SPIRITUL LUI DRACULA

                                            

      Când moare câte cineva, toți se întreabă din ce cauză. Și-ntotdeauna vine unul c-o explicație atât de simplă ,încât n-am înțeleles-o niciodată : A murit, fiindcă  i-a sunat ceasul ! Foarte ciudat ,fiindcă mie îmi sună ceasul în fiecare dimineață și-n fiecare dimineață îmi dau seama ,că sunt încă viu. Și ceasul meu chiar sună disperat ,căci eu nu mă grăbesc așa de tare  să mă întorc la realitate. Dar pentru ce aș alerga? Toate zilele curg la fel,navetă,serviciu obositor și-a doua zi...de la-nceput !

      Și  miercuri e o zi la fel ca celelalte ,deși se-anunță o zi cu soare. Parcă și Loganul a început să obosească,nici lui nu-i mai convine să mă tot care în spate. Noroc că se lucrează la șosea și se mai odihnește din cinci în cinci minute, la semafoarele mobile. Iar eu am timp să-mi savurez micul dejun. O cafea  și un croissant cu ciocolată. Să îndulcesc realitatea ! La cât de mult  ține roșu aș avea timp să-mi fac și o frigare. Ba chiar aș pune-o de-un picnic ! Parcă-mi miroase deja a mititei,mai trebuie decât muștarul ! Și cât pe-aci să-mi sară și muștarul ,fiindcă  un ciocănit puternic îmi zgâlțâie geamul din dreapta și îmi ucide instantaneu  toate gândurile nesătule.

- Mergeți la Brașov ?

  Pare destul de disperat. Eu sunt a zecea mașină care stă la coadă și-n spate se mai zăresc doar două.

- Doar până la Câmpulung !

- E bine și atât, o să găsesc ceva acolo ! Vreți să mă luați ?

 Luatul autostopiștilor de pe șosea seamănă leit cu săditul unui pom. De exemplu ,a unui păr. Pe de o parte îi faci un bine părului că îi dai viață iar pe de alta,când se face mare,aștepți să-ți pice para mălăiață drept în gură. Iar eu aștept o para chioară ...drept în buzunar.

- Sigur,urcați !

 Se trântește pe scaun fără milă, iar scaunul geme apăsat de greutatea lui. Se-nvârte cam ca mine, în jurul lui cincizeci. La fel de grizonat , cămașă albă și pantaloni scrobiți la dungă. Nici dioptriile nu-i stau foarte departe de-ale mele, judecând după grosimea ochelarilor. Pare doar un pic mai scund.

- De fapt,merg până la Bran ! Nu-mi mai găsesc nevasta ! spune rapid ,sărind direct la conținut ca și cum ne  cunoaștem de o eternitate.

  Sincer ,mie îmi plac oamenii vorbăreți și dispuși la conversație. Eu nu sunt chiar la fel,leg conversația direct la gură . Și poate tocmai de aceea...

- Ați pierdut nevasta prin castelul lui Dracula ? E greu s-o mai găsiți ,am auzit că ăsta suge sânge ! încerc o glumă cam sinistră ,ca să destindem atmosfera roșie de semafor.

  Și o destindem ,căci imediat se face verde . Loganul se urnește greu,dar n-are încotro. Nici nouă nu ne prea convine ,dar timpul ne împinge întotdeauna numai înainte.

- De ieri n-a mai venit acasă ,nu mai e nici mașina, continuă la fel de serios ,ignorând gluma proastă ce mi-a ieșit pe negândite.

- Cum așa ?! Și aveți indicii că ar fi la Bran ?

- Tărășenia e un pic mai lungă....

- Mergem împreună cam cincizeci și ceva de kilometri. Așa că avem timp, încerc să-i smulg povestea și să-l eliberez din tensiune.

  O fi omorât curiozitatea pisica ,dar eu aș vrea să omoare neapărat și plictiseala. E musai să las accelerația mai moale ca să aud în întregime.

- Cum să-ți spun ,a început totul în concediul din vara asta. În fiecare vară mergem undeva să ne relaxăm după un an de muncă obositoare. Anul ăsta am hotărât să umplem creierii cu oxigen. Am căutat pe internet și așa am ajuns la pensiunea Cupidon din Bran. Dacă știam eu că îmi va săgeta nevasta,îmi vedeam de treabă.

- Dacă ar ști omul dinainte....

- Păi sigur,s-ar feri sau mai degrabă ar fugi ! La pensiunea asta e patron unul, Szabo,ungur get-beget. Vorbea stricat românește,eu întotdeauna am crezut că ungurii ăștia au ceva împotriva noastră a românilor ,dar el mi-a infirmat ideea. Părea foarte cumsecade,plin de haz,avea darul ăla  de a face clientul să-și dorească să revină în fiecare an. Însă a pus ochii pe nevastă-mea de când am apărut.

- No,bine-mi pare c-oți venit , ia uite ce fomeia faina ,senzuala,i se citește dragoste în oki.   

Și nu-și mai lua okii de la ea. Nu era numai stricat la limbă. Era „stricat ” și la femei. Iar la auzul acestor vorbe ,okii nevesti-mi s-au tulburat subit.

- Ce să zic,spune-i unei femei că e frumoasă și senzuală și vezi ce se întâmplă ...

- Normal,în orice limbă i-ai vorbi ,realizează repede că cineva este interesat. Și ele,asta își doresc . Atenție non-stop! Așa că dacă unul le-o acordă ,cam uită de fraierul de-acasă care trudește zi lumină să aibă dânsa confortul pe care și-l dorește. Dar stai să vezi cu ungurul... A realizat până la urmă că „fomeia ”  este însoțită,m-a analizat rapid și a întors-o ca la ceardaș:

- Dragoste este pentru dumneta desigur....

- Desigur !  l-am făcut atent că ce-i al meu nu-i și al lui.

 Păi că doriți Ardealul am înțeles ,dar vreți și Țara Românească ?!   

  Am trecut însă rapid peste asta,m-am gândit că așa sunt unii galanți cu clientela ,sunt amabili cu femeile, fiindcă știu ei cam cine dă ordine prin casă. Și ordinul este destul de clar : La anul mergem tot la Bran ! De fapt,eu nu sunt absolut deloc gelos ,fiindcă nu sunt așa de egoist. Tu te-ncurci cu nevasta altuia,altul se-ncurcă cu nevasta ta ,nu e monotonie. 

- Adică împarți tortul cu prietenii ??

- Păi vrei să dai în diabet ? Mai bine așa,câte puțin din fiecare ! De fapt,cum ți-am spus,ungurul era simpatic, cumsecade,îți aducea de toate ,dacă n-avea ceva,se făcea luntre și punte și tot îți aducea.

  În prima zi ,am vizitat castelul. Mai fusesem odată,când eram copil ,dar atunci nu eram atent prea mult la explicații ,eram atent la Ilenuța ,colega mea de clasă fiindcă avea codițe împletite și era năstrușnic de zglobie. Acum ca adult,eram curios să aflu de ce naiba i se spune castelul lui Dracula . Totul este desigur,o mare fantezie și pleacă de la un film făcut demult de un regizor englez „ Contele Dracula ” ,in care este vorba de un domnitor transilvănean ,Vlad Dracul care sălășluia într-un castel și era un vampir înfricoșător care sugea sângele oricui îi trecea pragul. Lumea l-a asociat repede cu Vlad Țepeș fiindcă și-astuia îi plăcea să verse sânge ,ți-i trăgea pe toți în țeapă. Autoritățile române nu au infirmat povestea,ba, dimpotrivă au alimentat-o ,căci dădea bine la turiști,mai aleși străini. Din cauza asta CNN a inclus castelul în primele zece castele medievale de vizitat. Am ținut minte că începerea construcției lui a început pe la 1300 din ordinul Lui Ludovic de Anjou,dar era doar un fort de lemn pe vremea aia. Abia prin 1377 ,regele Sigismund al Ungariei a ordonat construcția din piatră . Poziția era foarte bună pentru o cetate fortificată, iar el intenționa să mute vama de la Rucăr la Bran. Apoi castelul a fost cedat comitatului secuilor iar în 1920 ,ca urmare a contribuției aduse la Marea Unire,statul român a considerat să-l doneze reginei Maria. Pe vremea aceea a fost el mai înfloritor. Dar cum nimeni nu e veșnic,regina a murit și l-a lăsat prin testament fiicei sale favorite ,principesa Ileana. In 1948 a venit naționalizarea,familia regală a fost alungată din țară și castelul a intrat în patrimoniul cultural și a fost făcut muzeu. Și știi ce se întâmplă cu toate clădirile intrate în posesia statului. Ajung în scurt timp niște ruine. Ceaușescu l-a mai consolidat cât de cât,era un muzeu destul de vizitat,erau camerele regale cu mobilierul de pe vremea reginei Maria și a regelui Ferdinand,sală de arme,de mese, un lift pe care cobora regina în grădină...Te aducea destul de repede în vremurile de demult. La câțva ani după revoluție, castelul a fost revendicat de moștenitorii principesei Ileana și în 2006 a fost retrocedat definitiv.A rămas în continuare tot muzeu numai că nu prea mai ai ce vizita. Mobilierul,armele și piesele importante au fost mutate de Ministerul Culturii în altă parte așa că dai banii cam degeaba.

   Sincer ,îmi place să ascult povestea castelului ,numai că eu o cunosc deja și ne apropiem vertiginos de Câmpulung. Și n-am aflat încă ce s-a întâmplat cu consoarta dumisale.

- Istoria este întotdeauna fascinantă,dar tot nu mi-ai spus ce anume te face să crezi că ea ar fi la Bran.

- Păi stai să vezi . Seara ,ungurul a organizat un foc de tabără. Nu eram singurii din pensiune,mai erau unii din Oradea,alții din București, o mamă cu o fiică din Germania. In total cam douăzeci de inși. Și sigur,ne-am dat la povești. Ce poți să faci la un pahar de vin și-o porție de berbecuț  învârtit la foc mărunt ?  Patronul a adus până la urmă discuția la subiectul care-l pasiona.

- Oi pus numele la pensiune „ Cupidon ” fiindke eu cred în dragoste. Oi fost căsătorit  odată cu Eniko și altă dată cu Anuska ,dar ele nu erau ce vreu eu să găsesc. Perekea me ! Am și copii cu ele,două fete,două băeți ,ei stau cu ele și pe la mine trec mai rar. Dacă nu mai est dragoste, nu are rost. Pentru ce să stai cu cineva dacă nu iubești la ea ? Pentru lucruri ? Fericirea sufletului e foarte important ,nu bani sau lucru....

- Așa este,ai perfectă dreptate ! sare nevastă-mea de lângă mine. Dintre toate muierile de-acolo,tocmai ea s-a găsit să-i dea dreptate.

- Poate că și celelate îi dădeau ,dar din anume motiv au preferat să tacă. Poate soții de lângă ele ,mai geloși...

- Nu știu ce să zic,mai degrabă ăsta aruncase vorbele astea să vadă cine-i pică în plasă. Și nevastă-mea a picat fleașcă ! I-a aruncat săgeata lui Cupidon și-a nimerit-o în plin.

  Pe urmă discuția a alunecat ușor spre politică,mie nu-mi plăcea subiectul,dar măcar nu m-afecta în mod direct.

  A doua zi am plecat amândoi să descoperim frumusețile comunei. Am urcat încet spre munte,ea era ca și mine o mare admiratoare a spectacolului oferit gratis de natură. Numai că-n ziua asta s-a dat instantaneu lovită.

- Nu pot să mai urc ,mă doare tare un picior,mă întorc la pensiune . Du-te tu,te rog,o să vin și eu mâine poate,dacă mă lasă durerea.

  În sfârșit,n-am zis nimic atunci. Așa o fi ! Numai că durerea ,ca orice durere,nu te lasă într-o zi ! Și-n următoarele a fost la fel,o apuca subit o crampă de picior și se ducea s-o vindece la pensiune. Într-o seară,n-am mai răbdat :

- Ia spune ,Corneluțo tată,ți-o pui cu ungurașul ?

