CURIERUL

   



   

   Aleile parcului par la fel de-ntortocheate ca și viața lui. Timiditatea excesivă îl adusese până la urmă ,în pragul vârstei de 40 de ani , fără un suflet cald,alături . Și cât de mult și-ar fi dorit să se trezească în îmbrățișările tandre ale unei femei ! Cineva drag,cu care să împartă bucuriile și să-i alunge din priviri tristețile.

    De-atâta amar de vreme ,venea în fiecare zi în parc ,cu același gând ce-i răscolea neliniștea : astăzi am să o fac ! Și chiar așa-și dorea ! Simțea că azi e ziua aceea pe care-o aștepta. Ziua în care o să înceapă să trăiască ! Sărea ca un resort când trecea câte o domnișoară ,gata să-i tresalte ochelarii de la nas,se pironea în fața ei și încerca să îi rostească ,cu glasul cel mai mieros din lume ,cuvintele pe care le repetase cu atâta sârg, în fața oglinzii :
„ Domnișoară ,la frumusețea d-voastră ,pălesc pe loc toți trandafirii ,fiindcă se simt inferiori ! ” Auzise el că dacă-i spui unei femei că e frumoasă ,ți-ai câștigat-o de prietenă.
  Dar gura nu i se mai deschidea.Rămânea zăvorâtă ca un gard de fier forjat, dincolo de care nu se mai putea trece. Iar cuvintele ,grăbite să năvălească în afară ,se loveau ca de un zid și –i rămâneau buimace înăuntru. Femeia îl ocolea,exact ca pe-un nebun periculos și își vedea apoi de drumul ei ,scuipând în sân ,de teamă și uimire. Și iar se încheia fără succes o altă zi, apoi o altă lună și un alt an ghinionist îl mai albea la tâmple.
Însă ,nu renunțase la idee. Avea atâta dragoste de dăruit și o simțea cum se topește înăuntru,ferecată în trupul lui ,nu prea atrăgător.
   Soarele din dimineața asta îi dădea din nou speranțe. O vede cum se așează ,un pic mai sus ,lângă un pâlc de crizanteme. O studiază atent , nu e destul de tânără ,dar nici așa bătrână ,să fierbi la ea ,la nesfârșit. E cam pe lângă vărsta lui. Cu părul lung și negru ,alunecându-i peste pardesiu , pare desprinsă de undeva, dintr-o pictură de Da Vinci . Aude și când îi sună telefonul iar vocea ei suavă îl fascinează pe de-ntregul. „ E scris că ea va fi aleasa mea ! ” Ar dori să îi șoptească în urechile gingașe , cuvintele învățate pe de rost. „ S-aștept să termine ce are de vorbit ca să nu par chiar bădăran ! Deși o femeie nu termină nicicând cu vorbăria ,dar mai bine gălăgie decât tăcere de mormânt ! ”
   O vede cum închide în sfârșit și-ar vrea să se ridice. Se pare însă ,că nu doar gura îi e dușman căci nici picioarele nu vor să îl asculte. Rămâne cu privirea pironită,la fel ca un milog care cerșește în zadar ,o fărâmă de iubire. Și totuși există și miracole. Femeia întoarce capul și îi zâmbește complice ,rugându-l parcă,să îndrăznească mai departe. Iar el....înghite-n sec . „ Doamne,că mototol m-ai mai făcut ! ”
   Întoarce rușinat privirea și și-o ascunde prin pământ. Pe banca de vizavi,un țigănuș zglobiu,cam de liceu, tot scurmă cu un băț la rădăcina unei flori . Și deodată , îi sare –n gând ideea salvatoare :
- Băiete,vino puțin !
Țigănușul se ridică cu greu, nefiind învățat să percuteze cînd cineva îl cheamă pe un ton poruncitor.
- Socheres ?
- O vezi pe doamna de acolo ?
- Care mânca-ți-aș, aia cu pardesiu maro ?
- Da ! Îți dau doi lei dacă te duci să-i spui ce îți spun eu să-i spui.
- Arată banii și mă duc !
Îi arată bancnotele lucioase ,scoase de dimineață ,din teancul de salariu.
- Uite ce trebuie să zici . Domnul de acolo ,a rămas înmărmurit de frumusețea dumitale . Așa cu părul prelins duios pe umeri ,semănați cu Mona Lisa ,dar cu mult mai încântătoare.
- De unde-o știi mata pe Lisa ?
- Ei de unde,de unde, ce importanță are,du-te și spune-i ce ți-am zis !
Băiatul înfașcă banii și se oprește brusc în fața femeii nedumerite:
- Auzi cucoană ,lunetistu' de colo zice că a rămas înțepenit când te-a văzut cât ești de mândră. Cică așa cu părul despletit pe umeri ,semeni cu Lisa ,cățeaua din mahala ,cu care mă joc în fiecare zi.
Indignarea îi țâșnește dintr-o dată femeii ,din priviri :
