NINGE MULT

Autobuzul urcă greu pe șoseaua întortocheată .Admirăm uimiți feeria albă de afară.Brazi înalți,încărcați de promoroacă, stau adormiți la stânga și la dreapta peisajului de basm. Ninge cu fulgi mari într- o priveliște de alungat tristețea.Poate doar hăurile adânci să te mai înspăimînte. La un moment dat, mașina se oprește într-un sat cățărat curajos, pe munte.Ușa se deschide și liniștea dispare ca prin farmec. - Dar urcă odată Jagardel, c-am înghețat aicea! se-aude de afară o voce răgușită de tutun, a unui bărbat. - No,ai răbdare ,vrei să se-mpiedice copilul,că doar nu pleacă imediat! îl repede o altă voce, de data asta de femeie. Brusc, mi-am adus aminte că România e și locuită. În spatele lui Jagardel apar unul câte unul, umplând culoarul strâmt de autobuz.Trei fete ,impletite in codite negre,lungi și doi băieti,cam de gimnaziu,cu răsad de mustăcioare. Apoi femeia....multă,neagră și urâtă cum ar zice unul mai hâtru decăt mine.Iar la sfârșit.... capul familionului.C-o pălărie mare de sub care țâșnesc două mustăți răsucite peste două buze mari, umflate și cărnoase.Două picioare scurte duc cu greu o burtă revărsată puternic în afară.Un soi de bulibașă ,dar cu autoritate limitată.Plătește la șofer și-apoi înaintează cu tupeu, împingâdu-i pe ceilalți de la spate.Un miros greu și profund dizgrațios pune stăpânire pe mașină și implicit pe călători .Scrutează din priviri mulțimea și-i distribuie apoi din cap pe-ai lui ,pe locurile unde trebuie să se-așeze. Locul de lângă mine este periculos de liber ,dar este cam târziu.Femeia se așează cu zgomot fîșiit de fuste lungi , înghesuindu-mă puternic în fereastră.Când ești răcit ai și un avantaj,ai nările-nfundate.Dar eu am făcut vaccinul antigripal așa că întorc rapid capul spre feeria de afară.Însă matroana nu pare de acord căci imediat mă ia la întrebări: - Dumneata,tot la Brașov? - Da,răspund fără să iau privirea de la geam. - Cu treburi pe acolo? insistă deosebit de enervant. Simt că oricum nu scap de tirul întrebărilor așa că mă întorc. - Da,cu treburi…dumneata? - Pe noi ne-așteaptă un văr ca să plecăm la Barcelona. - La Barcelona? Toată familia?! - Dar ce, la Paris n-am fost toată familia? - Ați fost și la Paris?? I-auzi... și ce-ați făcut acolo?întreb din ce în ce mai curios.Ați muncit ceva? Țiganca mă studiază acum cu amănuntul. - Ce dracu mâncați-aș ,că după ochelari credeam că ești deștept,păi ai văzut tu țigan muncind? - Ce-i drept,cam rar,spun plin de amărăciune. - Noi nu ne ducem să muncim baosane,noi ne ducem să cardim!Suntem specializați,fiecare cu profilul lui. Uite ,de exemplu Jagardel (și-l arată cu degetul pe cel așezat acum lânga o femeie mai în vărstă pe rândul de vizavi) e bun la actorie.Face pe orbul mai ceva ca-n filme.Stai numai să vezi ! - Jagardele ,strigă puternic ,ia bagă numărul să vadă lunetistu’! Și până să mai zic ceva, îl văd cum mâna i se strâmbă și pupilele îi dispar în albeața pronunțată a ochilor. Iar din gură începe să lălăie puternic: - Eu sunt un copil sărman, N-am un ban în buzunar, Dumnezeu m-a ologit Mi-a luat ochii și-am orbit Si-apoi toți m-a părăsit Greu e să nu ai vedere, De-aș avea, eu nu v-aș cere… - Nu mă ca-n metrou la București,intervine răstit mama, zi ca la Paris ! De data asta,băiatul se ridică de pe scaun și-l ridică și pe frate-său care stătea în față. - Scoală mă, că avem treabă ! Celălalt îl apucă de mâna stângă și-l trage încet pe coridor.Iar el,cu mâna dreaptă întinsă