 Știi ce mi-a răspuns ?

- Ce,că sunt foarte curios !

- La tine totul se rezumă doar la „pus ” ! Dacă o pui ,totul este perfect ,nimic nu mai contează ! Ai auzit vreodată de suflete pereche ?

Am rămas perplex.

- Adică ce spui Corneluțo tată,că Ianoș ăsta e sufletul tău pereche ? Păi n-ai găsit și tu unul de-al nostru, să mă-nțeleg cu el pe românește ? Eu nu știu fato de suflete pereche,eu știu că am rate la bancă ce trebuiesc plătite,n-am timp de fluturi în stomac și alte nebunii . Eu sunt mai la concret ! Ar fi mai bine să-ți revii că ai trecut demult de douăzeci de ani.Ești femeie matură ,ce naiba !

   Cumva,am pus-o un pic pe gânduri. S-o fi gândit că dragostea,oricum e trecătoare.

- Bine Marian,cred că ai dreptate . Mâine ne întoarcem acasă . Mă duc jos să-i spun patronului !

   Puteam să-i spun și eu patronului ,dar am considerat că e mai bine să îi spună ea. Aveau desigur,ceva de lămurit ! Pe mine,după atâta umblat pe munți hai-hui,m-a luat somnul cam după cinci minute. M-am trezit peste vreo două ore și ea era lângă mine în pat. Nu știu exact când a venit.

   Am crezut că odată ajunși acasă,lucrurile o să reintre în normal,dar de unde frate ? Se ascundea de mine când vorbea la telefon,a schimbat chiar și parola de la mail. Numai că într-o seară a lut-o somnul mai devreme și  a uitat mailul deschis. Iar pe mine m-au luat durerile de cap de ce-am citit. Dragoste,nebunii,de-abia așteaptă să se revadă, ca și-a dat seama imediat că el e sufletul lui pereche și alte chestii din astea siropoase. Apoi i-am furat parola ca să citesc în continuare. Exact ca Ciocă cu Elodia  ! Nu i-am zis nimic ,am vrut să văd cât o ține ea cu dragostea asta și unde anume vrea să ajungă.

- Ce pot să-ți spun,dragostea are puține legături cu rațiunea . Poate că nu vrea să ajungă undeva anume ,acum e fericită și nu se mai gândește la ce va urma. Trăiește iubirea și atât. Ai spus că nu ești egoist !

- Adică trebuie s-o las să-și facă de cap cu bozgorul în continuare ? Păi n-are decât ,dar măcar să-mi spună și ...la revedere !

- Îți găsești și dumneata sufletul pereche și s-a rezolvat.

Asta cu  „sufletul pereche ” îl irită vizibil ,fiindcă imediat îmi dă replica :

- Ce suflet pereche ? La mine sufletul pereche e orice femeie care-și desface picioarele ! Nu contează ,grasă,slabă, înaltă,scundă. Vie să fie !

- Sigur,important e să ai cu cine-o „pune” ! Cam subțire filosofia de viață ! Doar instincte primare și în rest nimic !

- Hai să-ți spun ceva ,că văd că ai rămas cu o impresie greșită. Mă consideri probabil doar un animal neevoluat la trăirile omenești. Nu e așa. Eu am iubit odată foarte mult pe cineva. Dar am aflat că o iubire mare  se termină cu o durere și mai mare. Mi-au trebuit ani ca să-mi revin.  Și când mi-am revenit,mi-am jurat să nu mă mai îndrăgostesc vreodată. La nevastă-mea, mi-a plăcut felul ei de-a fi,avea grijă de mine,iubește animalele,nu e indiferentă la suferințele lumești. Cînd se prezintă câte un caz social pe la televizor ,e prima care donează. Are suflet bun ,nu pot să spun că o iubesc ,dar țin destul de mult la ea.

- Și totuși ea vrea un pic mai mult de-atât . Poate că ar fi bine să n-o cauți. O să revină ea singură dacă va dori.

- Așa ar trebui,dar m-am cam învățat cu ea. Și-apoi ,dacă i s-a întâmplat ceva ? N-a mai venit de ieri. Mă duc la Bran ,o găsesc,vorbim și face cum vrea ea. Dar să știu că este bine.

- Da,ai dreptate,nu ești deloc un animal. Ești chiar un om superior. Majoritatea s-ar duce acolo să facă scandal ,să se ia la bătaie cu concubinul și să-i rupă și ei gâtul. Dar dumneata n-ai face așa ceva ,înseamnă că ești un om bun și vrei să vezi că-i este bine.

- Păi vrei să pun paie pe focul care arde mocnit între români și unguri ? Eu sunt pentru dialog. Dacă acolo îi este bine să rămână cu el. Alta ! După femei și după autobuz eu nu mai alerg demult . Întotdeauna l-aștept pe următorul !

   Vrea să se dea cocoș ,dar ochii îi trădează trăirile interioare. Corneluța nu-i e total indiferentă. Nu-i chiar atât de simplu să renunți instantaneu la cineva cu care ai împărțit și bucuriile și supărările. Din gură poți să spui orice.

- Nu vrei să vii cu mine să o căutăm?

 Întrebarea îmi confirmă că are nevoie de mult suport moral . Nu vrea să fie singur atunci când va primi răspunsul negativ.

- Din păcate,trebuie să ajung la servici . Și-așa sunt cam în întârziere.

   Nu insistă ,dar simt că și-ar dori să nu facă treaba asta singur. Mă-nduioșez și scot mobilul.

- Șefu ,am o problemă care suportă absolut orice,dar sigur nu suportă amânare !

- Hai lasă-mă,unde te doare ? se-aude de cealaltă parte vocea omului care mereu e pus pe șotii.Dar care întotdeauna te-nțelege. Șef ca al meu să aibe toți.

- Nu în locul pe care-l bănuiești. Un prieten bun are o problemă și trebuie să-l ajut.

- Să-mi faci într-o zi o listă cu toți prietenii tăi. Să nu cumva să le moară mama de mai multe ori.

- Se face șefu,mâine dimineață o ai pe birou.

- Bine,atunci te-aștept mâine !

- Vin negreșit !

  Care va să zică ,am rezolvat. Nu știu de ce vreau totuși să mă duc cu el,până la urmă e o problemă ce-i privește pe ei doi , dar dacă te mănâncă ,întotdeauna trebuie să te scarpini.Și cu cât te scarpini mai tare,te mănâncă și mai tare......               

 Pornim și într-un sfert de oră luăm culoarul Rucăr-Bran la cauciuc. Natura chiar a fost darnică cu noi iar noi i-am mulțumit aruncâdu-i în față gunoaie și mizerii.

    Serpentine și hăuri adânci cărora nu li se vede fundul, stânci semețe crescute infinit la marginea șoselei...În stânga ,munții Făgăraș,își ascut vârfurile direct în nori,privind de sus la Bucegi ,munții din dreapta ,ale căror culmi au rămas un pic  mai mici.

- Știi cum e o căsnicie ? îmi întrerupe Marian eterna contemplare.

- Cum ?

- Căsnicia e ca un dans popular. Întâi e „sârbă” ,adică tropoteală mare, încet,încet ,te liniștești la „horă”  și poți ajunge în final, chiar și la o „ bătută”. Iar ele trec direct la  „brașoveanca ”. Asta se joacă câte doi și tu nu ești niciunul dintre parteneri.

  Cred că a meditat adânc până a scos-o pe-asta. Sau poate că experiența vieții te face întotdeauna filozof. Aș avea ceva de comentat ,dar curbele în loc îmi țin pentru moment cuvintele în gură și ochii la parbriz. Ne mai vedem de peisaj încă o oră încheiată. Nici el nu mai vorbește. Stă cu privirea piedută  undeva spre amintirile plăcute din timpurile în care Corneluța era numai a lui. Iar el era al tuturor...

  În sfârșit ,ajungem și la Bran. În otomană, Bran înseamnă „poartă” , dar cred că n-are nicio legătură. În față, cocoțat pe o colină, Castelul lui Dracula ne amintește de măreția unor timpuri de demult. Pare cu mult mai scorojit decât ultima oară când am trecut pe-aici. Timpul lasă întotdeauna riduri pe care deseori le poți acoperi cu-un fond de ten. Aici nu e suficient nici fondul de rulment.

- Încotro o luăm ? îl întreb ,încercând să îi aduc aminte că am venit aici c-un scop precis. Să îi găsim consoarta !

- Prima la dreapta,urcăm spre munte.

  De fapt și prima la stânga urcă tot spre munte , comuna locuind într-o depresiune,cu mult mai mică decât cea a Brașovului. Facem la dreapta și urcăm. Pensiuni colorate, răsărite prin pădure ca ciupercile după ploaie, întregesc imaginea unui peisaj de basm. Pensiunea Cupidon e ultima ,ascunsă în pădurice,departe de hărmălaia și aglomerația din centru. Copilașul înaripat ,cu arcul în mână ,zâmbește complice dintr-un panou publicitar ,bătut în cuie la etaj.Toți pereții sunt roșu aprins de dragostea pe care bebelușul cu aripi de înger  încearcă să o împrăștie aruncând săgeți direct în inimile turiștilor. Una dintre ele a nimerit-o în plin pe Corneluța.

  Curtea e foarte mare,sunt două foișoare învelite în viță de vie ,un teren de tenis și mai în spate,o piscină.Nu e chiar pentru toate buzunarele. Sezonul s-a cam încheiat, așa că totul pare acum pustiu.

- Eu o să te-aștept aici, îi spun așezându-mă la una din mesele foișorului mai apropiat.

  Nu văd foarte bine ușa de la intrarea în pensiune,dar cred că e mai bine să nu mă afișez. Însă pot auzi  ce se vorbește și pot interveni la un conflict major.  Ca și  fregatele americane postate acum în Marea Neagră. 

- E foarte bine,îmi confirmă ,urcând hotărât treptele de intrare.

  Apoi își drege glasul ca un bariton grav ce este gata să intre-n partitură.

- Domnul Szabo !  Domnul Szabo !

  Nu așteptăm prea mult  și ușa se deschide.

-  Aah .... domnul Marian ! se-aude vocea bărbătească a inamicului patron.

   Mă simt stingher printre atâția domni . Noroc că stau mai rezervat. Nu-l văd chiar foarte bine din cauza frunzelor  late de la vie ,dar parcă e cam chelios. Parcă și nasul e destul de mare. Adică puncte forte are...

- V-o fost dor de locurile nostre ?!

- Nu chiar,am venit după Cornelia !

- Cornelia ? De ce crezi că e aici ?

   Îmi pare rău că nu-i văd mutra în întregime ,cam rar am mai ajuns la teatru. Iar ungurul  oferă spectacol gratuit.

- De ce cred ? !  Păi uite de ce cred !

   Și după foșnet îmi dau seama că îi întinde scrisorile de-amor ,furate probabil de pe mail.

- Ce ai de zis despre astea ? atacă Marian împins de la spate de orgoliu și de dovezi incontestabile.

- Ce să zic ?  Cornelia iubește la mine....

- Așa ! Și tu....iubești la ea ? 

  Acum e-acum ! Vezi ce răspunzi că omu-i supărat. Și omul supărat gândește diferit de omul calm și cumpătat.

- La mine vin femei și singure și separate, dar și căsătorite. Eu ofer la ele ce nu au, ori nu ofer  bărbații lor la ele. Nu i-ai dat dragoste și eu i-am dat. Dacă dădeai, nu căutai pe ea la mine....

  Punct ochit,punct lovit. Lovit în plin pe Marian care și-a cam pierdut cuvintele de-asalt.

- Spune-i doar să iasă puțin ,vreau să vorbesc cu ea.

- Nu e aici !

- Cum  nu e aici ?! Și vrei să cred așa ceva ?

- Faci mincinos la mine ? se-nfurie inopinant patronul . Noi ungurii corecți ,voi români porci mincinoși !

