură țară ,reflectez plin de tristete. Dumneata esti mai avantajat,că poți să-i tunzi!
- Ce să-i tund bre,ăstia trebuie rasi definitiv.Nu intră ei pe mâna mea !spune plin de furie ciupindu-mă cu foarfeca de ceafă.....Ei,gata si povestea,gata si tunsoarea !Ce zici,rămâne asa?
Îmi pun ochelarii si constat că altă variantă ,oricum nu mai aveam, fiindcă nu mai aveam nici păr. Doar o față rotundă si-un nas proemninent,înfipt în ea.
- Ce să mai zic, m-ai rezolvat pe vreo trei luni! Eu zic să schimbi tăblia, din părul „ondulat” să scrii , La părul rașchetat” !
Si ies din frizerie mai supărat decât intrasem.
Adevărul e că România trebuie dusă musai la frizer. Ca să-si mai tundă zulufii nefolositori care tot fură din șamponul celor mulți.Si dacă stau să mă gândesc mai bine,îi trebuie o tunsoare la chelie ,asa ca în armată ! Ca să îi crească apoi părul bogat si bine ondulat !

LOTERIA VIETII

De când cu regimul dur de la ficat,am rărit cafenelele si-am îndesit plimbările în parc. Adică ,am dat fumul de tutun pe ciripitul păsărelelor și pe dansul zglobiu al florilor de tei, orchestrate de vântul subtirel de vară.Lebede albe,rămase nemâncate de tigani,se plimbă țanțose pe apa cristalină a lacului albastru.Iar două vrăbiute,se ceartă în gura mare pentru o râmă ce le-a scăpat din gheare.
Niste copii se dau cu rolele,doi bătrânei se plimbă încet la brat si un bărbat ,destul de tânăr, înaintează agale pe alee,tinându-se de un baston.Nimic nu pare să tulbure linistea unui peisaj de basm.Dar până si nimicul,e tot la fel de trecător. Asa că din senin,zvâcnesc doi biciclisti ,nervosi pe plimbăretii matinali fiindcă le stăteau în cale.
- Ai grijă,băi,să nu te prindă radarul ! răcneste unul către bărbatul în baston.
Si-apoi, goneste către celălalt, umflându-se de râs.
Mai că i-as pune o piedică la bicicletă, dar rotile alea mountain–bike îmi taie din elan.Numai că cineva de acolo de sus îmi citeste gândurile si biciclistul,neobservând că celălalt a pus o frână bruscă ,intră in el ,rostogolindu-se amândoi în urlete cumplite.
- Asa îti trebuie, să mai faci misto de cotonogi ca mine,spune bărbatul in baston,asezându-se cu greutate.Dumnezeu i-a dat ce-a meritat ,îmi dă în continuare explicatii asupra faptului cel proaspăt consumat. Crezi că Dzeu nu vede? Vede !Si te face sa plătesti aici,pe lumea asta,ca să nu intri murdar în lumea preacurată a cerurilor.
Nu-l contrazic pentru că nu stiu sigur care e adevărul.O să-l aflăm, fiecare la momentul potrivit.
- Numai pe hotii ăia de politicieni nu-i vede,continuă omul cu înversunare.
- Păi la cât au furat ,cred că au avut cu ce sa-L mituie ca să închidă ochii ! încerc o glumă cam sinistră.
Bărbatului nu îi displace chiar în totalitate.
- Ascultă d-neata la mine,ban la ban trage si păduche la păduche!Eu am fost păduche,dar stii din ăla ,culmea mizeriei,dacă întelegi ce vreau spun.Ti-am spus care e culmea mizeriei?
- Nu cred că ai avut ocazia ...
- Să facă purecii,păduchi ! Asa păduchio-pureciosi am fost si noi. N-aveam bani nici să ne usurăm la un wc-eu public.Exact ca-n bancul ăla.Unul dădea cu mătura în Gara de Nord iar doi îl urmăreau atent. „Ia uite săracul,ce-a fost și ce-a ajuns1” „Dar inainte ce făcea?” întreabă celălalt . „ Tot măturător.” „Si atunci,care e diferența?” „ Păi înainte mătura praful ...pe Magheru !”.Asa si eu,înainte am fost purece, s-acuma sunt păduche !
Omul nu-mi displace,vorbeste cu haz despre necaz ,iar cei care fac asta trec mult mai bine prin realitate.Asa că sunt foarte curios să îi ascult povestea.
