NEGRUL STRALUCITOR AL AURULUI

                       

Dimineață liniștită de duminică. Butonez la nesfârșit televizorul doar, doar voi găsi ceva interesant. Dar nimic deosebit....Bani cheltuiți fără rost pe autostrăzi neterminate,nebuni care se bat în bar,o mamă care si-a aruncat copilul de la etaj si-un alt nebun care a violat o babă.N-am înteles prea bine cu ce rost.
   Duminica tinde să devină monotonă când telefonul se aprinde și băieții de la Holograf încep să performeze „cât de departe„.Eu i-am pus melodia asta.Dacă tot e să-mi perturbe liniștea măcar s-o facă într-un mod plăcut.Îl las să cânte dar de frică să nu plece persoana chiar departe de tot, până la urmă mă ridic.
Număr necunoscut....
-  Da,răspund cu vocea guturală a omului care ține să facă necunoscutul,cunoscut.
-  Ce naiba faci Profesore de nu răspunzi?
Recunosc imediat vocea.Vărul Mișu...E ceva timp  de când nu l-am mai auzit. Când eram copii,el era cel care făcea cam multe prostii pentru o singură persoană.Si de aceea mă lua întotdeauna să-l ajut la „acțiune„.Numai că eu fiind mai mototol și nu la fel de iute de picior,o încasam și pt el.La un moment dat, viața ne-a cam separat.El a plecat in Spania iar eu am rămas aici. De curios, să văd când se temină autostrada.... Așa îmi spune el,  „Profesore„ ,n-am înțeles niciodată dacă din respect sau doar din ironie...
-  Mișule  !  Ce dor mi-era de tine ! Unde esti,putem să ne vedem?întreb plin de bucurie.
- Hai ieși odată din scutece că te-aștept la „Pelicanul„ înt-o juma de oră!
- Alerg !
     „Pelicanul„ e un bar din centrul orașului,nici plin de fițe,nici pt sărăntoci.Ceva  pt oameni cât de cât normali,așa ca noi.Multă vreme m-am întrebat de unde vine denumirea,în urbea noastă pelicanii putând fi văzuti doar în fotografii.Dar când am cunoscut patronul am lămurit problema.
     Mă așteaptă... Foarte schimbat.  Cu ochelari fumuri care îi ascund ochii lui albaștri,frumosi.Tricou negru , blugi deschisi și foarte multe lanțuri de aur. Opulent de mari la gât și pe la mâini. Imaginea nu prea m-atrage.Un soi de manelist plecat din fosta șatră și-ajuns mare vedetă....
-  Profesoreee !
-  Mișuleee !
Ne îmbrățișăm totuși cu mare drag.Sângele apă nu prea se face.
-  Văd că te-ai mai îngreunat cu ceva kilograme ... de aur ! Înseamnă că ăstia pe la televizor mint când spun că Spania e-n faliment.
- Ei,nu crede tot ce vezi ! Dar tu...parcă ai mai slăbit ! Faci economie la mâncare?
- Țin un regim pt ficat !
- De...eu ți-am spus s-o lași mai încet cu viața!
  Ne așezăm și comandăm.El o cafea și-o bere iar eu doar apă plată. Ca să înmoi ficatul.
- Băi Mișule,de când nu te-am mai văzut! Mai ții minte când eram studenți,ai venit  la mine ,la cămin iar eu eram la pat țintuit de-o gripă rea. Te-ai uitat la fața mea și-apoi ai exclamat „ Profesore,nu-mi dai mie cartela ta de masă? La cât ești de galben,ție nu cred că-ți mai trebuie !”
-Ei și tu acum ,mă critici ! spune bosumflat.
- Nuuu....Dimpotrivă,m-am vindecat pe loc de frică să nu-mi iei cartela !
- Să știi că și mie tot de la o gripă mi s-a tras,începe vărul Mișu povestea încă nespusă a vieții lui. Din aia grea,cu grețuri ,amețeli și cu spitalizare. Acolo am cunoscut-o !
Era asistentă,îmi aducea medicamente,îmi făcea frecții și mă săgeta din când cu o privire din aia ...puternic lucitoare.Nimeni n-a mai avut grijă vreodată așa de mine! Chiar dacă era cu vreo zece ani mai mare , virusul periculos al gripei a fost repede înlocuit cu virusul și mai periculos al dragostei.
     Sincer,mai demult n-as fi fost de acord să pun in aceeași propoziție și cuvântul „periculos„ și cuvântul „dragoste„. Dar pe urmă viața mi-a demonstrat că dragostea poate fi totuși periculoasă .Pentru organism... Așa că nu îl contrazic.
- Stiu la ce te gândesti acum,cum naiba m-am îndrăgostit de una cu zece ani mai mare?!îmi întrerupe Mișu meditația.
- De fapt nu la asta mă gândeam dar dacă ai deschis discuția...eu nu consider că vârsta e cea care poate uni sau separa două persoane. Pot să mă gândesc totuși că te-ai îndrăgostit de ea fiindcă „avea grijă de tine cum nimeni n-a mai avut ”. Stiu că mama ta,tanti Eleonora a murit când erai mic.Și poate te-ai îndrăgostit de ea tocmai fiindcă ți-a lipsit și dragostea asta,de mamă !
- Cum o spui tu Profesore,sună a incest ,spune vizibil iritat. Spui că m-am iubit cu mama!
- Nu,nu asta am vrut să spun dar lasă,spune mai departe ! Iartă-mă că m-am băgat precum chiloții în fund!
-  Mi-a spus că are două fete mari ,măritate pe la casele lor.Dar că are și un nenorocit de bărbat, maior în armată ,bețiv și curvar care o bate „regulamentar„ în fiecare seară. Când am auzit așa ceva iubirea mi s-a urcat direct la absolut ! Ia uite mă săraca,mi-am zis,așa bună și frumoasă să aibe parte de așa ceva? Asta trebuie să se schimbe! Nu știam prea bine cum dar nu doream decât s-o țin în brațe și să nu-i mai dau drumul. Ca să nu-i mai facă nimeni rău!
   Am ieșit până la urmă din spital dar în orice moment nu mă puteam gândi decât la ea si cum să fac să o salvez.Într-o zi a mi-a sunat telefonul. Mi-a spus ca bărbatul ei pleacă în misiune nu știu unde ,mi-a dat adresa și mi-a spus că mă asteaptă cum n-a așteptat vreodată pe cineva. M-am dus bineînteles,de fapt am plutit până acolo...
A fost o noapte de vis ! Sigur am rezolvat și cu partea care rămăsese nefrecționată la spital dar asta era mai puțin important!  Atunci am simțit că nimeni și nimic n-o să ne despartă vreodată!
   Și tot în noaptea aia mi-a dat și planul de salvare. Era conceput de mult ,aștepta doar persoana și momentul prielnic. Femeile fac întotdeauna ce vor din noi bărbații. Te sucesc,te amețesc și până la urmă te aduc tot unde vor ele să te aducă. Pe noi ne lasă doar să ne împăunăm  cu impresia că suntem cocoșul care a subjugat găina! Aiurea ,tot ele se împiedică ! Dar numai atunci când vor!Sunt dracul în persoană!
- Mișule,nu știu ce să zic,văd că ești destul de supărat.Eu nu gândesc așa.Femeile sunt oameni ca si noi. Și ele au trăiri,dorințe ,sentimente... Chiar mai puternice ca ale noastre! În spatele gurilor lor „bogate„ se ascund de fapt suflete mult mai sensibile. Poate că si de asta trăiesc mai mult, fiindcă și plâng mai mult.Și elimină mai des tensiunea dinăuntru.
- Trăiesc mai mult fiindcă se hrănesc cu zilele fripte ale bărbatului ! De asta trăiesc mai mult ! concluzionează Mișu la fel de supărat.
  În sfârșit,stai să-ți continui povestea... „ Tu ești eroul meu !” zice ca să mă simt cocoș.
„ Eu am o soră la Barcelona ! Stie despre noi,i-am povestit ! A spus că ne putem duce acolo,ne-a găsit servici,mie să îngrijesc de o bătrână iar ție în construcții. Nu te speria,nu e ceva foarte greu doar o să faci câte ceva prin curtea unui vecin de-al ei care e plecat în Germania.” Profesore,tu mă cunoști, munca fizică a fost întotdeauna pt mine foarte brută dar dragostea te face intr-adevăr să uiți de limitele tale fizice . Si-apoi,aș fi făcut orice s-o scap de aici și să rămân pe veci lângă ea. O chema Sorina,era soarele meu...
- Și ce-ai făcut?! întreb din ce în ce mai incitat.
- Păi stai să vezi... In ziua următoare eram in autocar. Eu,ea și mulți alții plini de speranțe ca și noi pt o viață mult mai bună. Se citea pe fețele lor neliniștea că și-au lăsat acasă copiii cu bunica  dar si încrederea că vor avea în sfârșit bani cu ce să-i crească.. Erau oameni simpli, nu erau deloc țigani. Țiganii se duc cu mașinile lor furate ...Și nici turiști.
Fiindcă turiștii se duc cu avionul !Si se uită la tine de la mare înălțime! După două zile și ceva,am ajuns. Clara,sora ei ,stătea destul de bine ,la o căsuță chiar drăguță.Avea un zdrahon de bărbat de vreo doi metri ,catalan get beget, care ne-a întâmpinat cu-un „hola„ spus în silă și-apoi a dispărut.
    De-a doua zi a și început calvarul. M-am dus la vila ăluia! Acolo mai era un băiat ,un ardelean care vorbea ca ardelenii.Adică deloc! Muncea în credință și tăcea. Căram cu roaba pe o pantă destul de mare bolovani ca să-i facem un gard separator.Adică eu căram bolovanii si el făcea gardul. Eu eram doar salahorul....Groaznic de greu,cumplit de greu,cu fiecare roabă picioarele mi se-nmuiau. De sus de acolo se vedea marea dar eu n-aveam decât un gând. Să mă arunc în ea!
 La un moment dat a venit și pauza de masă. Ardeleanul meu și-a desfăcut sacoșica și a început să scoată de acolo... Si slană și ceapă si roșii...De toate...
Eu care nu eram învățat cu asemenea program n-am scos nimic.Fiindcă n-aveam nimic! Eu doar mă uitam cu jind la cum înfuleca . Exact ca în bancul ală  cu ardeleanul și olteanul în tren. Merge trenul  ce merge și la un moment dar ardeleanul scoate exact ca ăsta al meu ...de toate din paporniță. Olteanul împins de foame se bagă și el în vorbă.
„Pe mine mă cheamă Radu!„ La care ardeleanul ” No,apăi dacă te cheamă...du-te! ”
Nu i-am spus colegului cum mă cheamă de frică să nu pățesc la fel.Stăteam și mă uitam ca prostul doar ,doar mi-o arunca ceva.
    Dar vezi tu, Profesore,acolo nu te cheamă nimeni la masă.Mănânci dac-ai adus. Ca să mănânci ceva trebuie întâi ca să produci ! Asta e regula!
A trecut cu greu și ziua asta dar a trecut până la urmă. Și era totuși bine că seara primeam plata pt orele muncite. În seara aia am adormit buștean.
    A doua zi  ,iar de la capăt. Însă de data asta acum aveam și eu ceva mâncare cumpărată cu banii munciți de mine. Si iar roabă,bolovani,încarcă,descarcă,transpiră ,înjură și îndură.... Numai că la un moment dat când am vrut să descarc roaba,am făcut o miscare total greșită și toți bolovanii mi i-am turnat peste picior. Îmi venea să urlu de durere ! N-am mai putut,m-am așezat jos si l-am strigat pe ardelean.
„ Tu-i mama măsii ! ” a înjurat când m-a văzut cu gândul că pierde timpul din muncă și banii din salariu. A sunat-o bineînțeles pe Clara care a venit,m-a luat cu mașina dar nu m-a dus la spital cum era de așteptat.Fiindcă n-aveam asigurare ! Si cine plătea ??
M- a dus la ea acasă și a chemat un fel de vraci de prin vecini care m-a uns cu alifii.
    Nu ieșise deloc cum mi-am dorit. Eu îmi imaginam că o să stau cu iubita mea în aceeași cameră,în același pat,că o să ne plimbam pe Rambla ținându-ne de mână. Când colo,eu zăceam în pat,mă târam cu greu până la baie iar pe Sorina o vedeam destul de rar.Dormea la femeia aia pe care o îngrijea.