  Și imediat trântește cu putere ușa, iar Cupidon de la etaj se răsucește amenințător cu arcul către românul rămas cu buzele umflate.

- Zice că nu e aici ,îmi spune așezându-se cu greutate lângă mine.

- Păi poate că nu e ,nu văd de ce-ar minți.

- Și atunci,unde naiba e ?

- Eu zic să nu te-ngrijorezi,o să apară ea . O fi stând  undeva ascunsă ca să reflecteze.

- Așa o fi... Hai să plecăm ! îmi spune hotărât .

  Dacă nu e aici, mai are o mică șansă. Și-ntotdeauna ceva mic înseamnă mult mai mult decât nimic.

 Rugăm Loganul să facă calea-ntoarsă și ne-ndreptăm din nou spre serpentine.

- Iartă-mă că îți spun ,dar cred că ungurul are dreptate. Femeile sunt cam diferite de noi ,bărbații. Noi vrem să facem sex, iar ele vor să facă dragoste. E o mare diferență !  Din cauza asta sunt atât de multe prostituate la șosea. Au căutare ! Iar gigolo....mai puținei !

Pe noi ne interesează rezultatul final și pe ele felul cum ajungi la rezultat. Vor să fie mereu în centrul atenției și dacă nu le-o acorzi în întregime ,găsesc pe altul mai  „ atent ”.

  Dacă le-am oferi ce își doresc ,toți „ungurii ” ar fi inexistenți.

 Nu comentează nimic la ce i-am spus ,dar și tăcerea reprezintă un răspuns. Și-n cazul ăsta, îl simt afirmativ.

- Important e s-o găsesc. Am învățat lecția ,o să știu de-aici înainte cum să mă comport,dă glas în cele din urmă trăirilor interioare.

- O s-o găsim,nu-ți face griji.

 Tăcem prelung fiindcă în față ne-asteaptă o curbă foarte strânsă și e nevoie de atenție sporită. Luăm curba încet ,pe lateral ,făcându-i loc și automobilului albastru care venea din sens opus.

- Uite-o ! Ea e ! răcnește disperat . E Cornelia ! Întoarce și du-te după ea !

- Cum naiba să întorc în curba asta ,vrei să facem accident ?

- Nu facem niciun accident ,nu e așa aglomerat !

  Vezi cum te-mpinge Necuratul ? Te-mpinge la gesturi absolut necugetate ! Întorc, rugându-mă să nu se-ntâmple absolut nimic. Dar dacă asculți de Necuratul, te-ai depărtat de Dumnezeu. Un tir imens îmi apare de nicăieri direct  în față și din instinct trag dreapta de volan,uitând că-n dreapta e doar un gol fără sfărșit. Plutim instantaneu prin aer și după câteva secunde aterizăm forțat în panta înclinată ce ne conduce automat spre iadul nedorit. Aterizarea ne provoacă daune,parbrizul crapă în mii de locuri,ne izbim cu capul de capotă,simt sângele șiroaie ce-mi curge pe obraz,dar nu e cazul să abandonăm. Avem noroc că sunt copaci. Încerc să mă opresc într-unul ,dar nici volanul nu  mă mai ascultă. Și cursa nebună către minus infinit continuă și pare că nu se mai sfârșeste.Însă la mine, ceasul sună întotdeauna numai dimineața și până la urmă ne oprim. De fapt ne pocnim cu zgomot infernal de un brad mare și bătrân. Airbagurile ni se aruncă drept în piept și nu ne lasă să scoatem capul pe fereastră. Dar simt o usturime la genunchi. 

    Corneluțo  tată ,dragostea ta ne-a cam adus de râpă !

 Ne revenim din șoc după secunde bune.

- Îmi pare rău, se tânguie cu vocea sugrumată.

- Probabil că așa a fost să fie ! Sau poate că Dracula ăsta,care tot bântuie pe-aici ,a ținut morțiș să ne arate că suntem buni la teorie ,dar practica ne cam omoară. Și tu ți-ai contrazis principiile,ai spus că nu alergi după femei și nici după autobuz . Să vezi ce-o să alergi acum,și-n special după autobuz !

- Dacă și pot ,se tânguie în continuare. Nu pot să-mi mișc piciorul.

Mă uit atent și îmi dau seama că situația e complicată. Bradul a intrat mai mult spre partea lui și caroseria i-a astupat picioarele.

- Stai liniștit,sunăm după ajutor. Scot telefonul de la cingătoare,dar a crăpat și el ca și parbrizul, în multe bucățele. De la airbag probabil. Lucrurile sunt adesea,foarte trecătoare....

- Telefonul tău merge ?

  Se vede că e în suferință. Nu se vaită ,însă  e aproape leșinat. Își găsește telefonul în buzunarul de la piept,dar  și el a trecut spre neființă. Și tot de la airbag.

- Trebuie să mă duc după ajutoare. Nu-ți face griji,o să mă-ntorc destul de repede.

 Nici eu nu sunt prea teafăr,genunchii mă ustură îngrozitor,mai mult mă târăsc ,dar sunt cu mult mai bine decât el. Nu suntem foarte departe de locul din care-am decolat ,cel mult două sute de metri, în condiții normale îi faci într-un minut. Dar în condiții anormale,îți ia o vesnicie. Mare noroc am avut cu brazii ăștia , dacă nu erau,nici noi n-am mai fi fost ! Ajung în sfârșit aproape de șosea,numai că ea mă cam privește de la înălțime. Cel puțin șase metri de perete vertical ! Am avut întotdeauna respect și admirație  pentru alpiniști,ca dealtfel pentru toți cei care fac lucruri ieșite din comun. Poate din cauză că sunt un simplu om comun...... E imposibil să mă cațăr. Cineva mi-a spus odată că imposibilul nu există,există doar oameni limitați, dar dacă calculezi o limită din zero,o să rămâi surprins. Oricum ai calcula,îți dă la fel de  zero !

Se-aude un camion.

- Ajutoor ! Ajutoor !

 Voce-am avut întotdeauna. Doar am cântat la Song ! Mai trebuie însă, să ai   ascultători. Iar ascultătorii ,ascultă probabil o melodie mai plăcută de la radio. S-a dus și camionul ! E clar ,de la o vârstă încolo, nu mai ai căutare și nici succesul așteptat. Trebuie să iei viața direct în piept. Și dacă nu poți să iei viața,măcar să iei peretele ! M-agăț încet,încet de buruienile  crescute liber și nestingherite. Nu sunt deloc prietenoase,simt mâinile înroșite ,genunchii mă ustură îngrozitor, dar dacă vrei să ai succes e musai să te lupți. Aștepți degeaba para mălăiață ! Dracula nu e atât de supărat pe mine, căci până la urmă reușesc și sunt la marginea șoselei. Trebuia să-mi fac o poză ca să mă cred și mâine c-am fost în stare de așa ceva.

  O iau șontâc,șontâc spre Bran cu gândul împăcat c-o să rezolv. Doar Marian să mai reziste.... O mașină albastră vine în goană către mine . Fac semne disperate și mă avânt spre mijlocul șoselei. O frână bruscă ,o ușă trântită cu zgomot  și o femeie blondă,cam pusă pe scandal .

- Ești nebun,mergi pe mijlocul șoselei ?

 Îmi dau seama că e aceeași mașină pentru care a trebuit să-ntorc forțat de bărbatul care suferă acum ,undeva într-o prăpastie.Și ea e nimeni alta,decât Corneluța. Nu e tocmai frumoasă,dar nu e nici urâtă. Aș zice că-i plăcută . Însă n-am timp prea mult de observații.

- Nu sunt nebun, sunt disperat. Nu pot să-l scot pe Marian din mașină.

- Ce tot bâigui omule,că nu-nțeleg !

- L-am luat la ocazie și am avut un accident .

- Pe Marian al meu ?!

  Dacă e tot al ei ,înseamnă că-i de  bine.

- Da....Sunați la 112 !

- Unde e ? Du-mă mai repede acolo !

  Nu am crezut că disperarea înseamnă câteodată și-un lucru foarte bun. Își face griji,nu joacă teatru , deci Marian încă mai e în scena vieții dumneaei.

  Deschid ochii și văd prin ceață furtunele de plastic prin care îmi curg în vene, întăritoare pentru viață. Încerc să mă ridic ,dar nu mă simt  în stare. Mă ia cu amețeli...Încerc să răscolesc prin memorie cum am ajuns aici,între pereții albi ai acestui spital multisecular. Atât de vechi îmi pare. Mi se succed cu repeziciune frânturi de vise, mașina salvării, salvamontiști alunecând rapid în pantă, Marian urcat pe targă în mașină... Și cam atât ! Dar , poate n-au fost vise !

- Te-ai trezit ?

 Întorc capul și-l zăresc cu piciorul stâng bandajat în întregime, suspendat în aer .

- Unde suntem ?

- În Brașov,la urgențe. Am fost operați,tu la cap ,eu la picior.

- Unde nu-i cap ,e vai și-amar pentru picioare ! Bine că ne-au rezolvat !

  Ușa se deschide și Corneluța înaintează hotărâtă spre patul dumnealui. Doar nu era să-nainteze spre al meu ! Și totuși, mă bagă și pe mine în discuție :

- V-am adus pateuri calde ! Vă rog să ne iertați că v-am produs atâtea neplăceri ! O să vedem cum vă despăgubim.

- A fost doar viața...Nu cred că trebuie să vă îngrijorați,am asigurare medicală și chiar mă întrebam la ce s-o folosesc. Iar pentru mașină, am CASCO. Mi-o da măcar de un Trabant.

- Oricum ,vă mulțumim . Dacă nu veneați după ajutor ,poate că Marian nu mai era...

  Un gând malițios îmi tot străfulgeră prin minte : „ Păi poate te-ncurca, scăpai de el și uite așa, luai Ardealul ! ” E clar că sunt beteag la cap,nu pare deloc  genul care-și dorește moartea unui om.

- Să-mi dați numărul de telefon al soției să o anunț ,că poate e îngrijorată.  

- Cu siguranță este...

 Îi spun numărul și-o rog să-i spună că sunt bine. Îl memorează și-apoi se-ntoarce către soț :

- Scumpule, astăzi mă duc acasă că am ceva de rezolvat iar mâine vin din nou . Nu-ți face griji ,totul o să fie foarte bine.

  Îl îmbrățișează tandru și nu e doar de ochii lumii. Apoi iese și eu îmi mut privirea întrebătoare către bărbatul cu inima împăcată. La fel ca și orgoliul.

- Cred că vrei să știi ce s-ă întâmplat ....

- Păi mai întrebi ? Măcar să știu de ce mă doare capul.

- În noaptea când n-a venit acasă ,a fost la maică-sa . Nu mi-a răspuns la telefon fiindcă a vrut să ia decizia corectă. A luat-o ,l-a sunat pe ungur și i-a spus că vrea să înceteze cu scrisorile,bărbatul ei nu merită așa ceva. Înainte să plec la Bran,eu i-am lăsat bilet că plec în căutarea ei. Și o s-o caut toată viața. I-am spus că-ncep cu căutarea în locul din care a început totul.

- Deci după tine a venit la Bran ?!

- Da,și să-i spună lui Ianoș în față că s-a terminat.

- Atunci,s-a rezolvat .

- Din păcate cu daune multiple....

 Nu mai adaug comentarii. Așa a fost să fie,măcar și-au dat seama că nu pot unul fără altul și asta-i cel mai important.

 Ușa se deschide din nou, făcându-i loc unei asistente frumoase , cu părul negru revărsat pe spate. Nu știu ce meserie știe ,dar simpla ei prezență te vindecă la rană. Ne pune la fiecare-n cutiuță  câte o pastiluță  ,probabil de calmare.

- Dacă simțiți dureri,apăsați pe butonul roșu și o să vin cât ai clipi .

    Privirea senină de albastru i se rotește toată prin spatele rimelului ,dar  nu mai așteaptă să-i spunem ce ne doare și face calea întoarsă pe unde a venit. Iar nouă ni s-a dilatat pupila din cauza mișcărilor  unduitoare și incredibil de provocatoare.

