Am bătut România de-a lungul și
în cele din urmă , am ajuns și la cimitirul
„vesel ” de la Săpânța. „ Vesel ”
e un fel îngăduitor de-a spune ,poate doar textele hâtre ale unui șugubăț și
coloritul albastru al crucilor de lemn să te înveselească. În rest,buna
dispoziție îți e curmată brusc de
betonul contemporan,trântit brutal peste unicitatea și menirea lor arhaică ,de
răstignire a sufletelor . Dacă ar fi
fost o zi ploioasă ,cu siguranță i-aș fi găsit utilitatea.
Și totuși,o cruce așezată cuminte
în spatele bisericii, îmi atrage atenția :
„
Sub această piatră grea
șade biata soacră-mea.
Doar un an de mai trăia ,
Zăceam eu și citea ea . ”
De unde atâta înverșunare,nu pot să înțeleg. Dar până nu faci foc ,nu
iese fumul atât de negru de supărare.
Iar dintre toate speciile de soacre,cele de nurori, par a fi de departe cele
mai periculoase . Fiindcă tânara nu vrea să recunoască că „ pe vremea mea ,lucrurile se făceau într-un
anume fel ” și se gândește simplu „
vremea dumitale s-a tot dus. Acum e timpul meu ! ” Iar de cealaltă parte
,pe soacră o roade din străfund invidia că miresica e zveltă și frumoasă iar
fiu-său o vede cu ochi dulci numai pe ea. Așa că-i caută defecte... Fără să vreau ,mi-aduc aminte de un
banc. Unul o întreabă pe nevastă-sa :
- Dragă,unde ai pus cartea aceea,
„Cum să trăiești o sută de ani ” ?
- Am aruncat-o la gunoi .
- Cuum ? Păi de ce ai aruncat-o ?
- Se apucase maică-ta s-o citească !
Poate că orgoliile feminine se
izbesc unele de altele cu mult mai violent decât cele ale unui ginere față de mama soacră.
- Eu mă-nțeleg bine cu soacră-mea ,îmi confirmă ideea amicul Victor,cu care
împart o bere rece la terasa de vis-a-vis de cimitir. Ți-am spus că acum o lună
era s-o pierd ?
- Păi cum ? întreb destul de curios .
- Să vezi belea ! Într-o seară,așa ca din senin , „ au,crau ,mă-țeapă inima
și nu pot să respir . Deschide geamul că n-am aer ! ” I-am deschis, era frig de
crăpau pietrele ,dârdâia din toate încheieturile ,dar fără el deschis, nu se
putea. Am sesizat că nu-i de glumă , am alertat nevasta și pe socru-meu ,am
coborât cu ea patru etaje și-am dus-o la urgențe. Acolo am dat buzna în
cabinetul unei doctorițe mai în vârstă ,sătulă de atâția ani de chiote și vai.
Dar tu consideri că soacra ta e cea mai importantă.
- Mă scuzați ,dar moare mama-soacră !
- Așteaptă domnule afară , nu vezi c-acum consult o altă „ mortăcină ” ?
Am ieșit stupefiat și chinuit de
gândul că dacă n-ar fi atâtea „mortăcini
” doctorița asta ar sta acum pe tușă. Dar
asta n-a fost tot !
- Cred că nu le costă nimic să vină cu o vorbă bună ,ca să-ți aline
suferința. Sau poate e o tactică ,îți vorbesc urât ,să nu-ți mai pară rău că
părăsești acestă lume.
- Eiii....nu toți medicii sunt la fel. Așteaptă să vezi ce s-a-ntâmplat.
- Ai dreptate,scuză-mă.
După încă o jumătate de oră de „
aoleu,inima mea ” ,ne cheamă asistenta cu degetul arătător. Intrăm cu ea, numai
nevasta și cu mine, ca să-l scutim pe ăl bătrân de alte chinuri inutile.
- Ce zici că te supără ,mamaie ?
- Mă-nțeapă inima și nu pot să respir !
- Pe naiba ,nu poți să respiri ! Păi dacă nu mai respirai ,erai de mult pe
altă lume. Ia,să tăceți din gură,că trebuie s-o ascult !
De fapt ,noi nu spusesem absolut
nimic,situația în sine și privirea încruntată a doctoriței ne înghețau
cuvintele în gât. Și după un minut ,îi pune eticheta.
- Dumneata te sperii ușor de fel ?
- Da ,sunt de felul meu cam panicoasă !
- Păi vezi că te-am ghicit ? N-are domnule nimic grav ,suferă doar de
ipohondrie ! E ipohondră !
- Cum e , că n-am înțeles prea bine.....
- Ipohondră frate,ce nu înțelegi ? Își imaginează lucruri și intră-n panică
din absolut orice . O duceți sus la pshihiatru !
Scoatem bătrâna suferindă și peste
alte cinci minute ,suntem deja la doctorul de boli nervoase.
- Câte degete ți-am arătat acum ?
- Patru,îi dă mama-soacră răspunsul adevărat.
