VIATA LA PLUS INFINIT (fragment 3)

         

 

[...]   - Deci ,să văd dacă am înțeles bine ,domnule Atanasiu, dumneavoastră  ,în noaptea nunții ,ați dormit aici singur cuc,iar soția în domiciliul ei din Rue Merle ?!

   Gestul inspectorului  cărunt,de a se scărpina în barbă ,îl enervează oarecum. E un gest mai mult forțat,teatral , și nu înțelege de ce bărbatul abuzează de el . Sau poate e un truc menit să îți distragă  atenția !

- Da, a spus că vrea să mai doarmă o noapte în cuibul ei pe care l-ar fi părăsit apoi, pentru totdeauna. Nu-i chiar atât de simplu să pleci din casa în care ai trăit atâta timp și care ți-a oferit și clipe de bucurie sau chiar și de tristețe. I-am respectat dorința.

   De  fapt,nu fusese deloc așa. Îi spusese că se duce să  își ia câteva lucruri de acasă și apoi vine să doarmă la hotel ,cu el. Dar n-a mai apărut . Iar lui ,îi părea nespus de bine. Se gândea c-a fost cuprinsă de remușcări și l-a lăsat să-și vadă de viața lui și de dragostea lui. Dar cum să-i spună asta detectivului? Un soț iubitor, ar fi intrat imediat în panică și s-ar fi dus s-o caute.

- Îhm, spuneți-mi ceva, e o intrebare cam indiscretă ,dar mă frământă oarecum...

- V-ascult  !

- V-ați căsătorit din dragoste ?

 „ Era clar că asta urma să întrebi . Ești destul de previzibil,domnule detectiv ! ”

- Eu pun mare preț pe dragoste ! După cum probabil ați observat,în jurul meu se-nvârt destul de multe frumuseți ,dar eu am ales-o pe ea .

- Cum anume ați cunoscut-o ?

- Am lucrat la Casino înainte de a deveni actor,la fel ca și ea. Acolo am cunoscut-o !

- Aaaa,acum înțeleg.Sigur,așa se explică.

- Da !

- Iertați-mă,mai am o întrebare, cu d-ra  Smith,în ce relații sunteți ?

- Am fost într-o relație. Dar nu a fost să fie !

- Și n-ați dorit să o invitați la ceremonie ?

- A fost ideea Madelenei să nu invităm decât câțiva prieteni de la Casino. Niciun actor,știți s-ar fi făcut prea multă vâlvă și noi am preferat ceva discret și liniștit.

- Și totuși ,paparazzi au aflat . Ați văzut titlurile ziarelor .

- Asta e meseria lor,să scoată știrea și din piatră seacă.  

- Mda....După accent ,nu păreți a fi din partea locului ,continuă bătrânul detectiv asaltul aspra tânărului încolțit.

- Nici nu sunt !

  Era evident că întrebarea ar fi urmat mai devreme sau mai târziu.

„ De unde naiba sunt ? Dacă sunt din Cipru ,de ce nu vorbesc atât de bine greaca ? Și-apoi e bine să evit episodul cu Traian ! Nu e cazul să dezgropăm acum morții ! ”

- Sunt din România !

- Sunteți român ?! Nu am știut ! Știam că  Madelene era româncă ! Vă cunoșteați de dinainte ,din România ?

- Nu ! Eu sunt o fire aventuroasă,am vrut să emigrez , îmi plăcea Cannes,de fapt de mult visam să devin actor și am venit aici !

- Și uite așa ,ați ajuns să evoluați pe scena  Casinoului ,nu-și poate stăpâni bătrânul, o observație sarcastică. 

- Nu aveam de nici unele,am dormit câteva nopți pe plajă, ea m-a descoperit, m-a luat  acasă și m-a ajutat cu angajarea. S-a dus la șeful ei,a vorbit și... gata.

  Nu era foarte departe de adevăr. Mădălina chiar intervenise pentru angajare. Dar intervenise pentru doi,nu pentru unul. Spera doar că managerul Casinoului să nu-și mai amintească amănuntul, dacă ar fi fost întrebat.

- Acum e destul de clar.  Aveați motive suficiente să o iubiți. V-a luat de pe stradă,v-a ajutat cu angajarea... Dar în film ? Cum ați ajuns să jucați ? Dealtfel ați făcut-o magistral și vă felicit pentru asta !

- Mulțumesc !  La Casino l-am cunoscut pe regizorul Luigi de Vitto. Eram ospătar,l-am servit cu băutura,dumnealui i-a plăcut figura mea,accentul meu,nu știu exact și...asta a fost.

„ Mare noroc au unii ! Aș zice chiar porcesc ! De la ospătar, direct pe un ecran ! ”

- Și nu aveți nicio idee ,cine ar fi putut să-i facă rău .... Avea vreun dușman, poate pe la servici ?

- Nu,nu am absolut nicio idee. Chiar nu înțeleg cine-a putut să facă așa ceva !

- Mda....O să aflăm în cele din urmă. Gata cu întrebările, v-am agasat destul ! Din păcate,nu puteți părăsi Franța până la finalizarea anchetei. Așa e procedura ! Vă rog să îmi lăsați și numărul d-voastră de mobil ca să vă țin la curent cu ancheta.

- Sigur,mulțumesc !

  Coboară din nou scările monumentale ,bucurându-se agale de fiecare treaptă. Scări poleite te pot urca în vârful piramidei . Dar când e să cobori ,e bine să o faci la fel ,pe-același drum. Să nu te-arunci de la etaj !

„ Deci domnul Don Juan Bărbuță nu are un alibi ! Și totuși, de ce dracu să-ți omori nevasta chiar din prima zi ?! Nevasta te încântă o lună și te descântă apoi, tot restul vieții ! Și tocmai de-asta, aștepți și tu un an,doi,trei, să te aducă-n culmea disperării și-abia pe urmă încerci să-i  faci de petrecanie ! Dar dacă a constatat că tot cealaltă ar fi fost mai bună ?! Hm ,cam încurcate ițele ! Dar o să le descurcăm noi cumva, până la urmă ! ” [...]

