La radio , Dan Bitman dat la maxim ,susține cu tărie că „ dincolo de nori, e-o rază de lumină ” iar el îi dă dreptate. Bate darabana pe volan și nu-și mai încape în piele de-atâta fericire. Până și soarele îi zâmbește. Dacă visezi ceva de mic ,tot universul se pune în mișcare și până la urmă ți se-ndeplinește. Ar vrea ca ea să fie lângă el, să-i simtă bucuria ,să îi șoptească tandru că-l iubește.Mai ales că și ei îi plăcea să șofeze.Dar,nu poți să le ai pe toate....Nu s-au mai căutat,nu mai știau nimic unul de altul,de multe ori a vrut s-o sune ,însă ce rost avea, ca să-i mai strice rostul ? Dacă l-ar fi iubit cu adevărat ,l-ar fi așteptat !
Îl bate un gând să-l sune pe taică-său .Îl
chinuia o remușcare,știa că bătrânul suferă enorm, însă își dădea seama în
același timp, că o să răspundă ea,o să-l blesteme din nou,deși tare mult și-ar
fi dorit să se bucure pentru că lui, fiul ei,îi este bine. Îi lăsase bătrâni și bolnavi
,îl chinuia gândul ăsta ,dar avea de ales între viața lor ,și-așa destul de
oropsită sau viața lui.
„ Măcar să văd
dacă sunt bine .” Scoate telefonul și formează numărul.
Răspunde greu ,fiindcă picioarele nu o mai duc
atât de repede ca altădată.
- Alo,cine este
?
- Sunt Mihai...băiatul
tău ....
- Cine ?! Eu
n-am niciun băiat. La revedere !
Sunetul ascuțit al tonului îi străpunge
sufletul și-i disecă inimă în mii de bucățele. „Probabil ,cândva, o să plătesc
pentru toate astea .” Un oftat prelung îi scapă de undeva, de dinăuntru și îi țâșnește afară, aruncâdu-se voit în fața
mașinii galbene,pline de hepatită. Îl strivește cu roțile ,chiar dacă îi aude
țipătul ca un ecou care-i învăluie ființa ,dar e târziu să mai frâneze.
Privește mut doar înainte deși nu vede absolut nimic....
Îl sesizează abia într-un târziu,frânează
brusc și se oprește, într-un final ,. „E mai bine să am cu cine vorbi .” Îl
vede în oglindă cum aleargă,destul de bine pentru părul lui cărunt,dar dă
totuși înapoi să-i curme gâfâiala. I-a mai rămas puțin bun-simț.
- Mergi la
Constanța ? întreabă, abia trăgându-și sufletul.
-
Da,sigur,urcați !
Trecut de mult peste 60 ,poate chiar și de
70,cu geacă sport care-i accentuează destul de bine musculatura.
Steluța înghite kilometri rând pe rând ,ca o
femeie nesătulă și totul se scurge în tăcere,în luciul autostrăzii care
nu-ncearcă să-și ascundă gropile, răsărite ca ciupercile după o iarnă
nesuferită .
Pe dreapta ,o prostituată tânără își etalează
picioarele butucunoase ieșite vulgar de
sub o fustă minionă ce nu reușește să le acopere.Sau poate,nici nu vrea.
- Uite ,vezi
,în loc să mă fi luat pe mine,trebuia s-o iei pe asta, ca să ai parte de puțină
acțiune. Eu,la vârsta mea,ce să mai fac ,bătrânețe,ouă crețe....
Îi e deja simpatic moșulețul. Îi zâmbește
complice ,dar zâmbetul îi îngheață instantaneu la vederea unei cicatrici urâte
ce se întinde sub bărbie.
- Vrei să știi
de unde-o am ?
- Nu-mi place
să descos omul ....
- Păi îți spun
eu ,să nu fii nevoit să mă descoși. Ce să zic,ale tinereții valuri ....