și cu ochii dați peste cap, bagă alt text: - Donnez un argent pour un enfant aveugle ! Donnez un argent pour un enfant aveugle! Privesc la călători ,dar nu zăresc decât indiferență.Destul de multă indiferență față de indignarea care simt că mă cuprinde . - Bă,ia stați cuminti și nu-mi mai deranjați călătorii că vă dau jos! Se-aude? se oțărăște în sfârșit , șoferul. Bulibașa se ridică și el de pe scaun: - Jagardele,Marafete,stați dracului mă !Nu e momentu’ aicea! Cei doi revin la locurile lor și pentru un moment se face liniște.Nu pentru mult timp însă, căci femeia încearcă din nou să îmi explice: - Jagardel ăsta e prost de cap ! A vrut văru-meu să-i facă text în franceză, dar n-a reușit să-l țină minte. - Și fetele ce profil au ? Ele cu ce se ocupă? întreb din curiozitate. - Ele sunt doctorițe! Operează portofele !spune cu mândrie .Dar sunt încă ucenice,din cauza lor ne-a zburătăcit din Franța. - Auzi,nu te superi că te-ntreb, dar nu crezi că prin comportamentul vostru ne faceți de râs? Peste tot în lume când se duce un român, toți fug ca dracu de tămâie.Nu crezi că e din cauza voastră? - Și ce vrei barosane să facem, să murim de foame? sare țiganca indignată. - Cum ce să faceți,să vă duceți la muncă ca toată lumea ! - Bre,chiar că ești nasol ! Păi n-au de lucru ăia care termină facultate,pe noi cand ne vede că suntem țigani, ne ia cu huo. - Bine ,dar știu că e o lege dată cu ajutoare sociale,416 parcă… - Ce spui mândrule , muncești toată luna pe trei sute de lei?Stai dumneata pe trei sute de lei! - Și mai bine furați ?! Mai bine faceți pușcărie? - Ce pușcărie,nu facem nicio pușcărie,ne expulzează,ne ducem în altă parte și gata. - Și ne faceți iar de râs…. Cădem apoi amândoi, pe gânduri.E important c-am pus-o și pe ea pe gânduri.Poate se gândește că nu-i bine ce fac…Trec minute bune în care doar zgomotul motorului ce toarce printre fulgii albi de nea, se mai aude.Dar dintr-o dată la o curbă în loc, autobuzul se smucește iar matahala de femeie vine grămadă peste mine, tăindu-mi respirația. - Aoleu mâncați-aș ,bine că n-a văzut Romel al meu că ți-am picat în brațe că la cât e de gelos , ne omora pe amândoi !spune râzând în colțul gurii. Tac și nu mai zic nimic de frică să nu creadă că mi-a făcut cumva plăcere. După alte minute bune ajungem în sfârșit la destinație.Cobor și urmăresc alaiul de țigani care se urcă intr-un microbuz cu geamuri fumurii și numere străine,probabil al lui văru ‘ .Ș-apoi dispare-n trombă, gonind spre Barcelona. Fac semn unui taxi fiindcă adresa unde trebuie să ajung e cam departe.Am timp să reflectez că problema cu țiganii este destul de mare și sincer, nu găsesc o rezolvare.Europa ne-a tot acuzat că nu suntem în stare să-i civilizăm. Acum s-au tot mutat prin Europa și sunt la fel de necivilizați.Probabil nu e chiar atât de simplu să-i civilizezi,e mult mai simplu să bagi toți românii în aceeasi oală infracțională si să-i amprentezi. Ajung la destinație și bag mâna după portofel ca să plătesc transportul.Dar portofelul nicăieri,în niciun buzunar.Și-mi dau seama că Romel, chiar dacă m-ar fi observat cu consorta dumisale în brațe,n-ar fi făcut moarte de om.Apoi mi-aduc aminte de doi elevi de-ai mei țigani,din clasa a V a,care nu știau tabla înmulțirii.Așa că le-am scris la fiecare câte o foaie după care să învețe și le-am dat termen două săptămâni. Iar după două săptămâni n-au mai venit deloc la școală.Fiindcă știau că trebuie să-i ascult ! Dan Gheorghilas