- Pe ăsta de lângă mine îl cunoști ?
- Da,e gineri-meu,să-i dea Dumnezeu sănătate, că e băiat bun.
- Nu pare dusă chiar de tot,dă doctorul verdictul . O lăsați aici o
săptămână ca s-o supraveghem. Iar dumneata ,fiindcă ești băiat bun ,te duci la
farmacia de peste drum și cumperi pastilele pe care ți le scriu. Că noi ,aici
în spital,nu mai avem de toate ! Doar niște antinevralgice.
- Și uite așa ,am internat-o pe soacră-mea la „zgubilitici ” . Zilele
treceau una după alta ,dar ipohondria ei nu dădea semne de vindecare. Iar inima
o înțepa din ce în ce mai rău.De banii cheltuiți fără rost ,treizeci de
milioane ,nici nu-ți mai amintesc.
- Mamă, nu mai aruncați banii degeaba pe fereastră. Mai bine, strângeți de
pomeni !
- Stai liniștită mamă-soacră ,că n-avem noi norocul ăsta, ca să scăpăm de
dumneata !
E femeie inteligentă,nu se supără la glume.
- Vasilico,ai vreo presimțire ? o-ntreabă socru-meu, care veghea de ceva
vreme, lângă pat.
- Eu așa zic ....
- Atunci, ia spune-mi tu acuma, de câte ori m-ai înșelat ?
- Doar de trei ori ,Ioane ! răspunde cu respirația greoaie .
- De trei ori ??? se miră socru-meu cu ochii mari cât cepele.
- Păi da, prima dată când am vrut noi să ne luăm apartament și era unul
Georgescu ,de la Personal care nu vroia să aprobe cererea. M-am dus eu și am
rezolvat....
- Vai de mine ! se vaită socru-meu, lovit instantaneu de-nțepături la
inimă.
A doua oară când a fost ?
- Ei,când ? Atunci când ai vrut tu
să ne cumpărăm mașină . Și directorul
Ionescu de la CEC nu vroia să ne acorde împrumutul ...
- Ionescu ? Ăla mustăcios ?!
- Mustăcios,nemustăcios ,te-ai plimbat cu Dacia 20 de ani ?
- Vai de mine Vasilico,mă-ngrozești ,nu alta. Și-a treia oară ?
- A treia oară când ai dorit să ajungi lider sindical. Și îți mai
trebuiau vreo trei sute de voturi ....
- Aoleu ...Trei sute ?
- Lasă tată socrule,am încercat să-l liniștesc ,că-ntotdeauna e loc și de
mai rău. Zi mersi că nu ți-a trecut prin cap să te faci președinte !
- Mă nenorociților,se zbârlește dintr-o dată soacră-mea, eu mor aici și voi
credeți toate prostiile pe care vi le spun ? Mi-am imaginat și eu ceva frumos
,că tot spun doctorii ăștia că sufăr de ipohondrie.
- Ptiu ,bătute-ar să te bată , că tare m-ai speriat ,răsuflă ăl bătrân un
pic mai ușurat.
- Să vezi ce-o să te mai sperii acuma ,că iar mă-nțeapă inima !
Din nou , „au,crau” , de nu știam ce
să-i mai facem . Doar cu un extraveral am reușit s-o adormim până la urmă.
Săptămâna a trecut pe nesimțite
,dar ea era cu mult mai rău. Parcă și fața începuse să i se învinețească. Dar
Dumnezeu nu o vroia încă alături,așa că ne-a luminat mintea să o ducem la o
clinică particulară ,foarte renumită în probleme de inimă. Aparate
sofisticate,de ultimă generație și doctori bine plătiți care se îngrijesc de
tine ca de propria persoană.
- Are arterele înfundate și o să-i trebuiască 6 stenturi . Ce facem,continuăm,i
le punem sau ne oprim ?
- Cât costă ? am întrebat cu gura mică.
- Cinci mii fiecare. Treizeci de mii în total ....trei sute de milioane
vechi.
- Trei su... Și până când trebuie să aducem banii ?
- Până când o externăm .
- Și când o externați ?
- Mâine dimineață !
Inima noastră sănătoasă nu ne-a permis să o
lăsăm, să moară ca un câine . Am pus mâinile pe telefoane și am sunat în
stânga,dreapta, în față și până la urmă și în spate. I-am spus doctorului să-i
pună stenturile ,am plătit și soacră-mea ,acum ,e bine sănătoasă. Chiar dacă
ne-am înglodat în datorii ,măcar avem conștiința împăcată.
- Și doctorița aia cu ipohondria ,te-ai dus să-i bați obrazul ?
- Nu m-am mai dus.... O să i-l bată D-zeu cândva.Deși până la D-zeu ,tot „sfinții
” te omoară . Dacă ne lăsam în seama ei ,acum bătrâna ar fi zăcut în cimitir,cu
textul negru scris pe cruce:
„ Sub această piatră grea
Șade biata soacră-mea
Moartă
...de inimă rea ! ”
Dan Gheorghilaș
