NEGRUL STRALUCITOR AL AURULUI

                       

Dimineață liniștită de duminică. Butonez la nesfârșit televizorul doar, doar voi găsi ceva interesant. Dar nimic deosebit....Bani cheltuiți fără rost pe autostrăzi neterminate,nebuni care se bat în bar,o mamă care si-a aruncat copilul de la etaj si-un alt nebun care a violat o babă.N-am înteles prea bine cu ce rost.
   Duminica tinde să devină monotonă când telefonul se aprinde și băieții de la Holograf încep să performeze „cât de departe„.Eu i-am pus melodia asta.Dacă tot e să-mi perturbe liniștea măcar s-o facă într-un mod plăcut.Îl las să cânte dar de frică să nu plece persoana chiar departe de tot, până la urmă mă ridic.
Număr necunoscut....
-  Da,răspund cu vocea guturală a omului care ține să facă necunoscutul,cunoscut.
-  Ce naiba faci Profesore de nu răspunzi?
Recunosc imediat vocea.Vărul Mișu...E ceva timp  de când nu l-am mai auzit. Când eram copii,el era cel care făcea cam multe prostii pentru o singură persoană.Si de aceea mă lua întotdeauna să-l ajut la „acțiune„.Numai că eu fiind mai mototol și nu la fel de iute de picior,o încasam și pt el.La un moment dat, viața ne-a cam separat.El a plecat in Spania iar eu am rămas aici. De curios, să văd când se temină autostrada.... Așa îmi spune el,  „Profesore„ ,n-am înțeles niciodată dacă din respect sau doar din ironie...
-  Mișule  !  Ce dor mi-era de tine ! Unde esti,putem să ne vedem?întreb plin de bucurie.
- Hai ieși odată din scutece că te-aștept la „Pelicanul„ înt-o juma de oră!
- Alerg !
     „Pelicanul„ e un bar din centrul orașului,nici plin de fițe,nici pt sărăntoci.Ceva  pt oameni cât de cât normali,așa ca noi.Multă vreme m-am întrebat de unde vine denumirea,în urbea noastă pelicanii putând fi văzuti doar în fotografii.Dar când am cunoscut patronul am lămurit problema.
     Mă așteaptă... Foarte schimbat.  Cu ochelari fumuri care îi ascund ochii lui albaștri,frumosi.Tricou negru , blugi deschisi și foarte multe lanțuri de aur. Opulent de mari la gât și pe la mâini. Imaginea nu prea m-atrage.Un soi de manelist plecat din fosta șatră și-ajuns mare vedetă....
-  Profesoreee !
-  Mișuleee !
Ne îmbrățișăm totuși cu mare drag.Sângele apă nu prea se face.
-  Văd că te-ai mai îngreunat cu ceva kilograme ... de aur ! Înseamnă că ăstia pe la televizor mint când spun că Spania e-n faliment.
- Ei,nu crede tot ce vezi ! Dar tu...parcă ai mai slăbit ! Faci economie la mâncare?
- Țin un regim pt ficat !
- De...eu ți-am spus s-o lași mai încet cu viața!
  Ne așezăm și comandăm.El o cafea și-o bere iar eu doar apă plată. Ca să înmoi ficatul.
- Băi Mișule,de când nu te-am mai văzut! Mai ții minte când eram studenți,ai venit  la mine ,la cămin iar eu eram la pat țintuit de-o gripă rea. Te-ai uitat la fața mea și-apoi ai exclamat „ Profesore,nu-mi dai mie cartela ta de masă? La cât ești de galben,ție nu cred că-ți mai trebuie !”
-Ei și tu acum ,mă critici ! spune bosumflat.
- Nuuu....Dimpotrivă,m-am vindecat pe loc de frică să nu-mi iei cartela !
- Să știi că și mie tot de la o gripă mi s-a tras,începe vărul Mișu povestea încă nespusă a vieții lui. Din aia grea,cu grețuri ,amețeli și cu spitalizare. Acolo am cunoscut-o !
Era asistentă,îmi aducea medicamente,îmi făcea frecții și mă săgeta din când cu o privire din aia ...puternic lucitoare.Nimeni n-a mai avut grijă vreodată așa de mine! Chiar dacă era cu vreo zece ani mai mare , virusul periculos al gripei a fost repede înlocuit cu virusul și mai periculos al dragostei.