- Ai văzut ce bunăciune ? mă întreabă Marian după secunde de contemplare infinite.

Pe-asta aș lăsa-o cu siguranță să-mi facă câte injecții vrea . Și nici n-aș sta cu spatele ca să n-o tratez cu fundul, aș sta numai cu fața !

   Mă uit la el și-mi vine să zâmbesc. Ieri se jelea de Corneluța ,dar dac-a constatat că e în continuare a lui ,se dă din nou la  „bunăciuni ” .

  Așa suntem noi ăștia,bărbații primitivi,când ne e foarte bine ,uităm rapid din ce motive ne-a fost rău. Și nici măcar Dracula, nu e în stare să ne schimbe !

                                                                                                                 Dan Gheorghilaș

                                          

                                                                                                                

CONTAMINAT DE SAN FRANCISCO

   

    Mi se pare că-l zăresc la toneta de bilete.Aș fi cu mult mai sigur dacă și miopia mi-ar bate mai departe,dar din păcate, trebuie să mă apropii. Și totuși, încă n-am orbit de tot.
Același bărbat înalt,frumos ,bine făcut. Doar timpul a mai cernut ceva ninsori prin părul lui. Ca și-n al meu dealtfel.
-  E proaspăt ? întreabă ,studiind biletul și afișând un zâmbet șugubăț în colțul gurii.
Tot pus pe șotii ca în tinerețe.
- Dacă nu vă place,nu îl luați ! îi răspunde vânzătoarea, înghesuită în cutiuța albă ,la fel de zâmbitoare.
    Întinde banii și se depărtează agale spre stația în care poposește din când în când câte un autobuz,plictisit și el de monotonia aceluiași traseu.
- Radule ! îi sar în cale fiindcă e ceva timp de când nu l-am văzut. Si mi-era tare dor să-l văd !
- Profesoree !
   O bucurie nedisimulată i se citește în privire. Am fost colegi de la primară până la facultate.El a rămas în București și a predat un timp la un liceu industrial. La un moment dat,a intrat într-o altercație cu un elev care l-a înjurat și l-a scuipat fără motiv.El l-a pălmuit și a fost dat afară. Doar el ! Elevul a fost  mutat la altă clasă,fiindcă era nepot de senator.Apoi a început calvarul. Nimeni n-a vrut să-l angajeze,umbla disperat pe străzi și într-o zi,colac peste pupăză , a gasit-o pe nevasta-sa cu unul în pat. Asta a fost picătura care-a umplut paharul,s-a urcat pe acoperișul blocului și s-a aruncat. Dar...nu mor caii când vor câinii ! A avut noroc,dacă noroc putem să-i spunem,a stat câteva zile în spital și s-a refăcut. A plecat în cele din urmă din Capitală,s-a mutat o perioadă  aici, însă  lucrurile nu stăteau deloc mai bine.Cine să te angajeze într-un oraș atât de mic? I-am propus să se mute cu maică-sa la casa mea de la țară ,să creștem curci pe care să le vindem la oraș.O perioadă ne-a mers bine,apoi lumea cumpăra doar câte o bucățică.Și asta, de la supermarket.Criza a tăiat aripile păsărilor noastre și ne-a zburătăcit toate visele frumoase, de îmbogățire. A plecat  din nou în București,ne-am auzit la telefon din ce în ce mai rar până când i-am pierdut cu totul urma.
- Ce faci în urbea noastră minionă?
- Ce să fac, am făcut un parastas de un an pentru mama. Mai stau vreo câteva zile , îmi răspunde cu vocea omului ce are ceva pe suflet ,dar care-ar vrea să scuipe totul în afară.
Tocmai ce m-am întors din State !
- Din Statele Unite ??? întreb umplut în întregime de uimire.
- Din San Francisco ! Și mai exact din Treasure Island , Insula Comorii !
 Îl studiez în amănunt să văd dacă n-a luat-o razna. Și totuși, pare sănătos.
- Știam că rămăsesei fără servici ,dar chiar să dai atacul la comoară ?!
- E o poveste lungă....
- O fi ,dar dacă stai câteva zile,avem timp. Ce zici o depănăm  la o terasă ?
- Hai....
   Soarbe cu poftă din halba galbenă de bere la care eu mă uit cu jind. Parcă s-ar merita un pic să uit de interdicția pentru ficat,doar nu în fiecare zi am parte de povești adevărate.Însă rezist tentației și-mi văd de apa plată.
- Știi că atunci când am terminat-o cu curcile tale m-am întors în Bucale...
-  Așa ,și ce s-a întâmplat ?
- Am reușit să m-angajez cu chiu,cu vai la Arhivele Statului . Se făcea un inventar și aveau nevoie de oameni pentru trierea zecilor de mii de dosare. Atâtea hârțoge mi-au trecut prin fața ochilor. Eu mă ocupam de cele mai vechi,alea la care abia se mai zăreau literele bătute la mașină. Luam pagină cu pagină și care mi se păreau mai șterse le puneam la un aparat de împrospătare a tușului. Salariul era mic,monotonia mare,dar cartea de munca înainta încet, dar sigur, către pensie. Numai că viața m-a tras cu forță către dreapta.
- Doar știi ce am vorbit odată. După bine vine rău,apoi iar bine,urcăm și coborâm pe curba sinus până-ntr-o zi când linia coboară la câțiva metri sub pământ.
-Exact așa cum spui.Vezi,eu aveam astm. Și astmul ăsta,dacă nu-l deranjezi,te lasă-n pace. Numai că praful din hârțoagele-alea,l-a deranjat de tot. Făceam crize din ce în mai dese ,eram din ce în ce mai rău,dar parcă n-aș fi renunțat la amărâtul ăla de servici.Nu m-aștepta nimeni cu flori în altă parte. Cel puțin ,așa credeam atunci.Dar Cel De Sus avea cu totul alte planuri pentru mine. Mi-am luat liber într-o zi și m-am dus la o clinică de alergologie particulară de la mine,din Vitan. Dai un pic mai mult ,dar condițiile sunt mult mai bune decît mizeriile alea de spitale de la stat. M-a luat una la întrebări ,de când am crizele astea ,dacă știam de existența astmului și alte chestii de-astea ,de investigații. Și-n timp ce mă-ntreba,ușa s-a deschis și a intrat .Înaltă,suplă , dar ...urâtă.Foarte urâtă !O gură mare,puțin strâmbă, ochi mici,și un nas mare, înfipt forțat în fața mică. Imaginează-ți-o pe Barbra Stressand și ai imaginea perfectă.Mi-a aruncat cumva în treacăt o privire pe care eu,băiat agil ,am prins-o chiar din prima. Știi tu,privirea aia,de femeie interesată....
- Ce pot să spun,îmi amintesc că tu l-aveai pe vino-ncoa încă de mic. Acum se mai întâmplă să vină și urâte. Dar tot e bine că ai de unde să alegi !
- Păi stai să vezi !A luat fișa din mâna asistentei pe care-a și expediat-o pe un ton ce se vroia amabil .
- Mulțumesc,mă ocup eu de aici !
- Prea bine sefa ! și-a luat rapid aceasta tălpășița.
- Raluca Mendez ! s-a prezentat rapid și total neobișnuit .
  De obicei ,orice femeie normală ,întinde mâna să i-o strângi sau să i-o săruți ,după cum ești de interesat,dar ea a atins direct mâna atingându-mi cotul,așa cum faci de obicei cu o persoană dragă.
- Nu văd nimic suspect aici,unele persoane creează din start o apropiere ca să uiți de situația critică în care te afli, încerc să-i tai elanul,măcar așa din gelozie,că toate sar direct pe el. Complexul ăsta mi-a rămas din tinerețe. Ieșeam amândoi la agățat,dar numai el avea câștig de cauză. Nu purtam ochelarii ca să dau bine la gagici,însă eram nevoit să fac ochii foarte mici ca să admir priveliștea și asta mă făcea cu mult mai caraghios. Și fizicul îl ajuta,eu eram la fel de-nalt ,dar mult mai slăbănog.  Mai recuperam câte ceva,adică ce lăsa el să-i  scape printre degete, când mai spuneam câte un banc.
-  E bine că ești precaut. Eu unul îmi doream să ies din amorțeală. Și mi s-a părut atunci că nu era doar un gest făcut din complezență cum încerci tu să induci discuția.
- Bine,tac, spune mai departe că sunt curios !
- Sunt patroana acestei clinici,a continuat pe același ton dulceag.
Cred că vroia să arunce ceva în compensația faptului că era groaznic de urâtă. Dacă avea clinica ,avea și bani ,motiv puternic de impresionare.
- Îmi pare bine, Radu Ionescu, fost profesor de matematică,ajuns printr-o împrejurare nefericită funcționar la Arhivele Statului ! am încercat și eu timid,s-ajung la înălțimea dumneaei.
- Cum așa ? a întrebat cumva contrariată.
- Mi s-a restructurat postul și am fost nevoit să plec.
Nu vroiam să-i spun că de fapt,am fost dat afără pe motiv că am pălmuit un elev ce mi-a scuipat obraznic , semințe în figură. Să nu creadă că sunt o fire violentă. De fapt,eu nici nu sunt.
- Aha...înțeleg !
Mâna ei coborâse deja de la cot exact peste palma mea. Degaja o căldură din aceea neobișnuită....
- Adică era deja-n călduri? întreb răutăcios.
- Cred că ai nimerit expresia ....
- Îți dau rezerva de lângă cabinetul meu,mi-a spus, o să vin puțin mai târziu să te consult. Deocamdată iei pastilele-astea ! E bine așa ? m-a întrebat fixându-mă cu aceeași privire care cerea cu disperare să o vezi pe ea,cea dinăuntrul figurii aceleia hidoase.
   A venit când era deja seară. Agitația de pe culoare se potolise,din când în când câte un pacient își dezmorțea picioarele, târșindu-și picioarele de gresia albastră.
A intrat tiptil ca și cum avea ceva de ascuns,a încuiat ușa și-a ordonat ca unui subaltern:
- Dezbracă-te,vreau să-ți ascult plămânii !
  Am scos bluza de pijama și-am așteptat. Încordarea îmi era deplină,de obicei eu eram cel cu inițiativa. A lipit stetoscopul ăla rece de spatele meu și-a ascultat rapid,oarecum neglijent, ce aveau de spus plămânii mei astmatici.Apoi a renunțat la aparat. Mă apăsa cu palmele în locuri numai de ea știute ca să-mi trezească toate simțurile. Și în scurt timp,a reușit. De gheață să fi fost și te topeai instantaneu ! Cu greu am încercat să-mi țin în frâu pornirile animalice. Avea așa un dar de-a te stârni ! Eram gata să mă-ntorc când vocea ei m-a readus brutal la realitatea camerei de spital.
- Îmbracă-te ! Am văzut despre ce e vorba.
 Atât și nimic mai mult. M-a lăsat cu buza umflată . Și nu numai cu buza....A ieșit rapid iar eu am adormit cu greu.Crize de astm nu mai aveam,pastilele își făcuseră demult efectul și-apoi ți-am spus că astmul ăsta e boală afurisită,nu-l deranjezi, te lasă-n pace. În seara aia,nu astmul îmi tăiase răsuflarea...
- Asta a fost tot ? întreb dezamăgit fiindcă așteptam cu sufletul la gură un alt deznodământ.
- Ei, tu nu știi că femeile sunt dracul în persoană ? Te fierb așa la foc mărunt,ca ciorba de pe aragaz. Și când ești gata fiert ,aruncă și verdeața !
    A doua seară ,ritualul s-a repetat ,dar mâinile umblau cu mult mai dezinvolte peste ceafă,peste gât,peste gură... Căile respiratorii trebuiau eliberate de la rădăcină...
N-am mai rezistat ,m-am întors brusc și-am sărutat-o cu pasiune peste buzele ei fierbinți.
Dar,nu mi-a răspuns decât verbal :
- Ești cam obraznic !
Adică ea mă instiga la nebunii ,dar cel obraznic eram eu.
- Ce pot să spun,sunt matematician,găsesc soluții de rezolvare a problemei.
- Și asta e soluția pe care ai găsit-o?
- Părea cea  potrivită. Sau mă înșel?
- Ce pot să spun,nu mă pot pune cu un matematician, voi aveți întotdeauna rezolvările corecte !
- Tratamentul ăsta îl aplici la toți pacienții?
- Doar celor care-mi plac !
  Și-apoi mă sărută cu foc ,dându-mi de înțeles că rezultatul final e singurul care contează. Ciorba deja fierbea în clocot ! Mai trebuia decât verdeața !
 A stins lumina, și-a scos halatul ,ne-am aruncat înlănțuiți în patul tare  și am făcut dragoste nebună în camera  roză din spitalul ei particular. Și după un timp destul de lung,ne-am potolit,dar am rămas înlănțuiți ca doi iubiți care nu vor să se despartă.
- Te-ai încurcat cu o urâtă ca să îți țină de urât? întreb malițios și plin în continuare de invidie.
- Știi ce se spune,ori la bal ori la spital ! La mine balul se dădea-n spital !
Dar stai să vezi ce a urmat . Am privit-o cu atenție. Nu mi se mai părea chiar așa urâtă. Te-obișnuiești cu urâțenia la fel de repede cum te dezobișnuiești de frumusețe.
- Mendez ? Nu e un nume românesc ! am dat glas unei întrebări ce m-a chinuit de când s-a prezentat.Ca și accentul ei puțin american.
- Soțul meu a fost portorican. A murit acum câțva ani de cancer de piele.Am locuit împreună cu el la San Francisco,pe o insulă care aparține orașului mai  exact. Eu sunt româncă,bucureșteancă get-beget. După ce am rămas văduvă,am revenit în țară și mi-am deschis clinica pe care o vezi.
- Nu te-a tentat să rămâi acolo ?
- Nu,sunt legată de România,aici am prieteni,rude,tata încă trăiește. America nu e chiar ce-ți imaginezi tu. Mă duc în fiecare an în vacanță, reședința mi-a rămas mie după decesul lui. Dar nu vreau să locuiesc acolo definitiv. Săptămâna viitoare intru în concediu și o să mă duc.  Vrei să vii cu mine? m-a întrebat dintr-o dată serios ,dându-mi de înțeles că și-ar dori să aibă companie.
  Întrebarea m-a luat oarecum prin surprindere. Bineînțeles că vroiam,ăsta era visul meu de-o viață,numai că mie îmi cam lipseau lichiditățile. Și cardul era cam subțirel.
- Aș vrea,dar...
- Dar ?! Ești însurat ?
- Nu,numai că nu-mi pot permite ....
- Înțeleg. Nu-ți face griji de bani,doar eu te-am invitat .
- Știu că și viza durează ceva timp...
- Stai liniștit ,trăim în România. Dacă ai bani ,e ca și rezolvat.
 Nu-ți imaginezi ce bucurie am simțit atunci. De mic visam să văd America și să mă plimb printre zgârie-nori.. Acum se oferea prilejul . Eram ca un copil ce aștepta cu nerăbdare să-și primească jucăria mult dorită. Nici zilele-n spital nu erau monotone,beneficiam de același tratament fizic în fiecare seară,dar eu le număram în gând,așa cum numără soldații AMR-ul.
   Călătoria a durat enorm de mult.,doar o escală la Paris și după 20 de ore încheiate,am ajuns. San Francisco,stă asezat undeva pe un fel de peninsulă  fiindcă Pacificul a ținut morțis să-l înconjoare. Așa a apărut  și golful San Francisco. Aeroportul e undeva în partea de sud-est a golfului și la distanță măricică de oraș. Totul era imens,magnific nu știam cum să-mi închid gura căscată ca să nu par venit de pe la țară.Deși trăiam în București ! Ne-am aruncat într-un taxi,condus destul de imprudent de-un mexican și am intrat  repede pe-un fel de autostradă,route 101,cu patru benzi pe sens,dar toate arhipline. Era ziua așa că puteam să-mi fericesc privirea cu tot ce mi se arăta. Drumul se ținea scai de-a lungul apei ,dar mie tocmai asta îmi plăcea. Undeva în stânga, clădiri destul de scunde stăteau îngrămădite  într-o localitate cu vegetație luxuriantă..
- Brisbane ! îmi explică observându-mi privirea tâmpă de om ce nu știa dacă trăiește în realitate sau nu-i decât un vis frumos.