    Într-o zi s-a produs și inevitabilul. A intrat în cameră transfigurată la față si mi-a spus durerea ei :
- Mihai,eu nu mai suport să stau la bătrâna aia ! Nu-i mai suport mofturile absolut deloc.
Nu așa mi-am imaginat că o să fie !
- Draga mea,nici eu ,i-am răspuns încercând s-o liniștesc.Nu trebuie să te mai duci acolo,o să mă fac bine,muncesc eu pt amândoi și o să fie bine !
- Îmi pare rău dar nu cred că o să fie ! Eu nu mă adaptez aici ! Uite îți las o sută de euro să ai să te întorci acasă când ți se va vindeca piciorul.
- Deci atâta am valorat,o sută de euro? Sau îmi plătești pt serviciile făcute?
- Nu vreau să mai zic nimic. La revedere!
  Și a plecat definitiv din viața mea....N-a trântit ușa dar mie așa mi-a răsunat. Direct în inimă ! Am iubit-o Profesore ! Când a plecat ,ceva din mine s-a rupt definitiv...Atunci am înțeles că ea nu m-a iubit deloc. Avea doar nevoie de cineva care să o ajute să iasă din realitatea crudă și plină de „vânătăi” în care se găsea. Numai că În Spania,a găsit o altă realitate cu mult mai crudă și total neașteptată. Eu nu contam deloc ! Pt ea eram doar un copil de care nu mai dorea să  aibe grijă.
    Apoi am început să fac cunoștință cu umilința. Vedeam pe geam cum Clara mângâia drăgăstos un câțeluș de rasă și-l îndopa cu bunătăți și ciolane de friptură. Eu primeam doar o zeamă lungă și niște resturi probabil de-ale lor. Dar cine eram eu? Un individ total necunoscut ! Nici măcar un suflet ... Într-o seară am auzit-o pe Clara certându-se cu „hombre„ al ei.Nu întelegeam ce zic dar era cu siguranță vorba despre mine . Și nu m-am înșelat pt că tot în seara aia a intrat peste mine:
- Băiete,uite cum stă treaba ! Eu nu pot să mă cert cu soțul meu din cauza ta. Nu eu te-am adus aici. Dacă soru-mii nu i-a păsat de tine înseamnă că nu esti important ! Cum te vindeci ,o să te rog să pleci !
- Da,sigur,nu vă faceți nicio grijă .Cum pot să merg mai binișor o să mă-ntorc în România
- Treaba ta unde te duci dar eu nu pot să te mai țin !
    Aș fi plecat pe loc,de-atunci. Numai ca abia mă târâiam. Asa că am plecat peste trei zile. Șontâcâiam cu greu printre mulțimea din metrou  trăgând după mine un troliu de bagaje dar eram mai liniștit că o să mă-ntorc acasă. Am ajuns cu greu la autogara aia la care venisem si caut banii ca să îmi cumpăr biletul salvator.  Dar banii ...nicăieri ! Nici banii și nici telefonul ! Mi-am amintit în fracțiune de secundă de tigăncile alea din metrou, cu fuste lungi care se împingeau în toată lumea. Cu siguranță erau din România !
Cu siguranță,m-au „lucrat„ !
   Eram cu mult mai rău ca la-nceput. Fără bani și fără telefon ! Primul gând ce mi-a venit în minte a fost să caut ambasada.Si am gasit-o ....după alte ore de târâit piciorul. Numai că acolo era doar paznicul care mi-a spus politicos că insist degeaba fiindcă s-a terminat programul și să revin mâine că nu am acum cu cine să vorbesc.
 Am plecat și de acolo....Umblam pe străzi ca un câine hăituit de pretutindeni. Noaptea venea și eu nu aveam unde să dorm. Era cumplit !
Am tot umblat pe străzi până când am găsit un parc imens. Era seară dar lumea se plimba ca ziua în amiaza mare. Am intrat până la urmă într-o pădurice și cu chiu cu vai am adormit. Când m-am trezit ,soarele era deja sus dar nu asta era marea problemă. Eram ud fleașcă și miroseam tot...a urină. Înțelegi Profesore? Cineva se ușurase cu scârbă peste mine considerându-mă un om fără căpătâi.Mi-am aruncat tricoul direct la gunoi și m-am uitat apoi dupa trolerul cu haine. Nici el nu mai era....Nimic nu mai era....Nici eu nu mai eram ce-am fost odată ! Acum eram cu totul la pământ. Am căutat un wc ca să mă spăl cât de cât și-apoi am început să umblu pe alei. Era frumos în parcul ăla,arcade,palmieri și construții arhitectonice făcute de marele Gaudi. Se vedea marea ... In alte circumstanțe cred că mi-ar fi plăcut enorm !
- Parcul Guell ,așa se numește ,mă ia gura pe dinainte.
- Dar tu de unde știi, Profesore?! întreabă foarte curios.
- Fiindcă l-am vizitat !
- Da??? Păi și de ce n-ai spus nimic?
- Pentru că am călătorit cu avionul ! o spun cu remușcare.
- Aha ! Deci ești unul din turiștii ăia care vedeau doar peisajul nu și oamenii care cerșeau fără să-ntindă mâna.
- Le-aș fi dat o mână de ajutor dacă mi-ar fi cerut-o cineva !
- Înțelegi prin ce-am trecut??  Eram la bustul gol,fără bani,telefon,mâncare sau loc de cazare. Mă ascundeam cu greu de toată lumea. Fiindcă mi-era rușine !De dormit aveam locul de aseară  dar trebuia rezolvată și mâncarea. Ti-a fost vreodată așa de foame încât să îti dai seama că nu ai ce să mănânci? Am mai răbdat încă o zi numai cu apă dar pe urmă n-am mai rezistat. Sub o arcadă din alea era un trubadur care cânta și el cum putea .Iar lumea îi dădea bani.Fiecare cum avea. Atunci mi-a încolțit un gând. M-am repezit în viteză când se uita în altă parte și i-am furat cutia cu monede. Apoi am dispărut în pădurice.Ăsta a fost primul meu furt. Cel mai greu.... Atunci aveam puțină demnitate !
  Pe urmă n-a mai contat. Furam din magazine tot ce apucam .Mâncare,haine,telefoane pe care apoi le vindeam la jumăte de pret.
    Am strâns suficient cât să mâ întorc în țară și să trăiesc un timp. Când am ajuns ,primul lucru pe care l-am făcut a fost să o sun pe Sorina ca să îi înapoiez suta de euro. Știi ce mi-a răspuns?
- Ce?
- S-o păstrez eu ca amintire !
  Dar n-am păstrat-o ! Am dat-o unui cerșetor care zicea că-i orb dar când a simțit bancnota i-a revenit pe loc vederea și a zbughit-o de acolo. Am tot umblat să m-angajez,să stau în țara mea și să uit de experiența neplăcută.Dar toti se uitau cruciș la mine . „ Pe ce planetă traiești dumneata? Nu știi că-i criză și nimeni nu face angajări?”
  Si nimeni nu m-a angajat 1 Absolut nimeni ! Terminasem și banii și-atunci m-am hotărât să plec iar înapoi. Acum fur lucruri importante pt o retea de traficanți.
   Mă uit la el și nu-mi vine să cred. Viața a putut transforma în așa hal un om atât de bun la suflet într-un tâlhar nenorocit?
- Văd că mă judeci cu privirea ! Nu mai mă judeca ! Ca să-ntelegi exact ar trebui să mai cobori din avion și să mai circuli cu autocarul !
- Eu nu judec pe nimeni fiindcă nu am dreptul ! O să ne judece pe toți Cel De Sus ! Dar până la el ,cred că fiecare trebuie să se judece singur ! Fiecare trebuie să-și dea seama dacă e de acord sau nu cu faptele lui !
-Profesore știi ce e cel mai rău? Fur fără niciun pic de remușcare !
Mă uit din nou la lanțul și la crucea imensă pe care și le-a atârnat de gât. El și le-a pus singur acolo ! Cu siguranță sunt din aur masiv dar din cauza luminii difuze a tavernei în care ne aflăm galbenul strălucitor s-a transformat în negru.
   De fapt e ca atunci cand furam amândoi cireșe. De fapt el le fura,el se urca în copac ,eu doar încasam bătaia. Dar pe urmă am înțeles că sunt la fel de vinovat.Fiindcă le mâncam !
   Suntem cu toții la fel de vinovați pt degradarea morală în care am ajuns !
   Ne-am desparțit și de atunci n-a mai sunat deloc. L-am sunat eu de câteva ori dar telefonul nici măcar nu mai suna. Probabil l-a schimbat cu altul nou,furat.
   Dar de câte ori mi-e dor de el scot poza pe care am făcut-o în centrul Barcelonei la Sagrada Familia. O mânăstire impresionantă,simbolul orasului, făcută de Gaudi dar pe care din păcate nu a mai apucat s-o termine. În dreapta pozei se văd schele și plase de protecție pt vizitatori. Pt că spaniolii s-au apucat să construiască în continuare.
Ceva strălucitor peste ceva lăsat neterminat ! E doar un kitsch îngrozitor !

CALCULE GRESITE

L-am reîntâlnit după vreo zece ani. Arăta cu totul altfel,mult îmbătrânit si cu privirea foarte tristă. Dacă vrei să vezi când un om spune adevărul,atunci priveste-l fără frică în ochi. Pentru că ochii spun întotdeauna totul.Iar ochii lui spuneau cu mult mai mult decât ce-mi povestea din gură. Am fost colegi de catedră vreo câtiva ani,apoi viata ne-a separat. El s-a mutat după nevastă,undeva în coltul țării iar eu am rămas pe loc.Fiindcă nevastă-mea era de aici. Pe urmă ochii nu s-au mai văzut,urechile nu s-au mai auzit si am devenit pe nesimțite,din prieteni intimi,în simple cunoștințe.C-așa e în viață !
- Toată nenorocirea mea a început de la o oră de geometrie la clasa a noua,îmi spune plin de mâhnire. Teorema lui Pitagora ! Eu explicam, umplut de simtul datoriei, cum e cu ipotenuza si catetele iar ei nu erau atenti.Le urmăream privirile si nu le găseam deloc asupra mea. Erau pierdute undeva pe geam,prin vreo discotecă sau prin vreo cafenea.Sau naiba stie,unde ! Iar eu vorbeam doar cu Pitagora,numai că nici el ,nu mai zicea de mult,nimic.Elevi de colegiu tehnic,refuzati de alte licee si aruncați după media lor umilă,direct aici.
- În general la colegiile astea se duc cei cărora nu prea le place cartea,dar din păcate nu învată nici măcar o meserie ca lumea,vin eu cu adăugiri.
- Cam asa ceva,sunt ăia care pică bacul si n-au în continuare nicio perspectivă . Stai să-ți spun ce am pățit.... Pe la jumătatea orei ,usa se deschide cu zgomot si un zdrahon de băiat,intră cu forță înăuntru.Nici „ bună ziua”,nici nimic altceva care să semene a scuze, că dă buzna . Îsi caută cu privirea un loc si se asează ,trântindu-se cu zgomot.Pe mine atitudinile astea,de vedetă,m-au deranjat întotdeauna. Aşa că l-am interpelat :
- Nu te supăra,esti elev în clasa asta ?!
- Da... E vreo problemă?întreabă la rându-i ,vizibil iritat că am îndrăznit să-l deranjez din traiectorie.
- Păi ar cam fi fiindcă e jumătatea semestrului si nu te-am văzut până acum la ore !
- Si care e treaba,nu m-ai văzut acum? continuă cu obrăznicie.Iar ceilalti îl urmăreau cu admiratie.
Întotdeauna,cel mai destept trebuie să cedeze.Iar eu ,având si studii universitare,am cedat si m-am întors la tablă,să termin teorema.Dar asta nu era deloc pe placul dumnealui căci după un minut ,îsi scoate semințele din buzunar si-ncepe să le ronțăie. Iar cojile,bineînteles,le scuipă în răspăr direct pe jos.
- Ce dracu' zice lunestistu′ ? îsi zgândără colegul,  neîntelegând ce vreau eu să explic.
Ținea mortis să-mi strice ora. Iar eu țineam mortis să-l pun la punct. Asa că îl las pe Pitagora să se descurce putin singur si din doi pasi,ajung la banca lui.
