INIMĂ REA

    

    Am bătut România de-a lungul și în cele din urmă , am ajuns și la cimitirul  „vesel ” de la Săpânța.  „ Vesel ” e un fel îngăduitor de-a spune ,poate doar textele hâtre ale unui șugubăț și coloritul albastru al crucilor de lemn să te înveselească. În rest,buna dispoziție îți e curmată brusc  de betonul contemporan,trântit brutal peste unicitatea și menirea lor arhaică ,de răstignire a sufletelor .  Dacă ar fi fost o zi ploioasă ,cu siguranță i-aș fi găsit utilitatea.

    Și totuși,o cruce așezată cuminte în spatele bisericii, îmi atrage atenția :

 

„ Sub această piatră grea

   șade biata soacră-mea.

   Doar un an de mai trăia ,

   Zăceam eu și citea ea  . ”

 

   De unde atâta înverșunare,nu pot să înțeleg. Dar până nu faci foc ,nu iese fumul atât de negru  de supărare. Iar dintre toate speciile de soacre,cele de nurori, par a fi de departe cele mai periculoase . Fiindcă tânara nu vrea să recunoască că  „ pe vremea mea ,lucrurile se făceau într-un anume fel ” și se gândește simplu „  vremea dumitale s-a tot dus. Acum e timpul meu ! ” Iar de cealaltă parte ,pe soacră o roade din străfund invidia că miresica e zveltă și frumoasă iar fiu-său o vede cu ochi dulci numai pe ea. Așa că-i caută defecte...        Fără să vreau ,mi-aduc aminte de un banc. Unul o întreabă pe nevastă-sa :

- Dragă,unde ai pus cartea aceea,  „Cum să trăiești o sută de ani ” ?

- Am aruncat-o la gunoi .

- Cuum ? Păi de ce ai aruncat-o ?

- Se apucase maică-ta s-o citească !

    Poate că orgoliile feminine se izbesc unele de altele cu mult mai violent decât cele ale unui ginere față  de mama soacră.

- Eu mă-nțeleg bine cu soacră-mea ,îmi confirmă ideea amicul Victor,cu care împart o bere rece la terasa de vis-a-vis de cimitir. Ți-am spus că acum o lună era s-o pierd ?

- Păi cum ? întreb destul de curios .

- Să vezi belea ! Într-o seară,așa ca din senin , „ au,crau ,mă-țeapă inima și nu pot să respir . Deschide geamul că n-am aer ! ” I-am deschis, era frig de crăpau pietrele ,dârdâia din toate încheieturile ,dar fără el deschis, nu se putea. Am sesizat că nu-i de glumă , am alertat nevasta și pe socru-meu ,am coborât cu ea patru etaje și-am dus-o la urgențe. Acolo am dat buzna în cabinetul unei doctorițe mai în vârstă ,sătulă de atâția ani de chiote și vai. Dar tu consideri că soacra ta e cea mai importantă.

- Mă scuzați ,dar moare mama-soacră !

- Așteaptă domnule afară , nu vezi c-acum consult o altă „ mortăcină ” ?

  Am ieșit stupefiat și chinuit de gândul că dacă n-ar fi atâtea  „mortăcini ”  doctorița asta ar sta acum pe tușă. Dar asta n-a fost tot !

- Cred că nu le costă nimic să vină cu o vorbă bună ,ca să-ți aline suferința. Sau poate e o tactică ,îți vorbesc urât ,să nu-ți mai pară rău că părăsești acestă lume.

- Eiii....nu toți medicii sunt la fel. Așteaptă  să vezi ce s-a-ntâmplat.

- Ai dreptate,scuză-mă.

   După încă o jumătate de oră de „ aoleu,inima mea ” ,ne cheamă asistenta cu degetul arătător. Intrăm cu ea, numai nevasta și cu mine, ca să-l scutim pe ăl bătrân de alte chinuri inutile.

- Ce zici că te supără ,mamaie ?  

- Mă-nțeapă inima și nu pot să respir !

- Pe naiba ,nu poți să respiri ! Păi dacă nu mai respirai ,erai de mult pe altă lume. Ia,să tăceți din gură,că trebuie s-o ascult !

   De fapt ,noi nu spusesem absolut nimic,situația în sine și privirea încruntată a doctoriței ne înghețau cuvintele în gât. Și după un minut ,îi pune eticheta.

- Dumneata te sperii ușor de fel ?

- Da ,sunt de felul meu cam panicoasă !

- Păi vezi că te-am ghicit ? N-are domnule nimic grav ,suferă doar de ipohondrie ! E ipohondră !  

- Cum e , că n-am înțeles prea bine.....

- Ipohondră frate,ce nu înțelegi ? Își imaginează lucruri și intră-n panică din absolut orice . O duceți sus la pshihiatru !

   Scoatem bătrâna suferindă și peste alte cinci minute ,suntem deja la doctorul de boli nervoase.

- Câte degete ți-am arătat acum ?

- Patru,îi dă mama-soacră răspunsul adevărat.