  I-am apucat mâna să-mi simtă bucuria și mi-a răspuns cu un sărut. Ne depărtăm de golf și după un sfert de oră ,ajungem la o intersecție . Nu din astea de-ale noastre,cu înjurături și priorități la semafoare ci una suspendată ce-și întindea brațele imense făcute din autostrăzi suprapuse ,care de care mai impresionantă. Alegem și noi una dintre ele ,Eisenhower și o cotim la dreapta. Suntem la marginea orașului, clădirile nu-s foarte înalte,dar foarte pitorești. Tramvaie colorate,urcă și coboară de-a lungul străzilor destul de late. Suișiuri și coborâșuri,poate că astea îi dau și farmecul orașului ce seamănă atât de mult cu viața !  Iată în sfârșit și ce- am dorit să văd ! Undeva în stânga,în partea de nord-est a orașului, se ridică semeți zgârie-norii, deloc monotoni,de diferite forme ,majoritatea paralelipipedici,dar si unii răsuciți în piramide lucioase din sticlă colorată. Observ fără să vreau c-autostrada se-ndreaptă hotărâtă către golf,lăsând orașul în stânga.Încerc păreri de rău căci mastodonții din sticlă și beton dispar pe rând în spatele unui deal. Dar am de ce să mă minunez în continuare. Urcăm pe-un pod imens,ca unul din acelea pe care-l vezi prin filme,  deasupra apei incredibil de albastre. O tablă mare verde, ne întâmpină la intrare. Interstate 80 Oackland.
- E Golden Gate?o întreb fiind curios să aflu de tot ce-mă-nconjoară.
- Nu,acela e la nord. 101 trece peste el,dar noi ieșim din oraș,spre insula unde am locuit.
Aceea este,Treasure Island,îmi arată cu degetul minunăția ce pare foarte aproape.De fapt sunt două insule lipite.Părăsim podul și  ținem drumul în continuare pe-un bulevard mirific,vecin cu golful,Avenue of the Palms,ce se ferea de apă printr-un șir fantascic de palmieri. Și după alte cinci minute ,am ajuns. O casă imensă,cu terasă pe toată lungimea, mai mult un conac de stil vechi american,cu fața direct la golf și bulevard, ne așteaptă să intrăm. Dar eu nu vreau să ne grăbim până nu savurez în intregime panorama.Peste șosea,apele albastre se scaldă în lumina soarelui puternic,in partea stângă podul pe care am venit,iar peste apă,la mică distanță ,se văd impunători, zgârie-norii din oraș. Superb,depășea cu mult tot ce-mi imaginasem. De ce nu-i place aici,nu pot să înțeleg. Dar o să aflu la momentul potrivit.
   Ne deschide un soi de menajeră tot de origine hispanică.
- Hola Rosa !
- Hola seniora ! o salută cu bucurie . Pe mine pare să nu mă bage în seamă , dar poate că a ținut foarte mult la stăpânul ei și oricine încearcă să-i ia locul nu e binevenit. Înclin totuși din cap și îmi răspunde aproximativ la fel.
   Interioare mari,tavane înalte,conservatorism și opulență în același timp.
- Ți-e foame ? mă întreabă încercând să facă pe gazda ospitalieră.
- Mai degrabă somn,dar nu mă mai satur de priveliște.
- O să ai destul timp ,nu-ți face griji !
   Îi spune apoi Rosei ceva în spaniolă și-aceasta îmi face semn să o urmez la etaj.
Camera e la fel de mare,mobila veche dar scumpă,din lemn masiv, nu reușește să-i reducă din dimensiuni. Pe mine nu mă prea interesează interiorul ci doar exteriorul,imaginea de dincolo de geamul mare.Adorm într-un târziu legănat încet de zgomotul valurilor care se sparg încet de stabilopozi.
     Mă trezesc abia peste cinci ore și mă ciupesc de mână să îmi dau seama dacă sunt viu sau am intrat in transă. Cobor scările marmorate și Rosa, care probabil m-a simțit ,îmi indică rece pe unde trebuie s-o apuc. Îi sunt destul de antipatic deși nu i-am făcut nimic. Urmez totuși calea pe care mi-o arată și ies prin spatele casei. Și-aici terasă de colo până colo ,exact ca la propietarii de plantații ce locuiau odată în partea opusă a Americii. Și-n curtea interioară,ferită de astă dată de ochii privitorilor de un gard natural de liane,piscina ovală de foarte mari dimensiuni. Raluca înoată cu mișcări rapide de parcă-ar vrea să termine mai repede ce-a început. Scot bluza,pantalonii și mă arunc cu fericire înainte. O prind din urmă și ne contopim într-o îmbrățișare puternic,prelungită. E felul meu de a-i mulțumi. As vrea acum ca viața să țină o eternitate !
-  Hai să vedem asfințitul ! îmi spune urcând scările piscinei,de marmură grena.
-  De-abia aștept !
   Traversăm din nou casa și ieșim din nou cu fața către golf și zgârie-norii marelui oraș. În fața,soarele roșu ,imens, rotund, îsi ia încet la revedere ,intrând încet în apă.  Să nu se ude ! Fantastic de frumos !
- Vezi insula aia din depărtare ? mă intreabă arătându-mi un petec de pământ ce se zărea în depărtare.
- O văd ,ce e cu ea?
- Insula Alcatraz !
- Cea cu închisoarea ? întreb surprins fiindcă eu mi-o imaginam pe undeva , prin partea cealaltă,în mijlocul oceanului.
- Da. A descoperit-o un spaniol,pe la sfârșitul anului 1700. El i-a pus numele ,Isla de los  Alcatraces,adică Insula Pelicanilor.Apoi a cumpărat-o un guvernator militar american, Fremont parcă, și-a construit aici un far și-o fortăreață. Abia după 1800 a devenit închisoarea pentru prizonierii de război din războiul civil american. Clădirea n-a rezistat intemperiilor,a fost și un cutremur mare și s-a deteriorat puternic. Pe la începutul anilor 1900 a fost reconstruită au fost aduși aici alți prizonieri. A fost cea mai teribilă închisoare,nimeni n-a reușit să evadeze deși au fost destule încercări ,dar apele reci ale golfului sau rechinii le-au pus capăt zilelor. In 1963 a fost închisă și-a devenit muzeu. Aici a fost închis și Al Capone. Dacă vrei,mergem într-o zi și-o vizităm,există vaporașe care pleacă din oraș.
- Normal că vreau ! spun cu încântare.
 De fapt vroiam să văd absolut tot. Și nici măcar „tot ” nu cred că îmi era suficient.
- Insula asta,a Comorii, pe care suntem acum,nu are și ea o poveste fascinantă ? întreb umplut de naturală curiozitate. Parcă există și o carte despre ea,ceva cu pirați care-și ascundeau comorile aici ,una de RL Stevenson ?
- Acelea sunt povești. O să afli secretul ei la momentul potrivit. Deocamdată ,bucură-te de tot ce te-nconjoară !
   Când mi-a spus asta, privirea i s-a umplut dintr-o dată de un soi de mânie.Parcă-am simțit un fulger brusc care mi-a săgetat instantaneu șira spinării.  Care naiba era secretul insulei ăștia și ce legătură avea cu ea ? Privirea ei ucigătoare m-a speriat. Așa că n-am mai întrebat nimic.
    Ziua  următoare a început incredibil de frumos de parcă nimic nu se-ntâmplase cu o seară înainte.
-  Mergem să vedem orașul ! mi-a spus. S-a îndreptat către garaj și-a apărut la bordul unui Mustang grena,decapotabil.
   Și am pornit . Același drum superb peste pod numai că de data asta am făcut stânga,pe malul golfului . Superbă priveliște . Am oprit undeva ,într-un loc,  Pier 39 ,să admirăm leii de mare ce stăteau tolăniți cât era ziua de lungă pe niște docuri mari de lemn,am vizitat Aquatic Park, un muzeu de vase în aer liber,începând cu un vas de pânze de pe la 1800,și terminând cu un submarin din al doilea război mondial. Și-ncet,încet am ajuns și la Golden Gate . Măreț,grandios,impunător. Americanii ăștia au ceva aparte. Totul trebuie să fie mare,să-ți atragă privirea ,să te încânte dar în același timp să îți impună și respect. Într-o parte golful,în cealaltă oceanul. Trotuare pavate cu lemn la exterioarele podului pe care sute de trecători dispuși să-ndure vântul care suflă groaznic, circulă în sus și-n jos. Cu mașina îl treci destul de repede.Dar trebuie neapărat să circuli cu acoperișul coborât. Părăsim podul și facem dreapta spre o localitate pitorească ,Sausalito,unde ne oprim să mâncam la un local pe malul golfului .
-  Îți place ? mă întreabă amabilă încercând din răsputeri să îmi îndrepte atenția și asupra ei.
- Mai întrebi? Totul este de nota douăzeci !
- Mă bucur. Ține minte toate astea !
    Cand a făcut mențiunea,aceeași privire de gheață m-a săgetat ușor ,făcând să dispară pentru o clipă toată fericirea pe care o simțisem în ziua aceea minunată.
 Zilele ce au urmat au început la fel de bine. N-ai cum să treci prin San Francisco fără să te plimbi cu Cable Car,celebrul tramvai pitoresc cu cremalieră care apare în toate filmele. Noi am ales traseul de pe Hyde Street ,una din   „ Străzile din San Francisco ” care urcă spre Russian Hill. E una dintre străzile cu înclinație foarte mare.Casele, nu foarte înalte, de cel mult două etaje,urcă și coboară și ele odată cu șoseaua. De fapt întregul oraș conține astfel de străzi umplute de clădiri mici și viu colorate. E un oraș foarte vechi,coloniștii spanioli s-au asezat aici pe la sfârșitul anilor 1700 în vârful peninsulei și au creat o mică localitate în cinstea sfântului Francisc din Assisi. Dar mică localitate s-a transformat rapid într-un oraș mare odată cu goana după aur. Cutremurul din 1906 și-apoi un incendiu au devastat orașul. Poate a fost o pedeapsă dată de Dzeu hrăpăreților ce nu se mai săturau să caute metalul prețios. Însă  nimic nu putea opri avântul. E greu de crezut ,dar San Francisco e-abia al patrulea ca mărime din California și-al paisprezece-lea din Sua.
     În altă zi, am traversat orașul cu mașina către vest ,ne-am scăldat în Pacific și ne-am răsfățat la soare pe cea mai  lungă plajă pe care ți- o poți imagina. Sunt multe de văzut, am stat o lună acolo ,dar n-am văzut decât o parte. Dar am văzut cam tot ce e de vizitat. Este destul de-aglomerat,sunt cozi și pe la semafoare,dar nimeni nu urlă și înjura ca la noi. Este civilizat.
     Îmi place să-l ascult când povestește. Parcă atunci când spune de vreo stradă,de vreun parc sau de vreun pod,mă plimb cu el pe-acolo. Și totuși  m-ar interesa și ce anume ascunde insula aia .
- Ai aflat până la urmă secretul de  care nu vroia să-ți spună ?
- Acum începe drama. Trecuse pe nesimțite o lună mirifică. Mi-aș fi dorit să găsesc cumva o cale să nu mai plec de-acolo,așa de mult îmi plăcea. Dar vezi tu , Profesore,nimic nu e perfect. Și cele mai frumoase lucruri ascund o parte foarte urâtă.
   Iar femeia asta care îmi dăruise atâtea zile minunate s-a dovedit a fi urâtă pe de-ntregul.
- Mă tem că nu-nțeleg !
- O să-nțelegi acum.
   Era seara dinaintea plecării. Stăteam la masă și savuram niște fructe de mare gătite excent de Rosa.
   M-a privit îndelung,cu ochii aceia mici ,nedifiniți și-ntr-un final mi-a spus ce ascunsese atâta timp.
- Spune-mi,te rog, dac-ai afla că mâine ai să mori,ți-ar părea rău?
- Sincer,nu. Am văzut America,mi-am văzut visul cu ochii ,nu cred că are de ce să-mi pară rău.
-  Ești sigur ? Foarte sigur ?
-  Da. Ți-am spus,aveam un vis,l-am împlinit ,deci....
-  Atunci n-o să te sperie ce am să-ți spun.Și o să-ți spun cu lux de amănunte. Insula asta a fost creată la începutul celui de-al doilea război mondial și alipită de prima,Yerba buena. Deci nu putea fi vorba de pirați.În 1940 a devenit o bază militară a marinei americane care a folosit-o până prin anii 90. În 93,a fost vândută orașului San Francisco pentru 100 de milioane de dolari. Aproape 3000 de oameni s-au mutat aici și au cumpărat proprietățile ce aparținuseră odată marinei militare.. Printre ei,și soțul meu,ofițer de marină. I-a plăcut proprietatea deși era foarte veche,ne-am mutat amândoi aici,din San Francisco unde plăteam o chirie uriașă, am dat o parte din bani și restul i se oprea direct din salariu care nu era deloc neglijabil. Am alipit terasele, în spate am construit piscina,am mai îmbunătățit câte ceva și-acum arată așa cum ai văzut .Numai că , toate navele care participau la testarea bombelor atomice din Pacific erau aduse aici fie pentru reparare,fie pentru incinerare,fie pentru fier vechi. Dar toate erau contaminate. Totul era strict secret,clasificat. Din păcate, soțul meu care participa activ la toate astea a fost iradiat .I-au apărut pete pe piele și lui și altora ca el.S-au unit și au amenințat că dau totul în vileag.Insula Comorii era de fapt, Insula morții !  Mai marii din Marină le-au ordonat să țină totul sub tăcere. Dar el n-a ascultat.Urma să se construiască aici un ansamblu de zgârie-nori ,adică alți 20000 de oameni . A contactat o organizație non-profit, The Bay Citizen, aceștia au adus experți și au descoperit un nivel de 400 de ori mare de radiații decât cel acceptat. Marina și-a adus și ea experți care continuau să susțină că insula a fost curățată și nu există niciun pericol. Dar au adus în același timp și lucrători care să decontamineze din nou locul ,însă pentru soțul meu era deja târziu. S-a stins în urmă cu trei ani. Mulți au plecat de pe insulă,și eu am încercat să vând ,dar cui? Totul era deja dat în vileag și cine ar fi dat banii pentru iradiere gratuită ? E adevărat că am primit daune morale ,două milioane ,dar eu i-am investit pe toți în clinica din București.
    Am simțit că totul se clatină sub mine.
-  Și de ce naiba m-ai adus aici ?
-  Ai spus că nu îți pasă dacă mori ! Ți-ai văzut visul cu ochii deci...Nu sunt vorbele tale ? Vezi cât de ușor aruncăm cu cuvintele?
-  Tu nu aveai de unde să știi dinainte ce o să spun. Faptul că m-ai adus nu e decât o crimă.
-  Eu zic să nu te sperii chiar așa . Și eu am locuit aici,și Rosa și suntem sănătoase. Dacă ,Doamne –ferește,o să pățești ceva,o să te vindec eu chiar dacă pe el nu l-am putut salva !  Am clinica,am tratamente de ultimă generație...
- M-ai adus aici în speranța că o să mă îmbolnăvesc și o să mă salvezi tu,în compensatie cu faptul că pe el nu l-ai putut salva ??! Ești chiar nebună de legat ! Ce sunt eu, un cobai pe care să verifici dacă tratamentele tale dau roade ?
- Nu e așa cum spui. Ar trebui să-mi mulțumești,ți-am dat ce ți-ai dorit de-o viață ! a ripostat.
   Dar eu nu mai vroiam să o ascult. Mi se părea din nou foarte urâtă. Din seara aceea,n-am mai vorbit nimic. În avion,am făcut schimb de locuri cu cineva doar să mă depărtez. Atât de mult mă dezgustase.
- Nu știu ce să zic ,poate că nu era cazul să te sperii . Nu toți de pe insulă s-au îmbolnăvit. Și-apoi gândeste-te la toată populația din San Francisco ! încerc să-l liniștesc.
- Nu trebuie să mă consolezi,acum nu mai gândesc așa.Normal,în primul rând se-mbolnăvesc cei care au intrat în contact direct cu navele contaminate. Cancerul nu e contagios. Au avut loc o mulțime de decontaminări și totul pare acum sigur. Însă efectele nu apar chiar imediat. Durează ani până apar primele semne. Însă știi ceva,am stat și m-am gândit.De fapt ,avea dreptate ! Îmi împlinisem visul,ce mai conta ce-ar fi urmat în continuare ?  Pentru că vezi tu,Profesore,toți murim,și tu și eu și toată lumea .Unii mor împăcați că visul lor s-a împlinit . Alții mor la fel de împăcați fiindcă măcar au încercat.
    Dar mie mi-este  milă de cei ce nu visează la absolut nimic. Aceștia  sunt morți de mult și ei săracii  ... habar n- au !