- Nu te supăra, dar atitudinea ta mă deranjează atât pe mine si cred că si pe colegii tăi.
Mă uit la fețele lor ,dar îmi dau seama că mă cam însel. Ceva adrenalină nu le strica deloc.
- Te rog frumos să-ți aduni semintele de jos si să le duci la coș !
- Că dacă nu...ce? continuă cu rânjetul pe față.
- Că dacă nu...nimic ! Eu doar te-am rugat să faci ce se cuvine.
Se ridică agale de pe scaun,dar nu face ce îmi doream să facă. Dimpotrivă ! Văd cum obrajii i se umflă dintr-odată si dintr-un singur foc îmi scuipă semintele cu scârbă,direct în față si peste toată demnitatea mea. Si toti ceilalti se pun pe râs,enorm de zgomotos. Un profesor batjocorit de elevi e întotdeauna, ceva foarte de râs.
- Si ce-ai făcut? întreb gândindu-mă că asa ceva mi s-ar putea întâmpla si mie.Si nu stiu exact cum as putea reactiona.
- Vezi,oamenii reactionează diferit în situații limită.N-am reactionat prea bine. Semințele alea mi-au înfuriat fiecare părticică din orgoliul meu, spart în mii de bucătele. Furia mi-a întunecat pe loc mintea. I-am dat o palmă cu toată forta adultului rănit de un mucos obraznic. O singură palmă a răsunat în obrazul lui ca un obuz de tun. Si imediat,a căzut la podea. De fapt ,s-a cam trântit ,dar făcea parte din spectacol.Iar ceilalti,au amutit într-o secundă.. Nu se-asteptau ca eu,un om destul de calm,să am asemenea reacție.Nici eu nu m-asteptam ! Dar orgoliul a explodat pe loc,fără să mai întrebe.
- Esti terminat,nenorocitule! urlă de jos fiindcă avea si el orgoliul lui,rănit.
Am iesit din clasă. Pe coridor încercam să-mi explic singur cum am putut să fac asa ceva. Nu mă interesau consecintele ,mă deranja simplul fapt că am gestionat o situație de criză, total anapoda. M-am dus să-i spun directorului,nu stiu exact de ce,poate căutam pe undeva un sprijin.
Când aude însă tărășenia, o panică nedisimulată i se citeşte în priviri :
- Trebuia să nu-l bagi în seamă, stii cine e zevzecul?
- Nu !
- E nepotul senatorului Dăncilă! A fost întâi la alt liceu,de fițe, dar a făcut acolo o drăcovenie,a violat o fată. S-a mușamalizat totul,dar l-au mutat aici.
- Ca să-mi violeze mie liniștea !
- Radule, e groasă,ăsta n-o s-o lase așa fiindcă trebuie să-să arate forța politică, spune cuprins de frica gândului că scaunul de sub picioare,s-ar putea să îi cam zboare.Dar lasă că vedem noi cum rezolvăm !
M-am dus acasă și i-am spus nevesti-mi. Desigur si ea a intrat la început, în panică:
- Cum ai putut face asta? Nu-ti dai seama c-o să te dea afară? Ce-o să facem,ai înebunit?
Apoi ,văzându-mi suferința,s-a mai potolit:
- Hai lasă,nu te pune pe inimă rea,o să te îmbolnăvești. O să ne descurcăm cumva !
Toți mă blamau. Aveau într-adevăr de ce,dar parcă eu căutam să găsesc si pe cineva de partea mea.Până la urmă,îl lovisem în legitimă apărare. Nu eu începusem lupta ,eu doar o terminasem.De fapt ,aveam să aflu în curând că mă terminasem si pe mine.
A doua zi,haita de lupi era prezentă. Asteptau cu camerele de filmat,cu reportofoane,cu ce mai aveau,să-si savureze prada. Fiecare incident ,mai mult sau mai putin important,era pentru ei,un motiv de bucurie. Iar un profesor bătăuș e întotdeauna,un motiv de bucurie.
S-au aruncat cu microfoanele în calea mea. „ E adevărat că l-ati lovit?” , „ Aveți vreun regret? ” „ L-ați văzut cum arată? ”
Abia am reușit să intru. Pe coridor, „victima” mă astepta victorioasă :
- Ti-am spus c-o să te termin !
Avea ochiul învinețit.Cu siguranță nu din cauza palmei mele, ci din cauza vreunei vopsele de recuzită. Deci, singurul vinovat eram doar eu. Elevul nu avea, bineînțeles ,niciuna ,el avea doar dreptul la educație. Dar dacă educația se face cu pumnul,e vina lui?
În niciun caz,e doar vina profesorului,singurul care a fost dealtfel pedepsit.
- Cum anume?
- Cu excluderea !
- Şi elevul,cu media scăzută la purtare?
- Nici măcar atât,a fost doar mutat la altă clasă !
- De ce nu mă mir? pun fără să vreau,retorica întrebare.
Apoi a început calvarul. Am trimis cv-uri peste cv-uri la tot felul de joburi,dar nimeni nu m-a chemat la niciun interviu.Doar eram Radu Ionescu,profesorul bătăuș,cine crezi că m-ar fi angajat? Umblam pe străzi ca un nebun,din firmă în firmă,din butic în butic,dar...absolut nimic. Si nevastă-mea devenea din ce în ce, mai recalcitrantă.
- Dacă n-ai fost în stare să te stăpânești,acum suportă consecințele ! Numai că prostia ta,trebuie s-o suport și eu !
Mi-am sunat prietenii doar, doar s-o găsi ceva și pentru mine. Ştii câti prieteni ai atunci când n-ai nevoie de niciunul? Enorm de mulți ! Dar știi câți mai rămân când ești la vreo nevoie?
- Bănuiesc...niciunul !
- Nu chiar,mie îmi rămăsese unul. Cumnatul lui își deschisese un restaurant si a fost înduioșat până la urmă de rugămințile fierbinti.M-a angajat ca ospătar.Ieri duceam mapa iar azi, duceam salata ! La o zi după ce am fost dat afară,nici măcar nu mi-am imaginat asa ceva. Credeam că toți m-asteaptă cu bratele deschise.Însă după o lună de umblat fără bani,pretentiile mele s-au redus cu mult. Cred că m-aș fi angajat si îngrijitor la o toaletă publică ! Pentru un amărât de salariu ajungi să faci orice.Iei si rahatul pentru că si pe-ăla,ti-l ia altul.
- Da,e într-adevăr cumplit ! Si cum te-ai descurcat ca ospătar?
- Primele două zile,așa si așa. A treia zi însă, am dus un castron de ciorbă unor clienți de la o masă. Dar când am vrut să pun în farfurie,nu stiu cum am înclinat castronul si ciorba s-a vărsat direct în capul unuia din ei. Si a sărit ca ars,atât la propriu,cât si la figurat:
- Ce naiba faci,dobitocule? Esti chior? Si m-a împins brutal direct pe podeaua lunecoasă.
Ospătăria a tinut exact cât ține o minune. Trei zile ! Apoi iarăși umblat pe străzi,cv-uri ,telefoane, si ...lipsă interviuri. Iar într-o zi ,am înțeles că o nenorocire ,nu vine niciodată singură. Să nu se plictisească !
- Ce s-a mai întâmplat?
- După o zi întreagă de umblat pe străzi, am venit acasă . Şi mi-am găsit nevasta în pat cu altul. Găsise aşadar soluția de a iesi din criză. „ O să ne descurcăm noi cumva” însemna de fapt, „ o să ne descurcăm cumva,dar fiecare în felul lui! ”
Viața îl străpunsese direct în piept,cu bisectoarea ! O lacrimă rebelă, o ia la vale peste obrazul lui, brăzdat de chinurile vieții. Ar vrea să o oprească , dar ea o ia la goană . Iar altele cad cu repeziciune,s-o prindă repede din urmă.
- Iartă-mă ,cred că nici bărbat nu sunt în stare să mai fiu ! îmi spune printre picături.
- Nu-ti face griji, e foarte bine să eliberezi din tensiune. Toate acumulările astea interioare,te pot ucide ! Si-apoi eu zic să nu te mai consumi ! Adu-ti aminte de curba sinus .Când jos,când sus ! Acum ești jos,dar o să fii din nou si sus. După rău ,vine si bine,până la urmă asa e viața,o curbă sinusoidală .
- Mă tem că viata mea ,e curba cotangențială. Când cazi,cazi direct în jos,spre minus infinit !Asa am simțit si atunci,în clipa aia. Am iesit din casă si am urcat direct pe acoperiș. N-am stat prea mult pe gânduri. Pentru ce anume,să fi stat?! ... M-am aruncat în gol,de la etajul patru.
- Cuuum?? Nu înțeleg,văd că esti încă viu !
- Unii l-ar numi noroc . Eu spun doar că boala mea s-a prelungit şi boala lungă,moarte sigură. În fața blocului,era o plută mare iar crengile ei mi-au atenuat căderea. Şi la parter,era o terasă cu un baldachin. Aşa că, am căzut pe moale.
- Incredibil ,chiar ai avut noroc !
- Așa zici tu,la fel ca și ceilalți. Mi-am rupt totuși,o coastă,am stat trei săptămâni în spital iar spitalizarea mi-a plătit-o nevasta,cuprinsă probabil de negre remușcări.
- Te-ai împăcat cu ea?
- Nu, fiindcă n-am mai vrut. Am plecat din orașul ăla si m-am întors definitiv acasă. Am căutat bineînteles, serviciu,dar orașul ăsta a murit demult,înaintea celuilalt.Locuiesc cu mama și trăim amândoi,cu chiu ,cu vai ,din pensia ei amărâtă din care trebuie să plătim mâncare,întreținere,medicamente... Iar gândurile sinucigașe ,mi-au revenit din nou.
Mă uit la el și înțeleg că nu glumește.A-i scoate din cap unui sinucigaș ideea de a se omorî,e la fel de simplu cum ai încerca să convingi o bancă să îți dea credit,fără comision.
- Trebuie să alungi toată energia asta negativă. O să găsim noi o soluție.
Cuvântul „soluție” îi umple privirea de speranță. Parcă și lacrimile i-au dispărut ca prin minune.Însă tristețea din figură,nu-l părăsește chiar definitiv. De câte ori n-a auzit că „ o să ne descurcăm cumva ” ?
Îmi trece totuși ceva prin minte. Si-ntotdeauna ” ceva ” înseamnă mult mai mult decât „ nimic ”.
- Știi,eu am o căsuță la țară. Nu locuiește nimeni acolo. Te muți cu mama ta ,plantați câte ceva și creșteți păsări. Facem o fermă de curcani ! Eu sunt patronul iar tu manager peste curci. Iar profitul,îl facem pe din două. Ce zici,zic bine?
Se uită cam de sus la mine. Adică din profesor,s-ajungă găinar ?! Dar îsi aduce repede aminte c-a fost și ospătar :
- De ce să nu-ncercăm? Oricum n-am alte variante !
Si-am încercat și datorită lui,am reușit. Acum avem si-un magazin în care vindem curci cu amănuntul. Iar el,e foarte încântat.
- Nici nu știi ce bine mi-ai făcut,îmi spune de fiecare dată când simte buzunarul plin.
- Nu e chiar asa,daca rămâi vreodată izolat într-un copac,nu trebuie să te arunci. Încearcă să revii pe pământ ,încet si cu răbdare,ținându-te de crengi.
Un terapeut spunea odată că în fiecare dintre noi există un mare gol. Iar denumirea lui ,e diferită de la om,la om. La unii se cheamă bani,la alții dragoste,la alții Dumnezeu....
Tot el numeste această lipsă ,foame. Pentru că la orice om, există această foame. Si orice altceva ai înghiți,senzația de gol interior,tot nu-ți va dispărea.Dar mai întâi de toate trebuie să îți dai seama cam ce anume vrei la felul principal. Așa și Radu al meu. Înghițea cu noduri sinusuri când el avea nevoie doar de o tangentă ! Se chinuia cu matematica și lui îi trebuiau curcani ! Şi-i crește cu plăcere !
Dar dacă te-apucă foamea,să zicem, de somon? Ce trebuie să faci,să poți să ți-l permiti? La asta,din păcate,terapeutul nu a dat răspunsul. Răspunsul îl știe fiecare dintre noi.
Depinde doar, de cât îți e de foame !