 

 

VIAȚA LA PLUS INFINIT (fragment 2)

  Hotelul Carlton Intercontinental,construit în 1911,păstrează prin arhitectura lui aristocratică,Belle Epocue ,strălucirea acelor vremuri. Situat chiar în centrul orașului,la 800 de metri de Palais de Festival, se bucură în fiecare dimineață  de soarele care răsare din albastrul infinit al mării și se-ntristează în fiecare seară, când trebuie să-i spună noapte bună.

-  Îl caut pe domnul de Vitto ! îi spune Mihai, într-o franceză puțin accentuată, bărbatului în uniform exagerat de scrupuloasă, de la recepție.

- Sunteți așteptat ?

- Da .

- Un moment , s’il vous plait !

  Apasă butonul telefonului, dar imediat i se răspunde. E semn că regizorul n-a-ntârziat atât de mult la petrecerea de aseară. Dacă vrei să ai succes,nu trebuie să te  lenevești  atunci când e nevoie să muncești.

- Sper că ai înțeles acum în ce echipă joci,îi spune regizorul ,privindu-l oarecum cu superioritate,chiar dacă e îmbrăcat în pantaloni de trening și tricou .

- De mult vă bucurați de respectul meu. Acum nu pot decât să vă felicit.

  Îi mulțumește cu un zâmbet gutural,de-atâția ani,de când e răsfățatul reflectoarelor,nu-l mai impresionează lingușelile.

- Afară sunt camioanele   mașiniștilor. Te urci într-unul  că știu ei unde să te ducă. Eu mă duc să trezesc loazele astea puturoase care nu se mai satură de somn !

  Dar ce-și imagina,că o să-i dea vreun Mercedes particular ? E doar un amărât de ospătar, să zică mulțumesc că nu l-a trimis pe jos până la locul de filmare.Se bucurase de priveliștea oferită de autostradă în urmă cu doar câteva zile. Muntele ,pe ale căror serpentine rulau acum,își găsea liniștit sfârșitul în Mediterană ,care-l primea cu valurile deschise. Nu merg chiar foarte mult ,se opresc într-o parcare și încep să descarce toată aparatura necesară unei filmări profesioniste.I se cere să ajute la descărcat  fiindcă  și o plimbare de numai cinci minute trebuie plătită într-un anume fel. Nimic nu-i gratuit !

  Peste o oră ,sunt gata pregătiți ,iar peste o altă oră își fac apariția și protagoniștii, coborând din mașini luxoase,închiriate. Printre ei,bineînțeles și blondul Richardson dar mai ales ,și mai ales,ea...actrița care-l fascinase. Echipa câștigătoare nu trebuie să se schimbe niciodată !

- Uite despre ce e vorba în film,îl ia regizorul de mijloc ,ca pe-un prieten vechi . E un film de dragoste,din ăla lacrimogen, iubire și suferință .cu mare căutare la suflete sensibile. „ Jenny ” este soția unui milionar american care are destule afaceri necurate,și bineînțeles amante. Este dezamăgită să afle lucruri urâte despre bărbat și pleacă în vacanță pe Coasta de Azur ca să-și găsească liniștea.Doar că aici își întâlnește sufletul pereche.

   Imaginația lui Micky deja o ia înainte, și-l poartă în zbor, direct în brațele catifelate ale superbei blonde.

- Tu ești „taximetristul” care o transportă de la aeroport, îl readuce regizorul cu picioarele pe pământul abrupt,umplut de serpentine.

Sunt doar două replici ,n-ai cum să nu le ții minte. Hai du-te la machiaj,că imediat filmăm !

   Totul era foarte simplu. Aveau deja filmat un avion care aterizează în aeroportul din Nisa,acum filmau taxiul care-o purta către  oraș, prin peisajul mirific oferit de natura generoasă. Dar cele două replici pe care urma să le „poarte ” cu Lara Smith,actrița ce tocmai câștigase un Palm D’ Or ,erau la fel de importante ca primii pași făcuți pe Lună, de Neil Armstrong. Trecutul părea acum pierdut  total în adâncime,la mai mult de doi metri sub pământ….Taxiul galben este blindat până la portiere cu  camere de filmat ,s-a așezat cuminte pe  locul lui de „șofer” și-așteaptă cu sufletul la gură . Urcă grațioasă, șuvițele blonde i  se răsfață în lumina caldă a soarelui de dimineață, rochia ușoară de inișor îi pune în evidență formele ,atât de delicate. Nu-l bagă în seamă,e doar un un insignifiant, un trepăduș mărunt ce trebuie s-o ducă în orașul unde o să-și găsească „sufletul pereche”. Privește undeva în depărtare,peste marea infinită , încercând să alunge „tristețea ” pricinuită de „soțul desfrânat ” .

„ – Păreți atât de supărată ! ” 

  O căldură neobișnuită îi învăluie ființa în mod neașteptat, este ceva inexplicabil, nu mai simțise așa ceva decăt atunci când se îndrăgostise prima oară, de un băiat mai mare, în colegiul din New Jersey . Accentul lui de „imigrant ” are ceva seducător, simte cum sufletele  lor se contopesc fericite ,cu mult deasupra taxiului luxos.

„ – Este atât de vizibil ? ” îi dă replica ,căutându-i privirea pătrunzătoare ,în oglindă.

   Se-ntâmplă lucruri atât de minunate dincolo de înțelesul firii. Însă  cine dorește ca  să le-nțeleagă ? Poate doar mintea care se pierde de foarte multe ori printre lianele întortocheate ale rațiunii. Dar inima e cea a cărei voce, e singura pe care trebuie s-o asculți !

„- Da ! Dar uneori, este mai bine să lași cioburile nestrânse decât să te rănești încercând să le pui la loc ! ”

  Simțise adevărul vorbelor acestea chiar pe pielea ei. Fiecare film turnat îi adusese  câte o relație ,era ceva mai mult carnal, scenele de dragoste îi trezeau năvalnic simțurile ,dar  n-avusese parte de iubire.