CICATRICEA

La radio , Dan Bitman dat la maxim ,susține cu tărie că „ dincolo de nori, e-o rază de lumină ” iar el îi dă dreptate. Bate darabana pe volan și nu-și mai încape în piele de-atâta fericire. Până și soarele îi zâmbește. Dacă visezi ceva de mic ,tot universul se pune în mișcare și până la urmă ți se-ndeplinește. Ar vrea ca ea să fie lângă el, să-i simtă bucuria ,să îi șoptească tandru că-l iubește.Mai ales că și ei îi plăcea să șofeze.Dar,nu poți să le ai pe toate....Nu s-au mai căutat,nu mai știau nimic unul de altul,de multe ori a vrut s-o sune ,însă ce rost avea, ca să-i mai strice rostul ? Dacă l-ar fi iubit cu adevărat ,l-ar fi așteptat ! Îl bate un gând să-l sune pe taică-său .Îl chinuia o remușcare,știa că bătrânul suferă enorm, însă își dădea seama în același timp, că o să răspundă ea,o să-l blesteme din nou,deși tare mult și-ar fi dorit să se bucure pentru că lui, fiul ei,îi este bine. Îi lăsase bătrâni și bolnavi ,îl chinuia gândul ăsta ,dar avea de ales între viața lor ,și-așa destul de oropsită sau viața lui. „ Măcar să văd dacă sunt bine .” Scoate telefonul și formează numărul. Răspunde greu ,fiindcă picioarele nu o mai duc atât de repede ca altădată. - Alo,cine este ? - Sunt Mihai...băiatul tău .... - Cine ?! Eu n-am niciun băiat. La revedere ! Sunetul ascuțit al tonului îi străpunge sufletul și-i disecă inimă în mii de bucățele. „Probabil ,cândva, o să plătesc pentru toate astea .” Un oftat prelung îi scapă de undeva, de dinăuntru și îi țâșnește afară, aruncâdu-se voit în fața mașinii galbene,pline de hepatită. Îl strivește cu roțile ,chiar dacă îi aude țipătul ca un ecou care-i învăluie ființa ,dar e târziu să mai frâneze. Privește mut doar înainte deși nu vede absolut nimic.... Îl sesizează abia într-un târziu,frânează brusc și se oprește, într-un final ,. „E mai bine să am cu cine vorbi .” Îl vede în oglindă cum aleargă,destul de bine pentru părul lui cărunt,dar dă totuși înapoi să-i curme gâfâiala. I-a mai rămas puțin bun-simț. - Mergi la Constanța ? întreabă, abia trăgându-și sufletul. - Da,sigur,urcați ! Trecut de mult peste 60 ,poate chiar și de 70,cu geacă sport care-i accentuează destul de bine musculatura. Steluța înghite kilometri rând pe rând ,ca o femeie nesătulă și totul se scurge în tăcere,în luciul autostrăzii care nu-ncearcă să-și ascundă gropile, răsărite ca ciupercile după o iarnă nesuferită . Pe dreapta ,o prostituată tânără își etalează picioarele butucunoase ieșite vulgar de sub o fustă minionă ce nu reușește să le acopere.Sau poate,nici nu vrea. - Uite ,vezi ,în loc să mă fi luat pe mine,trebuia s-o iei pe asta, ca să ai parte de puțină acțiune. Eu,la vârsta mea,ce să mai fac ,bătrânețe,ouă crețe.... Îi e deja simpatic moșulețul. Îi zâmbește complice ,dar zâmbetul îi îngheață instantaneu la vederea unei cicatrici urâte ce se întinde sub bărbie. - Vrei să știi de unde-o am ? - Nu-mi place să descos omul .... - Păi îți spun eu ,să nu fii nevoit să mă descoși. Ce să zic,ale tinereții valuri .... Povestea e de-acum 40 de ani. Patruzeci de ani s-au scurs ,mi-au brăzdat obrazul și ploi și vânturi și soare ucigător. Și ea e tot acolo, stă neclintită ca o stâncă ,nu vrea să piară ,îmi amintește mereu că sunt doar un nimic ce nu e-n stare să treacă peste limite. - Mă tem că nu-nțeleg... De fapt, nu înțelegea altceva. Cum un om care nu pare să aibă multe studii, reușește să vorbească atât de poetic și de coerent. Dar poate că sub hainele astea ponosite de sport, se ascunde vreun geniu neînțeles. „ Mereu mi-am spus că nu e bine să judec oamenii după îmbrăcăminte și tot nu-mi intră-n cap .” - Stai că-nțelegi acum. Eram tânăr,îmi plăcea viața ,îmi plăceau femeile,îmi plăcea să le agăț în bar. De fapt ,e-un fel de-a spune că le agățam. Ele așteaptau să fie agățate de-un cui mai sănătos ce nu se clatină chiar dacă vor să stea lungite,sau tolănite sau naiba știe cum. În seara aia ,una stătea singură în fața barmanului și părea că toate corăbiile ei pieriseră undeva departe, într-un naufragiu. - Ce pot să fac să te înveselesc ? am întrebat-o direct,mie nu-mi plac