- Așa a zis ??!! Du-te și spune-i domnului că așa cuvinte jignitoare nu mi le-a adresat nimeni niciodată . Spune-i să se ducă undeva, cu Lisa lui cu tot.
- Unde să se ducă ?
- Lasă că știe el ! Tu du-te și spune-i asta !
- Păi eu mă duc ,da... te costă doi franci .
- Ce ? Să îți plătească cine te-a trimis !
Țigănușul face mintenaș calea întoarsă.
- Așa ,ce ți-a răspuns ?
- Se lasă greu pițipoanca. Zice că vorbe din astea nasoale nu i-a gavarit până acum niciunul. Cică s-o duci pe Lisa acolo unde știi. Auzi ,nu cumva sunteți vorbiți ca să-mi furați cățeaua ? Că fac moarte de om !
- Ce tot îndrugi băiete? Care cățea ? Deci i–a plăcut sau nu ce i-am transmis ?
- Eu zic să mai insiști ! Ți-am zis,se lasă greu !
- Atunci ,spune-i că glasul ei seamănă cu al unei privighetori care îți luminează ziua dis de dimineață. O noapte de dragoste dacă mi-ar dărui ,a doua zi aș putea să mor împăcat de fericire.
- Bre, mata esti cam alambicat ! Eu nu-nțeleg o iotă din ce zici !
- Înțelege ea,nu-ți face griji ! Aleargă și îi spune .
- Păi alerg ,da....
Scoate încă doi lei și așteaptă din nou cu sufletul la gură.
- Auzi cucoană ce-mi zise lunetistu' ... Cică dac-o puneți în noaptea asta ,mâine cânți ca privighetoarea. Iar el se sinucide.
- Cum? Vai de mine,are gânduri din astea sinistre ? Spune-i că orice problema ar avea ,sigur există rezolvare. Crezi că eu pot cânta de fericire cînd aud de moartea unui om ?
- Adică îl rezolvi ?
- Normal ,sunt psiholoagă , i-am rezolvat pe toți .
- Aoleu ! Și-o zici așa direct ?
- Păi cum vrei să o zic ? Vindec omul exact unde îl doare. Hai du-te repede până nu-i vine iar un gând la fel de negru.
Țigănușul vine acum agale ,cuprins cumva de îndoială.
- Auzi mânca-ți-aș , eu zic s-o lași un pic mai moale. Asta i-a rezolvat pe toți . Și-o spune și pe șleau. Și pe deasupra, mai e și pisăloagă. Și curvă și cu gura mare !
- Ți-a spus ea că i-a rezolvat pe toți ?
- Normal ! Eu zic să-ți vezi de treaba ta . Că balta are destul pește. Sau vrei să fii mata un pește ?
- Și eu ce fac acum ?
- Cum ce să faci ? Îmi dai doi lei ca să mă duc să-i spun să își ia gândul . C-așteaptă un răspuns .
- Bine du-te ,dar vezi cum îi spui. Nu vreau să o jignești !
- Îhi !
Pe drum , băiatul își pune-n gând să fie dur ,cum a văzut la ăl bătrân când se zbârlea la un vecin:
- Cucoană,zice să îl lași în pace. E serios și cînd îți spune că s-a terminat,apoi să știi că așa e.
- Deci tot cu gândurile alea ? Spune-i că eu iau 50 de lei pentru o oră ,dar pentru el e gratis. Numai să vină să vorbim !
- Așteaptă aci ,că vin acu !
De data asta,țiganul prinde viteză :
- Bre,răzgândește-te ,c-a zis că ți-o dă moca. La alții ia 50 de lei !Așa chilipir ,nu întâlnești în fiecare parc ! 
–Dar eu vreau dragoste adevărată și nu plăceri pentru moment . Du-te și spune-i asta !
„ Cu –atâția pămpălăi pe lume ,cum să mai crească populația ? Și-apoi se miră toți rumânii că s-au împuținat ! Să ia exemplu de la noi ! ”
- Cucoană,uite ce spune omul ! Cică să mă rezolvi întâi pe mine moca, să vadă dacă –s mulțumit. Și-apoi se lasă și el !
– Îmi pare rău dar nu pot amesteca persoanele . Căci fiecare e cu treaba lui. Am vrut să-i fac un bine și să-l aduc pe drumul bun . Să știi că și eu sunt la fel de hotărâtă. Ia dă-te la o parte !
Îl împinge cu o forță nebănuită și din doi pași, ajunge-n fața dumnealui .
- Ce probleme ai de-ți trec prin minte asemenea gânduri ?
- Eu nu sunt la fel ca ceilalți,să urmăresc plăceri de scurtă durată. Vreau dragoste până când moartea ne va despărți. Așa sunt eu ,romantic incurabil.
- Da ?? ! Nici nu știi cât mă bucur, căci și eu sunt la fel. Și până acum nu am găsit pe cineva la fel ca mine. Se pare însă, că așteptarea a luat sfărșit. Ce zici, ieșim la o cafea ?
Dar nu așteaptă ca să îi răspundă. Este bărbatul la care a visat dintotdeauna și nu are de gând să-l scape printre mâini. Îl ia de braț și se îndepărtează pe aleea parcului ,care zâmbește când își vede trandafirii roșii ,înfloriți. .
Și-n urma lor, țiganul se scarpină la scăfârlie . „ Dumnezeu îi face cuib la orice cioară. Fie ea și una chioară ! ”

