„ La părul ondulat ”scrie pe firma rosie de la intrare. Dacă mă duc cu el zbârlit si iese ondulat ,problema mea s-a rezolvat.Înăuntru,un bărbat înalt, cu mustăti subtiri si părul lins pe spate, urmăreste pe fereastră miscarea agitată a pietonilor.Un fost ospătar de performantă ajuns la bătrânete,frizer de circumstantă.La vedera mea,privirea i se luminează:
- Ati venit la tuns?
- Da,cât costă un tuns?întreb cum fac de obicei de la o vreme ,după ce m-am fript cu o tunsoare-n Bucuresti.
Privirea lucitoare i se transformă într-un moment, într-una strict fulgerătoare.
- Ce dracu bre, se tund ei la mine din ăia handicapatii,mata la cravata asta,mai întrebi cât costă?
- E numai din obisnuintă ,încerc să-l linistesc.
- Uite colo lângă oglindă, tariful !
Mă dau mai aproape de oglindă fiindcă miopia nu-mi bate prea departe si constat că pretul nu e deloc prea piperat.
- Ce zici,îti convine ? ( Dau din cap afirmativ). Păi atunci asează-te ,nu trebuie să mai întârziem,cu freza asta s-ar putea să rănesti pe careva !
Îmi pune cearceaful de rigoare si continuă ,agitând în aer foarfeca destul de bine ascutită.
- Cum să fie?
- Nici prea scurt,nici prea lung...să semene a tunsoare.
- Nici prea înaltă,nici prea scurtă,nici prea grasă,nici prea slabă... Bre,ascultă la mine ,în viată trebuie să stii ce vrei! Ori e albă,ori e neagră,asa cu gri,mai rău o aburesti !
- Cred că ai dreptate,de foarte multe ori am fost prins la mijloc si n-am mai avut scăpare.
- Păi vezi! Deci... cum să fie?
- Cât mai scurt ,că e destul de cald!
Îmi înfige o mână groasă în chică si-ncepe activitatea. Smocuri de păr alb amestecat cu negru, cad neîncetat peste podeaua proaspăt lustruită. Tepii rebeli sunt pusi dintr-o tăiere,la pământ.
- Ia zi,unde te-ai fript de-ntrebi întâi de pret?
- Ultima oară în Bucuresti.,la o frizerie de lângă Universitate. N-am întrebat cât costă,apoi am văzut intrând artisti si-am înteles târziu că am gresit intrarea.Cu banii ăia mâncam un sfert de lună.
- Aha ...în Bucuresti !Hai să-ti spun eu ce-am pătit .
Când spune asta ,pune o frână bruscă la curba periculoasă de lângă ureche,semn că pătania lui îi provoacă dereglări de mână si implicit ,răniri de clientelă.
- Aveam o treabă importantă de rezolvat în Bucureşti,continuă,schimbând traseul foarfecii pe partea stângă. Am luat într-o dimineată autobuzul si-n două ore am fost în capitală.
Locul în care trebuia să ajung nu era foarte departe, cam la două staţii de tramvai. Mă duc în staţie şi caut întâi toneta de bilete. O găsesc dar nu ştiu din ce motiv era închisă. Care va să zică., n-am bilet! Ce mă gândesc? Merg o staţie cu tramvaiul şi apoi mai merg puţin pe jos chiar dacă e noiembrie şi nu e vreme de plimbare! Doar n-oi avea ghinionul să fie control exact pe ruta asta. Zis şi făcut! Mă urc în tramvai şi mă aşez comod pe scaun. Tocmai mă pregăteam să constat ce clădiri noi au mai apărut în Bucureşti, când o voce fermă îmi întrerupe contemplarea.:
- Biletul la control!
În faţa mea, doi zdrahoni cam de 2 metri mă priveau întrebător.
- Ştiţi bre, încerc eu să explic, am încercat să iau bilet dar era închis!
- I-auzi, zice celălalt cu-n rânjet straniu în colţul gurii, te mai ţii şi de goange! Te costă 200 pe loc sau 400 în două zile. Ce-ţi alegi?
Dacă era după mine nu-mi alegeam nimic, dar nu ştiu dacă ei erau de acord.
Mă gândesc rapid cam câţi bani am prin buzunare şi-mi dau seama că dacă plătesc amenda nu mai am cu ce să mă întorc acasă.
- Ştiţi, nu prea am bani la mine, plătesc în două zile!