     Sincer,mai demult n-as fi fost de acord să pun in aceeași propoziție și cuvântul „periculos„ și cuvântul „dragoste„. Dar pe urmă viața mi-a demonstrat că dragostea poate fi totuși periculoasă .Pentru organism... Așa că nu îl contrazic.
- Stiu la ce te gândesti acum,cum naiba m-am îndrăgostit de una cu zece ani mai mare?!îmi întrerupe Mișu meditația.
- De fapt nu la asta mă gândeam dar dacă ai deschis discuția...eu nu consider că vârsta e cea care poate uni sau separa două persoane. Pot să mă gândesc totuși că te-ai îndrăgostit de ea fiindcă „avea grijă de tine cum nimeni n-a mai avut ”. Stiu că mama ta,tanti Eleonora a murit când erai mic.Și poate te-ai îndrăgostit de ea tocmai fiindcă ți-a lipsit și dragostea asta,de mamă !
- Cum o spui tu Profesore,sună a incest ,spune vizibil iritat. Spui că m-am iubit cu mama!
- Nu,nu asta am vrut să spun dar lasă,spune mai departe ! Iartă-mă că m-am băgat precum chiloții în fund!
-  Mi-a spus că are două fete mari ,măritate pe la casele lor.Dar că are și un nenorocit de bărbat, maior în armată ,bețiv și curvar care o bate „regulamentar„ în fiecare seară. Când am auzit așa ceva iubirea mi s-a urcat direct la absolut ! Ia uite mă săraca,mi-am zis,așa bună și frumoasă să aibe parte de așa ceva? Asta trebuie să se schimbe! Nu știam prea bine cum dar nu doream decât s-o țin în brațe și să nu-i mai dau drumul. Ca să nu-i mai facă nimeni rău!
   Am ieșit până la urmă din spital dar în orice moment nu mă puteam gândi decât la ea si cum să fac să o salvez.Într-o zi a mi-a sunat telefonul. Mi-a spus ca bărbatul ei pleacă în misiune nu știu unde ,mi-a dat adresa și mi-a spus că mă asteaptă cum n-a așteptat vreodată pe cineva. M-am dus bineînteles,de fapt am plutit până acolo...
A fost o noapte de vis ! Sigur am rezolvat și cu partea care rămăsese nefrecționată la spital dar asta era mai puțin important!  Atunci am simțit că nimeni și nimic n-o să ne despartă vreodată!
   Și tot în noaptea aia mi-a dat și planul de salvare. Era conceput de mult ,aștepta doar persoana și momentul prielnic. Femeile fac întotdeauna ce vor din noi bărbații. Te sucesc,te amețesc și până la urmă te aduc tot unde vor ele să te aducă. Pe noi ne lasă doar să ne împăunăm  cu impresia că suntem cocoșul care a subjugat găina! Aiurea ,tot ele se împiedică ! Dar numai atunci când vor!Sunt dracul în persoană!
- Mișule,nu știu ce să zic,văd că ești destul de supărat.Eu nu gândesc așa.Femeile sunt oameni ca si noi. Și ele au trăiri,dorințe ,sentimente... Chiar mai puternice ca ale noastre! În spatele gurilor lor „bogate„ se ascund de fapt suflete mult mai sensibile. Poate că si de asta trăiesc mai mult, fiindcă și plâng mai mult.Și elimină mai des tensiunea dinăuntru.
- Trăiesc mai mult fiindcă se hrănesc cu zilele fripte ale bărbatului ! De asta trăiesc mai mult ! concluzionează Mișu la fel de supărat.
  În sfârșit,stai să-ți continui povestea... „ Tu ești eroul meu !” zice ca să mă simt cocoș.
„ Eu am o soră la Barcelona ! Stie despre noi,i-am povestit ! A spus că ne putem duce acolo,ne-a găsit servici,mie să îngrijesc de o bătrână iar ție în construcții. Nu te speria,nu e ceva foarte greu doar o să faci câte ceva prin curtea unui vecin de-al ei care e plecat în Germania.” Profesore,tu mă cunoști, munca fizică a fost întotdeauna pt mine foarte brută dar dragostea te face intr-adevăr să uiți de limitele tale fizice . Si-apoi,aș fi făcut orice s-o scap de aici și să rămân pe veci lângă ea. O chema Sorina,era soarele meu...
- Și ce-ai făcut?! întreb din ce în ce mai incitat.