Dan Gheorghilaș

　

　

GÂNDURILE UNUI CHIULANGIU

 

 

Am ajuns pe la română

 

abia peste-o săptămână.

Eminescu,Caragiale

ăștia toți mă bagă-n boale.

Și-am venit la geometrie

când mi-a venit pe chelie.

Mi-a tot spus de un triunghi

până când m-a luat un junghi.

Ora a treia ,geografia,

mi-a vorbit de România.

Munți,păduri și ape line

eu le știu de pe la mine.

Câte trebuie de știut !

Ce m-oi chinui atât ?

Și ce-mi trebuie program ?

Cu vocea pe care-o am

cânt mai bine ca Salam.

Dorm așa în continuare

până când mă fac mai mare.

Nu mai trec deloc pe-aicea

și mă-nsor în clasa a V a !

 

FOLOSUL ECUAȚIEI

         Se scarpină în cap și nu înțelege cu ce anume a greșit, de este nevoit să trecă prin asemenea coșmaruri. Necunoscute misterioase și numere banale îi joacă batjocoritoare în fața ochilor tontoroiul ,enervându-i rațiunea și tulburându-i frumusețea copilăriei sale .

-  Mugurele, sigur te descurci ?

-  Nu înțeleg, domn′ profesor, la ce naiba îmi trebuie mie ecuațiile astea ?

-  Păi, cum să îți explic , ca să înțelegi ....Uite ,de exemplu eu . Pe la douăzeci și ceva de ani ,mă plimbam liniștit pe mijlocul bulevardului și credeam că nimeni și nimic nu o să-mi perturbe traiectoria. Dar vezi tu ,Mugurele ,nimic nu este veșnic pe pământ. Și la un moment dat, te lovește-n plin și pe neașteptate ceva care îți umple inima de bucurie ,dar în același timp îți întunecă vederea și îți sucește mințile. Dragostea ! Iar eu am ajuns pe neașteptate din mijlocul bulevardului ,într-o căsuță de la țară, așezată la capătul unei ulițe neasfaltate ,care te îmbălsăma cu noroi din cap până-n picioare la fiecare ploaie un pic mai serioasă. Niciodată nu mi-am imaginat că aș putea trăi  departe de lumea umplută de asfalt și agitație ,dar tocmai de aceea nu trebuie să pronunți cuvântul „ niciodată ” ,căci soarta îți râde-n nas întotdeauna. La blocul meu chibrit de la oraș,apa venea întotdeauna când o chemai la robinet ,iar temperatura o umflai doar printr-o singură rotire de buton. Dar toate astea fuseseră odată.... Acum apa nu mai vroia să vină singură ,o aduceai cu o găleată tocmai de undeva ,din străfundul pământului ,iar iarna aveai căldură-n casă  doar dacă te învredniceai vara să aduci lemne ,să le tai ,să le crăpi,și-apoi să le așezi frumos, sub ștreașină,să nu le plouă. Adică era nevoie de mult mai multe rotiri puternice de  trup și nu doar de  una simplă, de  buton.

    Exact în timpul prelucrării lemnelor pentru iarnă am nimerit și eu în curtea socrilor . Bătrânul lucrase o viață la pădure ,dar vârsta înaintată îl mai ținea din când în când de mijloc. Iar eu băiat simțit ,m-am oferit să îl ajut. Mi-a explicat rapid unde anume să lovesc ,să crape mai rapid și să scăpăm mai iute de belea. Un timp a mers destul de bine. Dar la un moment dat, cineva l-a strigat  la poartă ,așa că toată operațiunea nu a rămas decât în cârca mea. Un lemn mai noduros își aștepta cuminte rândul la pierire. Și l-am lovit așa...cu milă , să-i fac sfârșitul,mai plăcut. Numai că el mi-a refuzat toporul , aruncâdu-l brutal în sus, direct spre beregată. Noroc că m-am ferit la timp.

„ Faci pe nebunul deci ?! Stai că-ți arăt eu cine-i șeful ! ” Apuc toporul cu tărie și cu dorință aprigă de răzbunare ,i-l trântesc cu toată forța peste nodul negru și hidos.... Și-acolo a rămas ! Am încercat să-l scot încet,dar fără rezultat. Nodurosul îl ținea strâns ca să-mi arate că forța brută nu rezolvă întotdeauna lucrurile. Mai trebuie și-un pic de minte... Văzusesem la socru-meu că-n cazuri de-astea  ,este nevoie și de mai. Un fel de butuc tare din lemn, făcut de ăl bătrân  ca să-l ajute la strânsoare. Lovesc cu putere spre capul de fier al toporului...Numai că maiul nu era obișnuit cu filfizoni de la oraș .Se dă mai într-o parte ,făcându-mă să nimeresc exact  în coada toporul nevinovat . Am zburat-o dintr-o singură  lovitură ,direct în vale ,peste gard. „ Nu prea e-a bună ! ” Mă uit instantaneu la socru-meu , ca să constat dac-a realizat evenimentul ,dar nu era totul pierdut. Explica cu lux de mâini și amănunte ce-a pătimit el ,la pădure. Numai că unii mai pătimesc din când în când și-n curte.... Îmi amintesc rapid de celălalt topor. „ Trebuie să mă ajut de el să-l scot pe ăsta ,răposat pe câmpul de bătaie.” Înfig cu putere și nu știu exact prin ce minune ,reușesc să îl eliberez. Îl ascund cu grijă  într-o parte și revin încrezător  la locul acțiunii ,bucurat de mica mea victorie. Dar dac-ai câștigat o bătălie ,nu-nseamnă negreșit c-ai câștigat războiul. Al doilea topor  zăcea la fel de-nțepenit, în nodul negru de furie că nu vreau să renunț. Apuc din nou cu sete maiul ,hotărât fiind ca de data asta  să marchez. Dar maiul nu suportă bulevardierii așa că mă trimite la fel ca prima oară ,să stau la rând. Și tot la coadă ! Asta n-a mai zburat ca prima , dar zace fracturată, legată de topor doar printr-un firicel de lemn, subțire .

- Ce naiba ai făcut ?? Ai rupt coada la topor ? îmi întrerupe socru-meu contemplarea încruntată. Măi ,că nepriceput mai ești ! Vezi colo în dreapta ,că mai e un topor ,adu-l încoa să-l scoatem pe-ăsta !