ocolișurile ,dacă vreau ceva,o spun direct în față. - Nu știu exact,dar cred că poți să-mi iei o vodcă... Aha ,tărie ! Am nimerit exact la fix. Am comandat două, și pentru mine una, întotdeauna când vrei să faci față la drum lung, trebuie să ai benzină de bună calitate. „ Nu e deloc un geniu neînțeles ,e doar un golănaș de cartier,dacă pe vremea lui or fi existat cartiere sau numai mahalale. ” - După primul pahar era deja mai veselă și limba a început să i se dezlege: - Plâng ca proasta după un nenorocit ,eu îl iubesc și el mă înșeală cu altele. L-am prins cu două în pat . Tare băiatul,m-am gândit pe loc. Ăsta era de-al meu . Numai că ea era din altă tagmă ,din alea ce pun bărbatul pe un piedestal fără să înțeleagă că majoritatea doresc să aibă monument în fața bordelului din Calea Rosetti. La al doilea pahar ,îmi povestea deja cum vede ea bărbatul ideal,n-avea nici pe departe ceva-n comun cu mine. Am sesizat că de la o masă vecină ,ne tot urmăreau, vădit interesați, doi mustăcioși care la un moment dat au ieșit afară. La al treilea ,deja fierbea sângele-n ea: - Voi bărbații sunteți niște nenorociți ! Dar și fără voi lumea nu s-ar mai procrea . Știi ceva ? Vreau să mă răzbun ! Du-mă unde vrei tu, dar ai grijă ....vreau să fiu răzbunată pe deplin. Cum face băutura asta la minuni ! Din cea mai cumințică te face zvăpăiată, ți-aduce aminte de toate datoriile ,dar și de toate găurile. Pe care trebuie să le umpli imediat ! Cu limbajul ăsta violent de vulgar, Mihai nu era deloc obișnuit. Nici din facultate,nici de la școală,nici măcar dirigintele fetiței dintr-a șasea nu folosea asemenea obscenități. Dar poate merge la șoferi. - Am plătit și am ieșit rapid ,cât o mai înghioldea Stalinskaya . Era deja matoală ,o țineam destul de bine, să nu se-mprăștie pe jos ,era păcat de rochia ei cea purpurie,la fel ca și obrajii. Și cum mergeam noi atît de ondulat ,ne blochează calea zdrahonii mustăcioși și încă unul ,mai spilcuit ,dar la fel de bine făcut. - Lili,treci imediat acasă ! a poruncit frumușelul pe un ton ce se vroia impunător. - Ahaaa.. Ai apărut ! Nu vreau ! Du-te-napoi la curveeele tale ! a nimerit Lili până la urmă cuvintele, agintâdu-și geanta neagră în aer. - Mișcă-te odată când îți spun ! Mă bag și eu ,bineînteles,în vorbă ,deranjat foarte tare în orgoliu, fiindcă eram o cantitate atât de neglijabilă . -Ți-a zis că nu vrea să meargă cu tine ! - Tu cine dracu ești mă, de te bagi ? Și dă-i, să îmi arunce imediat cu pumnul în față. Doar că la mine-n mahala ,bătaia era programată în fiecare zi,fără ca el să știe asta. M-am eschivat,un șut direct la ouă și un croșeu de dreapta,și-n clipa următoare zăcea deja cu fața-n sus. - Bă,ești nebun ,tu știi cine e ăsta ? au exclamat ceilalți ,vădit stupefiați. - Un coate-goale ,cine să fie ! - Nu bă,ăsta e Popică ,campion național la box. „Tigrul din Carpați ” ! - Și ?? Ce-i cu asta ? Tocmai l-am „popit” pe „tigrul ” vostru. Celălalt alergase deja în bar ca să anunțe gașca. Au ieșit toți și au rămas cu gurile căscate. Făcusem ceva incredibil,doborâsem la pământ un mit, se vedea că toți îl știau de frică și nu le venea să creadă. M-au luat pe sus și m-au dus direct acasă la antrenorul de la sală. De Popică nu s-a mai îngrijit nimeni iar Lili a rămas în seara aia,total nerăzbunată. - Nea Costele ,ăsta l-a dăramat pe campionul național ! Nu mai conteneau să dea explicații deși majoritatea nici nu fuseseră martori ,un șut și un croșeu de dreapta erau cuvintele rostogolite iar și iar ,la nesfârșit. M-a studiat atent ,mi-a dat ocol de două ori ,cum făceau odinioară cumpărătorii de sclavi pentru plantații, dar nu m-a căutat la dinți. - Mâine să vii la sală, să vedem de ce ești în stare ! În noaptea aia n-am dormit, mă vedeam deja vedetă ,din aia care care intră cu surle și trâmbițe în ring,vedeam chiar și gagica ce agita pancarta .Iar eu intram țanțoș ,înfofolit într-un halat auriu pe muzică de-asalt. A doua zi eram la sală, luptam deja în ring cu unul mai înalt,dar mai subțire. I-am făcut destul de repede cunoștință cu podeaua scorojită,nu era ringul pe care îl visasem ,dar era totuși,pentru profesioniști. Iar admirația antrenorului era în creștere. - Sâmbătă e gală. O să boxezi tot cu el ,fă ce-ai făcut acum și totul e perfect. Trebuie să ai un nume de scenă,la cum te miști de repede cred că „ Pantera ” e cel mai potrivit. Iar sâmbătă a și venit. Sala Sporturilor, cea mai mare la vremea aceea din București,lumini,reflectoare și locuri pline ochi. Au boxat întâi trei perechi ,destul de plictisitor, apoi a răsunat anunțul: - Și acum ,în limitele categoriei semi-grea ,din București, intră în ring omul care l-a dărâmat cu o singură lovitură pe campionul național „Tigrul din Carpați ” ,nimeni altul decât „ PANTERAAA.... ” . Reflectoarele se roteau violent în culori țipătoare, mulțimea urla disperată,flash-urile nu mai conteneau să strălucească....Iar mie mi se-nmuiaseră deja genunchii. Trebuia să intru falnic ,să salut mulțimea ca marile vedete ,să fac o tură completă de ring ... Doar că „PANTERA ” se transformase instantaneu în simplă „pisicuță.” Cunoșteam adversarul,era același pe care-l pusesem jos în urmă cu două zile,dar mi se părea dintr-o dată mult mai înalt,mult mai puternic ,mult mai solid.... Și gongul a sunat .... Și flashurile au strălucit din nou în ochii mei ,cu cât străluceau mai tare cu atât emoția punea mai mult stăpânire pe mine,uitasem de figurile învățate și nici măcar instinctele primare nu mă mai ascultau. La sfertul primei reprize, m-am trezit deja mușcând podeaua .Simțeam cum sângele mi se prelinge încet ,peste obraji. Un zgomot surd și înfundat de deznădejde cuprinsese deja sala . Asta-i „PANTERA ” care a ucis „Tigrul ” dintr-o lovitură ? „Tigrul ” a fost legat de mâini și de picioare ??? M-am ridicat cu greu ,nu-mi venea să cred că nu sunt eu , că picioarele nu mă mai țin,că fentele și schemele m-au părăsit, încercam doar să mă apăr de ploaia de lovituri ce mă izbea de peste tot. Un pumn puternic sub bărbie, mi-a curmat până la urmă umilința. Eram deja în altă lume...în lumea minunată a viselor în care mă mișcam țanțoș,înfofolit în halatul auriu.... M-am trezit a doua zi la spital, operat de fractură de mandibulă. Iar cicatricea a rămas....Am ieșit după o săptămână ,mi-era rușine să dau ochii cu cei care mă cunoșteau.Prieteni nu mai aveam ,până și țâncii din mahala, mieunau sarcastic în urma mea. - Și nu ai mai urcat în ring de-atunci ? Întrebarea îi pică tare rău,ca un cuțit care se răsucește-n rana lui adâncă ,dar îi răspunde totuși : - Nu... Știam că aș fi pățit exact la fel și nu cred c-aș mai fi suportat o altă umilință. Și-aduce aminte că și el a pățit ceva asemănător când era mic,cânta atât de frumos în baie ,încât taică-său l-a întrebat de ce a luat casetofonul cu el, pe wc. „ N-am luat casetofonul,i-a răspuns ,uite casetofonul în dormitor,eu am cântat .” „ Tu ?? „Nu pot să cred ,ai o voce minunată ! ” L-a luat de mână și l-a dus la un cumnat de-al lui care cânta într-o formație la nunți ,să-i confirme talentul progeniturii sale. „ Hai cântă să te audă unchiul ,că îți compune melodii ! ” . Dar el ...n-a mai cântat . Stătea și se uita ca prostul ,o imensă rușine îi suprima gâtul ,a scos până la urmă un sunet ,mai mult de gura lor,ceva nedefinit, un fel de schelălăit de cățeluș speriat. Îl înțelegea foarte bine pe bărbatul care stătea acum pe scaunul din dreapta ,pierdut într-o clipă de glorie apusă însă, mult prea repede. Cicatricea din bărbie i se umflase involuntar,ca un balaur cu trei capete ,mușcând din fața lui zbârcită de vreme din care doar nasul borcănat mai ieșea în evidență. Întotdeauna o să existe bariere,la fel ca barele de la modul. Și dacă nu le spargi ,o să te-nghită cicatricea . Și-o să rămâi tot timpul ....negativ ! - Uite că am ajuns,sper că nu te-am plictisit prea tare . - Nici vorbă,mi-a făcut o deosebită plăcere. Îl privește cum coboară încet, în asfaltul lucitor al zilei de primăvară. - Hei,pumnul sus ! Viața merge întotdeauna,numai înainte ! - La tine ,cu siguranță ,da ! Ești mult prea tânăr ca să fie altfel ! Închide portiera și dispare încet din oglindă ,în lumea minunată a poveștilor de viață adevărată.....