- Păi stai să vezi... In ziua următoare eram in autocar. Eu,ea și mulți alții plini de speranțe ca și noi pt o viață mult mai bună. Se citea pe fețele lor neliniștea că și-au lăsat acasă copiii cu bunica  dar si încrederea că vor avea în sfârșit bani cu ce să-i crească.. Erau oameni simpli, nu erau deloc țigani. Țiganii se duc cu mașinile lor furate ...Și nici turiști.
Fiindcă turiștii se duc cu avionul !Si se uită la tine de la mare înălțime! După două zile și ceva,am ajuns. Clara,sora ei ,stătea destul de bine ,la o căsuță chiar drăguță.Avea un zdrahon de bărbat de vreo doi metri ,catalan get beget, care ne-a întâmpinat cu-un „hola„ spus în silă și-apoi a dispărut.
    De-a doua zi a și început calvarul. M-am dus la vila ăluia! Acolo mai era un băiat ,un ardelean care vorbea ca ardelenii.Adică deloc! Muncea în credință și tăcea. Căram cu roaba pe o pantă destul de mare bolovani ca să-i facem un gard separator.Adică eu căram bolovanii si el făcea gardul. Eu eram doar salahorul....Groaznic de greu,cumplit de greu,cu fiecare roabă picioarele mi se-nmuiau. De sus de acolo se vedea marea dar eu n-aveam decât un gând. Să mă arunc în ea!
 La un moment dat a venit și pauza de masă. Ardeleanul meu și-a desfăcut sacoșica și a început să scoată de acolo... Si slană și ceapă si roșii...De toate...
Eu care nu eram învățat cu asemenea program n-am scos nimic.Fiindcă n-aveam nimic! Eu doar mă uitam cu jind la cum înfuleca . Exact ca în bancul ală  cu ardeleanul și olteanul în tren. Merge trenul  ce merge și la un moment dar ardeleanul scoate exact ca ăsta al meu ...de toate din paporniță. Olteanul împins de foame se bagă și el în vorbă.
„Pe mine mă cheamă Radu!„ La care ardeleanul ” No,apăi dacă te cheamă...du-te! ”
Nu i-am spus colegului cum mă cheamă de frică să nu pățesc la fel.Stăteam și mă uitam ca prostul doar ,doar mi-o arunca ceva.
    Dar vezi tu, Profesore,acolo nu te cheamă nimeni la masă.Mănânci dac-ai adus. Ca să mănânci ceva trebuie întâi ca să produci ! Asta e regula!
A trecut cu greu și ziua asta dar a trecut până la urmă. Și era totuși bine că seara primeam plata pt orele muncite. În seara aia am adormit buștean.
    A doua zi  ,iar de la capăt. Însă de data asta acum aveam și eu ceva mâncare cumpărată cu banii munciți de mine. Si iar roabă,bolovani,încarcă,descarcă,transpiră ,înjură și îndură.... Numai că la un moment dat când am vrut să descarc roaba,am făcut o miscare total greșită și toți bolovanii mi i-am turnat peste picior. Îmi venea să urlu de durere ! N-am mai putut,m-am așezat jos si l-am strigat pe ardelean.
„ Tu-i mama măsii ! ” a înjurat când m-a văzut cu gândul că pierde timpul din muncă și banii din salariu. A sunat-o bineînțeles pe Clara care a venit,m-a luat cu mașina dar nu m-a dus la spital cum era de așteptat.Fiindcă n-aveam asigurare ! Si cine plătea ??
M- a dus la ea acasă și a chemat un fel de vraci de prin vecini care m-a uns cu alifii.
    Nu ieșise deloc cum mi-am dorit. Eu îmi imaginam că o să stau cu iubita mea în aceeași cameră,în același pat,că o să ne plimbam pe Rambla ținându-ne de mână. Când colo,eu zăceam în pat,mă târam cu greu până la baie iar pe Sorina o vedeam destul de rar.Dormea la femeia aia pe care o îngrijea.
    Într-o zi s-a produs și inevitabilul. A intrat în cameră transfigurată la față si mi-a spus durerea ei :
- Mihai,eu nu mai suport să stau la bătrâna aia ! Nu-i mai suport mofturile absolut deloc.
Nu așa mi-am imaginat că o să fie !
- Draga mea,nici eu ,i-am răspuns încercând s-o liniștesc.Nu trebuie să te mai duci acolo,o să mă fac bine,muncesc eu pt amândoi și o să fie bine !