   Mai mult de gura lui ,mă duc în  dreapta ,ca să aduc toporul. Și-l țin în palma stângă.

- Ce e ăsta ?? Nu mai are coadă ???

- Păi a avut ,dar a zburat departe.

- Bă, tu ești nebun ??!!  Mi-ai stricat două topoare în cinci minute ?? I-am spus eu fie-mii să nu ia un merintic de la oraș, că ăștia freacă bulevardul și habar n-au de munca curții. Nu sunt în stare nici să scoată o găleată de apă . Și-i tot dădea înainte cu insultele . Iar eu tăceam ca mortul în păpușoi, simțindu-mă cu musca pe căciulă. Și chiar  mă întrebam ce-a fost în capul fie-sii de m-a luat. Pesemne  tot dragostea  i-a-ntunecat și ei gândirea !

   Trecuseră vreo cinci minute și el mă bombănea mai abitir ca la-nceput. Și până la urmă ,m-am cam  plictisit:

- Auzi bre , dacă nu încetezi în momentul ăsta ,îți dau o ecuație !

  Nu știu exact ce-a înțeles că-i dau ,dar a tăcut pe dată mâlc. Abia după un minut și-a mai venit în fire :

- Lasă tată că fac eu,că dumneata ești de la oraș ,nu ai de unde să știi toate treburile curții. Dumneata stai colo jos și te odihnește !

  M-am așezat mai în spate pe o buturugă ,dorind să-i studiez mișcările în continuare ca să trec cu brio peste statutul de merintic.

  Nu trece mult și prin fața porții trece vecinul Sandu, de  care auzisesem că nu era chiar vecinul preferat al lui ăl bătrân. Iar ăl bătrân prinde curaj :

- Băi, Sandule ,să nu dea naiba să te mai bagi cu gardul ,că dacă mă enervezi îl chem pe gineri-meu  și-ți bagă imediat  o ecuație ! M-ai înțeles ?

  Vecinul ar fi avut multe de zis ,dar la vederea mea ,s-a cam înfricoșat  și și-a văzut de drum. Si-apoi ,nu știi ce-ți poate face o ecuație . Dacă necesită spitalizare ?

-  Așa că vezi tu ,Mugurele ,la ce îți folosesc  ?  Îți rezolvă instantaneu orice problemă !

- Așa o fi ,cum ziceți dumneavoastră,dar mie, tot nesuferite îmi sunt !

                                                                                                                  Dan   Gheorghilaș

            

INIMĂ REA

    

    Am bătut România de-a lungul și în cele din urmă , am ajuns și la cimitirul  „vesel ” de la Săpânța.  „ Vesel ” e un fel îngăduitor de-a spune ,poate doar textele hâtre ale unui șugubăț și coloritul albastru al crucilor de lemn să te înveselească. În rest,buna dispoziție îți e curmată brusc  de betonul contemporan,trântit brutal peste unicitatea și menirea lor arhaică ,de răstignire a sufletelor .  Dacă ar fi fost o zi ploioasă ,cu siguranță i-aș fi găsit utilitatea.

    Și totuși,o cruce așezată cuminte în spatele bisericii, îmi atrage atenția :

 

„ Sub această piatră grea

   șade biata soacră-mea.

   Doar un an de mai trăia ,

   Zăceam eu și citea ea  . ”

 

   De unde atâta înverșunare,nu pot să înțeleg. Dar până nu faci foc ,nu iese fumul atât de negru  de supărare. Iar dintre toate speciile de soacre,cele de nurori, par a fi de departe cele mai periculoase . Fiindcă tânara nu vrea să recunoască că  „ pe vremea mea ,lucrurile se făceau într-un anume fel ” și se gândește simplu „  vremea dumitale s-a tot dus. Acum e timpul meu ! ” Iar de cealaltă parte ,pe soacră o roade din străfund invidia că miresica e zveltă și frumoasă iar fiu-său o vede cu ochi dulci numai pe ea. Așa că-i caută defecte...        Fără să vreau ,mi-aduc aminte de un banc. Unul o întreabă pe nevastă-sa :

- Dragă,unde ai pus cartea aceea,  „Cum să trăiești o sută de ani ” ?

- Am aruncat-o la gunoi .

- Cuum ? Păi de ce ai aruncat-o ?

- Se apucase maică-ta s-o citească !

    Poate că orgoliile feminine se izbesc unele de altele cu mult mai violent decât cele ale unui ginere față  de mama soacră.

- Eu mă-nțeleg bine cu soacră-mea ,îmi confirmă ideea amicul Victor,cu care împart o bere rece la terasa de vis-a-vis de cimitir. Ți-am spus că acum o lună era s-o pierd ?

- Păi cum ? întreb destul de curios .

- Să vezi belea ! Într-o seară,așa ca din senin , „ au,crau ,mă-țeapă inima și nu pot să respir . Deschide geamul că n-am aer ! ” I-am deschis, era frig de crăpau pietrele ,dârdâia din toate încheieturile ,dar fără el deschis, nu se putea. Am sesizat că nu-i de glumă , am alertat nevasta și pe socru-meu ,am coborât cu ea patru etaje și-am dus-o la urgențe. Acolo am dat buzna în cabinetul unei doctorițe mai în vârstă ,sătulă de atâția ani de chiote și vai. Dar tu consideri că soacra ta e cea mai importantă.

- Mă scuzați ,dar moare mama-soacră !

- Așteaptă domnule afară , nu vezi c-acum consult o altă „ mortăcină ” ?

  Am ieșit stupefiat și chinuit de gândul că dacă n-ar fi atâtea  „mortăcini ”  doctorița asta ar sta acum pe tușă. Dar asta n-a fost tot !