- Am fost o droaie de copii.Tata ,săracul,muncea de dimineata până seara să ne asigure o pâine amărâtă.Muncea în constructii,încărca,ridica,turna betoane si seara se văita de mijloc.Si a doua zi ,o lua de la-nceput.Mama se ocupa de noi si mai făcea din când în când curat prin case.Am crescut toti în jurul tuciului de mămăligă si-a strachinii cu lapte.Mă uitam cu jind la copiii ferchezuiti si bine îmbrăcati si mă gândeam în sinea mea, de ce nu se nasc toti la fel,bogati.Dar nu găseam niciun răspuns.Lânga noi era un atelier auto.Mă uitam prin gard cum repara unul masini.Vecinul,mecanicul ,era un om pestrit la mate.Cum îmi vedea mutra prin gard, mă si lua la înjurături.„Pleacă mă,amărâtule,nu te mai tot holba,că îmi gonesti clientii!” Iar eu fugeam pe-o parte si mă holbam pe alta, când era el aplecat, să repare la masini.Si m-am holbat azi,apoi si mâine si poimâine până când i-am furat din meserie.Într-o zi ,zgripturoiul a pătit-o.A desfacut o roată,dar n-a pus cricul chiar cum trebuie si când a inceput să miste ,toată masina a căzut si i-a zdrobit piciorul.Si a început să urle de durere.A încercat să se ridice, dar se tot chinuia zadarnic.Până la urmă,mi s-a făcut milă de durerea lui si m-am dus să îl ajut.Mi-a aruncat la început o privire ucigătoare,probabil furios că am sărit gardul si i-am călcat mosia,dar ,când l-am dus în casă ,săgetile ucigătoare i-au părăsit vederea.
- Sună,te rog frumos la salvare!
Deci stia să te roage si frumos. Nu ne facem cu adevărat mai buni decât când ne vedem cu totul la pământ.Până atunci suntem stăpânii universului si credem că nimeni si nimic nu ne va schimba pozitia.
A venit salvarea si de pe targă mi-a spus unde sunt cheile si m-a rugat din nou frumos să am grijă de tot ca să nu îl fure hotii.
Mă uit la el si zăresc cum ochii îi strălucesc de bucurie că a făcut atunci o faptă bună.Nu stiu cum se numeste, dar n-are importantă. E unul din miile de oameni buni pe care soarta nedreaptă, i-a pedepsit din nu stiu ce motiv.
- A stat ceva timp în spital,vreo săptămână ,probabil treaba era mai serioasă.Dar ghinionul unora ,de multe ori este norocul altora.M-am apucat eu să repar masina omului si n-am făcut deloc o treabă rea.A fost multumit ,a spus că o să-i dea banii patronului si mi-a dat si mie un bacsis.Atunci am strâns în mână primii bani făcuti de mine.E greu de explicat în cuvinte ce-am simtit, dar poti măcar să-ti imaginezi.
- Cu sigurantă, stiu despre ce vorbesti,îi confirm că sunt numai urechi ca să-l ascult.
- Când a venit vecinul de la spital si a aflat isprava cu masina,m-a oprit lângă el . Nu mai putea lucra, dar îmi explica mie ce să fac.Vezi cum îti aduce Dzeu lângă tine pe cei pe care i-ai hulit? Ca să te speli de remuscări !Nu câstigam chiar foarte mult, dar erau bani adevărati făcuti din bucsile sărite din gropile de prin asfalt..Apoi bătrânul a murit si am rămas mostenitor fără să mă gândesc .
O perioadă, a fost destul de bine.Dar viata nu e roză întotdeauna. Iar eu, chiar mă miram cum naiba am reusit să scap încet, incet din sărăcie.Dar stii cum se zice prin popor,orice minune ține doar trei zile.La mine a tinut vreo cativa ani.A urmat apoi o perioadă în care toti au făcut credite si si-au cumpărat masini noi, cu rate îndelungate.Si iar norocul unora s-a transformat în ghinionul altora....Adică,rable nu mi-au mai intrat deloc pe poartă. De la o zi la alta,am început să vând din utilaje si am ajuns din nou la faliment.Ce-am fost odată,ajunsesem din nou si altădată....Era însă o diferentă.. Când eram mic ,era mult mai usor, fiindcă nu stiam ce gust dulce aveau banii.Acum pierdusem si mirosul.
- Si cum te-ai descurcat?
- Păi, stai să vezi. M-am dus la biserică si l-am rugat pe Dzeu să-mi dea bani cu lopata. I-am spus sa-mi dea chiar si lopata cu care să-i întorc fiindcă eu mai aveam bani doar de mâncare. Si Dzeu...m-a ascultat! M-a sfătuit să intru în loterie....Si am intrat,am jucat sase numere pe care mi le-a dictat încet la ureche, ca să n-audă altii si, ce să vezi?!Minune,potul cel mare de tot ,500 de mii de euro !
- Câât??? întreb cu gura până la urechi.