- Ia opreşte dom’le, c-avem un pic de treabă, zice malacul cu ton răstit către vatman şi ochii ţintă asupra mea.
Coborâm toţi trei şi-ncepem negocierea pe trotuarul plin de lume.
- Deci, n-ai bilet!
- Păi v-am spus că era închis!
- Ghinionul tău! Probabil n-ai nici buletin, că vă cunosc eu p-ăştia!
Dau din umeri, nu pentru că n-aveam buletin ci pentru că n-aveam cum să-l las! Fără buletin treaba mea nu se mai putea rezolva sub nici o formă.
- După cum văd eu, zice celălalt, n-ai de nici unele! Uite cum facem; ca să nu mai mergem la secţie, să te faci de râs faţă de toată lumea, dai şi tu 100 lei de-o bere şi ne prefacem că nu ne cunoşti!
Drumul de la Câmpulung mă costase doar 30 de lei, dar ce să faci? La urma urmei nu eram chiar aşa nevinovat! Scot banii şi plec gândindu-mă ce scumpă e o bere aici în capitală.
Îmi trebuie ceva timp să-mi dau seama în ce direcţie să merg şi constat că-i musai să trec strada. Cum pe aproape nu era nici o trecere de pietoni, m-avânt în trafic cu mare grijă să nu m-atingă vreo maşină căci geaca de pe mine avea doar două săptămâni.
Reuşesc cu greu să mă strecor dar nu realizez că pe partea cealaltă m- aşteapta altă “bucurie”.
- Agentul special Rotaru ! Buletinul dumneavoastră!
Când e vorba de poliţie se schimbă situaţia! Scot buletinul şi-mi dau seama că excursia la Bucureşti devine mult mai scumpă decât am plănuit.
- Pe la dumneata, pe-acolo, pe la Campulung nu sunt treceri de pietoni?
Încerc să număr în gând cam câte ar fi în total dar nu găsesc nici un răspuns.Asa că tac chitic.
- Traversat ilegal şi periclitat circulaţia publică! Plus necooperare la anchetă! În total 100 lei amendă!
Era destul de clar că agentului nu-i place berea pe burta goală, aşa că adaug şi friptura. Adică alti 50 de lei. Poliţistul îi sesizează, strâmbă uşor din nas, după care îmi spune că îmi face un mare favor.
- Hai, lasă-i pe ăştia şi cască ochii pe unde mergi pe drum!
Am plecat şi mai îngândurat. Capcane la tot pasul! Ajung cu greu la locul unde trebuia , rezolv problema şi mă îndrept , încet, spre staţia de tramvai. Evident, în sensul invers! De data asta am noroc şi găsesc o tonetă deschisă. Bineînţeles că în tramvai nici urmă de controlori, că doar acum aveam bilet!
În autogară îmi dau seama că autobuzul meu de Câmpulung avea plecarea cam peste vreo oră, aşa că am timp să-mi fac un calcul: 150 la controlori, 50 la poliţist. Ce-or mai fi prin buzunare? Scormonesc şi din multe bucăţele adun la urma urmei 30 de lei pentru drumul izbăvitor,de întors acasă.. Mă simteam cu mult mai bine!
Si când îmi spune asta ,parcă si foarfeca i-alunecă cu usurintă.
- Bucureştiul meu drag mă primise destul de rece . Că doar era noiembrie! Mă uitam la feţele oamenilor ce defilau pe lângă mine. Unii mai veseli, alţii mai trişti, fiecare cu ale lor. Insa mai toţi aveau gogoşi cu gem! Înghit în sec şi-ncep să scormon iar prin buzunare. Nu cumva mai am ceva bani pentru o gogoaşă? Se pare că Dumnezeu nu mai e supărat pe mine căci am noroc şi dau de o hârtie de un leu. Pe lângă ăştia un bolovan de aur mi se părea nimic! Îmi venea să-i pup, nu alta! Cumpăr gogoasa si-o savurez pe îndelete.
A fost de-a dreptul minunată, dar prea mică pentru a potoli junghiurile foamei din stomacul meu. Stau pe gânduri. Să mai iau una? Sau, mai bine, nu? Dacă pe la Piteşti mă chinuie foamea şi mai tare? Aşa că, ceva bani în buzunar, erau de preferat. Cum stau aşa în reflectare simt că ceva a plecat deja dinspre stomac şi aleargă spre ieşire! Crampe puternice, ce mai! Alerg în grabă spre o toaletă din apropiere.