Povestea e de-acum 40 de ani. Patruzeci de ani
s-au scurs ,mi-au brăzdat obrazul și ploi și vânturi și soare ucigător. Și ea e
tot acolo, stă neclintită ca o stâncă ,nu vrea să piară ,îmi amintește mereu că
sunt doar un nimic ce nu e-n stare să treacă peste limite.
- Mă tem că
nu-nțeleg...
De fapt, nu înțelegea altceva. Cum un om care
nu pare să aibă multe studii, reușește să vorbească atât de poetic și de
coerent. Dar poate că sub hainele astea ponosite de sport, se ascunde vreun
geniu neînțeles. „ Mereu mi-am spus că nu e bine să judec oamenii după
îmbrăcăminte și tot nu-mi intră-n cap .”
- Stai
că-nțelegi acum. Eram tânăr,îmi plăcea viața ,îmi plăceau femeile,îmi plăcea să
le agăț în bar. De fapt ,e-un fel de-a spune că le agățam. Ele așteaptau să fie agățate de-un cui mai sănătos ce nu se
clatină chiar dacă vor să stea lungite,sau tolănite sau naiba știe cum. În
seara aia ,una stătea singură în fața barmanului și părea că toate corăbiile ei
pieriseră undeva departe, într-un naufragiu.
- Ce pot să fac
să te înveselesc ? am întrebat-o direct,mie nu-mi plac ocolișurile ,dacă vreau
ceva,o spun direct în față.
- Nu știu
exact,dar cred că poți să-mi iei o vodcă...
Aha ,tărie ! Am nimerit exact la fix. Am
comandat două, și pentru mine una, întotdeauna când vrei să faci față la drum
lung, trebuie să ai benzină de bună calitate.
„ Nu e deloc un
geniu neînțeles ,e doar un golănaș de cartier,dacă pe vremea lui or fi existat
cartiere sau numai mahalale. ”
- După primul
pahar era deja mai veselă și limba a început să i se dezlege:
- Plâng ca
proasta după un nenorocit ,eu îl iubesc și el mă înșeală cu altele. L-am prins
cu două în pat .
Tare băiatul,m-am gândit pe loc. Ăsta era
de-al meu . Numai că ea era din altă tagmă ,din alea ce pun bărbatul pe un piedestal
fără să înțeleagă că majoritatea
doresc să aibă monument în fața
bordelului din Calea Rosetti.
La al doilea pahar ,îmi povestea deja cum
vede ea bărbatul ideal,n-avea nici pe departe ceva-n comun cu mine. Am sesizat
că de la o masă vecină ,ne tot urmăreau, vădit interesați, doi mustăcioși care
la un moment dat au ieșit afară.
La al treilea ,deja fierbea sângele-n ea:
- Voi bărbații
sunteți niște nenorociți ! Dar și fără voi lumea nu s-ar mai procrea . Știi
ceva ? Vreau să mă răzbun ! Du-mă unde vrei tu, dar ai grijă ....vreau să fiu
răzbunată pe deplin.
Cum
face băutura asta la minuni ! Din cea mai cumințică te face zvăpăiată, ți-aduce
aminte de toate datoriile ,dar și de toate
găurile. Pe care trebuie să le umpli imediat !
Cu limbajul ăsta violent de vulgar, Mihai nu
era deloc obișnuit. Nici din facultate,nici de la școală,nici măcar dirigintele
fetiței dintr-a șasea nu folosea asemenea obscenități. Dar poate merge la șoferi.
- Am plătit și
am ieșit rapid ,cât o mai înghioldea Stalinskaya . Era deja matoală ,o țineam
destul de bine, să nu se-mprăștie pe jos ,era păcat de rochia ei cea
purpurie,la fel ca și obrajii. Și cum mergeam noi atît de ondulat ,ne blochează
calea zdrahonii mustăcioși și încă unul ,mai spilcuit ,dar la fel de bine
făcut.