- Asa cum îti spun. Nu se mai câstigase până atunci asa o sumă mare.Dar la mine...cum ti-am zis, rugăciuni la Dzeu.Am dat un sfert la stat si restul i-am băgat la buzunare.Era destul de bine dacă numai în ale mele....Am dat si fratilor ceva, să scoată si ei capul din mizerie,mi-am luat jeepan să trec direct în față.Mi-am luat și decapotabilă , să mă vadă lumea și barcă cu motor ca să mă unduiesc pe ape cristaline...Și-n rest,am început să-i cheltui. Banii n-aduc fericirea ,dar aduc huzur.Iar eu...m-am huzurit! Restaurante,cazinouri,discoteci,toți mă primeau cu temenele.Când eram mic,fugeau de mine și de sărăcia mea ,de frică să nu se ia. Acum țineau cu toții aproape și scoteau limba,însetați să le arunc un ban.Gagicile ,scoteau și hainele....Iar imaginea asta ,de stăpân al lumii,nu mă deranja absolut deloc.
Dar totul are până la urmă un sfârșit, iar într-o noapte distractia s-a terminat. Era cam două noaptea când am iesit din cazinou împreună c-o parașută pe care-am agătat-o pe acolo.De fapt a fost cam invers , dar n-are importantă.Schimburi reciproc avantajoase...Pe scări,un băietandru ,murdar si jigărit ca vai de el,îmi sare în potecă :
- Dati-mi si mie un ban ,că n-am ce să mănânc!
M-am uitat la el si mi-am adus aminte de mine, la paisprezece ani. O furie oarbă mi-a întunecat pe loc gândirea:
- Dispari mă, amărâtule,de aici ! i-am spus și l-am împins brutal pe scări.Așa am vrut eu să alung rapid imaginea copilăriei mele de care nu mai vroiam să-mi amintesc.Ajunsesem ,pe nesimțite,fostul meu patron.M-a privit mirat,apoi s-a ridicat grăbit și-a dispărut în noapte.Așa cum am dorit....
Am urcat curva în jeepan și-am demarat în trombă către Buftea. Nu ca s-o fac vedetă, ci pentru că îmi cumpărasem acolo o căsuță pe malul lacului ca să mă dau cu barca.Pe drum,pupam când sticla de coniac când buzele rosii,stridente, ale damei de consumatie.
S-a încins atât de tare încât la un moment dat si-a scos bluza ,iar privelistea la care m-a supus era cu mult mai interesantă decât cea întunecată de pe șosea.Și apoi, totul s-a întâmplat în fractiune de secundă. Era prea târziu să îl evit...L-am lovit în plin,s-a răsucit în aer și a aterizat cu zgomot pe asfalt. Am realizat imediat tabloul... Beat și cu parasuta desfăcută, lângă mine !Nu era pe trecere, dar am lovit totusi un om... Așa că,am gonit în continuare trecând în trombă si pe lângă o secție de poliție. Dar ,după încă un kilometru ,mi-am adus aminte că mai dispun de bani. Si..doar trăiam în România ! Femeia de lângă mine era atât de speriată încât nu mai scotea niciun cuvânt. Am oprit ,am deschis portiera și-am aruncat-o direct unde-i era locul.Pe trotuar !
- Cară-te ! Si-a dispărut în noaptea neagră care mă învăluise.
Am făcut apoi cale întoarsă și am oprit direct la secție. După câteva apăsări pe sonerie,mi-a deschis un politist solid,destul de enervat că cineva îi deranjează somnul, și-asa destul de chinuit din post.
- Ce s-a întâmplat? m-a întrebat printre căscături.
- Am lovit pe cineva....
M-a privit cu un fel de milă amestecată cu o cumplită silă.
- Să mergem la locul faptei !
Zăcea întins cu fața în jos, într-o baltă imensă de sânge.Polițistul s-a apleacat, i-a pus mâna la jugulară si- a dat extrem de negativ, din cap:
- Nu mai avem ce face pentru el !
Curmasem așadar o viață ....Dar eu n-aveam deloc vreo remuscare, ci numai gânduri cum să scap.
- Trebuie să-ti pun fiola !
Asta nu era bine,așa că am mutat rapid :
- Îți dau zece mii de euro și-ti pui tu fiola ! Si -mi faci si un raport favorabil ! Îti scriu imediat un cec. Si scot carnetul de cecuri din buzunar...
N-a stat prea mult pe gânduri ,probabil albul strălucitor al cecului i-a întunecat total conștiinta.Și-apoi...și el trăia în România !
- Scrie-l !
Am rezolvat problema cu fiola si a început să studieze terenul ca să realizeze ce s-a întâmplat.
- Cam de unde ai frânat,că nu văd urmele?! întreabă nedumerit.
- N-am frânat!
- Adică,deloc,deloc?! ... Voi ,ăstia cu bani,călcati totul în picioare!Nimic nu vă opreste !