CU ROMÂNIA LA FRIZER

În general,cine se scoală de dimineată, ajunge departe. Unul ca mine însă,se scoală de dimineată si ajunge întâi la oglindă, să-si verifice frizura.Si constată că frizura,nu-l poate duce prea departe.Nici măcar după patru pieptănări. Asa că ,îmi iau părul rebel la purtător si dau fuga la frizer. Numai că frizerul cel de toate zilele,e plecat o săptămână în concediu de odihnă.După atâtea căpătâni,merită si el, o burtă-n sus la mare.Dar n-am de gând să rabd rebeliunea încă o săptămână,trebuie musai să găsesc o altă frizerie.
„ La părul ondulat ”scrie pe firma rosie de la intrare. Dacă mă duc cu el zbârlit si iese ondulat ,problema mea s-a rezolvat.Înăuntru,un bărbat înalt, cu mustăti subtiri si părul lins pe spate, urmăreste pe fereastră miscarea agitată a pietonilor.Un fost ospătar de performantă ajuns la bătrânete,frizer de circumstantă.La vedera mea,privirea i se luminează:
- Ati venit la tuns?
- Da,cât costă un tuns?întreb cum fac de obicei de la o vreme ,după ce m-am fript cu o tunsoare-n Bucuresti.
Privirea lucitoare i se transformă într-un moment, într-una strict fulgerătoare.
- Ce dracu bre, se tund ei la mine din ăia handicapatii,mata la cravata asta,mai întrebi cât costă?
- E numai din obisnuintă ,încerc să-l linistesc.
- Uite colo lângă oglindă, tariful !
Mă dau mai aproape de oglindă fiindcă miopia nu-mi bate prea departe si constat că pretul nu e deloc prea piperat.
- Ce zici,îti convine ? ( Dau din cap afirmativ). Păi atunci asează-te ,nu trebuie să mai întârziem,cu freza asta s-ar putea să rănesti pe careva !
Îmi pune cearceaful de rigoare si continuă ,agitând în aer foarfeca destul de bine ascutită.
- Cum să fie?
- Nici prea scurt,nici prea lung...să semene a tunsoare.
- Nici prea înaltă,nici prea scurtă,nici prea grasă,nici prea slabă... Bre,ascultă la mine ,în viată trebuie să stii ce vrei! Ori e albă,ori e neagră,asa cu gri,mai rău o aburesti !
- Cred că ai dreptate,de foarte multe ori am fost prins la mijloc si n-am mai avut scăpare.
- Păi vezi! Deci... cum să fie?
- Cât mai scurt ,că e destul de cald!
Îmi înfige o mână groasă în chică si-ncepe activitatea. Smocuri de păr alb amestecat cu negru, cad neîncetat peste podeaua proaspăt lustruită. Tepii rebeli sunt pusi dintr-o tăiere,la pământ.
- Ia zi,unde te-ai fript de-ntrebi întâi de pret?
- Ultima oară în Bucuresti.,la o frizerie de lângă Universitate. N-am întrebat cât costă,apoi am văzut intrând artisti si-am înteles târziu că am gresit intrarea.Cu banii ăia mâncam un sfert de lună.
- Aha ...în Bucuresti !Hai să-ti spun eu ce-am pătit .
Când spune asta ,pune o frână bruscă la curba periculoasă de lângă ureche,semn că pătania lui îi provoacă dereglări de mână si implicit ,răniri de clientelă.
- Aveam o treabă importantă de rezolvat în Bucureşti,continuă,schimbând traseul foarfecii pe partea stângă. Am luat într-o dimineată autobuzul si-n două ore am fost în capitală.
Locul în care trebuia să ajung nu era foarte departe, cam la două staţii de tramvai. Mă duc în staţie şi caut întâi toneta de bilete. O găsesc dar nu ştiu din ce motiv era închisă. Care va să zică., n-am bilet! Ce mă gândesc? Merg o staţie cu tramvaiul şi apoi mai merg puţin pe jos chiar dacă e noiembrie şi nu e vreme de plimbare! Doar n-oi avea ghinionul să fie control exact pe ruta asta. Zis şi făcut! Mă urc în tramvai şi mă aşez comod pe scaun. Tocmai mă pregăteam să constat ce clădiri noi au mai apărut în Bucureşti, când o voce fermă îmi întrerupe contemplarea.:
- Biletul la control!
În faţa mea, doi zdrahoni cam de 2 metri mă priveau întrebător.
- Ştiţi bre, încerc eu să explic, am încercat să iau bilet dar era închis!
- I-auzi, zice celălalt cu-n rânjet straniu în colţul gurii, te mai ţii şi de goange! Te costă 200 pe loc sau 400 în două zile. Ce-ţi alegi?
Dacă era după mine nu-mi alegeam nimic, dar nu ştiu dacă ei erau de acord.
Mă gândesc rapid cam câţi bani am prin buzunare şi-mi dau seama că dacă plătesc amenda nu mai am cu ce să mă întorc acasă.
- Ştiţi, nu prea am bani la mine, plătesc în două zile!
- Ia opreşte dom’le, c-avem un pic de treabă, zice malacul cu ton răstit către vatman şi ochii ţintă asupra mea.
Coborâm toţi trei şi-ncepem negocierea pe trotuarul plin de lume.
- Deci, n-ai bilet!
- Păi v-am spus că era închis!
- Ghinionul tău! Probabil n-ai nici buletin, că vă cunosc eu p-ăştia!
Dau din umeri, nu pentru că n-aveam buletin ci pentru că n-aveam cum să-l las! Fără buletin treaba mea nu se mai putea rezolva sub nici o formă.
- După cum văd eu, zice celălalt, n-ai de nici unele! Uite cum facem; ca să nu mai mergem la secţie, să te faci de râs faţă de toată lumea, dai şi tu 100 lei de-o bere şi ne prefacem că nu ne cunoşti!
Drumul de la Câmpulung mă costase doar 30 de lei, dar ce să faci? La urma urmei nu eram chiar aşa nevinovat! Scot banii şi plec gândindu-mă ce scumpă e o bere aici în capitală.
Îmi trebuie ceva timp să-mi dau seama în ce direcţie să merg şi constat că-i musai să trec strada. Cum pe aproape nu era nici o trecere de pietoni, m-avânt în trafic cu mare grijă să nu m-atingă vreo maşină căci geaca de pe mine avea doar două săptămâni.
Reuşesc cu greu să mă strecor dar nu realizez că pe partea cealaltă m- aşteapta altă “bucurie”.
- Agentul special Rotaru ! Buletinul dumneavoastră!
Când e vorba de poliţie se schimbă situaţia! Scot buletinul şi-mi dau seama că excursia la Bucureşti devine mult mai scumpă decât am plănuit.
- Pe la dumneata, pe-acolo, pe la Campulung nu sunt treceri de pietoni?
Încerc să număr în gând cam câte ar fi în total dar nu găsesc nici un răspuns.Asa că tac chitic.
- Traversat ilegal şi periclitat circulaţia publică! Plus necooperare la anchetă! În total 100 lei amendă!
Era destul de clar că agentului nu-i place berea pe burta goală, aşa că adaug şi friptura. Adică alti 50 de lei. Poliţistul îi sesizează, strâmbă uşor din nas, după care îmi spune că îmi face un mare favor.
- Hai, lasă-i pe ăştia şi cască ochii pe unde mergi pe drum!
Am plecat şi mai îngândurat. Capcane la tot pasul! Ajung cu greu la locul unde trebuia , rezolv problema şi mă îndrept , încet, spre staţia de tramvai. Evident, în sensul invers! De data asta am noroc şi găsesc o tonetă deschisă. Bineînţeles că în tramvai nici urmă de controlori, că doar acum aveam bilet!
În autogară îmi dau seama că autobuzul meu de Câmpulung avea plecarea cam peste vreo oră, aşa că am timp să-mi fac un calcul: 150 la controlori, 50 la poliţist. Ce-or mai fi prin buzunare? Scormonesc şi din multe bucăţele adun la urma urmei 30 de lei pentru drumul izbăvitor,de întors acasă.. Mă simteam cu mult mai bine!
Si când îmi spune asta ,parcă si foarfeca i-alunecă cu usurintă.
- Bucureştiul meu drag mă primise destul de rece . Că doar era noiembrie! Mă uitam la feţele oamenilor ce defilau pe lângă mine. Unii mai veseli, alţii mai trişti, fiecare cu ale lor. Insa mai toţi aveau gogoşi cu gem! Înghit în sec şi-ncep să scormon iar prin buzunare. Nu cumva mai am ceva bani pentru o gogoaşă? Se pare că Dumnezeu nu mai e supărat pe mine căci am noroc şi dau de o hârtie de un leu. Pe lângă ăştia un bolovan de aur mi se părea nimic! Îmi venea să-i pup, nu alta! Cumpăr gogoasa si-o savurez pe îndelete.
A fost de-a dreptul minunată, dar prea mică pentru a potoli junghiurile foamei din stomacul meu. Stau pe gânduri. Să mai iau una? Sau, mai bine, nu? Dacă pe la Piteşti mă chinuie foamea şi mai tare? Aşa că, ceva bani în buzunar, erau de preferat. Cum stau aşa în reflectare simt că ceva a plecat deja dinspre stomac şi aleargă spre ieşire! Crampe puternice, ce mai! Alerg în grabă spre o toaletă din apropiere.
- Alo, alo, strigă îngrijitoarea, unde te grăbeşti aşa ? Trebuie să plăteşti!
- Ia-i pe ăştia şi lasă-mă că n-am timp de taclale, zic şi intru în viteză într-o cabină goală.
N-apuc să mă liniştesc definitiv căci uşa se deschide şi o faţă tuciurie rânjeşte din mustăţi:
- Ce faci bă, efectuezi cu căciula pe urechi?
Şi , harşti, îmi ia căciula. Şi-apoi, bineînţeles, dispare. Până să mă ridic, până să mă-nchei, până nu stiu ce ... individul s-a evaporat cu totul.
Întreb îngrijitoarea;
- N-ai văzut pe unul cu o căciulă în mână?
- Pe-aici a luat-o, zice ea arătându-mi larg ieşirea..
De ce-oi fi întrebat ? Doar nu ieşea pe geam! Cum, necum, se duse şi căciula. Păcat, că era de blană naturală si mă costase un salariu când am cumpărat-o.
Plec supărat spre autobuz. Deodată simt cum cineva îmi apucă mâna şi-mi pune în palmă o hârtie de 50 lei. Îmi zice:
- Ia-i şi joacă-i la cetăţeanul de acolo şi vei câştiga o droaie de bani!
Pe moment , am zis că e un chilipir şi că mi-a pus Dumnezeu mâna pe cap. Mă îndrept cu binevoitorul spre cel care era cu „alba-neagra”. Pun banii în palma individului şi arăt căpăcelul care era cu biluţa aducătoare de noroc.
- Ai câştigat 50 de lei ! Dar ai jucat banii mei! Arată-mi că aveai şi tu bani să joci! Altfel pierzi ce-ai câştigat!
Credul, scot din buzunar banii pe care-i aveam pentru biletul de autobuz. Individul îi înşfacă şi împreună cu binevoitorul meu şi ciracii care asistau, o zbughesc care încotro ,lăsându-mă cu buza umflată.
Ce să fac acum? Fără bani nu aveam cum să merg cu autobuzul şi să ajung acasă. Simţeam că sunt cel mai nenorocit de soartă după cele întâmplate în ziua aia păcătoasă.
Merg, totuşi, spre autobuz. Norocul mi-a surâs de astă dată când l-am văzut pe Crinu, vecinul de la trei , care era şofer. Asa ca l-am rugat să mă primeasca si-o sa-i platesc de îndată ce ajungem, iar vecinul Crinu,om de caracter, m-a inteles.
Pe drum spre Câmpulung, am stat cu ochii închişi de frică să nu mai văd gogoşi, tuciurii, controlori , poliţişti şi binevoitori de la “alba-neagra”. Au fost prea multe pentru o singură zi.
Ajuns acasă, nevasta m-a întreabat:
- Auzi, dar tu n-ai avut căciula la tine?
- Asa e, am avut!
Şi am început să-i spun toată tărăşenia acelei zile. În final mi-a zis contrariată:
- Şi de ce nu te-ai dus la Poliţie?
- Vroiai să pierd autobuzul? Şi să mai stau cinci ore în Bucureşti? Doamne fereşte!
