Hotelul Carlton Intercontinental,construit în 1911,păstrează prin
arhitectura lui aristocratică,Belle Epocue ,strălucirea acelor vremuri. Situat
chiar în centrul orașului,la 800 de metri de Palais de Festival, se bucură în
fiecare dimineață de soarele care răsare
din albastrul infinit al mării și se-ntristează în fiecare seară, când trebuie
să-i spună noapte bună.
- Îl caut pe domnul de Vitto ! îi
spune Mihai, într-o franceză puțin accentuată, bărbatului în uniform exagerat
de scrupuloasă, de la recepție.
- Sunteți așteptat ?
- Da .
- Un moment , s’il vous plait !
Apasă butonul telefonului, dar
imediat i se răspunde. E semn că regizorul n-a-ntârziat atât de mult la
petrecerea de aseară. Dacă vrei să ai succes,nu trebuie să te lenevești atunci când e nevoie să muncești.
- Sper că ai înțeles acum în ce echipă joci,îi spune regizorul ,privindu-l
oarecum cu superioritate,chiar dacă e îmbrăcat în pantaloni de trening și
tricou .
- De mult vă bucurați de respectul meu. Acum nu pot decât să vă felicit.
Îi mulțumește cu un zâmbet
gutural,de-atâția ani,de când e răsfățatul reflectoarelor,nu-l mai
impresionează lingușelile.
- Afară sunt camioanele mașiniștilor. Te urci într-unul că știu ei unde să te ducă. Eu mă duc să
trezesc loazele astea puturoase care nu se mai satură de somn !
Dar ce-și imagina,că o să-i dea
vreun Mercedes particular ? E doar un amărât de ospătar, să zică mulțumesc că
nu l-a trimis pe jos până la locul de filmare.Se bucurase de priveliștea oferită
de autostradă în urmă cu doar câteva zile. Muntele ,pe ale căror serpentine
rulau acum,își găsea liniștit sfârșitul în Mediterană ,care-l primea cu
valurile deschise. Nu merg chiar foarte mult ,se opresc într-o parcare și încep
să descarce toată aparatura necesară unei filmări profesioniste.I se cere să
ajute la descărcat fiindcă și o plimbare de numai cinci minute trebuie
plătită într-un anume fel. Nimic nu-i gratuit !
Peste o oră ,sunt gata pregătiți
,iar peste o altă oră își fac apariția și protagoniștii, coborând din mașini
luxoase,închiriate. Printre ei,bineînțeles și blondul Richardson dar mai ales
,și mai ales,ea...actrița care-l fascinase. Echipa câștigătoare nu trebuie să
se schimbe niciodată !
- Uite despre ce e vorba în film,îl ia regizorul de mijloc ,ca pe-un
prieten vechi . E un film de dragoste,din ăla lacrimogen, iubire și suferință
.cu mare căutare la suflete sensibile. „ Jenny ” este soția unui milionar
american care are destule afaceri necurate,și bineînțeles amante. Este
dezamăgită să afle lucruri urâte despre bărbat și pleacă în vacanță pe Coasta
de Azur ca să-și găsească liniștea.Doar că aici își întâlnește sufletul
pereche.
Imaginația lui Micky deja o ia
înainte, și-l poartă în zbor, direct în brațele catifelate ale superbei blonde.
- Tu ești „taximetristul” care o transportă de la aeroport, îl readuce
regizorul cu picioarele pe pământul abrupt,umplut de serpentine.
Sunt doar două replici ,n-ai cum să nu le ții minte. Hai du-te la
machiaj,că imediat filmăm !
Totul era foarte simplu. Aveau
deja filmat un avion care aterizează în aeroportul din Nisa,acum filmau taxiul
care-o purta către oraș, prin peisajul
mirific oferit de natura generoasă. Dar cele două replici pe care urma să le
„poarte ” cu Lara Smith,actrița ce tocmai câștigase un Palm D’ Or ,erau
la fel de importante ca primii pași făcuți pe Lună, de Neil Armstrong. Trecutul
părea acum pierdut total în adâncime,la mai
mult de doi metri sub pământ….Taxiul galben este blindat până la portiere
cu camere de filmat ,s-a așezat cuminte pe locul lui de „șofer” și-așteaptă cu sufletul
la gură . Urcă grațioasă, șuvițele blonde i
se răsfață în lumina caldă a soarelui de dimineață, rochia ușoară de
inișor îi pune în evidență formele ,atât de delicate. Nu-l bagă în seamă,e doar
un un insignifiant, un trepăduș mărunt ce trebuie s-o ducă în orașul unde o
să-și găsească „sufletul pereche”. Privește undeva în depărtare,peste marea
infinită , încercând să alunge „tristețea ” pricinuită de „soțul desfrânat ” .