  Trebuia să-i acorde un zâmbet  trist de afirmare,așa era în scenariu ,dar ea continua să-l urmărească. Iar el îi răspundea în oglindă,printr-o privire puternic lucitoare. Uitase de drumul sinuos ce trebuia să îl parcurgă , doar se lăsa condus atât de lin,peste cărarea dintre inimi.

- Stop,opriți filmarea !

 Vocea baritonală a regizorului, „răgușită” involuntar de megafon, îi dă de înțeles că totul s-a terminat. O să se-ntoarcă la ospătorie iar ea o să-și continue nestingherită, urcarea către un alt trofeu .

- Ai interpretat foarte bine,ai un talent special de a intra în pielea personajului, îl gratulează  ,simțind de fapt că bărbatul brunețel,cu ochi nedefiniți, îi intrase ei,în mod inexplicabil, pe sub piele ,chiar în adâncul inimii. Și nu vroia să-l lase să plece chiar atât de repede.

- Vă mulțumesc, n-a trebuit deloc să mă străduiesc,simpla prezență a dumneavoastră mi-a fost suficientă.

Simțeau amândoi la fel de bine că nu era deloc suficient. Și-ar fi dorit cu mult mai mult, și-ar fi dorit să se sărute chiar acum ,ignorând spațiul și distanța dintre clasele sociale....

   Se îndepărtează încet,iar el o urmărește, încercat de regretul faptului că timpul nu e nemărginit.

                                                   

                                                        *

 

- Luigi,trebuie să faci o schimbare radicală în distribuție,îi spune Lara sicilianului mirat.  Vreau să-mi schimbi „sufletul pereche ” ! George Richardson e doar un obsedat libidinos, nu-mi place cum mă strânge  în brațe ,îi simt dorințele primitive și asta mă dezgustă.

- Ce tot spui ,e un actor desăvârșit,doar ai văzut .a luat și premiu ....

- Sigur,a luat premiul pentru cel mai bun rol secundar. Deci poți să-i dai un rol secundar,poți să-l faci „taximetristul ” care mă aduce de la aeroport ,în locul celuilalt. Faci schimb de roluri !

 Bărbatul își arcuiește sprâncenele, într-o mirare puternic încordată.

- Să nu-mi spui că ți-a căzut cu tronc . Lara e doar un ospătar,am făcut o greșeală și o răscumpăr, acordăndu-i un rol minuscul.

- Iar tu ai fost cândva un vânzător de ziare din Los Angeles.... Vrei sau nu ca filmul să iasă minunat ?

- Normal că da !

- Atunci mi-l dai pe el ! Și du-l unde vrei tu pe Richardson !

  Căștigătoarea unui premiu atât de important nu trebuie refuzată. Dimpotrivă ,trebuie să-i creezi condiții ca să se simtă în largul ei, într-o peliculă atât de importantă. Recunoștea profesionalismul blondului,dar aroganța lui, îl supăra chiar și pe el.

- Ok, o să vorbesc cu amândoi. Vreau să-i aduc divei nu doar celebritatea ,vreau să-i aduc și fericirea. E-așa o distanță mare între cele două ....   

 

VIAȚA LA PLUS INFINIT (fragment )

   

 

    În seara următoare era pregătit până în cel mai mic amănunt pentru a fi ospătar de Casino ,de foarte mari pretenții. Uniforma ,formată din vestă vișinie și pantaloni la dungă, la fel de vișinii, i se spusese să o poarte la fel de demn, ca ofițerii cu haine de parade. Cămașa era impecabil de albă ,nici măcar o dungă milimetrică de șifonare nu trebuia să-i perturbe din scrobeală. Doar papionul îl cam strângea de gât....Dar hotărâse odată că trebuie să meargă numai înainte !

    Nu putea să-și creadă ochilor. Vedete importante din lumea cinematografică țipau de bucurie  când ruleta prindea din învârtire biluța  norocoasă sau când un zar rostogolea numărul de puncte ce îi interesa.Erau cu toții plini de bani ,dar tot se bucurau.  Îi cunoștea de la televizor sau de prin cinema-uri ,era incredibil că acum se plimba printre ei,putea să îi atingă , chiar dacă nu-l băgau în seamă.Dintr-o dată se simțea cu mult mai important. Locul lui de muncă era în sala din spate,la mesele de pocher . Aici gălăgia nu era la fel de intensă,jucătorii,majoritatea bărbați cu trabucuri în mâini ,așteptau cu încordare o mână bună. Stătea nemișcat, lipit aproape de perete , urmărindu-le gesturile ,mimica feței, cacialmalele improvizate. „ Actori profesionști ,nu le citești intențiile adevărate.... ”

- Garcon ! Adu-mi 300 de Crown Royal !

  Îl cunoștea, Steve Land,era eroul principal în multe filme de societate. Societatea în care pocherul e ridicat la rang înalt,de artă.

- Imediat ,răspunde plin de curtoazie ,așa cum fusese antrenat de răbdătorul Serge.  Iese pe ușa din față,nu era nevoie să treacă din nou prin Sala Mare, era nevoie doar să fie promt. Se întoarce de la bar cu paharul în tăviță,vrea să fie distins ,dar în același timp rapid . Și nu reacționează instinctiv, când un bărbat de la o altă masă se ridică instantaneu. Ciocnirea este destul de  violentă iar paharul se varsă în întregime peste costumul auriu,de star internațional.

- Ești un imbecil ! îl apostrofează cu vocea gravă,umplută de tutun.

N-apucă să-și ceară scuze ,căci pumnul pleacă imediat  cu o direcție precisă către nas. Și în scurt timp ,e la podea. Pentru a câta oară ?

  Toate jocurile se opresc instantaneu,chiar dacă nu au fost făcute. Privirile sunt ațintite acum spre ei,iar blițuri de telefoane îi fulgeră instantaneu.Luigi de Vitto ,regizorul actor ,al cărui film are cele mai mari șanse la Palm  D’Or, realizează rapid că situația nu-i e în avantaj.Faptul că a lovit un ospătar,poate să-i pună în pericol nu doar trofeul ,dar poate chiar și cariera. Așa că schimbă partitura :

- Foarte bine jucat,aproape i-ai convins pe toți că faza e reală !