- Cred că nu le costă nimic să vină cu o vorbă bună ,ca să-ți aline suferința. Sau poate e o tactică ,îți vorbesc urât ,să nu-ți mai pară rău că părăsești acestă lume.

- Eiii....nu toți medicii sunt la fel. Așteaptă  să vezi ce s-a-ntâmplat.

- Ai dreptate,scuză-mă.

   După încă o jumătate de oră de „ aoleu,inima mea ” ,ne cheamă asistenta cu degetul arătător. Intrăm cu ea, numai nevasta și cu mine, ca să-l scutim pe ăl bătrân de alte chinuri inutile.

- Ce zici că te supără ,mamaie ?  

- Mă-nțeapă inima și nu pot să respir !

- Pe naiba ,nu poți să respiri ! Păi dacă nu mai respirai ,erai de mult pe altă lume. Ia,să tăceți din gură,că trebuie s-o ascult !

   De fapt ,noi nu spusesem absolut nimic,situația în sine și privirea încruntată a doctoriței ne înghețau cuvintele în gât. Și după un minut ,îi pune eticheta.

- Dumneata te sperii ușor de fel ?

- Da ,sunt de felul meu cam panicoasă !

- Păi vezi că te-am ghicit ? N-are domnule nimic grav ,suferă doar de ipohondrie ! E ipohondră !  

- Cum e , că n-am înțeles prea bine.....

- Ipohondră frate,ce nu înțelegi ? Își imaginează lucruri și intră-n panică din absolut orice . O duceți sus la pshihiatru !

   Scoatem bătrâna suferindă și peste alte cinci minute ,suntem deja la doctorul de boli nervoase.

- Câte degete ți-am arătat acum ?

- Patru,îi dă mama-soacră răspunsul adevărat.

- Pe ăsta de lângă mine îl cunoști ?

- Da,e gineri-meu,să-i dea Dumnezeu sănătate, că e băiat bun.

- Nu pare dusă chiar de tot,dă doctorul verdictul . O lăsați aici o săptămână ca s-o supraveghem. Iar dumneata ,fiindcă ești băiat bun ,te duci la farmacia de peste drum și cumperi pastilele pe care ți le scriu. Că noi ,aici în spital,nu mai avem de toate ! Doar niște antinevralgice.

- Și uite așa ,am internat-o pe soacră-mea la „zgubilitici ” . Zilele treceau una după alta ,dar ipohondria ei nu dădea semne de vindecare. Iar inima o înțepa din ce în ce mai rău.De banii cheltuiți fără rost ,treizeci de milioane ,nici nu-ți mai amintesc.

- Mamă, nu mai aruncați banii degeaba pe fereastră. Mai bine, strângeți de pomeni !

- Stai liniștită mamă-soacră ,că n-avem noi norocul ăsta, ca să scăpăm de dumneata !

E femeie inteligentă,nu se supără la glume.

- Vasilico,ai vreo presimțire ? o-ntreabă socru-meu, care veghea de ceva vreme, lângă pat.

- Eu așa zic ....

- Atunci, ia spune-mi tu acuma, de câte ori m-ai înșelat ?

- Doar de trei ori ,Ioane ! răspunde cu respirația greoaie .

- De trei ori ??? se miră socru-meu cu ochii mari cât cepele.

- Păi da, prima dată când am vrut noi să ne luăm apartament și era unul Georgescu ,de la Personal care nu vroia să aprobe cererea. M-am dus eu și am rezolvat....

- Vai de mine ! se vaită socru-meu, lovit instantaneu de-nțepături la inimă.

A doua oară când  a fost ?

- Ei,când  ? Atunci când ai vrut tu să ne cumpărăm mașină . Și  directorul Ionescu de la CEC nu vroia să ne acorde împrumutul ...

- Ionescu ? Ăla mustăcios ?!

- Mustăcios,nemustăcios ,te-ai plimbat cu Dacia 20 de ani ?

- Vai de mine Vasilico,mă-ngrozești ,nu alta. Și-a treia oară ?

- A treia oară  când  ai dorit să ajungi lider sindical. Și îți mai trebuiau vreo trei sute de voturi ....

- Aoleu ...Trei sute ?

- Lasă tată socrule,am încercat să-l liniștesc ,că-ntotdeauna e loc și de mai rău. Zi mersi că nu ți-a trecut prin cap să te faci președinte !

- Mă nenorociților,se zbârlește dintr-o dată soacră-mea, eu mor aici și voi credeți toate prostiile pe care vi le spun ? Mi-am imaginat și eu ceva frumos ,că tot spun doctorii ăștia că sufăr de ipohondrie.

- Ptiu ,bătute-ar să te bată , că tare m-ai speriat ,răsuflă ăl bătrân un pic mai ușurat.

- Să vezi ce-o să te mai sperii acuma ,că iar mă-nțeapă inima !

Din nou ,  „au,crau” , de nu știam ce să-i mai facem . Doar cu un extraveral am reușit s-o adormim până la urmă.

  Săptămâna a trecut pe nesimțite ,dar ea era cu mult mai rău. Parcă și fața începuse să i se învinețească. Dar Dumnezeu nu o vroia încă alături,așa că ne-a luminat mintea să o ducem la o clinică particulară ,foarte renumită în probleme de inimă. Aparate sofisticate,de ultimă generație și doctori bine plătiți care se îngrijesc de tine ca de propria persoană.

- Are arterele înfundate și o să-i trebuiască 6 stenturi . Ce facem,continuăm,i le punem sau ne oprim ? 