- Lili,treci
imediat acasă ! a poruncit frumușelul pe un ton ce se vroia impunător.
- Ahaaa.. Ai
apărut ! Nu vreau ! Du-te-napoi la curveeele tale ! a nimerit Lili până la urmă
cuvintele, agintâdu-și geanta neagră în aer.
- Mișcă-te
odată când îți spun !
Mă bag și eu
,bineînteles,în vorbă ,deranjat foarte tare în orgoliu, fiindcă eram o
cantitate atât de neglijabilă .
-Ți-a zis că nu
vrea să meargă cu tine !
- Tu cine dracu
ești mă, de te bagi ?
Și dă-i, să îmi arunce imediat cu pumnul în față. Doar că la mine-n mahala
,bătaia era programată în fiecare zi,fără ca el să știe asta. M-am eschivat,un
șut direct la ouă și un croșeu de dreapta,și-n clipa următoare zăcea deja cu fața-n sus.
- Bă,ești nebun
,tu știi cine e ăsta ? au exclamat ceilalți ,vădit stupefiați.
- Un
coate-goale ,cine să fie !
- Nu bă,ăsta e
Popică ,campion național la box. „Tigrul din Carpați ” !
- Și ?? Ce-i cu asta ? Tocmai l-am „popit” pe „tigrul
” vostru.
Celălalt
alergase deja în bar ca să anunțe gașca. Au ieșit toți și au rămas cu gurile
căscate. Făcusem ceva incredibil,doborâsem la pământ un mit, se vedea că toți
îl știau de frică și nu le venea să creadă. M-au luat pe sus și m-au dus direct
acasă la antrenorul de la sală. De Popică nu s-a mai îngrijit nimeni iar Lili a
rămas în seara aia,total nerăzbunată.
- Nea
Costele ,ăsta l-a dăramat pe campionul
național !
Nu mai conteneau să dea explicații deși
majoritatea nici nu fuseseră martori ,un șut și un croșeu de dreapta erau cuvintele rostogolite iar și iar ,la
nesfârșit.
M-a studiat atent ,mi-a dat ocol de două ori
,cum făceau odinioară cumpărătorii de sclavi pentru plantații, dar nu m-a
căutat la dinți.
- Mâine să vii
la sală, să vedem de ce ești în stare !
În noaptea aia n-am dormit, mă vedeam deja
vedetă ,din aia care care intră cu surle și trâmbițe în ring,vedeam chiar și
gagica ce agita pancarta .Iar eu intram țanțoș ,înfofolit într-un halat auriu
pe muzică de-asalt.
A doua zi eram la sală, luptam deja în ring
cu unul mai înalt,dar mai subțire. I-am făcut destul de repede cunoștință cu
podeaua scorojită,nu era ringul pe care îl visasem ,dar era totuși,pentru
profesioniști. Iar admirația antrenorului era în creștere.
- Sâmbătă e
gală. O să boxezi tot cu el ,fă ce-ai
făcut acum și totul e perfect. Trebuie să ai un nume de scenă,la cum te miști
de repede cred că „ Pantera ” e cel mai potrivit.
Iar sâmbătă a și venit. Sala Sporturilor, cea
mai mare la vremea aceea din București,lumini,reflectoare și locuri pline ochi. Au boxat întâi trei
perechi ,destul de plictisitor, apoi a răsunat anunțul:
- Și acum ,în
limitele categoriei semi-grea ,din București, intră în ring omul care l-a dărâmat cu o singură lovitură
pe campionul național „Tigrul din Carpați ” ,nimeni altul decât „ PANTERAAA....
” . Reflectoarele se roteau violent în culori țipătoare, mulțimea urla
disperată,flash-urile nu mai conteneau să strălucească....Iar mie mi
se-nmuiaseră deja genunchii. Trebuia să intru falnic ,să salut mulțimea ca
marile vedete ,să fac o tură completă de ring ... Doar că „PANTERA ” se
transformase instantaneu în simplă „pisicuță.”