Prieteni,el e noua mea vedeta din următorul film ce va fi turnat pe Coasta de Azur,spune victorios ,în timp ce îl ajută  să se ridice. Puteți să-l fotografiați ,are un talent înnăscut !

  Și blițurile străfulgeră din nou ,de data asta către proaspăta vedetă.

Mihai înțelege rapid jocul regizorului,istețimea îl ajutase să predea matematică ,cândva, în altă viață.Zâmbește cuceritor ,doar este acum este un star în devenire și-i mulțumește mentorului , cu o caldă îmbrățișare.

Toți s-au calmat ,nu era decât o scenă turnată în direct,erau obișnuiți cu astfel de spectacole oferite de regizorul cu origini italiane, ajuns un nume important la Hollywood .

- Scoate naibi vesta aia și așează-te ,îi spune oarecum prietenos.

- Ești plin de surprize Luigi,spune un altul de la masă,un bărbat cărunt ,cu vechime importantă în câmpul artistic.

Ia spune tinere,ce rol interpretezi ?

- Nu vrem să desconspirăm nimic deocamdată,nu-i așa domnule de Vitto ?

„ Nu e prost deloc,joacă tare .Nu pare a fi un simplu ospătar ”,gândește italianul,puțin speriat de șantajistul amator.

- Sigur că nu ,vrei să ne fure scenariul vulpile astea bătrâne ?

Te bagi la un pocher ?

- M-aș băga ,dar...deschidera e mare și eu n-am ajuns încă vedetă.

- Joci în locul meu .Eu m-am cam plictisit,stau o tură și privesc.

- Ok !

  De fapt ,îl lăsa să joace că să-i studieze mișcările,vorbele ,mimica feței.Impulsivitatea îl băgase într-o situație pe care trebuia s-o întoarcă acum în avantajul său.

- Și cum te cheamă tinere ?continuă vulpea bătrână investigația.Ceilalți doi erau la fel de interesați,dar nu lăsau să se-ntrevadă.

- Micky !

- Cum  Micky ?! întreabă cel din fața lui,un actor blond, la fel de cunoscut ,dar al cărui nume nu și-l amintea.

Micky Mouse ?!   Luigi n-ai spus c-o să turnăm desene animate !   Râsetele lor superioare inundă sala și celelalte două mese.Când ajungi printre stele ,te uiți de foarte sus la cei de pe pământ.

- Nu-i băga în seamă ,sunt doar invidioși,încearcă regizorul să-l reașeze  în locul lui din scena casinoului.

- Nu mă supăr,am simțul umorului,apelativul meu a stârnit destul de multe zâmbete. Jucăm ?

De fapt, ei făcuseră asta intenționat, ca să îl supere. Dar dacă îi arăți dușmanului că nu îți pasă ,ai șanse să nu fii biruit.

Cel de-al treilea,cel mai tăcut de altfel,amestecă cu măiestrie cărțile și le împarte celorlalți.

Toți așii și dama de caro poposesc instantaneu în mâinile lui Micky,brăzdate de mânerele  bagajelor. Până la urmă,nici Dumnezeu nu mai suportă aroganța,s-a săturat de stele false care-i întunecă Împărăția Cerurilor. Cei trei schimbă din cărți, după nevoi sau mai exact după speranțe, însă la el nu e nevoie,  căci figurinele colorate s-au aliniat frumos,într-un careu de ași.

- Te bagi? întreabă blondul ,sperând că tinerelul din fața lui nu joacă decât o simplă cacialma.

- De ce nu ? Dacă plătește domnul Vitto...

- Băiete ,în viață ,dacă vrei să câștigi,trebuie să îți asumi riscuri.Dă-i înainte ! încuviințează regizorul,hotărât să afle deznodământul.

- Eu zic pas,am mână moartă ,prefer să văd cum vă scoateți ochii,renunță vulpoiul cel bătrân.

- Micky și mai cum ? intervine și cel de-al patrulea ,acela care preferase până acum să tacă.

- De fapt e Mikos .... Atanasiu  .

- Mikos ?! Și de pe ce insulă ai emigrat tocmai aici? După accent, nu ești francez cu siguranță.

- Cipru !

- Ciprot deci... Luigi,sper să te țină buzunarele. Trei mii  de euro,ce zici? Ai încredere în Mikos cipriotul, că știe ce face ?

O umbră de-ndoială străbate privirea străvezie  a regizorului . Și totuși,parcă n-ar vrea să-i dea satisfacție arogantului regizor american ,propulsat la Hollywood mai multe de politica senatorială a fratelui său.

- Are mână liberă, eu doar pun banii ...

- Trei mii  ai dumitale și încă șase mii ai mei ... adică ai domnului de Vitto !

- Joci tare băiețaș, pumnul pe care l-ai încasat mai devreme s-ar putea să fie doar preludiul,tu nu știi că prin venele lui Vitto curge un sânge de sicilian !

- Șase mii ai tăi și încă zece mii ai mei,contraatacă italianul ,vizibil iritat.

 E rândul lui Micky să simtă tensiunea. Dacă bărbatul dur din fața lui are o chintă ? „ Se pare că am întins coarda cam tare , dar uneori trebuie să joci totul pe-o carte. Mori sau trăiești , depinde care ți-e norocul ! Înapoi e cam târziu oricum, să mă întorc ! ”

- Deci ? întreabă ,încercând să nu clipească .

- Bine,ne oprim ! Arată ce ai  !

- Careu de ași cu damă !

Trec secunde bune, de așteptare încordată. Abia într-un târziu,jugulara americanului începe să se zbată vizibil, a neputință.

- Norocul începătorului,careu de popi cu un zecar !

- Ha ha ha.... Așa o să te bat și mâine Sanders, la trofeu ! izbucnește regizorul sicilian într-o bucurie imensă,nedisimulată. Bravo Michy, al meu ești de-acum încolo. E semn că filmul nostru va avea succes !