- Cât costă ? am întrebat cu gura mică.

- Cinci mii fiecare. Treizeci de mii în total ....trei sute de milioane vechi.

- Trei su... Și până când trebuie să aducem banii ?

- Până când o externăm .

- Și când o externați ?

- Mâine dimineață !

  Inima noastră sănătoasă nu ne-a permis să o lăsăm, să moară ca un câine . Am pus mâinile pe telefoane și am sunat în stânga,dreapta, în față și până la urmă și în spate. I-am spus doctorului să-i pună stenturile ,am plătit și soacră-mea ,acum ,e bine sănătoasă. Chiar dacă ne-am înglodat în datorii ,măcar avem conștiința împăcată.

- Și doctorița aia cu ipohondria ,te-ai dus să-i bați obrazul ?

- Nu m-am mai dus.... O să i-l bată D-zeu cândva.Deși până la D-zeu ,tot „sfinții ” te omoară . Dacă ne lăsam în seama ei ,acum bătrâna ar fi zăcut în cimitir,cu textul negru scris pe cruce:

 

 „ Sub această piatră grea

   Șade biata soacră-mea

  Moartă ...de inimă rea ! ”

 

 

 

                                                                                                      Dan  Gheorghilaș   

 

 

VIAȚA LA PLUS INFINIT fragment din romanul în lucru

 

    

      

  La radio , Dan Bitman dat la maxim ,susține cu tărie că „ dincolo de nori, e-o rază de lumină ” iar el îi dă dreptate. Bate darabana pe volan și nu-și mai încape în piele de-atâta fericire. Până și soarele îi zâmbește. Dacă visezi ceva de mic ,tot universul se pune în mișcare și până la urmă ți se-ndeplinește. Ar vrea ca ea să fie lângă el, să-i simtă bucuria ,să îi șoptească tandru că-l iubește.Mai ales că și ei îi plăcea să șofeze.Dar,nu poți să le ai pe toate....Nu s-au mai căutat,nu mai știau nimic unul de altul,de multe ori a vrut s-o sune ,însă ce rost avea, ca să-i mai strice rostul ? Dacă l-ar fi iubit  cu adevărat ,l-ar fi așteptat !

   Îl bate un gând să-l sune pe taică-său .Îl chinuia o remușcare,știa că bătrânul suferă enorm, însă își dădea seama în același timp, că o să răspundă ea,o să-l blesteme din nou,deși tare mult și-ar fi dorit să se bucure pentru că lui, fiul  ei,îi este bine. Îi lăsase bătrâni și bolnavi ,îl chinuia gândul ăsta ,dar avea de ales între viața lor ,și-așa destul de oropsită sau viața lui.

„ Măcar să văd dacă sunt bine .” Scoate telefonul și formează numărul.

 Răspunde greu ,fiindcă picioarele nu o mai duc atât de repede ca altădată.

- Alo,cine este ?

- Sunt Mihai...băiatul tău ....

- Cine ?! Eu n-am niciun băiat. La revedere !

  Sunetul ascuțit al tonului îi străpunge sufletul și-i disecă inimă în mii de bucățele. „Probabil ,cândva, o să plătesc pentru toate astea .” Un oftat prelung îi scapă de undeva, de dinăuntru  și îi țâșnește afară, aruncâdu-se voit în fața mașinii galbene,pline de hepatită. Îl strivește cu roțile ,chiar dacă îi aude țipătul ca un ecou care-i învăluie ființa ,dar e târziu să mai frâneze. Privește mut doar înainte deși nu vede absolut nimic....

   Îl sesizează abia într-un târziu,frânează brusc și se oprește, într-un final ,. „E mai bine să am cu cine vorbi .” Îl vede în oglindă cum aleargă,destul de bine pentru părul lui cărunt,dar dă totuși înapoi să-i curme gâfâiala. I-a mai rămas puțin bun-simț.

- Mergi la Constanța ? întreabă, abia trăgându-și sufletul.

- Da,sigur,urcați !

  Trecut de mult peste 60 ,poate chiar și de 70,cu geacă sport care-i accentuează destul de bine musculatura.

 Steluța înghite kilometri rând pe rând ,ca o femeie nesătulă și totul se scurge în tăcere,în luciul autostrăzii care nu-ncearcă să-și ascundă gropile, răsărite ca ciupercile după o iarnă nesuferită .

  Pe dreapta ,o prostituată tânără își etalează picioarele butucunoase  ieșite vulgar de sub o fustă minionă ce nu reușește să le acopere.Sau poate,nici nu vrea.

- Uite ,vezi ,în loc să mă fi luat pe mine,trebuia s-o iei pe asta, ca să ai parte de puțină acțiune. Eu,la vârsta mea,ce să mai fac ,bătrânețe,ouă crețe....

  Îi e deja simpatic moșulețul. Îi zâmbește complice ,dar zâmbetul îi îngheață instantaneu la vederea unei cicatrici urâte ce se întinde sub bărbie.

- Vrei să știi de unde-o am ?

- Nu-mi place să descos omul ....

- Păi îți spun eu  ,să nu fii nevoit să mă  descoși. Ce să zic,ale tinereții valuri ....

 Povestea e de-acum 40 de ani. Patruzeci de ani s-au scurs ,mi-au brăzdat obrazul și ploi și vânturi și soare ucigător. Și ea e tot acolo, stă neclintită ca o stâncă ,nu vrea să piară ,îmi amintește mereu că sunt doar un nimic ce nu e-n stare să treacă peste limite.

- Mă tem că nu-nțeleg...