Cunoșteam adversarul,era același pe care-l
pusesem jos în urmă cu două zile,dar mi se părea dintr-o dată mult mai
înalt,mult mai puternic ,mult mai solid....
Și gongul a sunat .... Și flashurile au
strălucit din nou în ochii mei ,cu cât străluceau mai tare cu atât emoția punea
mai mult stăpânire pe mine,uitasem de figurile învățate și nici măcar
instinctele primare nu mă mai ascultau. La sfertul primei reprize, m-am trezit
deja mușcând podeaua .Simțeam cum sângele mi se prelinge încet ,peste obraji.
Un zgomot surd și înfundat de deznădejde cuprinsese deja sala . Asta-i „PANTERA
” care a ucis „Tigrul ” dintr-o lovitură ? „Tigrul ” a fost legat de mâini și
de picioare ???
M-am ridicat cu greu ,nu-mi venea să cred că
nu sunt eu , că picioarele nu mă mai țin,că fentele și schemele m-au părăsit,
încercam doar să mă apăr de ploaia de lovituri ce mă izbea de peste tot. Un
pumn puternic sub bărbie, mi-a curmat până la urmă umilința. Eram deja în altă
lume...în lumea minunată a viselor în care mă mișcam țanțoș,înfofolit în
halatul auriu.... M-am trezit a doua zi la spital, operat de fractură de
mandibulă.
Iar cicatricea a rămas....Am ieșit după o
săptămână ,mi-era rușine să dau ochii cu cei care mă cunoșteau.Prieteni nu mai
aveam ,până și țâncii din mahala, mieunau sarcastic în urma mea.
- Și nu ai mai
urcat în ring de-atunci ?
Întrebarea îi pică tare rău,ca un cuțit care
se răsucește-n rana lui adâncă ,dar îi răspunde totuși :
- Nu... Știam
că aș fi pățit exact la fel și nu cred c-aș mai fi suportat o altă umilință.
Și-aduce aminte
că și el a pățit ceva asemănător când era mic,cânta atât de frumos în baie
,încât taică-său l-a întrebat de ce a luat casetofonul cu el, pe wc.
„ N-am luat
casetofonul,i-a răspuns ,uite casetofonul în dormitor,eu am cântat .” „ Tu ??
„Nu pot să cred ,ai o voce minunată ! ”
L-a luat de mână și l-a dus la un cumnat de-al lui care cânta într-o
formație la nunți ,să-i confirme talentul progeniturii sale.
„ Hai cântă să
te audă unchiul ,că îți compune melodii ! ” . Dar el ...n-a mai cântat . Stătea și se uita
ca prostul ,o imensă rușine îi suprima gâtul ,a scos până la urmă un sunet ,mai
mult de gura lor,ceva nedefinit, un fel de schelălăit de cățeluș speriat. Îl
înțelegea foarte bine pe bărbatul care stătea acum pe scaunul din
dreapta ,pierdut într-o clipă de glorie apusă însă, mult prea repede.
Cicatricea din bărbie i se umflase involuntar,ca un balaur cu trei capete
,mușcând din fața lui zbârcită de vreme din care doar nasul borcănat mai ieșea în
evidență.
Întotdeauna o să existe bariere,la fel ca
barele de la modul. Și dacă nu le spargi ,o să te-nghită cicatricea . Și-o să
rămâi tot timpul ....negativ !
- Uite că am
ajuns,sper că nu te-am plictisit prea tare .
- Nici
vorbă,mi-a făcut o deosebită plăcere.
Îl privește cum coboară încet, în asfaltul
lucitor al zilei de primăvară.
- Hei,pumnul
sus ! Viața merge întotdeauna,numai înainte !
- La tine ,cu
siguranță ,da ! Ești mult prea tânăr ca să fie altfel !
Închide portiera și dispare încet din oglindă ,în lumea minunată a poveștilor de
viață adevărată.....
Dan Gheorghilaș