Ha ha ha ! nu se mai poate stăpâni ,frecându-și mâinile ridate.

- Așa să fie ,își recunoaște până la urmă americanul înfrângerea umilitoare. Băiete,să știi că ai talent . Nu doar la pocher,ești bun și de actor. Te-am studiat atent,nici măcar o singură clipire. Dacă te cerți cu boșorogul ăsta, îți găsesc eu un rol în filmele mele.

- Nu fii obraznic, de la mine a încasat-o primul ,așa că stai la rând !

- Mulțumesc,sunteți foarte amabili, însă acum aș vrea să mă retrag. Am întâlnire cu o pițipoancă ! încearcă Mihai să iasă dintre pumnii încleștați ai celor doi.

- Pițipoance  ?! Du-te mai repede până nu îți trece vremea,  oftează vulpoiul bătrân care se retrăsese de la început.

- Te conduc până afară ,îi spune de Vitto ,știind că trebuie să mai urmeze și o discuție particulară cu tânărul care-i umflase buzunarul cu câteva mii în plus.Îl urmează tăcut în noaptea luminată feeric, de roșul reflectoarelor.

- Uite ăștia sunt ai tăi,trei mii de euro ,îi meriți pe deplin .

- Nu e nevoie....

- Ascultă la un om bătrân ,banii nu o să-ți aducă fericirea ,dar o să te ajute să trăiești mizerabil în confort ! Mâine e gala și sper să câștigăm ,dar luni te-aștept de dimineață , în față la Intercontinental. Îți dau o singură șansă ,sper să fii în stare să profiți de ea !

 

                                                    

                                                         *

 

 

FIȘA DE ANGAJARE

                                                        

                

   Holul  întunecat ,cocoțat la ultimul etaj ,este traseul pe care trebuie să-l urmez ca să ajung la biroul de Resurse Umane. Un binevoitor mi-a vândut un pont ,că ar fi chiar ultimul pe stânga. N-a spus din care parte. E instituție de stat ,neonele sunt rare iar cele care sunt , pâlpâie obosite ,dându-și parcă, ultima suflare de lumină. Înaintez vertiginos, fără să-mi verific miopia la fiecare inscripție de pe ușile maronii ,aliniate în șir indian, de o parte și de alta. Dacă e ultimul,mai am un pic  de mers.

- Alo ! Pe cine căutați ? 

Mă întorc și nu mi-e foarte greu să o zăresc. Genul de femeie pofticioasă care nu face rabat de la mâncare doar pentru câteva kilograme în minus.

- O caut pe doamna de la Resurse Umane  .

- Eu sunt . Cu ce problemă ? continuă interogatoriul ,mai mult din obligație , e trecut în fișa ei de post.

- Am venit  pentru…

N-apuc să-i spun de ce-am venit căci imediat dispare în spatele uneia dintre ușile mohorâte.

Eu ,după ea. Dac-am găsit-o atât de repede nu am de gând s-o pierd așa ușor din ochi. Funcționarele astea publice sunt publice doar când au ele chef. Nu sunt așa ușor de prins.

Intru în încăperea în care dispăruse cu câteva secunde mai devreme. Chiuvete multe,destul de multe pentru un birou normal. Apare dup-un paravan făcut din zid, cu fusta ridicată dintr-o parte.

- Ei ,asta e chiar culmea , intrați după mine până și-n WC ! Așteaptă domnule afară !

- Mă scuz…

Se pare că n-am intrat cu dreptul. Îes cu spatele și-ajung din nou pe coridorul obscur, cuprins de monotonie.. Pe ușă ,niciun afiș care să te avertizeze că aici e locul unde se rezolvă altfel de probleme. Aștept în liniște cam 5 minute . Femeile sunt mai expeditive în general, nu fac planuri de viață  stând călare pe closet , fiindcă sunt învățate cu altfel de mirosuri,mult mai fine.

- În ce problemă spuneați că ați venit ? mă ia din nou la întrebări, când reapare  . Pare cu mult mai liniștită.

- Sunt Vasilescu, am venit pentru angajare .

- Aaaa….Înțeleg ! Deci dumneata ești !

  Mă studiază adânc,din cap până-n picioare ,dar nu-mi dau seama de reactie ,din cauză de întuneric. Desigur ,aș putea să strâng un pic din ochi , însă nu cred că-i indicat .

  O urmez tăcut , gafa de mai devreme mi-a mai știrbit din dezinvoltură ,dar trebuie să-mi revin rapid . Cazi și te ridici ,  dacă dorești să izbândești în viață.

  Biroul e destul de mare, flori multicolore îți zâmbesc din glastre și ghivece uriașe. Dacă iubește florile înseamnă c-are suflet bun. Parcă și tracul mi-a mai dispărut.

- Îmi cer scuze c-am dat buzna peste dumneavoastră în WC ,dar nu era nimic scris pe ușă. Am crezut c-acolo e biroul dumneavoastră !

 Mă privește stupefiată pe deasupra ochelarilor.

- Adică ,vrei să spui că am față de căcăstoare ?

E rândul meu să rămân cu gura căscată.

- Nu ,desigur că nu . Dimpotrivă !

Cu  „ dimpotrivă „ ăsta  , am vrut de fapt, să dreg din busuioc. După ce-ai dat cu bâta în apa din closet ,încerci să ștergi un pic din stropi. A fost așa, un fel de compliment. Deși,acum că o zăresc mai bine ,n-aș prea avea motive . Durdulie, tunsă total nepotrivit,destul de scurt , făcându-i căpulețul roșcat să pară doar un mic accesoriu atârnat deasupra unui gabarit, puțin cam depășit .

- Voi bărbații aveți  un simț primitiv , animalic , intrați încălțați în sufletele noastre gingașe ,în cele mai nepotrivite momente.

Eu știam că dusul la WC e ceva care-ți eliberează trupul ,dar dacă dânsa se simte mult mai fericită sufletește , atunci e minunat.

- Îmi pare rău ,chiar nu am vrut să vă violez intimitatea.