Asa am pătimit,deci ce-ai pătit mata,e mizilic.,îsi incheie omul plimbarea lui ,la capitală.
- Cam multi hoti pentru o singură țară ,reflectez plin de tristete. Dumneata esti mai avantajat,că poți să-i tunzi!
- Ce să-i tund bre,ăstia trebuie rasi definitiv.Nu intră ei pe mâna mea !spune plin de furie ciupindu-mă cu foarfeca de ceafă.....Ei,gata si povestea,gata si tunsoarea !Ce zici,rămâne asa?
Îmi pun ochelarii si constat că altă variantă ,oricum nu mai aveam, fiindcă nu mai aveam nici păr. Doar o față rotundă si-un nas proemninent,înfipt în ea.
- Ce să mai zic, m-ai rezolvat pe vreo trei luni! Eu zic să schimbi tăblia, din părul „ondulat” să scrii , La părul rașchetat” !
Si ies din frizerie mai supărat decât intrasem.
Adevărul e că România trebuie dusă musai la frizer. Ca să-si mai tundă zulufii nefolositori care tot fură din șamponul celor mulți.Si dacă stau să mă gândesc mai bine,îi trebuie o tunsoare la chelie ,asa ca în armată ! Ca să îi crească apoi părul bogat si bine ondulat !

LOTERIA VIETII

De când cu regimul dur de la ficat,am rărit cafenelele si-am îndesit plimbările în parc. Adică ,am dat fumul de tutun pe ciripitul păsărelelor și pe dansul zglobiu al florilor de tei, orchestrate de vântul subtirel de vară.Lebede albe,rămase nemâncate de tigani,se plimbă țanțose pe apa cristalină a lacului albastru.Iar două vrăbiute,se ceartă în gura mare pentru o râmă ce le-a scăpat din gheare.
Niste copii se dau cu rolele,doi bătrânei se plimbă încet la brat si un bărbat ,destul de tânăr, înaintează agale pe alee,tinându-se de un baston.Nimic nu pare să tulbure linistea unui peisaj de basm.Dar până si nimicul,e tot la fel de trecător. Asa că din senin,zvâcnesc doi biciclisti ,nervosi pe plimbăretii matinali fiindcă le stăteau în cale.
- Ai grijă,băi,să nu te prindă radarul ! răcneste unul către bărbatul în baston.
Si-apoi, goneste către celălalt, umflându-se de râs.
Mai că i-as pune o piedică la bicicletă, dar rotile alea mountain–bike îmi taie din elan.Numai că cineva de acolo de sus îmi citeste gândurile si biciclistul,neobservând că celălalt a pus o frână bruscă ,intră in el ,rostogolindu-se amândoi în urlete cumplite.
- Asa îti trebuie, să mai faci misto de cotonogi ca mine,spune bărbatul in baston,asezându-se cu greutate.Dumnezeu i-a dat ce-a meritat ,îmi dă în continuare explicatii asupra faptului cel proaspăt consumat. Crezi că Dzeu nu vede? Vede !Si te face sa plătesti aici,pe lumea asta,ca să nu intri murdar în lumea preacurată a cerurilor.
Nu-l contrazic pentru că nu stiu sigur care e adevărul.O să-l aflăm, fiecare la momentul potrivit.
- Numai pe hotii ăia de politicieni nu-i vede,continuă omul cu înversunare.
- Păi la cât au furat ,cred că au avut cu ce sa-L mituie ca să închidă ochii ! încerc o glumă cam sinistră.
Bărbatului nu îi displace chiar în totalitate.
- Ascultă d-neata la mine,ban la ban trage si păduche la păduche!Eu am fost păduche,dar stii din ăla ,culmea mizeriei,dacă întelegi ce vreau spun.Ti-am spus care e culmea mizeriei?
- Nu cred că ai avut ocazia ...
- Să facă purecii,păduchi ! Asa păduchio-pureciosi am fost si noi. N-aveam bani nici să ne usurăm la un wc-eu public.Exact ca-n bancul ăla.Unul dădea cu mătura în Gara de Nord iar doi îl urmăreau atent. „Ia uite săracul,ce-a fost și ce-a ajuns1” „Dar inainte ce făcea?” întreabă celălalt . „ Tot măturător.” „Si atunci,care e diferența?” „ Păi înainte mătura praful ...pe Magheru !”.Asa si eu,înainte am fost purece, s-acuma sunt păduche !
Omul nu-mi displace,vorbeste cu haz despre necaz ,iar cei care fac asta trec mult mai bine prin realitate.Asa că sunt foarte curios să îi ascult povestea.
- Am fost o droaie de copii.Tata ,săracul,muncea de dimineata până seara să ne asigure o pâine amărâtă.Muncea în constructii,încărca,ridica,turna betoane si seara se văita de mijloc.Si a doua zi ,o lua de la-nceput.Mama se ocupa de noi si mai făcea din când în când curat prin case.Am crescut toti în jurul tuciului de mămăligă si-a strachinii cu lapte.Mă uitam cu jind la copiii ferchezuiti si bine îmbrăcati si mă gândeam în sinea mea, de ce nu se nasc toti la fel,bogati.Dar nu găseam niciun răspuns.Lânga noi era un atelier auto.Mă uitam prin gard cum repara unul masini.Vecinul,mecanicul ,era un om pestrit la mate.Cum îmi vedea mutra prin gard, mă si lua la înjurături.„Pleacă mă,amărâtule,nu te mai tot holba,că îmi gonesti clientii!” Iar eu fugeam pe-o parte si mă holbam pe alta, când era el aplecat, să repare la masini.Si m-am holbat azi,apoi si mâine si poimâine până când i-am furat din meserie.Într-o zi ,zgripturoiul a pătit-o.A desfacut o roată,dar n-a pus cricul chiar cum trebuie si când a inceput să miste ,toată masina a căzut si i-a zdrobit piciorul.Si a început să urle de durere.A încercat să se ridice, dar se tot chinuia zadarnic.Până la urmă,mi s-a făcut milă de durerea lui si m-am dus să îl ajut.Mi-a aruncat la început o privire ucigătoare,probabil furios că am sărit gardul si i-am călcat mosia,dar ,când l-am dus în casă ,săgetile ucigătoare i-au părăsit vederea.
- Sună,te rog frumos la salvare!
Deci stia să te roage si frumos. Nu ne facem cu adevărat mai buni decât când ne vedem cu totul la pământ.Până atunci suntem stăpânii universului si credem că nimeni si nimic nu ne va schimba pozitia.
A venit salvarea si de pe targă mi-a spus unde sunt cheile si m-a rugat din nou frumos să am grijă de tot ca să nu îl fure hotii.
Mă uit la el si zăresc cum ochii îi strălucesc de bucurie că a făcut atunci o faptă bună.Nu stiu cum se numeste, dar n-are importantă. E unul din miile de oameni buni pe care soarta nedreaptă, i-a pedepsit din nu stiu ce motiv.
- A stat ceva timp în spital,vreo săptămână ,probabil treaba era mai serioasă.Dar ghinionul unora ,de multe ori este norocul altora.M-am apucat eu să repar masina omului si n-am făcut deloc o treabă rea.A fost multumit ,a spus că o să-i dea banii patronului si mi-a dat si mie un bacsis.Atunci am strâns în mână primii bani făcuti de mine.E greu de explicat în cuvinte ce-am simtit, dar poti măcar să-ti imaginezi.
- Cu sigurantă, stiu despre ce vorbesti,îi confirm că sunt numai urechi ca să-l ascult.
- Când a venit vecinul de la spital si a aflat isprava cu masina,m-a oprit lângă el . Nu mai putea lucra, dar îmi explica mie ce să fac.Vezi cum îti aduce Dzeu lângă tine pe cei pe care i-ai hulit? Ca să te speli de remuscări !Nu câstigam chiar foarte mult, dar erau bani adevărati făcuti din bucsile sărite din gropile de prin asfalt..Apoi bătrânul a murit si am rămas mostenitor fără să mă gândesc .
O perioadă, a fost destul de bine.Dar viata nu e roză întotdeauna. Iar eu, chiar mă miram cum naiba am reusit să scap încet, incet din sărăcie.Dar stii cum se zice prin popor,orice minune ține doar trei zile.La mine a tinut vreo cativa ani.A urmat apoi o perioadă în care toti au făcut credite si si-au cumpărat masini noi, cu rate îndelungate.Si iar norocul unora s-a transformat în ghinionul altora....Adică,rable nu mi-au mai intrat deloc pe poartă. De la o zi la alta,am început să vând din utilaje si am ajuns din nou la faliment.Ce-am fost odată,ajunsesem din nou si altădată....Era însă o diferentă.. Când eram mic ,era mult mai usor, fiindcă nu stiam ce gust dulce aveau banii.Acum pierdusem si mirosul.
- Si cum te-ai descurcat?
- Păi, stai să vezi. M-am dus la biserică si l-am rugat pe Dzeu să-mi dea bani cu lopata. I-am spus sa-mi dea chiar si lopata cu care să-i întorc fiindcă eu mai aveam bani doar de mâncare. Si Dzeu...m-a ascultat! M-a sfătuit să intru în loterie....Si am intrat,am jucat sase numere pe care mi le-a dictat încet la ureche, ca să n-audă altii si, ce să vezi?!Minune,potul cel mare de tot ,500 de mii de euro !
- Câât??? întreb cu gura până la urechi.
- Asa cum îti spun. Nu se mai câstigase până atunci asa o sumă mare.Dar la mine...cum ti-am zis, rugăciuni la Dzeu.Am dat un sfert la stat si restul i-am băgat la buzunare.Era destul de bine dacă numai în ale mele....Am dat si fratilor ceva, să scoată si ei capul din mizerie,mi-am luat jeepan să trec direct în față.Mi-am luat și decapotabilă , să mă vadă lumea și barcă cu motor ca să mă unduiesc pe ape cristaline...Și-n rest,am început să-i cheltui. Banii n-aduc fericirea ,dar aduc huzur.Iar eu...m-am huzurit! Restaurante,cazinouri,discoteci,toți mă primeau cu temenele.Când eram mic,fugeau de mine și de sărăcia mea ,de frică să nu se ia. Acum țineau cu toții aproape și scoteau limba,însetați să le arunc un ban.Gagicile ,scoteau și hainele....Iar imaginea asta ,de stăpân al lumii,nu mă deranja absolut deloc.
Dar totul are până la urmă un sfârșit, iar într-o noapte distractia s-a terminat. Era cam două noaptea când am iesit din cazinou împreună c-o parașută pe care-am agătat-o pe acolo.De fapt a fost cam invers , dar n-are importantă.Schimburi reciproc avantajoase...Pe scări,un băietandru ,murdar si jigărit ca vai de el,îmi sare în potecă :
- Dati-mi si mie un ban ,că n-am ce să mănânc!
M-am uitat la el si mi-am adus aminte de mine, la paisprezece ani. O furie oarbă mi-a întunecat pe loc gândirea:
- Dispari mă, amărâtule,de aici ! i-am spus și l-am împins brutal pe scări.Așa am vrut eu să alung rapid imaginea copilăriei mele de care nu mai vroiam să-mi amintesc.Ajunsesem ,pe nesimțite,fostul meu patron.M-a privit mirat,apoi s-a ridicat grăbit și-a dispărut în noapte.Așa cum am dorit....
Am urcat curva în jeepan și-am demarat în trombă către Buftea. Nu ca s-o fac vedetă, ci pentru că îmi cumpărasem acolo o căsuță pe malul lacului ca să mă dau cu barca.Pe drum,pupam când sticla de coniac când buzele rosii,stridente, ale damei de consumatie.
S-a încins atât de tare încât la un moment dat si-a scos bluza ,iar privelistea la care m-a supus era cu mult mai interesantă decât cea întunecată de pe șosea.Și apoi, totul s-a întâmplat în fractiune de secundă. Era prea târziu să îl evit...L-am lovit în plin,s-a răsucit în aer și a aterizat cu zgomot pe asfalt. Am realizat imediat tabloul... Beat și cu parasuta desfăcută, lângă mine !Nu era pe trecere, dar am lovit totusi un om... Așa că,am gonit în continuare trecând în trombă si pe lângă o secție de poliție. Dar ,după încă un kilometru ,mi-am adus aminte că mai dispun de bani. Si..doar trăiam în România ! Femeia de lângă mine era atât de speriată încât nu mai scotea niciun cuvânt. Am oprit ,am deschis portiera și-am aruncat-o direct unde-i era locul.Pe trotuar !