„ – Păreți
atât de supărată ! ”
O căldură neobișnuită îi învăluie ființa în
mod neașteptat, este ceva inexplicabil, nu mai simțise așa ceva decăt atunci
când se îndrăgostise prima oară, de un băiat mai mare, în colegiul din New
Jersey . Accentul lui de „imigrant ” are
ceva seducător, simte cum sufletele lor
se contopesc fericite ,cu mult deasupra taxiului luxos.
„ – Este atât de vizibil ? ” îi dă replica ,căutându-i privirea
pătrunzătoare ,în oglindă.
Se-ntâmplă lucruri atât de
minunate dincolo de înțelesul firii. Însă cine dorește ca să le-nțeleagă ? Poate doar mintea care se
pierde de foarte multe ori printre lianele întortocheate ale rațiunii. Dar
inima e cea a cărei voce, e singura pe care trebuie s-o asculți !
„- Da ! Dar uneori, este mai bine să lași cioburile nestrânse decât să te
rănești încercând să le pui la loc ! ”
Simțise adevărul vorbelor acestea
chiar pe pielea ei. Fiecare film turnat îi adusese câte o relație ,era ceva mai mult carnal,
scenele de dragoste îi trezeau năvalnic simțurile ,dar n-avusese parte de iubire.
Trebuia să-i acorde un zâmbet trist de afirmare,așa era în scenariu ,dar ea
continua să-l urmărească. Iar el îi răspundea în oglindă,printr-o privire
puternic lucitoare. Uitase de drumul sinuos ce trebuia să îl parcurgă , doar se
lăsa condus atât de lin,peste cărarea dintre inimi.
- Stop,opriți filmarea !
Vocea baritonală a regizorului,
„răgușită” involuntar de megafon, îi dă de înțeles că totul s-a terminat. O să
se-ntoarcă la ospătorie iar ea o să-și continue nestingherită, urcarea către un
alt trofeu .
- Ai interpretat foarte bine,ai un talent special de a intra în pielea
personajului, îl gratulează ,simțind de
fapt că bărbatul brunețel,cu ochi nedefiniți, îi intrase ei,în mod
inexplicabil, pe sub piele ,chiar în adâncul inimii. Și nu vroia să-l lase să
plece chiar atât de repede.
- Vă mulțumesc, n-a trebuit deloc să mă străduiesc,simpla prezență a
dumneavoastră mi-a fost suficientă.
Simțeau amândoi la fel de bine că nu era deloc suficient. Și-ar fi dorit cu
mult mai mult, și-ar fi dorit să se sărute chiar acum ,ignorând spațiul și distanța
dintre clasele sociale....
Se îndepărtează încet,iar el o
urmărește, încercat de regretul faptului că timpul nu e nemărginit.
*
- Luigi,trebuie să faci o schimbare radicală în distribuție,îi spune Lara
sicilianului mirat. Vreau să-mi schimbi
„sufletul pereche ” ! George Richardson e doar un obsedat libidinos, nu-mi
place cum mă strânge în brațe ,îi simt
dorințele primitive și asta mă dezgustă.
- Ce tot spui ,e un actor desăvârșit,doar ai văzut .a luat și premiu ....
- Sigur,a luat premiul pentru cel mai bun rol secundar. Deci poți să-i dai un
rol secundar,poți să-l faci „taximetristul ” care mă aduce de la aeroport ,în
locul celuilalt. Faci schimb de roluri !
Bărbatul își arcuiește sprâncenele,
într-o mirare puternic încordată.
- Să nu-mi spui că ți-a căzut cu tronc . Lara e doar un ospătar,am făcut o
greșeală și o răscumpăr, acordăndu-i un rol minuscul.
- Iar tu ai fost cândva un vânzător de ziare din Los Angeles.... Vrei sau
nu ca filmul să iasă minunat ?
- Normal că da !
- Atunci mi-l dai pe el ! Și du-l unde vrei tu pe Richardson !
Căștigătoarea unui premiu atât de
important nu trebuie refuzată. Dimpotrivă ,trebuie să-i creezi condiții ca să
se simtă în largul ei, într-o peliculă atât de importantă. Recunoștea
profesionalismul blondului,dar aroganța lui, îl supăra chiar și pe el.
- Ok, o să vorbesc cu amândoi. Vreau să-i aduc divei nu doar celebritatea
,vreau să-i aduc și fericirea. E-așa o distanță mare între cele două ....