- Asta ar fi fost chiar  culmea culmilor  ,să mă violezi la budă !  

  N-o mai întreb unde anume ar fi dorit să o violez fiindcă discuția  alunecă vertiginos de la penibil spre ridicol și asta nu-mi convine   absolut deloc.

Sesisează grimasele care-mi brăzdează fața și revine ,în sfârșit,la subiect :

- Uite fișa ,pe partea asta o completezi cu date personale și pe verso e fișa medicală cu care te duci la medic. Ai permis ? Că postul de șofer s-a restructurat. Mașină îți dăm noi .

- Am !

- Atunci nu mai pierde timpul Du-te la clinica din colț ! La oftalmolog trebuie să te duci personal că doctorița aia nu pune ștampila așa,pe ochi frumoși . Rezolvi întâi acolo și apoi lași fișa la recepție ,că știu fetele ce să facă cu ea. Și mâine te aștept aici . Vezi să nu-ncurci iar birourile!

- Desigur că nu !  

  Îmi ia un pic de timp să mă obișnuesc cu soarele de-afară  ,după discuția din întuneric.

Clinica nu e departe .Firma mare  cu o cruce roșie pusă alături de o tânără frumoasă ,care zâmbește fericită, mă anunță că am ajuns deja.

- Ce doriți ? mă ia în primire recepționera .

- Am fișa asta de completat ,îi spun timid ,cu vocea omului căruia îi face placere să meargă la spital la fel de mult ,ca dracului să se atingă de tămâie .

-Așteptați la subsol la D-4 ,la oftalmologie. După ce terminați ,veniți din nou la mine.

 E clar că nu sunt primul care-a venit aici cu fișa de-angajare-n mână. Traseul e prestabilit.

  Pe banca de-așteptare din fața cabinetului nu e decât o bătrânică cu ochelari mari pe nas care-i bulbucă ochii ,exact ca unei vrăjitoare  în exercițiul funcțiunii.

- Nici mata nu vezi, maică ? Așa de tânăr ? mă ia direct în pleasnă.

- Vederea nu prea ține cont de vârstă. Și-apoi e important să vezi mai mult cu ochii minții !

- Aaaa….oi fi vreun filosof ! îmi pune eticheta și mă lasă-n pace .Probabil filosofii nu sunt pe placul dumneaei,îi plac mai mult cei la concret.

  Trec minute bune și ușa tot nu se deschide . Bolnavi sau doar însoțitori, se tot perindă pe holul mult mai luminat ,de clinică particulară. E ca la orele de matematică ,nimeni nu vine așa de drag,ci doar împins forțat. În sfârșit,trebuie să intru. .

- Asezați-vă și citiți rândurile din panou,de sus în jos.

 Îmi dau seama că sunt multe rânduri,dar eu nu-l pot citi decât pe primul.

- Așa !  Și următorul ? întreabă contrariată doctorița, aflată-n prag de pensionare.

- Atâta deslușesc .

- De când n-ați mai schimbat ochelarii ? mă întreabă , oarecum contrariată .

- Nu știu exact ,cam de vreo zece ani.

-  Așa de mult  ?! Sunteți cam inconștient !Stați să vă pun alte dioptrii !

 Și îmi așează pe nas o ramă metalică în care pune cu delicatețe lentile mai puternice.

- V-am mărit numai cu două numere,nu pot mai mult c-o să vă doară capul. Ia citiți acum !

- De data asta,e mai bine. Mai văd și rândul următor ! îi spun cu zâmbetul lărgit .

- Numai atât ? întreabă iar stupefiată. Unde lucrați ?

- Am lucrat în învățământ . Acum vreau…

- Daaa ? Și n-ați făcut dosar  de handicap ?

- De handicap ?!  Păi sunt chiar așa handicapat ? întreb speriat de-a binelea.

- Dacă vedeți doar două rânduri , e clar c-aveți un handicap. Cred că,dacă ne străduim puțin ,vă încadrați la gradul II .

- D-nă doctor,eu am venit aici pentru fișa de angajare ,uitați, este pe masă ! Am înțeles că trebuie să conduc și mașina de la firmă și dacă îmi schimbați dioptriile ,o să văd cu mult mai bine .

- Cum ,aveți și permis ? Păi cine vi l-a dat ?  Ce mașină domnule, dumneata ești un pericol pe șosele ,chiar că ești dus cu pluta ! De când aveți carnet ?

- Din 95 ! Și n-am călcat pe nimeni până acum ! încerc să o conving de faptul că nu sunt chiar atât de chior, încât să umblu  doar pe pipăite .

-  Domnule ,la gradul II o rezolvam într-un anume fel. Dar la permis,riscul e dublu ,mă-nțelegi ?

 Cred că a vrut să spună că tarifu-i  dublu.

- Înțeleg, desigur ! Și cam ce sumă ar trebui să acopere riscul acesta mare ? întreb de curios.

  Mă fixează cu privirea ca să îmi pună eticheta. Și-ntr-un final apropiat, mi-o pune ,comunicându-mi suma cu destul de multe zerouri. Atât de multe ,încât nu cred c-o să le acopăr dintr-un singur an de muncă. Așa că mă ridic și plec.

  Acum sunt iarăși la catedră. Un elev se chinuie la tablă cu un exercițiu simplu,implorånd ajutorul din priviri. Dar mie îmi zboară mintea , undeva departe,la un post cu mașină de serviciu , pe care nu l-am ocupat cândva.

     Fiindcă am fost handicapat !

- 

  

NEBUNIA SALCÂMILOR

 

   

     Soarele dimineții îmi bate cu putere în ploape ,dându-mi de veste că e timpul să cobor din așternut. Și totuși,de ce m-aș grăbi atât de tare ? E prima zi de vacanță, nu tu navetă,nu tu orar , doar libertatea de a-mi face programul așa cum mi-l doresc. Poate o plimbare în parc sau poate o bere rece cu prietenii…

- Știi ce mă gândeam ? mă readuce nevasta la realitatea cotidiană. Întotdeauna eu sunt în gândurile ei așa că trebuie s-o ascult.