                                                                                                                   Dan  Gheorghilaș
   

 

INTRE LINII

                                                           

     Femei,copii,bărbați, valize,geamantane,jucării....Cam multe pentru un coridor atât de strâmt,de tren accelerat.Înaintez greoi prin balamuc și până la urmă găsesc compartimentul și locul de la geam pe care l-am plătit  ca să admir natura .Sunt singur deocamdată,dar fericirea nu durează mult. Ușa se deschide, făcându-i  loc unei femei un pic grăsuțe, îmbrăcată cu o rochie vaporoasă, fără mâneci. In spatele ei,un copilaș blonduț  trântește plictisit o minge albastră, de podea.

- Așează-te la geam și n-o mai bubui, că-mi spargi timpanele ! tună femeia ,ocupând la rândul ei un loc ,lângă băiat.

   Nu e exagerat de durdulie ,dar fața îmi aduce fără să vreau aminte, de un banc. Un cerșetor bătea odată la o ușă. Deschide o cucoană iar cerșetorul o întreabă :

- N-aveți niște sticle goale de bere pe care să le vând?

- Arăt eu ca una care consumă atâta bere? întreabă cucoana la rându-i,vizibil iritată.

- Atunci ,poate niște sticle goale de oțet ?? ”

   Se-nvârte așa ,cam pe la 40. Destul de încruntată de parcă tot timpul îi trăsnește.

- Tata unde e,de ce nu vine-odată? întreabă copilul  ,uitând pentru moment de ocupația cu mingea.

- Taică-tu e cam mototol de fel. Dacă mă lăsam eu în seama lui ,nici pe tine nu te-aș mai fi avut ! răspunde tare ca să audă și ceilalți din compartiment.Adică eu !  Dar eu mă fac că plouă deși e zăpușală mare.

   Ușa se deschide din nou și un bărbat mustăcios, ce cară după el un troler, își face loc cu greu înăuntru. Scoate biletul și constată că locul lui e ocupat de băiatul cel  cu mingea-n brațe. Femeia sesizează și sare să descurce situația:

- Știți,îi e cam rău pe tren ,dacă vreți să faceți schimb să il lăsați pe el,la geam....

- Mă rog... acceptă mustăciosul situația, asezându-se cu zgomot pe locul de lângă ușă.

Un bătrânel cu un baston și o valiză mică își găsește  și el până la urmă,  locul predestinat de lângă mine. Un șuier scurt și în sfârșit ,ne punem în mișcare.

- Ce dracu face de nu mai vine odată? sare femeia direct pe coridor ,căutântu-și cu privirea „mototolul”.

 Și eu sunt curios să-l văd ajuns cu bine . Mai mult pentru copil , dacă tot e-n ograda lui,  măcar să-l facă mare !