- Cară-te ! Si-a dispărut în noaptea neagră care mă învăluise.
Am făcut apoi cale întoarsă și am oprit direct la secție. După câteva apăsări pe sonerie,mi-a deschis un politist solid,destul de enervat că cineva îi deranjează somnul, și-asa destul de chinuit din post.
- Ce s-a întâmplat? m-a întrebat printre căscături.
- Am lovit pe cineva....
M-a privit cu un fel de milă amestecată cu o cumplită silă.
- Să mergem la locul faptei !
Zăcea întins cu fața în jos, într-o baltă imensă de sânge.Polițistul s-a apleacat, i-a pus mâna la jugulară si- a dat extrem de negativ, din cap:
- Nu mai avem ce face pentru el !
Curmasem așadar o viață ....Dar eu n-aveam deloc vreo remuscare, ci numai gânduri cum să scap.
- Trebuie să-ti pun fiola !
Asta nu era bine,așa că am mutat rapid :
- Îți dau zece mii de euro și-ti pui tu fiola ! Si -mi faci si un raport favorabil ! Îti scriu imediat un cec. Si scot carnetul de cecuri din buzunar...
N-a stat prea mult pe gânduri ,probabil albul strălucitor al cecului i-a întunecat total conștiinta.Și-apoi...și el trăia în România !
- Scrie-l !
Am rezolvat problema cu fiola si a început să studieze terenul ca să realizeze ce s-a întâmplat.
- Cam de unde ai frânat,că nu văd urmele?! întreabă nedumerit.
- N-am frânat!
- Adică,deloc,deloc?! ... Voi ,ăstia cu bani,călcati totul în picioare!Nimic nu vă opreste !
În sfârsit...uite cum facem,te urci la volan si de la pomul ălă demarezi. Vezi să nu treci de 55! Când îti fac eu semn,frânezi brusc si virezi puțin dreapta.Ai grijă să nu intri-n șanț.Ai înteles?Dă-i drumul !
Si i-am dat. Iar accidentul a iesit accidental de bine, ca la carte. După ce am reconstituit ,a scos telefonul și i-a chemat pe toți ai lui. Echipaj,legisti și tot tacâmul....Sirenele asurzitoare au trezit brusc toată șatra de tigani. Si-au năvălit brutal,în mijlocul evenimentului. In pijamale sau la bustul gol,bărbați,femei,copii . Au înteles rapid cam despre ce e vorba și au venit direct spre mine.
- Bă, nenorocitule,l-ai omorât pe tata ! m-a acostat întâi unul cu burta mare ,probabil primul mostenitor al bulibasei. Si îmi frige un pumn,direct în nas. Si-apoi și ceilalti au început să-mi care în continuu....Dădeau de peste tot și n-aveam cum să mă apăr...La un moment dat,cineva m-a lovit c-o bâtă în genunchi și m-a lăsat handicapat.Exact ca fostul meu patron! Eram deja pe altă lume din care chipul băiatului de 14 ani, zâmbea victorios...
M-ar fi linșat cu siguranță dacă unul din polițisti n-ar fi executat un foc de avertisment în aer.Atunci s-au potolit.
- Calmați-vă,mergem la secție si rezolvăm problema !
Ne-au urcat în mașini separate și am ajuns din nou la secție.Doar eu,tumefiat si turmentat,politistul local și trei adversari de-ai mei directi. Unul mai întunecat ca altul... Ceilalți,au rămas pe loc ca să calmeze spiritele si să continue ancheta. De data asta ,omul legii a început negocierile,fiindcă eu nu mai puteam vorbi.
- Eu zic să vă-ntelegeti omenește,mortul de la groapă oricum nu se mai întoarce,spune ca să audă mai mult ei.
Priviri întrebătoare s-au pus repede în miscare, de la toți,la cel care a început bătaia.El rămăsese șef .. M-a studiat foarte atent. Si si-a dat seama că eu eram vedeta care apăruse cu ceva timp în urmă pe la televizor.Ăla pe care norocul îl fericise cu câștigul ....
- Nu cumva esti cel care a câstigat la loto?m-a întrebat plin de speranță. Îl cam uitase pe tatăl decedat...
- Vă dau treizeci de mii de euro!
Iar priviri întrebătoare către căpetenie...Dar ăsta, era mai lacom decât toți.
- Nu ! Ne dai 50 si batem palma... Esti de acord sau nu?
Era cam tot ce mai aveam, dar Dumnezeu hotărâse în locul meu. Domnul a dat și tot Domnul a luat.Fiindcă eu... n-am meritat !
- Fie !
Le-am dat banii, iar mortul a rămas singurul vinovat. Oricum,nimeni nu l-a mai întrebat ceva.
Mă uit la el și înteleg că din băiatul ăla bun care si-a ridicat de jos patronul ,nu rămăsese mai nimic. Omorâse un om, dar asta nu prea l-a deranjat. Ca si pe fiii omului dealtfel...
Banii i-au transformat din temelii.
- Apoi,am vândut mașinile și barca... Mai am doar casa de la Buftea ! Si-apoi ...din nou păduche !
- Ti-am ascultat cu interes povestea, dar teoria dumitale cum că ban la ban trage și păduche la păduche ,nu-i chiar adevărată. Banii au tras la dumneata. Adică Dumnezeu a vrut să te ajute să iesi din sărăcie, dar a făcut greseala să te lase să-i cheltui cum te taie capul.
- Iar eu ,m-am urcat din coteț, direct în copac ! Crezi că nu-mi dau seama? Îmi dau ! Acum m-as duce să ridic de jos bezmeticii ăia doi de bicicliști care au făcut mișto de mine. Dar ,abia pot să mă misc... După ce-ai spart o farfurie n-ai cum s-o mai lipești,chiar dacă îți pare rău ....
De atunci l-am mai văzut o dată,pe altă bancă,lângă o bătrânică ,gesticulând din mâini.Iar bătrânica ,dădea dojenitor din cap.
Povestea lui m-a pus putin pe gânduri. Până la urmă, viața nu e decât o loterie la care toți avem biletul câstigător în buzunar.Numai că, unii nu îl joacă,din comoditate. Altii joacă cu ardoare si câstigă în cele din urmă,ca omul meu de-acum. Dar îsi bat joc de tot ce-au câstigat !
Iar cei mai multi,joacă putin câte putin, în fiecare zi, ca să câstige numai atât cât să îsi ducă traiul ! Fără să calce pe cadavre !

DESPRE CURRICULUM

În învăţământ se-ntâmplă totuşi şi lucruri bune. Din când în când, te duci la perfecţionare și afli ultimele noutăţi în specialitate, ultimele tehnici de predare-învăţare şi tot ce e modern în pedagogie.Și dacă ești interesat, chiar ai ce învăța.
A trecut ceva timp şi mi-a venit şi mie rândul. M-am sculat de dimineață,dar tocmai când să ies pe ușă,copilul s-a trezit,  plângând că-l doare burta .Și cum nevasta nu era acasă,până s-a răcit ceaiul de izmă ,până am căutat pastile,până... autobuzul a plecat.
Cum, necum, după mai multe autostopuri, am ajuns la Universitate. Sala arhiplină si lectia deja in toi. Îmi cer scuzele de rigoare şi m-aşez pe singurul loc rămas liber,într-un colț,pe ultimul rând. La catedră, o distinsă doamnă profesoară explica destul de clar şi cu lux de amănunte un lucru pe care, din motive obiective,am reușit să nu-l aud.
N-am de lucru şi-ntreb vecina din dreapta mea, o femeie durdulie ce ocupa vreo două locuri:
- Nu vă supărați,despre ce se vorbește?
Femeia se întoarce, mă fixează cu privirea şi-mi răspunde foarte calm :
-Nu mă supăr....despre curriculum.
Gura i se desface într-un zâmbet plin de ruj dus până la urechi şi-apoi la fel de calm
continuă:
- Dacă vrei, mai pe-nserat, îţi dau eu toate detaliile! Şi mă fixează cu privirea .
Acum am înțeles ideea. Profesorii adevărați ocupă primul rând. Pentru că vor să-nvețe.Pe ultimul, stau cei care doresc socializare și nu se mulțumesc cu contul de Facebook. Iar dânsa are o problemă rămasă probabil nerezolvată de la ultima perfecționare.
- Şi acum să luăm o pauză ! se aude glasul d-nei profesoare.
Mai bine de-atât nici că s-ar fi putut! Atmosfera era oricum prea încinsă şi tindea să dea în fiert.
Intru în toaletă și recunosc figurile unor bărbați așezați la fel de-n spate.Unul înalt își studia atent în oglindă un coș rebel ce-i răsărise în frunte. Un altul,mai slăbuț , își nivela cu grijă freza ,zburlită într-o parte.
- Ia spune, domnu’ Marinescu, zice pipernicitul, cum e cu curriculumul ăsta ?
- Dom’le, zice Marinescu, e grav, fii foarte atent la ce-ţi explic!
Îl văd apoi cum se-nroşeşte, apucă cu mâna strâns robinetul şi dintr-o puternică sforţare izbuteşte o aghioasă lungă, zgomotoasă şi profund dezgustătoare. Strâmbăm cu toţii din nas şi luăm distanţa regulamentară în astfel de ocazii. Cel puţin trei metri! Apoi tot Marinescu:
- Nu-mi dau bine seama dacă ați înțeles!
- Eu unul, cred c-am mirosit ceva! Mă duc să cer şi alte păreri ! spun cu nasul îndreptat în sens opus.
- Nu te mai duce dom’le, zice altul în tricou de sport şi-n pantaloni de stofă, îţi spun eu cum stă treaba.Este de fapt cu cântec ,Curriculi-Curricula !
Și toți ceilalți se pun pe râs.
- Care curricum domle’, se bagă în vorbă un profesor mai în vârstă.Nu mai e niciun curriculm,n-ați auzit ce a zis Băse,carte mai puțină că stresăm elevii, iar despre păpădie aflați de pe Internet.Parcă el s-a omorât cu cartea și a ajuns președinte.
Ies zăpăcit din toaletă, uitând de ce am intrat,gonit de mirosul puternic de indolență și miștocăreală. Pe coridor,un profesor la costum,trecut de prima tinerețe, răcnea și gesticula puternic în mijlocul unui grup de bărbați și femei ce-i ascultau cu teamă teoria.
- Pedeliștii ăia nenorociți cu Băse-n frunte spuneau să nu mai facă toți liceu și facultate ! Normal că le convine să rămânem proști, ca să ne dirijeze ei cum vor.
Mă uit cu atenție la auditoriu.Nicio reacție,nici de aprobare,nici de-mpotrivire.Așa că, n-am de lucru și mă arunc direct în vorbe:
- Iertați-mă,dar poate că Băse nu spune până la urmă un lucru chiar atât de rău. Nu cred că a fost o idee atât de bună să desființăm profesionalele fiindcă avem nevoie și de meseriași,tâmplari,cizmari,zidari. nu doar de „licențiați ” care nu știu de fapt, nimic.
Atât mi-a trebuit.Bărbatul se întoarce,mă scrutează cu privirea și apoi tună amenințător:
- Dumneata ții cu PDL-ul?! Atunci dă-te mai încolo că nu mai sunteți la guvernare!
- Eu unul, încerc să fiu obiectiv,nu țin nici cu Băse,nici cu pdl-iștii,nici cu psd-iștii,nici cu liberalii,nici cu țărăniștii...Și-n niciun caz, cu comuniștii!
Spuneam doar că teoria d-nei Andronescu ,că suntem prea puțini intelectuali la număr de locuitori, o fi adevărată dar nu știu exact cu ce ne-ajută.Toți o ard cu interesul național când de fapt,e totul personal.Dacă mai pier studenții,piere din corpul universitar....Să facă liceu și facultate cine vrea cu adevărat să-nvețe ! Fiindcă majoritatea trec bac-ul cu bani la sutien. Vorba unuia de pe la radio, „ domnul a dat,doamna a luat,binecuvântat fie cel care a supravegheat! ” Apropo,bine că n-a băgat doamna banii la chiloți căci sigur avea probleme la numărătoare !
- Și ți-ar fi plăcut să faci dumneata numărătoarea? întreabă zâmbind complice,colega durdulie de la curs.
O ocolește, dar tot unde o doare o nimerește.