- Îmi pare rău dar nu cred că o să fie ! Eu nu mă adaptez aici ! Uite îți las o sută de euro să ai să te întorci acasă când ți se va vindeca piciorul.
- Deci atâta am valorat,o sută de euro? Sau îmi plătești pt serviciile făcute?
- Nu vreau să mai zic nimic. La revedere!
  Și a plecat definitiv din viața mea....N-a trântit ușa dar mie așa mi-a răsunat. Direct în inimă ! Am iubit-o Profesore ! Când a plecat ,ceva din mine s-a rupt definitiv...Atunci am înțeles că ea nu m-a iubit deloc. Avea doar nevoie de cineva care să o ajute să iasă din realitatea crudă și plină de „vânătăi” în care se găsea. Numai că În Spania,a găsit o altă realitate cu mult mai crudă și total neașteptată. Eu nu contam deloc ! Pt ea eram doar un copil de care nu mai dorea să  aibe grijă.
    Apoi am început să fac cunoștință cu umilința. Vedeam pe geam cum Clara mângâia drăgăstos un câțeluș de rasă și-l îndopa cu bunătăți și ciolane de friptură. Eu primeam doar o zeamă lungă și niște resturi probabil de-ale lor. Dar cine eram eu? Un individ total necunoscut ! Nici măcar un suflet ... Într-o seară am auzit-o pe Clara certându-se cu „hombre„ al ei.Nu întelegeam ce zic dar era cu siguranță vorba despre mine . Și nu m-am înșelat pt că tot în seara aia a intrat peste mine:
- Băiete,uite cum stă treaba ! Eu nu pot să mă cert cu soțul meu din cauza ta. Nu eu te-am adus aici. Dacă soru-mii nu i-a păsat de tine înseamnă că nu esti important ! Cum te vindeci ,o să te rog să pleci !
- Da,sigur,nu vă faceți nicio grijă .Cum pot să merg mai binișor o să mă-ntorc în România
- Treaba ta unde te duci dar eu nu pot să te mai țin !
    Aș fi plecat pe loc,de-atunci. Numai ca abia mă târâiam. Asa că am plecat peste trei zile. Șontâcâiam cu greu printre mulțimea din metrou  trăgând după mine un troliu de bagaje dar eram mai liniștit că o să mă-ntorc acasă. Am ajuns cu greu la autogara aia la care venisem si caut banii ca să îmi cumpăr biletul salvator.  Dar banii ...nicăieri ! Nici banii și nici telefonul ! Mi-am amintit în fracțiune de secundă de tigăncile alea din metrou, cu fuste lungi care se împingeau în toată lumea. Cu siguranță erau din România !
Cu siguranță,m-au „lucrat„ !
   Eram cu mult mai rău ca la-nceput. Fără bani și fără telefon ! Primul gând ce mi-a venit în minte a fost să caut ambasada.Si am gasit-o ....după alte ore de târâit piciorul. Numai că acolo era doar paznicul care mi-a spus politicos că insist degeaba fiindcă s-a terminat programul și să revin mâine că nu am acum cu cine să vorbesc.
 Am plecat și de acolo....Umblam pe străzi ca un câine hăituit de pretutindeni. Noaptea venea și eu nu aveam unde să dorm. Era cumplit !
Am tot umblat pe străzi până când am găsit un parc imens. Era seară dar lumea se plimba ca ziua în amiaza mare. Am intrat până la urmă într-o pădurice și cu chiu cu vai am adormit. Când m-am trezit ,soarele era deja sus dar nu asta era marea problemă. Eram ud fleașcă și miroseam tot...a urină. Înțelegi Profesore? Cineva se ușurase cu scârbă peste mine considerându-mă un om fără căpătâi.Mi-am aruncat tricoul direct la gunoi și m-am uitat apoi dupa trolerul cu haine. Nici el nu mai era....Nimic nu mai era....Nici eu nu mai eram ce-am fost odată ! Acum eram cu totul la pământ. Am căutat un wc ca să mă spăl cât de cât și-apoi am început să umblu pe alei. Era frumos în parcul ăla,arcade,palmieri și construții arhitectonice făcute de marele Gaudi. Se vedea marea ... In alte circumstanțe cred că mi-ar fi plăcut enorm !
- Parcul Guell ,așa se numește ,mă ia gura pe dinainte.
- Dar tu de unde știi, Profesore?! întreabă foarte curios.