- Alo, alo, strigă îngrijitoarea, unde te grăbeşti aşa ? Trebuie să plăteşti!
- Ia-i pe ăştia şi lasă-mă că n-am timp de taclale, zic şi intru în viteză într-o cabină goală.
N-apuc să mă liniştesc definitiv căci uşa se deschide şi o faţă tuciurie rânjeşte din mustăţi:
- Ce faci bă, efectuezi cu căciula pe urechi?
Şi , harşti, îmi ia căciula. Şi-apoi, bineînţeles, dispare. Până să mă ridic, până să mă-nchei, până nu stiu ce ... individul s-a evaporat cu totul.
Întreb îngrijitoarea;
- N-ai văzut pe unul cu o căciulă în mână?
- Pe-aici a luat-o, zice ea arătându-mi larg ieşirea..
De ce-oi fi întrebat ? Doar nu ieşea pe geam! Cum, necum, se duse şi căciula. Păcat, că era de blană naturală si mă costase un salariu când am cumpărat-o.
Plec supărat spre autobuz. Deodată simt cum cineva îmi apucă mâna şi-mi pune în palmă o hârtie de 50 lei. Îmi zice:
- Ia-i şi joacă-i la cetăţeanul de acolo şi vei câştiga o droaie de bani!
Pe moment , am zis că e un chilipir şi că mi-a pus Dumnezeu mâna pe cap. Mă îndrept cu binevoitorul spre cel care era cu „alba-neagra”. Pun banii în palma individului şi arăt căpăcelul care era cu biluţa aducătoare de noroc.
- Ai câştigat 50 de lei ! Dar ai jucat banii mei! Arată-mi că aveai şi tu bani să joci! Altfel pierzi ce-ai câştigat!
Credul, scot din buzunar banii pe care-i aveam pentru biletul de autobuz. Individul îi înşfacă şi împreună cu binevoitorul meu şi ciracii care asistau, o zbughesc care încotro ,lăsându-mă cu buza umflată.
Ce să fac acum? Fără bani nu aveam cum să merg cu autobuzul şi să ajung acasă. Simţeam că sunt cel mai nenorocit de soartă după cele întâmplate în ziua aia păcătoasă.
Merg, totuşi, spre autobuz. Norocul mi-a surâs de astă dată când l-am văzut pe Crinu, vecinul de la trei , care era şofer. Asa ca l-am rugat să mă primeasca si-o sa-i platesc de îndată ce ajungem, iar vecinul Crinu,om de caracter, m-a inteles.
Pe drum spre Câmpulung, am stat cu ochii închişi de frică să nu mai văd gogoşi, tuciurii, controlori , poliţişti şi binevoitori de la “alba-neagra”. Au fost prea multe pentru o singură zi.
Ajuns acasă, nevasta m-a întreabat:
- Auzi, dar tu n-ai avut căciula la tine?
- Asa e, am avut!
Şi am început să-i spun toată tărăşenia acelei zile. În final mi-a zis contrariată:
- Şi de ce nu te-ai dus la Poliţie?
- Vroiai să pierd autobuzul? Şi să mai stau cinci ore în Bucureşti? Doamne fereşte!
Asa am pătimit,deci ce-ai pătit mata,e mizilic.,îsi incheie omul plimbarea lui ,la capitală.
- Cam multi hoti pentru o singură țară ,reflectez plin de tristete. Dumneata esti mai avantajat,că poți să-i tunzi!
- Ce să-i tund bre,ăstia trebuie rasi definitiv.Nu intră ei pe mâna mea !spune plin de furie ciupindu-mă cu foarfeca de ceafă.....Ei,gata si povestea,gata si tunsoarea !Ce zici,rămâne asa?
Îmi pun ochelarii si constat că altă variantă ,oricum nu mai aveam, fiindcă nu mai aveam nici păr. Doar o față rotundă si-un nas proemninent,înfipt în ea.
- Ce să mai zic, m-ai rezolvat pe vreo trei luni! Eu zic să schimbi tăblia, din părul „ondulat” să scrii , La părul rașchetat” !
Si ies din frizerie mai supărat decât intrasem.
Adevărul e că România trebuie dusă musai la frizer. Ca să-si mai tundă zulufii nefolositori care tot fură din șamponul celor mulți.Si dacă stau să mă gândesc mai bine,îi trebuie o tunsoare la chelie ,asa ca în armată ! Ca să îi crească apoi părul bogat si bine ondulat !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu