NEBUNIA SALCÂMILOR

 

   

     Soarele dimineții îmi bate cu putere în ploape ,dându-mi de veste că e timpul să cobor din așternut. Și totuși,de ce m-aș grăbi atât de tare ? E prima zi de vacanță, nu tu navetă,nu tu orar , doar libertatea de a-mi face programul așa cum mi-l doresc. Poate o plimbare în parc sau poate o bere rece cu prietenii…

- Știi ce mă gândeam ? mă readuce nevasta la realitatea cotidiană. Întotdeauna eu sunt în gândurile ei așa că trebuie s-o ascult.

- Acum, primavara ,sunt o groază de treburi de făcut la țară și pe ai mei nu prea are cine să-i ajute. Nu vrei tu să faci un pustiu de bine, dacă tot ești în vacanță ?

 Am înțeles de mult la ce îți folosește o nevastă. Are grijă să îți umple agenda chiar și-atunci când ții cu dinadinsul să rămână goală. S-a zis cu berea rece ! Rămâne doar plimbarea în aer liber …Mă dau agale jos, conving cu greu Loganul și-ntr-o juma de oră intru pe poarta curții .  

  Soacră-mea,femeie bătrână ,trecută prin toate greutățile vieții ,sapă cu hârlețul în holdă.

- Sărut-mâna ,mama soacră ! Să vezi ce idee m-a străfulgerat așa,de dimineață ! De ce  să frec eu bulevardul fără rost cănd poate d-voastră aveți nevoie de vreun ajutor ?!

 Nu-i spun c-am fost trimis la muncă silnică de fata dumisale ,ca să mă dau rotund. Deși,sunt cam oval !

- Vai,ce bine ai făcut că ai venit,avem atâtea treburi că nu le mai facem față ! Știi,chiar mă gândeam că n-are cine să mai pună araci noi la vie fiindcă ăștia vechi,au cam putrezit . Socru-tău nu prea mai poate și-apoi e plecat să facă curățenie la o grădină.

- Se rezolvă ,mama soacră ! spun cu amabilitatea omului ce dorește să se facă util.

De unde iau aracii ?

- Păi aici e greutatea,că nu-i avem în curte ! Avem noi niște salcâmi în grădina  din vârful dealului ,o știi dumneata ,aia de unde ai adunat prune într-o toamnă,când ziceai că trebuie să vindeți țuică ca să vă luați mașină. . Trebuie cam cinci ,așa la trei metri jumătate  …

  Apuc la subțiori toporul și mă duc. Dealul pe care urc ,nu seamănă  deloc la pantă cu bulevardul meu de la oraș. Dacă n-aș știi că-i zonă colinară aș zice că-i un pui de munte. Dar dacă vrei să fii util, nu bagi în seamă transpirația ce-ți cade ca o avalanșă din creștet până-n tălpi.

  După exact o oră,nimeresc grădina. Nu-mi amintesc exact pe unde ar fi salcâmii. Și-apoi,ca să fiu foarte sincer ,nu-mi amintesc prea bine cum arată ,dar trebuie să semene a araci. Din ăia suplii ,pe care să-nflorească via !

  Dar ce atâta grabă , doar soarele e încă sus ! Și-apoi ,de la atâta pantă ,m-au cam lăsat puterile ! Mă tolănesc în iarbă și-ntr-un minut, sunt deja dus pe altă lume ! Într-o lume minunată ,în care berea rece curge direct de la cișmea iar eu o sorb cu paiul. În fața ochilor mi se întinde marea de un albastru infinit pe care niciun vapor nu îndrăznește s-o mai tulbure.

  Mă trezesc speriat căci un bondar nemernic, îmi bâzâie pe la urechi iar marea cea albastră a dispărut subit, în spatele copacilor . Oare cam cât o fi trecut ? Cred că destul de mult căci soarele și-a mai pierdut din strălucire și e deja pe curba spre apus. Mă ridic cu greu să caut salcâmii pe care îi așteaptă soacră-mea, de ceva vreme. Mă uit în sus,mă uit în jos ,dar nu zăresc decât pomi împodobiți de flori  ,dar cocoșați de bătrânețe. Abia într-un târziu,îl văd  pe unul zvelt ,cu crengi mai puținele  și flori la fel de multe.

  Cobor la el cu greu fiindcă sălăsluiește intr-o groapă largă ,alături de alți doi.Nu e chiar drept ca lumânarea ,dar merge de arac . Și-ncep activitatea. Lovesc din răsputeri ,tulpina e destul de groasă și nu se lasă dusă doar dintr-o lovitură. A rezistat atâția ani la ploi ,furtuni și ierni înzăpezite și nu se sperie așa ușor de-un filfizon de la oraș. Și nu se-nduioșează nici la șuvoaiele de transpirații ce-i curg acestuia, peste spinare. Dar nu vreau să cedez ,doar trebuie sa fac și soacră-mi un bine ! Deși , de multe ori,facerea de bine e-o chestie nasoală pentru mamă .Iar alte ori și pentru soacră….

  Cam într-o oră ,îl dobor.Și-n altă jumătate ,îl las și fără crăci . Așa i-a fost lui scris ,să moară înflorit,ucis de-un orășean . Răsuflu ,oarecum mai liniștit, căci unul l-am marcat deja pe listă. Mă șterg pe frunte de sudoare ,ridic capul ,oarecum victorios…și îi zăresc la buza gropii. Inalți și drepți ,cu crengile țepoase ,îmi râd în nas fiindcă i-am confundat. Salcâmi adevărați ! Privirea victorioasă îmi dispare instantaneu iar zâmbetul amar îmi înăsprește față. Deci voi erați ! Și ăsta săracul ,căzut pe câmpul de bătaie, ce-o fi fost ?! Acum realizez că am mai coborât în groapa asta … Ca să culegem prune ! Treaba asta cu adunatul prunelor de pe jos mi-a displăcut întotdeauna. Măcar de unul am scăpat !

  Dar socru-meu,nu seamănă deloc cu mine. El ține la recoltă ! Și mai ales la zeama ei ! Prunul ăsta mă enervează chiar si mort fiindcă acum  trebuie să-l mai și ascund ! Încep cu crăcile pe care le arunc după câte o tufă ,crescută sălbatic în largul văgăunei. Și-apoi târăsc copacul în căutarea vreunui loc din care  urma să i se piardă pentru totdeauna.Iar urma nu i se poate pierde decât pe la vecini. Noroc că gardul nu e foarte mare,căteva rânduri de sărmă și aia neghimpată, două sforțări de trup și pomul e deja pe alt tărâm.

  După atâta muncă în zadar, trebuie din nou să mă așez. M-au cam lăsat puterile iar gândul că cei cinci salcâmi sunt încă în picioare mă face din rotund ,oval de galben. Dar nu mai e timp de pierdut. Soarele a asfințit deja și in curând se-așterne noaptea. Ies din văgăuna blestemată și fixez următoarea victimă cu o privire cruntă. Cu ăsta nu e la fel de simplu  fiindcă are țepi. La fiecare lovitură de topor ,salcâmul îmi bate obrazul cu zgârieturi. Arunc în el și cu înjurături ,dar el se ține tot țepos. O altă oră se scurge inevitabil în negura trecutului dar dintre combatanți doar unul trebuie să câștige. Din fericire,nu e el ! Îl dezgolesc de țepi și piele și plec încet cu el târâș ,spre casă. Cu ceilalți cinci ,mai am o vorbă mâine !

- Ți-a luat ceva timp ,te-a apucat noaptea ,săracul de tine,mă compătimește mama soacră. Ceilalți i-ai lăsat tăiați pe jos ?!  Că poate să ni fure !

- La asta m-am gândit și eu, așa că i-am lăsat tot în picioare  !

Nu bag în seamă privirea ei mirată  fiindcă de-abia aștept să mă trântesc în pat. E deja noapte ,dar mie nu-mi place să stau în întuneric . O fi destul pe lumea cealaltă ! Chiar Dumnezeu a zis : “ Să se facă lumină ! ,,  iar eu am fost de acord. Apăs comutatorul, însă lumină....nu se face.

 În ziua asta,  toate-mi merg pe dos !  Există doar o variantă : să iau un bec de undeva .

- N-aveți cumva un bec ,că ăsta este ars ! întreb bătrâna ce tocmai se spăla pe mâini și față ,după o zi istovitoare.

- Am uitat să cumpăr ,mamă ! Cu atâtea treburi pe cap…Și magazinul e tocmai in centru ,mai mult de-un kilometru !

  Un kilometru e enorm de mult  și pentru mine ,chiar dacă am adus doar un salcâm. Dar mintea încă-mi funcționează. Socru-meu n-a apărut iar când o apărea ,o să dea stingerea rapid. La ce-i mai trebuie un bec în stare bună ? Mă uit furiș după bătrână să nu cumva să mă observe, dar a intrat deja –n odaia ei. Cu becul meu cel ars în mână ,inaintez rapid către odaia lui.,schimb becurile și-n câteva minute ,mă bucur de lumină . Nu trece prea mult timp și-apare ăl bătrân ,cu grebla la spinare. Se vede că e istovit,bătrânețea îi apasă groaznic pe lombosciatică , de la o vărstă încolo puterile te lasă. Și cum ajunge în odaie ,apasă pe comutator căci vrea lumină când mănâncă de cu seară. Însă lumina…poate dimineață ! Apasă iar și iar și tot nimic.

- Fir-ai al dracu de cotoi ,te-ai urcat în pod și mi-ai stricat instalația , apostrofează socru-meu , cu un picior în fund  motanul, ce dormita  în fața ușii . Cotoiul sare ca pârlit exact pe plita sobei ,răsturnând mâncarea  ce l-aștepta cuminte-n strachină , pe ăl bătrân . Unde lumină nu e ,nici cină nu mai e !

- Ptiu ! Afurisită lighioană ! Mâine te rătăcesc !

   Mă-ncearcă așa ,o remușcare ,și mai că-mi vine să mă dau în fapt , dar mă gândesc că omul supărat nu mai gândește limpede ,ca omul calm și așezat.! Și-apoi și faptu-i consumat !  Așa că s-o lăsăm pe mâine !

   Iar mâine s-a făcut rapid ,pesemne că aici la țară ,nopțile sunt multe mai scurte ca-n oraș.

- Vrei dumneata să m-ajuți să fac curat într-o grădină ,dacă nu pleci azi ? mă ia socru-meu în primire ,de cum ies pe ușa casei.

- Sigur că da,doar de aceea am venit,ca să v-ajut la treburi ! m-arunc în vorbe ,mai mult decât la treabă. La ce grădină mergem ?

- La cea din vârful dealului !

  O oarece neliniște mi se ridică drept în vârful capului. Dar dacă o ieși urât ,o să-l ameninț c-un sistem căci ecuațiile le-am epuizat pe toate  astă-vară ,când l-am ajutat să crape niște  lemne.

   Urcăm agale panta ,dar asta nu e cea mai grea problemă. Ajungem după o oră ,gâfâi din toate încheieturile , însă e mult de muncă și pauze nu se mai fac.

- Începem de la groapă ,fiindcă acolo-i cel mai greu și-acum tot suntem odihniți , îmi arată văgăuna ,ce nu-mi era deloc simpatică.

- Coboară dumneata întâi , îi dau întâietate , ca să-i arăt respect.

Ajunge destul de repede ,e învățat cu locurile astea , de-atâția ani ,de când le moștenește.

- Aoleu ,vino mai repede ,că ne-a furat prunul ! se-aude urlând puternic ,umplut de disperare .

Mai mult de gura lui, cobor ,deși-l cunosc pe infractor .

- Ia uite ,l-a tărăt prin iarbă. Hai să vedem unde duc urmele !

  N-apuc să îi explic căci e prea ocupat ca să găsească hoțul .

- Ia uite-al dracului , Vasile ,l-a tăiat și l-a aruncat la el în grădină ,să-l facă lemn de foc ! Acum mergem la el !

- Nu mergem ,căci nu e el făptașul ! încerc să-l lămuresc . Eu l-am tăiat !

Clipește des din pleoape și nu pricepe-o iota .

- Tu ?! Și de ce naiba ai făcut asta ?!

- Ei,mă mai întrebi acum, de ce ! Am crezut că e salcâm ! N-ai auzit ce spune  Tudor Gheorghe ? 

 “ Au innebunit salcâmii ! “    Mata-mi ceri să fiu cuminte ?!

 

Dan  Gheorghilaș