- Acum, primavara ,sunt o groază de treburi de făcut la țară și pe ai mei nu prea are cine să-i ajute. Nu vrei tu să faci un pustiu de bine, dacă tot ești în vacanță ?

 Am înțeles de mult la ce îți folosește o nevastă. Are grijă să îți umple agenda chiar și-atunci când ții cu dinadinsul să rămână goală. S-a zis cu berea rece ! Rămâne doar plimbarea în aer liber …Mă dau agale jos, conving cu greu Loganul și-ntr-o juma de oră intru pe poarta curții .  

  Soacră-mea,femeie bătrână ,trecută prin toate greutățile vieții ,sapă cu hârlețul în holdă.

- Sărut-mâna ,mama soacră ! Să vezi ce idee m-a străfulgerat așa,de dimineață ! De ce  să frec eu bulevardul fără rost cănd poate d-voastră aveți nevoie de vreun ajutor ?!

 Nu-i spun c-am fost trimis la muncă silnică de fata dumisale ,ca să mă dau rotund. Deși,sunt cam oval !

- Vai,ce bine ai făcut că ai venit,avem atâtea treburi că nu le mai facem față ! Știi,chiar mă gândeam că n-are cine să mai pună araci noi la vie fiindcă ăștia vechi,au cam putrezit . Socru-tău nu prea mai poate și-apoi e plecat să facă curățenie la o grădină.

- Se rezolvă ,mama soacră ! spun cu amabilitatea omului ce dorește să se facă util.

De unde iau aracii ?

- Păi aici e greutatea,că nu-i avem în curte ! Avem noi niște salcâmi în grădina  din vârful dealului ,o știi dumneata ,aia de unde ai adunat prune într-o toamnă,când ziceai că trebuie să vindeți țuică ca să vă luați mașină. . Trebuie cam cinci ,așa la trei metri jumătate  …

  Apuc la subțiori toporul și mă duc. Dealul pe care urc ,nu seamănă  deloc la pantă cu bulevardul meu de la oraș. Dacă n-aș știi că-i zonă colinară aș zice că-i un pui de munte. Dar dacă vrei să fii util, nu bagi în seamă transpirația ce-ți cade ca o avalanșă din creștet până-n tălpi.

  După exact o oră,nimeresc grădina. Nu-mi amintesc exact pe unde ar fi salcâmii. Și-apoi,ca să fiu foarte sincer ,nu-mi amintesc prea bine cum arată ,dar trebuie să semene a araci. Din ăia suplii ,pe care să-nflorească via !

  Dar ce atâta grabă , doar soarele e încă sus ! Și-apoi ,de la atâta pantă ,m-au cam lăsat puterile ! Mă tolănesc în iarbă și-ntr-un minut, sunt deja dus pe altă lume ! Într-o lume minunată ,în care berea rece curge direct de la cișmea iar eu o sorb cu paiul. În fața ochilor mi se întinde marea de un albastru infinit pe care niciun vapor nu îndrăznește s-o mai tulbure.

  Mă trezesc speriat căci un bondar nemernic, îmi bâzâie pe la urechi iar marea cea albastră a dispărut subit, în spatele copacilor . Oare cam cât o fi trecut ? Cred că destul de mult căci soarele și-a mai pierdut din strălucire și e deja pe curba spre apus. Mă ridic cu greu să caut salcâmii pe care îi așteaptă soacră-mea, de ceva vreme. Mă uit în sus,mă uit în jos ,dar nu zăresc decât pomi împodobiți de flori  ,dar cocoșați de bătrânețe. Abia într-un târziu,îl văd  pe unul zvelt ,cu crengi mai puținele  și flori la fel de multe.

  Cobor la el cu greu fiindcă sălăsluiește intr-o groapă largă ,alături de alți doi.Nu e chiar drept ca lumânarea ,dar merge de arac . Și-ncep activitatea. Lovesc din răsputeri ,tulpina e destul de groasă și nu se lasă dusă doar dintr-o lovitură. A rezistat atâția ani la ploi ,furtuni și ierni înzăpezite și nu se sperie așa ușor de-un filfizon de la oraș. Și nu se-nduioșează nici la șuvoaiele de transpirații ce-i curg acestuia, peste spinare. Dar nu vreau să cedez ,doar trebuie sa fac și soacră-mi un bine ! Deși , de multe ori,facerea de bine e-o chestie nasoală pentru mamă .Iar alte ori și pentru soacră….

  Cam într-o oră ,îl dobor.Și-n altă jumătate ,îl las și fără crăci . Așa i-a fost lui scris ,să moară înflorit,ucis de-un orășean . Răsuflu ,oarecum mai liniștit, căci unul l-am marcat deja pe listă. Mă șterg pe frunte de sudoare ,ridic capul ,oarecum victorios…și îi zăresc la buza gropii. Inalți și drepți ,cu crengile țepoase ,îmi râd în nas fiindcă i-am confundat. Salcâmi adevărați ! Privirea victorioasă îmi dispare instantaneu iar zâmbetul amar îmi înăsprește față. Deci voi erați ! Și ăsta săracul ,căzut pe câmpul de bătaie, ce-o fi fost ?! Acum realizez că am mai coborât în groapa asta … Ca să culegem prune ! Treaba asta cu adunatul prunelor de pe jos mi-a displăcut întotdeauna. Măcar de unul am scăpat !

  Dar socru-meu,nu seamănă deloc cu mine. El ține la recoltă ! Și mai ales la zeama ei ! Prunul ăsta mă enervează chiar si mort fiindcă acum  trebuie să-l mai și ascund ! Încep cu crăcile pe care le arunc după câte o tufă ,crescută sălbatic în largul văgăunei. Și-apoi târăsc copacul în căutarea vreunui loc din care  urma să i se piardă pentru totdeauna.Iar urma nu i se poate pierde decât pe la vecini. Noroc că gardul nu e foarte mare,căteva rânduri de sărmă și aia neghimpată, două sforțări de trup și pomul e deja pe alt tărâm.