VIAȚA LA PLUS INFINIT (4)

  I-a trebuit ceva timp să se obișnuiască cu lumina puternică a soarelui de-afară. Stătuse două zile si două nopți  în semiîntuneric, în cala imensă a vaporului care-l adusese . Reușise să iasă din port neașteptat de repede,tricoul marinăresc și pantalonii scurți „trecându-l” drept un marinar venit din depărtare.

   Acum descoperea orașul, încetul cu încetul. Și ce descoperea, i se părea chiar minunat. Mergea fascinat pe bulevardul ,nu foarte larg, ce i se deschidea în față,străjuit de o parte și de cealaltă de palmieri foarte înalți ,dar în același timp foarte subțiri.În stânga se înșirau hoteluri luxoase,de cel puțin șapte etaje ,construcții arhitectonice moderne ce îmbinau perfect stilul european cu cel al continentelor aflate în apropiere. Iar în  dreapta,un infinit albastru, cristalin. Marea Meditarană ! Era doar începutul lunii mai,dar câțiva turiști temerari  își împărțeau deja  bucuria de a înota cu  peștii mici ,strălucitori.

  Făcuse duș la cele amplasate pe plajă, totul era gratuit,inclusiv toaletele,nu ca în România ,unde ți se iau bani ,pentru orice nevoie, fie ea oricât de mică.Iar turiștii străini nu fac din nou greșeala să revină .

   Nu mică îi fusese mirarea, când constatase că toate autovehiculele circulau pe partea stângă,dar și-a amintit că Cipru fusese colonie britanică până în 1960 și regulile de circulație de acolo își găsiseră teren propice și aici.

„ Până acum totul e bine,să vedem de-aici încolo ! ” Un hotel mare și impunător de patru stele, îl atrăgea ca un magnet,  Krasus Beach Hotel. Și-ar fi dorit să se cazeze acolo într-o zi,dar ziua aceea părea acum atât de-ndepărtată. Peste drum,amplasată chiar pe plajă ,o șpeluncă cu terasă umbrită de  acoperișul boltit din paie,  deasupra celor câtorva mese de afară,contrasta puternic cu luxul și strălucirea construcției de vis-a-vis. „ Zorba the greek ” scria pe o pancardă de lemn, ce se legăna  agale în briza caldă a dimineții.

   „Din păcate nu-mi pot hrăni doar spiritul ,trupul își cere și el drepturile. Hai să îmi încerc norocul ! ”

  Un bărbat cărunt, așezat în spatele barului se arcuiește instantaneu din sprâncenele stufoase ,bucuros în sinea lui, că primul turist îi trece pragul atât de dimineață.

- Good morning !

- Good morning,îi răspunde zâmbind, la gândul că aerul din buzunar o să se împuțineze.

- I’ m  looking for work  !  i se adresează  într-o engleză nu prea autentică ,dar destul de descifrabilă. Știa că majoritatea ciprioților sunt vorbitori de engleză,o altă moștenire lăsată de trecut.

 Bărbatul îl  studiază atent ,din cap până-n picioare, iar zâmbetul amabil  îi este înlocuit treptat de unul chiar sinistru,ce îi dezvăluie dinții inegali și strungăreața neagră și urâtă.

- I do not need employees ! Please go ! 

 Engleză lui era cu mult mai bună ,dar  Mihai nu avea de gând să renunțe atât de ușor. Foamea îți dă de multe ori curaj nebănuit.

- Cine-l iubește pe Zorba,iubește sigur viața. Iar eu am plecat de acasă ,fiindcă vreau să trăiesc neapărat , îi dă replica în aceeași limbă , de care Shakespeare nu ar fi fost chiar mândru, că e atât de sugrumată.

- Vrei să trăiești ?!

  Îndrăzneala  tânărului îi atrăsese oarecum atenția. Până la urmă,o slugă care să îi facă treaba, acum că e bătrân, nu e de neglijat.

- Ok, un  euro pe oră și-o masă caldă. E tot ce pot să îți ofer. Accepți sau refuzi ,depinde de tine !

  Era foarte puțin ,de fapt era mai mult batjocură ,dar n-avea încotro.

- Nu poți să-mi dai nimic în plus ?

- Nu ,dacă nu îți convine, poți să pleci ! Eu nu te-am chemat aici !

- Fie ! Ce trebuie să fac ?

- Vezi stiva aceea  de șezlonguri ? Le împrăștii pe plajă, fiindcă sezonul a început  și trebuie să amenajăm ! Hai să văd dacă trăiești până diseară !

  Nu-i plăcea patronul și nici limbajul lui ,iar stiva părea fără sfârșit. Însă își dădea seama că nimeni n-o să-l așeze sub un baldachin, să-i facă vânt cu evantaiul.

  Ia câte două șezlonguri la subțioară,nu sunt foarte ușoare, dar gândul că va avea cu ce să cumpere mâncare îl împinge de la spate.