- Pe ăsta de lângă mine îl cunoști ?

- Da,e gineri-meu,să-i dea Dumnezeu sănătate, că e băiat bun.

- Nu pare dusă chiar de tot,dă doctorul verdictul . O lăsați aici o săptămână ca s-o supraveghem. Iar dumneata ,fiindcă ești băiat bun ,te duci la farmacia de peste drum și cumperi pastilele pe care ți le scriu. Că noi ,aici în spital,nu mai avem de toate ! Doar niște antinevralgice.

- Și uite așa ,am internat-o pe soacră-mea la „zgubilitici ” . Zilele treceau una după alta ,dar ipohondria ei nu dădea semne de vindecare. Iar inima o înțepa din ce în ce mai rău.De banii cheltuiți fără rost ,treizeci de milioane ,nici nu-ți mai amintesc.

- Mamă, nu mai aruncați banii degeaba pe fereastră. Mai bine, strângeți de pomeni !

- Stai liniștită mamă-soacră ,că n-avem noi norocul ăsta, ca să scăpăm de dumneata !

E femeie inteligentă,nu se supără la glume.

- Vasilico,ai vreo presimțire ? o-ntreabă socru-meu, care veghea de ceva vreme, lângă pat.

- Eu așa zic ....

- Atunci, ia spune-mi tu acuma, de câte ori m-ai înșelat ?

- Doar de trei ori ,Ioane ! răspunde cu respirația greoaie .

- De trei ori ??? se miră socru-meu cu ochii mari cât cepele.

- Păi da, prima dată când am vrut noi să ne luăm apartament și era unul Georgescu ,de la Personal care nu vroia să aprobe cererea. M-am dus eu și am rezolvat....

- Vai de mine ! se vaită socru-meu, lovit instantaneu de-nțepături la inimă.

A doua oară când  a fost ?

- Ei,când  ? Atunci când ai vrut tu să ne cumpărăm mașină . Și  directorul Ionescu de la CEC nu vroia să ne acorde împrumutul ...

- Ionescu ? Ăla mustăcios ?!

- Mustăcios,nemustăcios ,te-ai plimbat cu Dacia 20 de ani ?

- Vai de mine Vasilico,mă-ngrozești ,nu alta. Și-a treia oară ?

- A treia oară  când  ai dorit să ajungi lider sindical. Și îți mai trebuiau vreo trei sute de voturi ....

- Aoleu ...Trei sute ?

- Lasă tată socrule,am încercat să-l liniștesc ,că-ntotdeauna e loc și de mai rău. Zi mersi că nu ți-a trecut prin cap să te faci președinte !

- Mă nenorociților,se zbârlește dintr-o dată soacră-mea, eu mor aici și voi credeți toate prostiile pe care vi le spun ? Mi-am imaginat și eu ceva frumos ,că tot spun doctorii ăștia că sufăr de ipohondrie.

- Ptiu ,bătute-ar să te bată , că tare m-ai speriat ,răsuflă ăl bătrân un pic mai ușurat.

- Să vezi ce-o să te mai sperii acuma ,că iar mă-nțeapă inima !

Din nou ,  „au,crau” , de nu știam ce să-i mai facem . Doar cu un extraveral am reușit s-o adormim până la urmă.

  Săptămâna a trecut pe nesimțite ,dar ea era cu mult mai rău. Parcă și fața începuse să i se învinețească. Dar Dumnezeu nu o vroia încă alături,așa că ne-a luminat mintea să o ducem la o clinică particulară ,foarte renumită în probleme de inimă. Aparate sofisticate,de ultimă generație și doctori bine plătiți care se îngrijesc de tine ca de propria persoană.

- Are arterele înfundate și o să-i trebuiască 6 stenturi . Ce facem,continuăm,i le punem sau ne oprim ? 

- Cât costă ? am întrebat cu gura mică.

- Cinci mii fiecare. Treizeci de mii în total ....trei sute de milioane vechi.

- Trei su... Și până când trebuie să aducem banii ?

- Până când o externăm .

- Și când o externați ?

- Mâine dimineață !

  Inima noastră sănătoasă nu ne-a permis să o lăsăm, să moară ca un câine . Am pus mâinile pe telefoane și am sunat în stânga,dreapta, în față și până la urmă și în spate. I-am spus doctorului să-i pună stenturile ,am plătit și soacră-mea ,acum ,e bine sănătoasă. Chiar dacă ne-am înglodat în datorii ,măcar avem conștiința împăcată.

- Și doctorița aia cu ipohondria ,te-ai dus să-i bați obrazul ?

- Nu m-am mai dus.... O să i-l bată D-zeu cândva.Deși până la D-zeu ,tot „sfinții ” te omoară . Dacă ne lăsam în seama ei ,acum bătrâna ar fi zăcut în cimitir,cu textul negru scris pe cruce:

 

 „ Sub această piatră grea

   Șade biata soacră-mea

  Moartă ...de inimă rea ! ”

 

 

 

                                                                                                      Dan  Gheorghilaș