- Fiindcă l-am vizitat !
- Da??? Păi și de ce n-ai spus nimic?
- Pentru că am călătorit cu avionul ! o spun cu remușcare.
- Aha ! Deci ești unul din turiștii ăia care vedeau doar peisajul nu și oamenii care cerșeau fără să-ntindă mâna.
- Le-aș fi dat o mână de ajutor dacă mi-ar fi cerut-o cineva !
- Înțelegi prin ce-am trecut??  Eram la bustul gol,fără bani,telefon,mâncare sau loc de cazare. Mă ascundeam cu greu de toată lumea. Fiindcă mi-era rușine !De dormit aveam locul de aseară  dar trebuia rezolvată și mâncarea. Ti-a fost vreodată așa de foame încât să îti dai seama că nu ai ce să mănânci? Am mai răbdat încă o zi numai cu apă dar pe urmă n-am mai rezistat. Sub o arcadă din alea era un trubadur care cânta și el cum putea .Iar lumea îi dădea bani.Fiecare cum avea. Atunci mi-a încolțit un gând. M-am repezit în viteză când se uita în altă parte și i-am furat cutia cu monede. Apoi am dispărut în pădurice.Ăsta a fost primul meu furt. Cel mai greu.... Atunci aveam puțină demnitate !
  Pe urmă n-a mai contat. Furam din magazine tot ce apucam .Mâncare,haine,telefoane pe care apoi le vindeam la jumăte de pret.
    Am strâns suficient cât să mâ întorc în țară și să trăiesc un timp. Când am ajuns ,primul lucru pe care l-am făcut a fost să o sun pe Sorina ca să îi înapoiez suta de euro. Știi ce mi-a răspuns?
- Ce?
- S-o păstrez eu ca amintire !
  Dar n-am păstrat-o ! Am dat-o unui cerșetor care zicea că-i orb dar când a simțit bancnota i-a revenit pe loc vederea și a zbughit-o de acolo. Am tot umblat să m-angajez,să stau în țara mea și să uit de experiența neplăcută.Dar toti se uitau cruciș la mine . „ Pe ce planetă traiești dumneata? Nu știi că-i criză și nimeni nu face angajări?”
  Si nimeni nu m-a angajat 1 Absolut nimeni ! Terminasem și banii și-atunci m-am hotărât să plec iar înapoi. Acum fur lucruri importante pt o retea de traficanți.
   Mă uit la el și nu-mi vine să cred. Viața a putut transforma în așa hal un om atât de bun la suflet într-un tâlhar nenorocit?
- Văd că mă judeci cu privirea ! Nu mai mă judeca ! Ca să-ntelegi exact ar trebui să mai cobori din avion și să mai circuli cu autocarul !
- Eu nu judec pe nimeni fiindcă nu am dreptul ! O să ne judece pe toți Cel De Sus ! Dar până la el ,cred că fiecare trebuie să se judece singur ! Fiecare trebuie să-și dea seama dacă e de acord sau nu cu faptele lui !
-Profesore știi ce e cel mai rău? Fur fără niciun pic de remușcare !
Mă uit din nou la lanțul și la crucea imensă pe care și le-a atârnat de gât. El și le-a pus singur acolo ! Cu siguranță sunt din aur masiv dar din cauza luminii difuze a tavernei în care ne aflăm galbenul strălucitor s-a transformat în negru.
   De fapt e ca atunci cand furam amândoi cireșe. De fapt el le fura,el se urca în copac ,eu doar încasam bătaia. Dar pe urmă am înțeles că sunt la fel de vinovat.Fiindcă le mâncam !
   Suntem cu toții la fel de vinovați pt degradarea morală în care am ajuns !
   Ne-am desparțit și de atunci n-a mai sunat deloc. L-am sunat eu de câteva ori dar telefonul nici măcar nu mai suna. Probabil l-a schimbat cu altul nou,furat.
   Dar de câte ori mi-e dor de el scot poza pe care am făcut-o în centrul Barcelonei la Sagrada Familia. O mânăstire impresionantă,simbolul orasului, făcută de Gaudi dar pe care din păcate nu a mai apucat s-o termine. În dreapta pozei se văd schele și plase de protecție pt vizitatori. Pt că spaniolii s-au apucat să construiască în continuare.
Ceva strălucitor peste ceva lăsat neterminat ! E doar un kitsch îngrozitor !