  Trec orele încet ,soarele dogoare din ce în ce mai tare ,iar grămada albă nu pare să se termine... La catedră era cu mult mai umbră ,iar Steluța avea –n dotare chiar și aer condiționat. Un leșin cumplit îi amețește trupul, ar vrea să se așeze,să renunțe la tot și să se-nece în marea cea albastră. „De ce n-oi fi murit în accident ? Scăpam acum de toate astea ! ”

  Își alungă rapid gândurile necurate,totul depinde de cum lași subconștientul să lucreze. Nu era cazul să gândescă atât de negativ . Ieșise o dată din barele de la modul și se simțea în stare să treacă acum și peste linia de fracție, chiar dacă o simțea subțire.... „ O să reușesc până la urmă ! ” Apucă cu putere șezlongurile,însă dorința este de multe ori,cu mult  mai mică decât puterința....

   Se prăbușește sleit la pământ, cu fața spre soarele atât de arzător. Visează că e bolnav ,iar lângă el,pe patul pe care zace ,mama îi umezește fruntea cu batista.Pare că toată supărarea i-a trecut .Dar apa e atât de rece...

- Se pare că nu ești în stare să „trăiești” ! îl apostrofează de deasupra , patronul cu găleata goală în mână.

Strungăreața neagră i se pare acum și mai urâtă ,iar dinții inegali parcă îl mușcă direct din beregată.

Se ridică cu greu,este ud fleașcă  ,dar șuvoiul l-a readus instantaneu la viață.

  Înțelege că o să fie dat afară, și  fără preaviz  și fără ultimul salariu,dar nu dorește acum să facă  reclamație la OPC.

- Îmi pare rău, nu am mâncat nimic de ieri.  

- Hai înăuntru !

 Nu se-aștepta la asta ,se aștepta doar la un șut în locul în care pe turiștii de pe plajă ,nu pare să îi doară.

  Înăuntru este cu mult mai bine,acoperișul boltit,din păpuriș, face căldura uitată pe afară.

- Ia și mănâncă ! E halloumi rămasă de ieri ,e rece acum ,dar poate că îți face bine, îl îndeamnă, punându-i în față farfuria cu brănza de oaie prăjită pe grătar.

Putea să fie și de-o lună ! Era enorm de mulțumit că foamea leșinată o să-l abandoneze.

  Bătrănul îl privește cum înghite, îmaginea ușor ilară a tânărului care înfulecă acum cu zece guri, îi amintește de copilărie.

- De unde ești ?

- Din România !

  Deja nu îi mai e simpatic. Niște țigani români îi furaseră portofelul în piață,cu o săptămână în urmă.

- Român ? De ce n-ai spus așa de la-nceput ? Voi românii sunteți niște hoți ,după ce mânânci ,să părăsești taverna mea !  

- Nu toți suntem hoți. Eu unul,am fost profesor.

-Profesor în hoție poate ....

- Nu glumesc ,chiar am fost.

- Și ce cauți acum aici ? S-a luat vacanță în România ?

- Nu...

   Își deapănă încet povestea lui nedorită, de fugar . Bătrânul îl ascultă și-n mintea lui începe să încolțească  planul mârșav,de stăpân asupritor.

  Un zâmbet nedisimulat de bucurie i se citește unchiașului pe față. „ Al meu ești ! ”

- Dacă ești fugar  înseamnă că nu ai prea multe variante. Una ar fi să-mi lustruiești  pantofii !

   Orice zâmbet de bunăvoință i-a dispărut, iar Mihai își dă seama că s-a înșelat amarnic. Nu era deloc un om atât de bun. Îi dăduse mâncare ,fiindcă avea nevoie de forța lui fizică,  un om nemâncat nu poate nici măcar să lustruiască un pantof. Iar firma de afară,  „ Zorba the greek” era cu siguranță, numai pentru atragerea turiștilor străini.

- Nu pot să fac asta ! Am demnitatea mea ! Dă-mi te rog banii ,pe care mi-i datorezi și o să plec !

-  Banii ?!  Care bani ?? Scrie undeva că-ți datorez ceva ? Băiete ,porția de halloumi costă zece euro ! Tu ai muncit doar patru ore, așa că mi-ești dator . Lustruiește –mi pantofii sau te dau pe mâna poliției !

  Nu avea nevoie de complicații , înțelegea că este un fugar, ajuns acum o slugă .

Se simțea murdar până în măduva oaselor ,la fel ca și cârpa pe care hidosul bătrân cu strungăreața neagră, i-o întindea acum în față.

   Se apleacă,scuipă cu scârbă  și începe să dea luciu scarpeților oribili  ce nu mai avuseseră parte de o lustruire amănunțită  din vremuri ancestrale. Fiecare urmă de praf ce dispărea de pe  pantof i se așternea în mod ireversibil peste inimă.