Apare într-un final ,abia ținând în fiecare mână câte o valiză.Inalt si slab,cu părul alb,trecut cu mult de vârsta dumneaei.

- Nu mai veneai odată?

- De ce ,ți-era atât de dor de mine? întreabă amuzat ,încercând să destindă atmosfera. Dar atmosfera era deja ,prea încărcată.

- Nu mai rânji ,că nu mi-era de tine,mi-era de bagaj,că am hainele acolo ! Pune-le sus ! comandă rece ,făcând să înghețe și bruma de zâmbet ce apăruse în colțul gurii dumnealui.  

  Încearcă să se conformeze și ridică una din valize spre singurul sertar de bagaje rămas liber,deasupra mustăciosului ursuz.Dar trenul se smucește  și pirpiriul ratează instantaneu .Valiza se desface  iar hainele  aterizează una câte una în poalele bărbatului de dedesupt,mirat și el de tot  ce se-ntâmplă. O pereche de chiloți roșii rămâne agățată de nasul mare,coroiat,ce străjuia deasupra mustății lui stufoase.Iar gura i-e astupată-n întregime.Nici ochii nu i se mai văd. N-aș vrea să îl întreb ce vede ,mai mult l-aș întreba cam ce-și imaginează.

- Bravo mototolule,acum mi-ai atârnat și chiloții pe fața dumnealui ! Știam eu că nu trebuie să plec la drum cu tine,am citit de dimineață la horoscop . Bărbatul de lângă tine o să te enerveze iar !

- Dar mai taci odată, femeie ! Toată viața,cața-cața! răspunde soțul ,prinzând curaj că e înconjurat de-atâtea ajutoare. Apoi se-ntoarce mieros spre victima avalanșei de lenjerie căzută intempestiv și începe să le adune bucată cu bucată.

- Vă rog să mă scuzați ,n-a fost cu intenție !

- Sigur că nu,a fost cu direcție ! răspunde mustăciosul ,împachetând chiloții și oferindu-i posesoarei lor de drept.

- Cum să tot tac,până când să tot tac,sare din nou ca arsă, că au văzut și dumnealor cât ești de papă-lapte. Naiba m-a pus să mă mărit cu tine,am zis că ești consilier la primărie ,dacă știam că te înlocuiesc atât de repede, îmi tot vedeam de drum !

  De obicei ,rufele se spală în familie ,dar dumneaei ține morțiș să le  împrăștie prin tot compartimentul.În japoneza veche, cuvântul gălăgie era reprezentat prin trei femei cu gura larg deschisă. Știau ei ce știau ! Păcat că n-a trăit în vremurile acelea, că era fix ce trebuia pentru  „scandal” !

- Liniștiți-vă doamnă,totul s-a rezolvat cu bine, încearcă mustăciosul să potolească spiritele. Iar spiritele se potolesc până la urmă.

 Acum e liniște .Stau chircit ,înghesuit în spatiul strâmt dintre șinele paralele ale căii ferate ,dar tot e bine că înaintez. Trecutul a trecut,prezentul nu e decât o clipă iar viitorul e tot ce mai contează. Și-n viitorul destul de-apropiat o să mă scald în apele termale de la Olănești.Simt cum un zâmbet euforic mi-a răsărit pe față și-l las să se resfețe până aproape de urechi. Revin destul de repede din viitor căci lângă mine, bătrânelul obosit de-atâția ani trecuți prin viață, sfororăie cu opinteli , visând probabil că sfârșitul nu-i chiar așa departe.

- Alo tataie, ai plecat cu porcii? sare din nou femeia iritată.

Găsește motiv de ceartă din absolut orice. Ne îndreptăm cu toții privirea către moșuleț. Dar porcii gonesc în continuare nestingheriți, către islaz.

- Dă-i domnule un ghiont că face gălăgie,îmi recomandă cu tonul ridicat.

-  Eu n-aș vrea să-i stric somnul...

- Ei pe naiba,e mai bine să ne strice el liniștea ? Tataie,vagonul de dormit este mai sus,strigă în timp ce-l zgâlțâie pe bietul om din toate încheieturile.

- Maricica...îngaimă tataie cu ochii deschiși, dar cu mintea încă dusă la femeia visurilor lui.

- Ce Maricica? ...Așa te opintești la Maricica ? Voi boșorogii ăștia,când nu mai sunteți buni de-un tun ,mai bine vă luați mersul ! I-am spus și lui bărbată-meu !

Mă uit la bărbată-su. E cufundat adânc într-o lectură, departe de toate ocările nevestei.

Bătrânelul se trezește în sfârșit și pentru o  perioadă nu se aude decât glasul ruginit al roților de tren. Doar țaca-paca și atât ! „ Cine face țaca-paca? m-a întrebat odată un elev ce auzise o poantă seacă de la taică-său. M-am prefăcut că nu știu să-i răspund ,să nu-i știrbesc din bucuria faptului c-a spus o glumă foarte bună. Păi știți că roata e un cerc.Și cercul are arie, PI-R pătrat. Pi-ul face țaca-paca? Nu ! R-ul ,nici atît. Rămâne doar pătratul că are patru colțuri.El face țaca-paca ! ” Am râs atunci,mai mult de bucurie că știa o formulă deși era a discului fiindcă cercul e foarte gol pe dinăuntru. Dar era bine și așa !

   Blonduțul a stat cuminte ce a stat ,dar acum dă semne de plictiseală mare. El e la vârsta acțiunii și dacă n-are acțiune,soarbe destul de zgomotos o înghețată la cornet.Dar gustul leșinat tot nu-i alungă plictiseala așa că lasă înghețata pe măsuța de la geam și se ridică cu mingea în mână, îndreptându-se  în viteză către coridor. Constată că terenul este liber și-ncepe o pasă rapidă cu pereții.

- Alo puștiulică,aici nu e teren de fotbal ! îi întrerupe nașul antrenamentul după vreo câteva minute.

Supărat că distracția s-a terminat chiar înainte de-a începe,intră-n compartiment și-aruncă cu putere mingea către fereastră. Iar mingea buclucașă izbește înghețata ce se împrăștie rapid peste ochelarii,fața și cămașa mea galbenă,cadou de la nevastă.Acum e cu maro !

- Ce dracu ai mai făcut? sare mamița,făcându-se că-l ia pe  domnul Goe de urechi.Na,ca să stai locului odată !

   Apoi scoate din geantă un șervețel și se îndreaptă hotărâtă către mine ca să îmi șteargă ciocolata.Numai că trenul face o curbă bruscă și durdulia îmi pică-n brațe inopinant,exact ca musca după spray.Iar nasul îmi rămâne înfipt în pieptul generos al dumneaei,adulmecînd miros de atmosferă încinsă care tindea să dea foarte rapid, în fiert.Nu pare așa grăbită să mă elibereze.

- Ia uite tati,mama se iubește cu ochelaristul ! mai toarnă și ăla  micu' un pic de gaz pe foc.

  Dar tati e de mult cu ochii ațintiți asupra mea. Nu știe exact cum să reacționeze așa că stă-n expectativă.

- A fost doar un accident ,încerc să-l lămuresc ,cu nasul încă înfundat.

- De când n-am mai avut și eu un accident din ăsta fericit,se vaită și tataie .

Îmi trece un gând nebun prin minte să i-o pasez pe doamna: „ servește-te tataie că nu sunt chiar interesat! ” .Dar n-apuc să dau glas ideilor lăuntrice căci soțul izbucnește rănit în demnitate :

- Dă-te femeie odată jos de-acolo ! Nu-ți mai ajunge !

- Domule,n-o mai jigni că n-a fost cu intenție ,sare și mustăciosul în apărarea dumneaei.

- Păi sigur,a fost cu direcție ! continuă bărbatul ,reăncercînd să-și intre în orgoliu.

Am văzut eu cum ai adulmecat la lenjerie !

- Domnule,eu nu-ți permit să spui așa ceva ! devine omul din ce în ce mai iritat.

- Păi ce,te supără adevărul?

 Și se ridică amândoi în mijlocul compartimentului ca să se ia probabil,la bătaie.

 E timpul să mă bag la mijloc:

- Calmați-vă,e doar un incident nefericit,mă duc să-mi spăl cămașa ! Împing uțor femeia ce rămăsese mută de uimire că „mototolul” ei a prins curaj neașteptat și îmi fac loc între cei doi ca să măresc distanța dintre ei. Mai fac și ceva pași pe coridor, convins fiind că oamenii s-au așezat lo locurile lor.Bătaia n-a început încă,dar au dat drumul la robinetul gurii pe care ies numai înjurături.Acum se-aude și femeia care e foarte  vulgară pentru o doamnă cu pretenții. Chiar și-ăla micu' are ceva în repertoriu.

  Intru în toaletă ,să spăl cămașa și să mă țin departe de așa ceva.E mult mai liniște. Doar glasul roților de tren mai execută un țaca-paca sacadat.Mă spăl pe față și pe ochelari,mai dau un pic de galbenul cămășii și uite așa mai trece ceva timp.Aș sta aici până sosesc la destinație,dar curiozitatea mă împinge iar afară. Sau poate Necuratul ?! Paradoxal ,nu mai e gălăgie în compartiment.Dar e ceva de nedescris. Valize și haine aruncate peste tot,buze umflate,păr răvășit și ochi învinețiți.Tataie mai are doar un dinte și-acela se clatină puternic.Însă, mai șifonat este bărbatul dumneaei.Dacă o cauți ,până la urmă o găsești ! În mijlocul lor,un polițist solid e gata de anchetă.

- Deci cine a început? întreabă umplut de seriozitatea datoriei.

- Dumnealui ! arată soțul către mine.

Uimirea mi-e deplină.

- Eu ?! Cum eu ?! 

- Normal că dumneata ! Ce-ai căutat cu nasul printre țâțe?

 Polițistul mă privește acum foarte sarcastic.

- Ia spune domnule,ce-ai căutat?

- Așa s-a nimerit !

- I-auzi a naibii nimereală ! urca sarcasmul pe o treapta mai inalta.

- Să vă explic ! Băiatul a aruncat cu mingea-n înghețată și-aceasta a sărit pe mine .

- Așa ... și ?

- Și doamna a venit cu-un șervețel ca să mă șteargă. Trenul a luat o curbă strânsă,doamna s-a împiedicat și a căzut peste mine. Și am ajuns cu nasul printre....

- Deci așa !

- Da... După mine,doar trenul e de vină că merge așa ...cam deșănțat .

- Deșănțat ?!

- Păi sigur ! Din cauza asta au ajuns și chiloții doamnei pe fața dumnealui !

- Cuum ? Chiloții pe fața dumnealui ? Ce naiba s-a întâmplat aici ? Orgie sexuală ?!

Vă dau  amenzi la toți ! urlă exasperat ca un câine turbat ce tocmai a scăpat din lesă.

- Dar...

- Nu vreau să mai aud nimic !  Vouă,la bătăuși vă dau amendă câte două sute. Și-ți dau și dumitale o sută. Pentru perversiuni !

 Și îmi întinde fițuica cu amenda.

-La prima, să dispăreți din trenul meu !

 Mult trebuie să fi mărit salariile la polițiști de își permit să aiba tren. Aș mai fi comentat ceva ,dar pulanul din dotare mă ține la respect. Apoi iese, închinându-se deloc cuviincios.

 Fiecare își recuperează bombănind valiza și hainele rănite,prinse involuntar în câmpul de bătaie.Eu n-am atât de multe așa că termin primul.

  Ajungem în câteva minute .Sar din mers ca să mă depărtez mai repede de spațiul strâmt și foarte îngust dintre liniile paralele pe care trenul se odihnește acum în gară.