 De fapt, nu înțelegea altceva. Cum un om care nu pare să aibă multe studii, reușește să vorbească atât de poetic și de coerent. Dar poate că sub hainele astea ponosite de sport, se ascunde vreun geniu neînțeles. „ Mereu mi-am spus că nu e bine să judec oamenii după îmbrăcăminte și tot nu-mi intră-n cap .”

- Stai că-nțelegi acum. Eram tânăr,îmi plăcea viața ,îmi plăceau femeile,îmi plăcea să le agăț în bar. De fapt ,e-un fel de-a spune că le agățam. Ele așteaptau  să fie agățate de-un cui mai sănătos ce nu se clatină chiar dacă vor să stea lungite,sau tolănite sau naiba știe cum. În seara aia ,una stătea singură în fața barmanului și părea că toate corăbiile ei pieriseră undeva departe, într-un naufragiu.

- Ce pot să fac să te înveselesc ? am întrebat-o direct,mie nu-mi plac ocolișurile ,dacă vreau ceva,o spun direct în față.

- Nu știu exact,dar cred că poți să-mi iei o vodcă...

 Aha ,tărie ! Am nimerit exact la fix. Am comandat două, și pentru mine una, întotdeauna când vrei să faci față la drum lung, trebuie să ai benzină de bună calitate.

„ Nu e deloc un geniu neînțeles ,e doar un golănaș de cartier,dacă pe vremea lui or fi existat cartiere sau numai mahalale. ”

- După primul pahar  era deja  mai veselă și limba a început să i se dezlege:

- Plâng ca proasta după un nenorocit ,eu îl iubesc și el mă înșeală cu altele. L-am prins cu două în pat .

 Tare băiatul,m-am gândit pe loc. Ăsta era de-al meu . Numai că ea era din altă tagmă ,din alea ce pun bărbatul pe un piedestal fără să înțeleagă că majoritatea  doresc  să aibă monument în fața bordelului din Calea Rosetti.

  La al doilea pahar ,îmi povestea deja cum vede ea bărbatul ideal,n-avea nici pe departe ceva-n comun cu mine. Am sesizat că de la o masă vecină ,ne tot urmăreau, vădit interesați, doi mustăcioși care la un moment dat au ieșit afară.

 La al treilea ,deja fierbea sângele-n ea:

- Voi bărbații sunteți niște nenorociți ! Dar și fără voi lumea nu s-ar mai procrea . Știi ceva ? Vreau să mă răzbun ! Du-mă unde vrei tu, dar ai grijă ....vreau să fiu răzbunată pe deplin.

  Cum face băutura asta la minuni ! Din cea mai cumințică te face zvăpăiată, ți-aduce  aminte de toate datoriile ,dar și de toate găurile. Pe care trebuie să le umpli imediat !

  Cu limbajul ăsta violent de vulgar, Mihai nu era deloc obișnuit. Nici din facultate,nici de la școală,nici măcar dirigintele fetiței dintr-a șasea nu folosea asemenea obscenități. Dar poate merge la șoferi.

- Am plătit și am ieșit rapid ,cât o mai înghioldea Stalinskaya . Era deja matoală ,o țineam destul de bine, să nu se-mprăștie pe jos ,era păcat de rochia ei cea purpurie,la fel ca și obrajii. Și cum mergeam noi atît de ondulat ,ne blochează calea zdrahonii mustăcioși și încă unul ,mai spilcuit ,dar la fel de bine făcut.

- Lili,treci imediat acasă ! a poruncit frumușelul pe un ton ce se vroia impunător.

- Ahaaa.. Ai apărut ! Nu vreau ! Du-te-napoi la curveeele tale ! a nimerit Lili până la urmă cuvintele, agintâdu-și geanta neagră în aer.

- Mișcă-te odată când îți spun ! 

Mă bag și eu ,bineînteles,în vorbă ,deranjat foarte tare în orgoliu, fiindcă eram o cantitate atât de neglijabilă .

-Ți-a zis că nu vrea să meargă cu tine !

- Tu cine dracu ești mă, de te bagi ?

 Și dă-i, să îmi arunce imediat  cu pumnul în față. Doar că la mine-n mahala ,bătaia era programată în fiecare zi,fără ca el să știe asta. M-am eschivat,un șut direct la ouă și un croșeu de dreapta,și-n clipa următoare zăcea  deja cu fața-n sus.

- Bă,ești nebun ,tu știi cine e ăsta ? au exclamat ceilalți ,vădit stupefiați.

- Un coate-goale ,cine să fie !

- Nu bă,ăsta e Popică ,campion național la box. „Tigrul din Carpați ” !

- Și ??  Ce-i cu asta ? Tocmai l-am „popit” pe „tigrul ” vostru.

Celălalt alergase deja în bar ca să anunțe gașca. Au ieșit toți și au rămas cu gurile căscate. Făcusem ceva incredibil,doborâsem la pământ un mit, se vedea că toți îl știau de frică și nu le venea să creadă. M-au luat pe sus și m-au dus direct acasă la antrenorul de la sală. De Popică nu s-a mai îngrijit nimeni iar Lili a rămas în seara aia,total nerăzbunată.

- Nea Costele  ,ăsta l-a dăramat pe campionul național !

 Nu mai conteneau să dea explicații deși majoritatea nici nu fuseseră martori ,un șut și un croșeu  de dreapta erau  cuvintele rostogolite iar și iar ,la nesfârșit.

 M-a studiat atent ,mi-a dat ocol de două ori ,cum făceau odinioară cumpărătorii de sclavi pentru plantații, dar nu m-a căutat la dinți.