- Stai domnule așa ,se bagă altul în vorbă ,eu nu spun ca Verzica sau cum naiba o cheamă, a procedat corect, dar tot stăpânul învață sluga hoață. Păi dacă ne plătește mizerabil ,fiecare se descurcă pe cont propriu.
- Păi atunci de ce mai facem dirigenție cu copiii și le vorbim de cinste și onoare dacă le cerem șpagă?! Să-i învățăm să se descurce cu realitatea crudă,romănească în care nimic nu se rezolvă fără să-i dai „atenția” cuvenită?? Ce facem,luăm bani unii de la alții ca să ne îmbogățim? Eu cred că ar trebui să terminăm odată cu așa ceva și fiecare să fie mai puțin cu gândul la furat și mai mult la muncit.Ideea ar fi să fim serioși,să facem lucruri de calitate pe care toată lumea să le caute. Calitatea „licențiaților„ e mult mai importantă decât cantitatea.
I-am pus puțin pe gânduri. Tac toți, inclusiv colega mea care și-a mutat privirea lucitoare de la mine, la omul cu Verzica.
- Ia stai dom′le puțintel ,ai spus că nu vrei s-auzi de comuniști ! Păi atunci,pe vremea aia, îndrăzneau elevii să ridice clonțul asupra vreunui profesor?E mai bine acum că sunt obraznici și dacă îndrăznești să-l iei pe unul de ciuf ,te vezi a doua zi la știri? ridică din nou vocea, bărbatul în costum.
- Comuniștii aveau obiceiul să-ți bage pumnul în gură ca să nu comentezi ceva la politica lor „de aur”. Dacă era atât de bine și aveați de toate ,de ce v-ați răsculat?Sigur au fost și motive din afară, dar au găsit ecou puternic înăuntru.Cât despre elevi, sunt și ei oameni,au orgoliile și personalitea lor iar luatul de ciuf nu face decât să-i înrăiască și mai mult.Și îți răspund la fel de violent.Dacă vrei să fii respectat trebuie să îi respecți.E simplu și eficient !
I-am pus din nou pe gânduri ,dar încruntarea nu le-a dispărut din față și sprâncene.Dar nu mai pot să-mi dea replica fiindcă cursul reîncepe.
- Cred că folosim denumiri prea complicate pentru lucruri ce trebuie să fie foarte simple,continuă distinsa doamnă profesoară teoria dumneaei. „Curriculum” e un termen care te duce cu gândul undeva la spate. Oare nu s-ar fi putut găsi un termen neoș românesc , ca să-ntelegă tot profesorul?Cum să faci reforma dacă majoritatea nu înțeleg nici măcar forma?Avem darul ăsta cumplit de a complica lucrurile inutil. Și prea multe schimbări !Stau unii la putere patru ani,apoi vin alții și spun că tot ce au făcut ceilalți a fost total greșit. Și din schimbare în schimbare până la Marea Desființare! În sfârșit.... să revenim la ale noastre ! O să vorbim acum despre BRAINSTORMING.
Mă uit la Marinescu. Părea destul de relaxat. Mă uit la cei din jurul lui. Cam galbeni și adânc crispați. Probabil ...s-au axfixiat !

CU PAHARUL PLIN

Mi s-a stricat mașina.Benzina super buna,reviziile la timp si ea...tot mofturoasă. Dar întotdeauna trebuie să vezi și partea plină a paharului. Dacă vezi numai paharul gol, te simți nefericit și te uiți cu jind la alții care „sorb„ cu sete.
Partea plină a faptului că mi s-a stricat mașina e că acum pot asculta de sfatul medicului. „Mersul pe jos e sănătos!„Numai că și doctorul îți spune asta când coboară din mașină.Dar ce, trebuie să faci ce face popa?! Mergi pe jos și scapi de kilograme,de obezitate, dacă tot e problema națională a lui Băse,de claxoane interminabile și mai ales de înjurături....
Partea goală e că până la mare nu poți să mergi pe jos.Desigur ai putea să amâni dar dacă ai bilet ,nu te doare la buzunar? Așa că te urci în ... microbuz. Eu țin neapărat să merg la marea noastră, din patriotism.Am bătut România în lung și în lat și de la est la vest și am văzut mare,munți,păduri răcoroase,mânăstiri încărcate de istorie...Adică Dumnezeu ne-a dat numai că în traistă au băgat doar unii. Mulți mi-au spus c-ar fi mai bine la bulgari, au servicii bune și mâncare cât poftești. Dar eu o țin pe-a mea, fiindcă nu vreau să-mi reproșeze nimeni că „deșteptul se laudă cu ce-a văzut, iar prostul cu ce-a mâncat.”
- Întâi se urcă cei cu rezervare ! anunță pe ton impunător un bărbat chelios cu burta mare.
Așa că stau cuminte deoparte, urmărind chipurile celor care urcă plini de satisfacție că au așa ceva. Dacă aș fi știut mai dinainte că mașina mea face pe nebuna....acum eram urcat.
Și cu rezervare și tot se bulucesc. S-apuce probabil loc la geam ! Sau să ajungă cât mai repede în locul minunat, unde marea îi va spăla măcar câteva zile de cotidianul monoton și plin de stres.
Rămân doar eu și cu bagajul.
- Nu mai avem decât un loc! . Țineți bagajul în brațe sau dacă nu, mai așteptați patru ore când vine alt microbuz , mă informează cheliosul plimbându-și indiferent mâna în sus și în jos pe burtă, fiindcă oricum profitul era realizat.
Patru ore în căldură nu sunt de preferat așa că îi mulțumesc din nou lui D-zeu și ocup ultimul loc împreună cu bagajul.De fiecare dată când valiza îmi sare în barbă mai număr câte o denivelare din Autostrada Soarelui. Cred că mai bine se numea Autostrada Ploii, fiindcă așa se mai umpleau gropile de apă și nu le mai vedeam.Și valiza chiar are chef de țopăială !
Căldura e insuportabilă.
- N-aveți domnule are condiționat? îndrăznește să întrebe o femeie mai în vârstă care suferea probabil mai mult decât ceilalți.
- S-a stricat de dimineață ! Acum câteva ore n-o să muriți ,o consolează șoferul ca să audă toți.
Suntem roșii la față. Femeia cu întrebarea bate deja în purpuriu...
Cu chiu,cu vai,ajungem. Noroc că microbuzul te lasă la hotel și nu mai umbli ca bezmeticul să îl găsești. Trei stele și 45 de euro de fiecare noapte! Ei,dar parcă te mai uiți la bani? Nimic nu e prea scump pentru răsfățul după un an de muncă.
Am timp să fac inspecție sumară. Mobilier nu tocmai nou , televizor destul de mic pentru un miop ca mine . La baie prosoape care odată erau albe ,un săpunel cu mult prea mic pentru suprafața de piele pe care o posed și-un uscător de păr lipid cu scoci,pericol de accidente. Cam puține pentru numărul de stele cu care te încânta oferta de pe net.Dar dacă vreau stele mai multe,o să mă uit la noapte în sus și sper să am noroc de cer senin și lună plină. În contrapondere aer condiționat,frigider și un balcon din care văd cum marea zâmbește liniștită scăldată de lumina minunată a soarelui. Din nou ajungem la paharul pe jumătate plin...
Mă-mpinge necuratul și scot bonurile de masă să văd dacă nu cumva s-a „rătăcit„ vreunul. Și ca să nu greșesc la socoteală,apăs butonul veiozei de lângă pat fără să observ că priza rebelă ieșise din locașul stabilit.O lumină puternic albăstruie și-o bubuitură scurtă, tulbură dintr-o dată liniștea camerei și încheieturile mele.La așa ceva nu m-am așteptat !
„La naiba, ăștia te întâmpină cu focuri de artificii ! Asta nu era trecut în program! ”
Si dacă nu era în ofertă,după ce-mi revin puțin, cobor să cer detalii la administrator.
Îi povestesc toată întâmplarea, dar după calmitatea lui pare obișnuit cu astfel de evenimente.
- Domnul meu, ieri a fost o vijelie mare,cine știe ce s-o fi întâmplat ! îmi spune împăciuitor.
- A fost o vijelie atât de mare încât a smuls și prizele din loc?întreb din pură curiozitate.
Bine că nu v-a mutat hotelul !
Se uită la mine și nu știe cum să m-abordeze. Sarcasmul meu sinistru îl încurcă groaznic. Și până la urmă își dă seama că cea mai bună apărare e atacul.
- Dom′ le,înțeleg că ești supărat dar chiar să ne iei peste picior?! De unde știu eu că n-ai smuls chiar dumneata priza din țâțâni? Adică ne-ai făcut stricăciuni cu bună știință și acum o faci pe inocentul !
E rândul meu să mă uit pieziș.
-Domnule,nu te supăra ,eu puteam să mor electrocutat din cauza defectiunilor pe care le aveți.Mă scoateți tot pe mine vinovat? Asta e chiar culmea ! O să anunț OPC- ul să vedem dacă e de acord cu atitudinea dumitale.
Când aude de OPC,analizează destul de repede situația și-și dă seama că un control ar scoate la iveală și alte nelegiuri. Așa că schimbă foaia mai repede ca un flautist în plin concert.
- Haideți să ne așezăm un pic și să ne calmăm! Nu există problemă fără rezolvare. D-voastră ați venit în concediu să vă bucurați de soare și de valurile înspumate ale mării.Ce rost are să ne enervăm? Păreți un om destul de calm.
Se pricepe la oameni dumnealui și nu degeaba e pus în funcția asta.
- Nu vă supărați, dar ce zodie sunteți? își continuă administratorul psiholog studiul individual.
- Taur...are vreo importanță?
- Păi are! D-voastră, taurii ,când vedeți roșu în fața ochilor cam împungeti impulsiv...
Apropo,știți cum se cheamă nevasta taurului?
- Nu știu,răspund mai mult din curiozitate.
- Taurii nu au domnule, neveste! Numai boii au neveste ! spune și se pune singur pe râs.
Sincer,mai c-aș fi râs și eu un pic, dar mi-am adus instantaneu aminte că am nevastă.
Lăsați, domnule ,că rezolvăm ! Trimit imediat pe cineva și dacă mai aveți nevoie de ceva veniți pe loc la mine ! Doar prietenul la nevoie se cunoaște,nu? spune făcându-mi semn discret cu ochiul și bătându-mă prietenește pe umăr. Duceți-vă și faceți o baie în mare și o să vi se spele toată furia !
Îi ascult sfatul și plec să fac o baie în marea albastră căreia mulțimea de turiști zgomotoși i-au tulburat linștea. Pe plajă...arhiplin. Mă strecor cu greu prin mulțimea de cearceafuri întinse haotic și tomberoane pline de gunoi, scoțând din mers fiecare articol vestimentar ce s-ar fi putut uda. Ca să nu mai pierd nicio clipă și să ajung mai repede la apă !
Un amalgam de muzici răsună din difuzoare și din boxele teraselor la care oameni însetați, sorb câte o bere rece, necesară la cel puțin doi litri de lichid pe zi.Acum e căldură foarte mare ,așa că, nici patru n-ar fi suficienți. Printre muzici,bineînțeles,maneaua ! Vaiete și chin puternic ! Eu și maneaua nu suntem certați ,dar ne evităm pe cât posibil. Atunci când e posibil !
Ajung în sfărșit la mal. Dar marea mă primește cu un covor de alge urât mirositoare care mă privesc amenințător de peste tot. „ Ca să te bucuri de-o băiță trebuie să treci întâi de noi și n-o să-ți fie moale !” pare că-mi spun, fâțâindu-și tulpinile prin marea tulburată.
Dar nu vreau să cedez așa ușor .Doar pentru apă am venit,ca să mă bucur de fiecare strop și să uit de grijile de zi cu zi. Înaintez agale prin multimea de copii care se stropesc cu bucurie unii pe altii până într-un loc de unde pot să mă scufund. Si tocmai când să mă arunc cu forță înainte,un skijet înaintează vijelios spre mine ,tulburându-mi apele și plăcerea de a înota.
- Dă-te dom′le la o parte, nu vezi că am demaraj ?! urlă în disperare cineva pe care nu apuc să-l văd fiind prea ocupat cu fuga.
Ies... mai repede decât am intrat. Se pare că nu-mi merge bine.Dar cine știe,poate mai tarziu? Marea n-a reușit să-mi spele furia,mai rău mi-a ațâțat-o ,noroc că după un duș cu apă rece mi-am mai revenit.