  Fiindcă,dacă trăiești printre maimuțe ,o să ajungi curând... un maimutoi

  

GROAPA

     Plutesc pe apa cristalină fără să-mi pese de nimic.Nici măcar gravitația nu reușeste să mă mai tragă-n jos.M-am dezbrăcat de grijile cotidiene și le-am lăsat pe mal,sub o umbrelă protectoare,de frică să nu se înmulțească de la soare !
     Dar ce e vuietul ăsta ?!  Întorc privirea și-l zăresc. Înalt de șapte metri, gonește cu viteză către mine.Tsunami în Marea Neagră? Și nici măcar n-a spus la știri ! Arunc din măini cu disperare s-ajung mai repede de unde am plecat. Dar e deja deasupra mea...Mă învărtește ca pe un fuior și mă tot duc la fund,fără putință de scăpare....
- Vecinee ! Vecinee !
Deschid ochii și sunt din nou la casa mea. Cea de la țară ! Sar ca un arc destins ce  a scăpat de-o greutate apăsătoare. Mă duc la poartă direct în pijamale ,să nu mai las un om bătrân să strige până-l doare-n gât.C-ajung și eu la vârsta dumnealui  și soarta se răzbună.
- Ce s-a-ntâmplat? Arde undeva? întreb frecîndu-mă la ochi.
- Ați dormit până mai târziu....
- Dar cât e ceasul?
- 12 fără un sfert ! Am tot dat eu târcoale ,dacă-am văzut că nu dați semn,am îndrăznit să strig,îmi spune cu  vocea sugrumată  de-atâta politețe.
- De când cu meciurile astea ,mi s-a schimbat fusul orar. Sunt mai în urmă cu vreo șase ore !
- Uitați de ce v-am deranjat, mâine schimbă conducta de apă și trebuie să săpați la stradă ,de unde v-ați legat.Bagă conducta nouă prin cea veche ca să nu mai strice și podiștile.
- Păi încape?
- Încape....Și de-asta v-am strigat ,că până mâine trebuie groapa făcută,să poată să lucreze.
- Cât de mare să fie?
- Doi lungime,unu lățime. Și din câte mi-amintesc ,săpați cam vreo doi metri înăuntru. Că e la adâncime !
- Câât? Facem cavoul chiar la poartă? Nu-i mai plătim lui popa?
- Eu v-am spus,ca să nu rămâneți fără apă.
  Cineva de sus de-acolo,mi-a tulburat deja apele și-a vrut să mă avertizeze de azi-noapte. Dar,parcă era mai bine cu tsunami. Scăpam de grijile cotidiene. Dacă mă mai ținea mijlocul,o mai făceam și pe-asta.Ce mai conta o groapă pe lângă trei mii de bolțari ,făcuți de mine manual,doar cu nevasta și cu soacra? Acum ,să mai lucreze și-alții pentru mine.Scot telefonul,să sun după ajutoare.
- Salut primare !
- Salut profesore ! Ce te frământă ? întreabă cu gura omului umplut deasupra capului cu treburi mult mai importante.
- Mai ții minte când spuneai tu că între școală și primărie trebuie să fie o legătură strânsă ?
- Hai lasă gargara,că s-a terminat demult campania electorală. Spune repede ce vrei ,că am de rezolvat ceva.
- Trebuie să sap groapa !
- Ai vreo presimțire?
Parcă îl și văd ,frecându-și burta în semn de satisfacție.
- Am o presimțire că mâine bagă apa . Sau nu știi nimic de treaba asta? Îmi trebuie un om să sape în locul meu.
- Hai că mă jignești. Cum dracu să nu știu? Păi mișcă ceva-n comună fără mine? Îți rup un om că doar mi-ai fost profesor.
- Păi vezi ? Ți-aduci aminte că eu te-am învățat cum e cu ridicarea la putere. E cazul să îmi zici mersi.
- Îți zic mersi și pentru adunare, că-mi  dă mereu cu plus ! În cinci minute vine omul. Să îl primești cu flori !
  Cinci minute înseamnă de regulă cam o juma de oră. Am învățat de la nevastă. Numai că ăsta apare fix,  exact după o oră. Pipernicit și tuciuriu din cap până-n picioare. Nici Leila nu îl agrează, îl latră de cum îi intră în sfera vizuală.
- Să trăiești șefu ! Unde execut lucrarea? întreabă cu aerul omului umplut de simțul datoriei.
 Am dat-o naibii ,țigan emancipat ! A cam uitat de păsărească !
- Uite ,din podișcă până-n stâlp. Nu chiar lângă el,că o să cadă și vine peste tine ! încerc să îl avertizez.
- I-auzi,al dracu ! Păi trebuie să-mi dai și spor de accident,mâncați-aș !
 Acum a revenit din rudărie.
- Întâi fă treaba și vedem la urmă !
- Scule ai?
- Păi ai venit la muncă fără scule?
- De unde să știu eu șefule,ce treabă ai mata? Eu la primărie,căram pământ cu roaba.
- Am o lopată. E bună ?
- E bună,dar n-ajunge. Îmi trebuie târnăcop.Aici e bolovani !
  Cu tîrnăcopul nu eram dotat,așa c-alerg printre vecini. Și se mai scurg în negura trecutului alte minute bune, fiindcă  îl găsesc abia pe la a patra casă.
- Ți-am adus... Eu zic să-ncepi că e cam nor la vest,mi-e frică să nu înceapă ploaia.
- Auzi șefule ,păi dumneata poți să pornești mașina asta fără să-i dai benzină ? îmi zice ,arătându-mi cu subînțeles Loganul  ,care se odihnește în curte, bucurându-se și el de soare și vacanță.
  Țiganul ,tot țigan , îți cere de la obraz să fie sigur că te simți.
- Păi nu e cam cald? Dacă te înmoi și nu mai ai chef de muncă ?
- N-ai frică, am motorul pe injecție directă.Adu o cească și-n două ore suntem gata.
  Aduc ceașca și dintr-o înghițitură o golește.
- Bună țuică ai ! Tare ca piatra asta pe care trebuie s-o sap eu.
Începe în sfârșit activitatea. Răsuflă greu la fiecare tîrnăcop de parc-ar sparge stânca de pe munte. Pe la al cincilea se oprește ca să se șteargă de sudoare.Privirea îi rămâne pironită pe două fete ce merg agale pe șosea.
- Mișto priveliște ai bre ,aicea la șosea. Mă mir că ai doar un copil !
- Tu câți ai ? îl întreb ca să-i îndrept privirea către pământul de la groapă.
- Șapte !
- Șapte ?? Ai umplut curtea de puradei ! Și nu ți-e greu cu atâția copii?
- Nu mi-e greu ,mîncați-aș,mi-e mai mare dragul cînd îi văd că țopăie prin curte. Haine ,se mai îmbracă unul de la altul,mâncare ,ca purceii din același troc.Și noi am fost zece și tot ne-am făcut mari. Mata ai casă mare,ai mașină ,te-ai bucurat la lucruri în loc să te bucuri de copii. Noi trăim mai simplu,de la mama natură,desculți prin curte iarna ,cu baie-n apa râului și nu ne piere rasa. Nouă nu ne trebuie atâtea fițe !
     Trebuie să recunosc în sinea mea, că filosofia lui de viață e mult mai sănătoasă. Ne-am îndepărtat cu mult de natural și ne-am apropiat mai mult de E-uri,conservanți și poluare. Și ne văităm că banii nu ajung ca să mai creștem un copil.
- Ai dreptate,civilizație înseamnă până la urmă și distrugere....Dar n-aș vrea să te mai țin de vorbă că poate tu ai treabă. Nu mai e mult până diseară.
- Cald al dracu,bre ! spune suflând din ce în ce mai greu. Pe căldura asta,mi-ar trebui și-o bere rece...
- Fie,îți aduc și berea,dar sper că dai mai mult din mână decât din gură !
  Aduc sticla și mă mut în casă ,la răcoare,să-l las ca să lucreze. Avantajul omului mai plin de fițe. Mă uit la știri ,dar peste tot Băsescu- Mondialul. Unii îl critică,alții îi iau apărarea,depinde ce culoare politică au vederile lor.Eu unul zic că nu poți șantaja un om cinstit.Așa că cine se aseamănă, să se adune la pârnaie ! Dar sunt prea puține pușcării ,de-aceea sunt atâția hoți în libertate. Că altă explicație mi-este rușine să o recunosc.
  Mai trece cu politica o oră.Alt timp pierdut degeaba. Mă uit pe geam și nu-l zăresc.Unde-o fi dispărut? Într-un minut sunt la buza gropii din fundul căreia, țiganul doarme cu sforăieli,visând probabil, la lucruri extrem de naturale.Ca și răcoarea dinăuntru.Până la urmă , cine sapă groapa altuia, cade singur în ea. Dar chiar în groapa mea ?!
- Alo !
Cum naiba l-o fi chemând ,că din cauza lucrării ce nu suferea vreo amânare,am cam uitat să facem prezentările.
- Ioanee ! Nu răspunde la apel.
- Băi Vasile  ! încerc încrezător o altă variantă. Dar tot nimic.
- Alifie,scoală-te mă că avem treabă !
Zgomotul îl deranjează la urechi,așa că se întoarce pe o parte ,cu mâinile făcute pernă pe sub cap.
Ei ,asta-i prea de tot ! Mă duc la cișmea,umplu găleata și i-o arunc cu forță peste față.
- Ce? Cum? Rebecco,du-te  fă și-nchide găinile ,c-a început furtuna ! sare ca ars din groapa umplută de noroi.
- Dacă nu te apuci mai repede de treabă, o să înceapă și tornada ! strig amenințător.
 După ce se scutură din cap,mă sesizeză.
- Ce dracu șefule,mi-ai dat să beau, să mă îmbeți ? Și-acuma tot matale faci scandal ?!
- Sper că-ntr-o oră o rezolvi ,să nu ne mai certăm. Nu mi-ai spus cum te cheamă ! încerc să creez o oarece apropiere mai mult ca să-mi bag firea înapoi, în locul de unde îmi iese foarte rar. Te faci frate și cu dracu dacă trebuie să sări groapa !
- Jagardel, dar mata fiindcă mi-ești simpatic, poți să-mi spui Jaga ! răspunde la fel de împăciutor.
   Puteam sâ-l strig o zi întreagă și numele ăsta tot nu-l nimeream. Plec din nou în casă ,de data asta hotârat să caut o comedie ca să mă liniștesc. Dar comedia ,de foarte multe ori ,se-ntâmpla în viața noastră cea de toate zilele. Însă dacă-ți rupi piciorul, nu prea îți vine să mai râzi. Râd ceilalți care se tot amuză de felul cum ai căzut pe brânci.Nimeni nu râde de el însuși ,e mai ușor să râzi de alții.
   Din nou nu se mai vede,o fi trecut din nou la somn ?! Într-un minut sunt iarași lângă groapă. Dar nici măcar groapa nu se mai vedea de-atâta apă.
- Ce naiba ai făcut ? Ai spart țeava?
- Păi de ce nu zici ,mâncați-aș ,că ai țeavă de plastic ?
 Adevărul e , c-avea dreptate. Uitasem cu desăvârșire de așa ceva. Plasticul nu e ca fierul din care sar scântei,el crapă instantaneu.Și-atunci când crapă și țâșnește !
- Lasă,mâncați-aș,nu te mai supăra !  Mașină aveai,vilă aveai,piscina-ți mai lipsea. Acu o ai la poartă,să moară toți rumânii de necaz ! îmi spune-n zeflemea.
- Ieși mai repede din groapă , până nu-mi aduc aminte că și coada lopeții e bună la ceva ! urlu umplut de furia-mi apărută din nou la suprafață.
   Iese în grabă și dispare cu mult mai repede decât a apărut. Încerc să cobor cu o cârpă să leg țeava, ca să opresc șuvoiul. Dar malul de pământ cedează și mă aruncă cu putere înăuntru. Sunt astupat de mâl până la gât ,noroiul mi-a intrat în gură și pe nas,dar mintea mea e încă limpede . Exact ca apa de la robinet.Și-n mintea mea se tot învârte o idee :
   „ Să ai întotdeauna grijă ce visezi. Căci s-ar putea să ți se-ntâmple ! ”

                                                                                                 Dan  Gheorghilaș