În sfârsit...uite cum facem,te urci la volan si de la pomul ălă demarezi. Vezi să nu treci de 55! Când îti fac eu semn,frânezi brusc si virezi puțin dreapta.Ai grijă să nu intri-n șanț.Ai înteles?Dă-i drumul !
Si i-am dat. Iar accidentul a iesit accidental de bine, ca la carte. După ce am reconstituit ,a scos telefonul și i-a chemat pe toți ai lui. Echipaj,legisti și tot tacâmul....Sirenele asurzitoare au trezit brusc toată șatra de tigani. Si-au năvălit brutal,în mijlocul evenimentului. In pijamale sau la bustul gol,bărbați,femei,copii . Au înteles rapid cam despre ce e vorba și au venit direct spre mine.
- Bă, nenorocitule,l-ai omorât pe tata ! m-a acostat întâi unul cu burta mare ,probabil primul mostenitor al bulibasei. Si îmi frige un pumn,direct în nas. Si-apoi și ceilalti au început să-mi care în continuu....Dădeau de peste tot și n-aveam cum să mă apăr...La un moment dat,cineva m-a lovit c-o bâtă în genunchi și m-a lăsat handicapat.Exact ca fostul meu patron! Eram deja pe altă lume din care chipul băiatului de 14 ani, zâmbea victorios...
M-ar fi linșat cu siguranță dacă unul din polițisti n-ar fi executat un foc de avertisment în aer.Atunci s-au potolit.
- Calmați-vă,mergem la secție si rezolvăm problema !
Ne-au urcat în mașini separate și am ajuns din nou la secție.Doar eu,tumefiat si turmentat,politistul local și trei adversari de-ai mei directi. Unul mai întunecat ca altul... Ceilalți,au rămas pe loc ca să calmeze spiritele si să continue ancheta. De data asta ,omul legii a început negocierile,fiindcă eu nu mai puteam vorbi.
- Eu zic să vă-ntelegeti omenește,mortul de la groapă oricum nu se mai întoarce,spune ca să audă mai mult ei.
Priviri întrebătoare s-au pus repede în miscare, de la toți,la cel care a început bătaia.El rămăsese șef .. M-a studiat foarte atent. Si si-a dat seama că eu eram vedeta care apăruse cu ceva timp în urmă pe la televizor.Ăla pe care norocul îl fericise cu câștigul ....
- Nu cumva esti cel care a câstigat la loto?m-a întrebat plin de speranță. Îl cam uitase pe tatăl decedat...
- Vă dau treizeci de mii de euro!
Iar priviri întrebătoare către căpetenie...Dar ăsta, era mai lacom decât toți.
- Nu ! Ne dai 50 si batem palma... Esti de acord sau nu?
Era cam tot ce mai aveam, dar Dumnezeu hotărâse în locul meu. Domnul a dat și tot Domnul a luat.Fiindcă eu... n-am meritat !
- Fie !
Le-am dat banii, iar mortul a rămas singurul vinovat. Oricum,nimeni nu l-a mai întrebat ceva.
Mă uit la el și înteleg că din băiatul ăla bun care si-a ridicat de jos patronul ,nu rămăsese mai nimic. Omorâse un om, dar asta nu prea l-a deranjat. Ca si pe fiii omului dealtfel...
Banii i-au transformat din temelii.
- Apoi,am vândut mașinile și barca... Mai am doar casa de la Buftea ! Si-apoi ...din nou păduche !
- Ti-am ascultat cu interes povestea, dar teoria dumitale cum că ban la ban trage și păduche la păduche ,nu-i chiar adevărată. Banii au tras la dumneata. Adică Dumnezeu a vrut să te ajute să iesi din sărăcie, dar a făcut greseala să te lase să-i cheltui cum te taie capul.
- Iar eu ,m-am urcat din coteț, direct în copac ! Crezi că nu-mi dau seama? Îmi dau ! Acum m-as duce să ridic de jos bezmeticii ăia doi de bicicliști care au făcut mișto de mine. Dar ,abia pot să mă misc... După ce-ai spart o farfurie n-ai cum s-o mai lipești,chiar dacă îți pare rău ....
De atunci l-am mai văzut o dată,pe altă bancă,lângă o bătrânică ,gesticulând din mâini.Iar bătrânica ,dădea dojenitor din cap.
Povestea lui m-a pus putin pe gânduri. Până la urmă, viața nu e decât o loterie la care toți avem biletul câstigător în buzunar.Numai că, unii nu îl joacă,din comoditate. Altii joacă cu ardoare si câstigă în cele din urmă,ca omul meu de-acum. Dar îsi bat joc de tot ce-au câstigat !
Iar cei mai multi,joacă putin câte putin, în fiecare zi, ca să câstige numai atât cât să îsi ducă traiul ! Fără să calce pe cadavre !