- Mâine să vii la sală, să vedem de ce ești în stare !

 În noaptea aia n-am dormit, mă vedeam deja vedetă ,din aia care care intră cu surle și trâmbițe în ring,vedeam chiar și gagica ce agita pancarta .Iar eu intram țanțoș ,înfofolit într-un halat auriu pe muzică de-asalt.

  A doua zi eram la sală, luptam deja în ring cu unul mai înalt,dar mai subțire. I-am făcut destul de repede cunoștință cu podeaua scorojită,nu era ringul pe care îl visasem ,dar era totuși,pentru profesioniști. Iar admirația antrenorului era  în creștere.

- Sâmbătă e gală. O să boxezi tot cu el  ,fă ce-ai făcut acum și totul e perfect. Trebuie să ai un nume de scenă,la cum te miști de repede  cred că „ Pantera  ” e cel mai potrivit.

  Iar sâmbătă a și venit. Sala Sporturilor, cea mai mare la vremea aceea din București,lumini,reflectoare și  locuri pline ochi. Au boxat întâi trei perechi ,destul de plictisitor, apoi a răsunat anunțul:

- Și acum ,în limitele categoriei semi-grea ,din București, intră în ring  omul care l-a dărâmat cu o singură lovitură pe campionul național „Tigrul din Carpați ” ,nimeni altul decât „ PANTERAAA.... ” . Reflectoarele se roteau violent în culori țipătoare, mulțimea urla disperată,flash-urile nu mai conteneau să strălucească....Iar mie mi se-nmuiaseră deja genunchii. Trebuia să intru falnic ,să salut mulțimea ca marile vedete ,să fac o tură completă de ring ... Doar că „PANTERA ” se transformase instantaneu în simplă „pisicuță.”

   Cunoșteam adversarul,era același pe care-l pusesem jos în urmă cu două zile,dar mi se părea dintr-o dată mult mai înalt,mult mai puternic ,mult mai solid....

   Și gongul a sunat .... Și flashurile au strălucit din nou în ochii mei ,cu cât străluceau mai tare cu atât emoția punea mai mult stăpânire pe mine,uitasem de figurile învățate și nici măcar instinctele primare nu mă mai ascultau. La sfertul primei reprize, m-am trezit deja mușcând podeaua .Simțeam cum sângele mi se prelinge încet ,peste obraji. Un zgomot surd și înfundat de deznădejde cuprinsese deja sala . Asta-i „PANTERA ” care a ucis „Tigrul ” dintr-o lovitură ? „Tigrul ” a fost legat de mâini și de picioare ???

   M-am ridicat cu greu ,nu-mi venea să cred că nu sunt eu , că picioarele nu mă mai țin,că fentele și schemele m-au părăsit, încercam doar să mă apăr de ploaia de lovituri ce mă izbea de peste tot. Un pumn puternic sub bărbie, mi-a curmat până la urmă umilința. Eram deja în altă lume...în lumea minunată a viselor în care mă mișcam țanțoș,înfofolit în halatul auriu.... M-am trezit a doua zi la spital, operat de fractură de mandibulă.

  Iar cicatricea a rămas....Am ieșit după o săptămână ,mi-era rușine să dau ochii cu cei care mă cunoșteau.Prieteni nu mai aveam ,până și țâncii din mahala, mieunau sarcastic în urma mea.

- Și nu ai mai urcat în ring de-atunci ?

 Întrebarea îi pică tare rău,ca un cuțit care se răsucește-n rana lui adâncă ,dar îi răspunde totuși :

- Nu... Știam că aș fi pățit exact la fel și nu cred c-aș mai fi suportat o altă umilință.

Și-aduce aminte că și el a pățit ceva asemănător când era mic,cânta atât de frumos în baie ,încât taică-său l-a întrebat de ce a luat casetofonul cu el, pe wc.

„ N-am luat casetofonul,i-a răspuns ,uite casetofonul în dormitor,eu am cântat .” „ Tu ?? „Nu pot să cred ,ai o voce minunată ! ”  L-a luat de mână și l-a dus la un cumnat de-al lui care cânta într-o formație la nunți ,să-i confirme  talentul progeniturii sale.

„ Hai cântă să te audă unchiul ,că îți compune melodii ! ”  . Dar el ...n-a mai cântat . Stătea și se uita ca prostul ,o imensă rușine îi suprima gâtul ,a scos până la urmă un sunet ,mai mult de gura lor,ceva nedefinit, un fel de schelălăit de cățeluș speriat. Îl înțelegea foarte bine pe bărbatul care stătea acum pe scaunul  din  dreapta ,pierdut într-o clipă de glorie apusă însă, mult prea repede. Cicatricea din bărbie i se umflase involuntar,ca un balaur cu trei capete ,mușcând  din fața lui zbârcită de vreme  din care doar nasul borcănat mai ieșea în evidență.

  Întotdeauna o să existe bariere,la fel ca barele de la modul. Și dacă nu le spargi ,o să te-nghită cicatricea . Și-o să rămâi tot timpul ....negativ !

- Uite că am ajuns,sper că nu te-am plictisit prea tare .

- Nici vorbă,mi-a făcut o deosebită plăcere.

  Îl privește cum coboară încet, în asfaltul lucitor al zilei de primăvară.

- Hei,pumnul sus ! Viața merge întotdeauna,numai înainte !

- La tine ,cu siguranță ,da ! Ești mult prea tânăr ca să fie altfel !

 Închide portiera și dispare încet  din oglindă ,în lumea minunată a poveștilor de viață adevărată.....

                                                                                    Dan  Gheorghilaș