  După atâta muncă în zadar, trebuie din nou să mă așez. M-au cam lăsat puterile iar gândul că cei cinci salcâmi sunt încă în picioare mă face din rotund ,oval de galben. Dar nu mai e timp de pierdut. Soarele a asfințit deja și in curând se-așterne noaptea. Ies din văgăuna blestemată și fixez următoarea victimă cu o privire cruntă. Cu ăsta nu e la fel de simplu  fiindcă are țepi. La fiecare lovitură de topor ,salcâmul îmi bate obrazul cu zgârieturi. Arunc în el și cu înjurături ,dar el se ține tot țepos. O altă oră se scurge inevitabil în negura trecutului dar dintre combatanți doar unul trebuie să câștige. Din fericire,nu e el ! Îl dezgolesc de țepi și piele și plec încet cu el târâș ,spre casă. Cu ceilalți cinci ,mai am o vorbă mâine !

- Ți-a luat ceva timp ,te-a apucat noaptea ,săracul de tine,mă compătimește mama soacră. Ceilalți i-ai lăsat tăiați pe jos ?!  Că poate să ni fure !

- La asta m-am gândit și eu, așa că i-am lăsat tot în picioare  !

Nu bag în seamă privirea ei mirată  fiindcă de-abia aștept să mă trântesc în pat. E deja noapte ,dar mie nu-mi place să stau în întuneric . O fi destul pe lumea cealaltă ! Chiar Dumnezeu a zis : “ Să se facă lumină ! ,,  iar eu am fost de acord. Apăs comutatorul, însă lumină....nu se face.

 În ziua asta,  toate-mi merg pe dos !  Există doar o variantă : să iau un bec de undeva .

- N-aveți cumva un bec ,că ăsta este ars ! întreb bătrâna ce tocmai se spăla pe mâini și față ,după o zi istovitoare.

- Am uitat să cumpăr ,mamă ! Cu atâtea treburi pe cap…Și magazinul e tocmai in centru ,mai mult de-un kilometru !

  Un kilometru e enorm de mult  și pentru mine ,chiar dacă am adus doar un salcâm. Dar mintea încă-mi funcționează. Socru-meu n-a apărut iar când o apărea ,o să dea stingerea rapid. La ce-i mai trebuie un bec în stare bună ? Mă uit furiș după bătrână să nu cumva să mă observe, dar a intrat deja –n odaia ei. Cu becul meu cel ars în mână ,inaintez rapid către odaia lui.,schimb becurile și-n câteva minute ,mă bucur de lumină . Nu trece prea mult timp și-apare ăl bătrân ,cu grebla la spinare. Se vede că e istovit,bătrânețea îi apasă groaznic pe lombosciatică , de la o vărstă încolo puterile te lasă. Și cum ajunge în odaie ,apasă pe comutator căci vrea lumină când mănâncă de cu seară. Însă lumina…poate dimineață ! Apasă iar și iar și tot nimic.

- Fir-ai al dracu de cotoi ,te-ai urcat în pod și mi-ai stricat instalația , apostrofează socru-meu , cu un picior în fund  motanul, ce dormita  în fața ușii . Cotoiul sare ca pârlit exact pe plita sobei ,răsturnând mâncarea  ce l-aștepta cuminte-n strachină , pe ăl bătrân . Unde lumină nu e ,nici cină nu mai e !

- Ptiu ! Afurisită lighioană ! Mâine te rătăcesc !

   Mă-ncearcă așa ,o remușcare ,și mai că-mi vine să mă dau în fapt , dar mă gândesc că omul supărat nu mai gândește limpede ,ca omul calm și așezat.! Și-apoi și faptu-i consumat !  Așa că s-o lăsăm pe mâine !

   Iar mâine s-a făcut rapid ,pesemne că aici la țară ,nopțile sunt multe mai scurte ca-n oraș.

- Vrei dumneata să m-ajuți să fac curat într-o grădină ,dacă nu pleci azi ? mă ia socru-meu în primire ,de cum ies pe ușa casei.

- Sigur că da,doar de aceea am venit,ca să v-ajut la treburi ! m-arunc în vorbe ,mai mult decât la treabă. La ce grădină mergem ?

- La cea din vârful dealului !

  O oarece neliniște mi se ridică drept în vârful capului. Dar dacă o ieși urât ,o să-l ameninț c-un sistem căci ecuațiile le-am epuizat pe toate  astă-vară ,când l-am ajutat să crape niște  lemne.

   Urcăm agale panta ,dar asta nu e cea mai grea problemă. Ajungem după o oră ,gâfâi din toate încheieturile , însă e mult de muncă și pauze nu se mai fac.

- Începem de la groapă ,fiindcă acolo-i cel mai greu și-acum tot suntem odihniți , îmi arată văgăuna ,ce nu-mi era deloc simpatică.

- Coboară dumneata întâi , îi dau întâietate , ca să-i arăt respect.

Ajunge destul de repede ,e învățat cu locurile astea , de-atâția ani ,de când le moștenește.

- Aoleu ,vino mai repede ,că ne-a furat prunul ! se-aude urlând puternic ,umplut de disperare .

Mai mult de gura lui, cobor ,deși-l cunosc pe infractor .

- Ia uite ,l-a tărăt prin iarbă. Hai să vedem unde duc urmele !

  N-apuc să îi explic căci e prea ocupat ca să găsească hoțul .

- Ia uite-al dracului , Vasile ,l-a tăiat și l-a aruncat la el în grădină ,să-l facă lemn de foc ! Acum mergem la el !

- Nu mergem ,căci nu e el făptașul ! încerc să-l lămuresc . Eu l-am tăiat !

Clipește des din pleoape și nu pricepe-o iota .

- Tu ?! Și de ce naiba ai făcut asta ?!

- Ei,mă mai întrebi acum, de ce ! Am crezut că e salcâm ! N-ai auzit ce spune  Tudor Gheorghe ? 

 “ Au innebunit salcâmii ! “    Mata-mi ceri să fiu cuminte ?!

 

Dan  Gheorghilaș