Adică,nu chiar de tot.Fiindcă niște linguri mari de lemn execută darabana prin stomacul meu.
Citesc cu interes meniul zilei afișat cu litere de-o șchioapă pe geamul de la restaurant.
„Ciorbiță țărănească,tochitură de legume cu 100 grame carne și două chifle – 40 Ron”
Da,oferta pare destul de explicită.Mai trebuie doar mâncată....
În restaurant nu-i foarte multă lume, probabil apa nu i-a obosit atât de tare ca să-i gonească la masă.
Și după ciorba fără sare ajung în mod inevitabil la tochitura de legume. Legumele ca legumele dar după așa o zi obositoare ,carnea e partea ce mă interesează. Dar ia-o de unde nu-i ! Dau o raită cu furculița și după două ture o găsesc. Stătea timidă,ascunsă sub un cartof și-un bob de mazăre, neconvenindu-i că va fi mâncată. Sigur o sută de grame diferă mult de-o mie ,dar asta e minusculă. Mă ridic de curios să mai citesc o dată oferta de pe geam, de frică ca nu cumva să fi sărit vreo virgulă.Poate erau 10,0 și eu n-am fost atent.
Nu văd nicio virgulă dar văd în schimb administratorul care mă studia atent.
- S-a întâmplat ceva? mă întreabă cu zâmbetul amabil al omului care deja îmi e prieten.
- Veniți puțin cu mine!
Și îl conduc la bucățica de cărniță ce aștepta cuminte în tochitură.
- Nu vă supărați,cam câte grame credeți că ar putea avea bucata asta?
Se uită nu prea interesat la feliuța cu pricina și încearcă să-i pună eticheta:
- Știu și eu ,poate 80 de grame,poate 90,nu știu exact fiindcă n-am cântărit-o !
- Și afișul de pe geam ,cine l-a lipit?! Asta n-are sigur nici măcar 50 darămite 100 de grame !
- Domnule, dumneata nu esti taur. Cu siguranță,ești chiar berbec ! Cauți pricină din orice,sare iritat gesticulând din mână.
- Înțeleg că d-voastră ați prefera să fiu pește dar eu nu pot să tac ! Cred că dumneavoastră nu înțelegeți un lucru extrem de simplu. Am motive să vă aduc inspecția pe cap fiindcă vă bateți joc de clienți și îi mințiti cu oferte tentante, total diferite de realitate !
- Domnule ,dumneata ai un fix cu controlul ăsta ! V-aduc imediat altă tochitură cu o bucată triplă de carne ! Dar eu țin la sănătatea d-voastră,n-ați auzit ,carnea e toxică! Vreți să vă-mbolnăviți și să vă pierdem de client? Noi ținem la sănătatea oaspeților noștri . Uite vă aduc imediat și un pahar de vin ca să vă treacă supărarea ,încearcă el din nou marea cu degetul.
- Nu e nevoie să vă deranjați, fiindcă paharul meu e deja plin !
Și mă ridic și plec definitiv .
Râdem,glumim, dar scroafa e deja moartă în cotețul din turismul românesc. Băieții ăștia șmecheri ,după ce că n-au bun simț, n-au nici măcar un dram de minte. Păi dacă eu sau încă o mie la fel de „cusurgii” ca mine nu le mai calcă pragul,o pun de faliment. Probabil că așa au ajuns ruine și stațiunile odată faimoase Tușnad,Voineasa și multe altele... Din cauza unor „administratori” puși doar pe îmbogățire imediată. Am auzit din surse neoficiale, că operatorul german TUI ar fi venit întâi în România,pe litoralul românesc. Numai că n-au dorit să dea comision băieților „deștepți” ce guvernează pe la noi. Așa că ne-au spus „auf wiedersen” și s-au mutat cu banii la bulgari.
Sincer ,n-am absolut nimic cu capra vecinilor dar îmi doresc din răsputeri să reînvie capra noastră. Ca sa bem lapte natal și cât mai natural! Așa că n-o să-mi tacă gura până când n-o să readuc românii de la Sunny beach....aici !

Multa sanatate

Dacǎ ai avut cumva ghinionul sǎ te-mbolnǎveşti, n-ai o problemǎ nici prea simplǎ dar nici prea complicatǎ. Primul lucru pe care trebuie sǎ-l faci e sǎ te uiţi prin buzunare. Dacǎ sunt destul de pline, nu e cazul sǎ intri în panicǎ. Cineva din ţara asta îţi va rezolva problema.
Mi s-a întâmplat ca la un moment dat sǎ am probleme cu respiraţia. O sǎ ziceţi :
–Şi ce-i cu asta? Toatǎ lumea respirǎ şi mai greu şi mai uşor… Da , dar eu respiram destul de greu , mai ales în timpul nopţii.
Aflu printre prieteni cǎ-n probleme d-astea de-ţi ‚,taie rǎsuflarea” cel mai priceput e doctorul Vraciu. N-am de lucru şi mǎ duc la el, la cabinet. Ǐn sala de aşteptare nimeni ! Citesc pe uşǎ. Doctorul avea program. „Hai sǎ-ncerc uşa!” mǎ gândesc, deloc prea inspirat. Uşa se deschide şi…ce sǎ vezi? Doctorul cǎuta ceva prin buzunarul de la piept
al asistentei şi asistenta... nu zicea nimic! Preţ de câteva secunde rǎmânem blocaţi toţi trei, dupǎ care totul reintrǎ în normal. Asistenta pleacǎ şi doctorul mǎ ia puternic:
- Nu ştii sǎ baţi la uşǎ?
- Am crezut cǎ nu e nimeni!
- Şi atunci de ce-ai intrat?
N-avea rost sǎ mai zic ceva. Oricum o-ntorceam, tot eu eram de vinǎ.
- Mǎ scuzaţi cǎ v-am deranjat!
- Ǐn sfârşit… Ce te doare? Intrebǎ doctorul, ceva mai moale.
- Nu pot sǎ respir! Mai ales noaptea! Şi implicit nu pot sǎ dorm!
- Nu poţi sǎ dormi? ( şi dupǎ ce-şi dǎ jos ochelarii) Dar câţi ani ai?
- Treizeci şi cinci!
- Treizeci şi cinci?! Şi la vârsta asta vrei sǎ dormi?! Te mai miri cǎ scade natalitatea! Eu la vârsta ta nici ziua nu dormeam, darǎmite noaptea! (îmi face un semn discret cu ochiul).
- Dar,domn doctor....
- Ce domn doctor’ ¬? Vrei sa fac eu copii in locul tău? Bine....dă-mi adresa!
Si se pune pe hlizit.
Tac şi-nghit în sec.
- Ia vino sǎ te-ascult! Că văd că nu prea tii la glume...
Ǐmi desfac încet cǎmaşa, scot o sutǎ şi aşa în treacǎt i-o vâr în buzunar. Un zâmbet sinistru îi rǎsare pe sub mustǎţi.
- Stai jos, cǎ-ncepi sǎ îmi devii simpatic!
Dupǎ ce m-aşez începe sǎ mǎ descoase ; de când am problema, am mai avut-o şi multe alte întrebǎri, probabil cu foarte mult rost. Terminǎ interogatoriul şi apoi zice satisfǎcut
- Uite îţi prescriu medicamentele astea şi dupǎ trei zile vii iar, cǎ sigur ai ceva pe sistem nervos!
Zic mulţumesc şi ies mult mai repede decât am intrat de fricǎ sǎ nu constate doctorul cǎ trebuie sǎ mǎ duc la Vedea.
Cele trei zile au trecut foarte repede dar problema mea era tot nerezolvatǎ. Aflu prin alţi prieteni (diferiti de cei de data trecutǎ )cǎ trebuie sǎ ajung la Bucureşti, la profesorul Vindecǎrescu. Buun! Zis şi fǎcut! Iau autobuzul şi-n trei ore ajung în Capitalǎ. Zgomot, maşini , aglomeraţie, lume cu rost şi fǎrǎ rost, înjurǎturi şi mai ales gropi .Foarte multe gropi! Ǐmi trece prin cap vorba românului ; ”Eşti prost de dai în gropi!” dar mǎ gândesc cǎ şi deştept sǎ fii , n-ai cum sǎ le ocolesti. Schimb trei autobuze şi trei tramvaie, pline cu lume pestriţǎ şi , în sfârşit, ajung la spitalul cu pricina. La uşa profesorului aglomeraţie, mai ceva ca afarǎ. Dupǎ douǎ ore de aşteptare îmi vine rândul sǎ intru. Cabinetul mi se pare exagerat de mare pentru un singur pat şi un birou, la care doctorul, cam pipernicit, numǎrǎ tacticos reţete împreunǎ cu asistenta.
- Câte sunt, Nina?
- Douǎ zeci, dom’profesor! rǎspunde Nina, cu satisfacţie în glas.
- Bravo!...Acuma, lasǎ-mǎ puţin!
Dupǎ ce iese Nina;
- Dumneata?
- Ştiţi, eu am o problemǎ! Şi-ncep sǎ desfǎşor pe-ndelete toatǎ tǎrǎşenia.
Profesorul aşteaptǎ liniştit sǎ termin,dupǎ care mǎ fixeazǎ cu ochii pe deasupra ochelarilor.
- Domnule, nu merge aşa de simplu! Nu vezi ce-i la uşa mea? Aici e cu programare! Vii peste o sǎptǎmânǎ!
O sǎptǎmânǎ mi se pare prea mult, aşa cǎ bag mǎna în buzunar şi scot programarea. Douǎ sute.Doctorul nu are nici o reacţie. Probabil grosimea teancului nu l-a impresionat. Ǐmi zice pe deasupra ochelarilor;
- Unde lucrezi?
- Sunt profesor, dar , bineînţeles, nu de talia dumneavoastrǎ!
- Bugetar, care va sǎ zicǎ ?! Şi ce predai?
- Matematicǎ.
- Da ?! (deodatǎ ochii i se lumineazǎ) De-acum încolo eşti clientul meu! Nu trebuie niciodatǎ sǎ uitǎm de unde am plecat. Stai jos să te consult!
Şi-ncepe binecunoscuta operaţiune de ascultat cu stetoscopul.
Mari ascultători şi doctorii ăştia !
- Ştiu ce ai! Ǐţi fac reţeta gratuitǎ cu ultimul medicament apǎrut pe piaţǎ. Ţine minte: Gra-tu-i-tǎ! Dacǎ te duci şi cumperi reţeta, te costǎ 400 sute! Aşa, cu reţeta de la mine mai scutesti una!
Nu stau prea mult pe gânduri. Oricum ies mai ieftin. Imi rămâne și de întors acasă. Scot inca o suta, încasez reţeta şi ies plin de speranţe. Dacǎ-i aşa de scumpǎ trebuie sǎ dea şi rezultate, zic în sinea mea.
Afarǎ, pe alee, un Mercedes E Classe se lăsa spǎlat de un om de serviciu cu un halat vernil.
- A cui e, domnule, maşina ? întreb din purǎ curiozitate.
- A domnului profesor Vindecǎrescu!
- Bravo, zic, spal-o bine cǎ poate îţi dǎ reţetǎ gratuitǎ!
Ǐn drum spre casǎ am timp sǎ înţeleg de ce era Nina atât de fericitǎ. Sigur, un procent de „gratuitate” îi revenea. Şi cine zice: „Doamne ia-mi?” Douǎzeci de reţete, treizeci de sute la dom’ profesor, cǎci obrazul subţire cu cheltuialǎ mare se ţine.
Şi apoi, n-am de ce sǎ strig. Era mai bine dacǎ plǎteam toatǎ reţeta? Ajung cu bine acasǎ iar dupǎ câteva zile problema e rezolvatǎ.
Cǎ de asta vǎ zic; In ziua de azi trebuie sǎ ai valoare! Dacǎ eşti bun, ai sala de aşteptare plinǎ şi mai ai şi un Mercedes ultimul rǎcnet!
Dacǎ nu eşti bun, sala de aşteptare e goalǎ şi n-ai decât sǎ-ţi faci de lucru cu asistenta,fiindcǎ oricum stǎtea degeaba!
Iar dacǎ eşti un simplu muritor de rând, ca tot poporul, te rogi zi şi noapte la bunul Dumnezeu pentru foarte, foarte….multǎ sǎnǎtate!