- Bine-ai intrat în viață, băiete !  rânjește moșneagul umplut de satisfacție, că e stăpânul absolut , al slugii lui netrebnice.

- Acum nu mai am nicio datorie la dumneata. Sper că ești mulțumit, că mi-ai adus atâta umilință !

     Nu așteaptă răspunsul și iese în fugă spre bulevardul al cărui capăt nu-l mai sesizează. Palmierii înalți și subțiri care-i plăcuseră atât de mult de dimineață i se păreau acum doar niște cruci gigantice, ce așteptau să răstignească suflete....

Dan Gheorghilas

   

VIAȚA LA PLUS INFINIT (2)

  

       Aerul de-afară îi face neașteptat de bine. Pomi înfloriți de primăvară, ghiocei răsăriți în rondul din fața școlii ,păsărele bucuroase că au scăpat de iarna cea bicisnică. Afară este viața ! „ Trebuie să-ncep odată să trăiesc ! ” Scoate telefonul și formează numărul. „Acum ori niciodată ! ” Apasă în sfârșit butonul verde. Verde la fel ca  iarba ce crește din pământ, în  jurul lui.

- Alo ,da !

  Nu-i recunoaște vocea. Erau niște copii, acum sunt chiar bărbați.Iar unii dintre ei,bărbați adevărați .

- Răzvan Vasilescu ?

- Da... Ce doriți ?

 Tonul ăsta rece îi cam taie din elan. Și-l imagina cu zâmbetul pe buze,pus mereu pe șotii, nicicum atât de gutural.

- Sunt eu...Mihai  Tănase !

- Cine ??

- Mihai Tănase,prietenul tău din liceu !

- Aaaa....Micky !  înțeleg acuma . Ce faci, profesore ?

Îi simte unda de ironie în eter. El nu făcuse o facultate ,poate de asta îi trata ironic pe intelectuali .Avea însă doctoratul obținut la școala vieții, cea care contează ,din păcate, în zilele de azi !  

- N-am mai vorbit demult și... De fapt aș vrea să m-angajezi la firma ta

- Să te-angajez ? Cum să fac asta ,eu n-am școală particulară !

-Păi nici nu trebuie ,nu vreau să mai rămân în învățământ. Nu mi se potrivește  ! Mă gândeam că poate vrei să mă ajuți ,așa ca pe un frate de cruce . Sau ai uitat ?

- Nu ,n-am uitat,  dar nu prea te-nțeleg ! E adevărat că salariul e cam mic ,însă renunți și la vacanțe ? La timpul ăla nesfârșit de liber ?

„ În timpul ăla liber,cum zici tu ,o fac pe-ngrijitorul de bătrâni ! Prefer să fiu tot timpul ocupat ! ”

- Tocmai timpul ăla liber mă omoară ! În plus,școala nu are nevoie de mine . Faci facultate cu trei sute de oi ! Mi-aș dori să mă ajuți !

- Pari foarte supărat ! Eu am firmă de corpuri de iluminat pe care le import,nu văd ce anume...

- Orice ai, e foarte potrivit  pentru mine !

- Înțeleg...Poate ar fi ceva ...

- Ceva ? „ Ceva” n-am practicat până acum ,dar cred că e perfect !

- Ha ,ha,ha ,nu ți-a pierit umorul absolut deloc ! Se pare că ești chiar disperat ! se miră Răzvan,în continuare.

„Dacă ai știi, cred că m-ai înțelege ! ”

- Săptămâna trecută mi-a plecat un șofer ! Îți trebuie doar B-ul ,e o dubă mică ,Transporter ! Însă nu cred că o să lași catalogul și o să apuci volanul ! Șofer profesionist am mai avut ,dar șofer profesor ,niciodată  ! Nu pare prea în regulă,de ce naiba te-ai mai chinuit prin facultate ?

- Ca să câștig o pâine pe care s-o ungă unii cu magiun !

- Cum ?! Nu înțeleg !

- Nu trebuie să înțelegi ,când pot să încep ?

- Păi chiar de mâine dacă vrei ,stă mașina și nu produce absolut nimic.

- E-n regulă. Să-mi trimiți adresa prin SMS ! Mulțumesc ,ești un adevărat prieten !

„ Șofer ?? D-zeu și-a întors fața către mine ! ” Când era mic ,adormea gândindu-se că este la volanul unui camion și vede lumea . Să ai întotdeauna grijă ce visezi, căci s-ar putea să ți se-ntâmple ! Bucuria lui era atât de mare încât nu bănuia deloc,ce are să se-ntâmple ...

                                                       *

     Curtea este imensă. Muncitori cu ritm încet de lucru, încarcă și descarcă camioane, ducând și aducând cutii în  depozitul mare ce i se întinde în față ,ca un peron imens de gară dezvoltată.

- Nu vă supărați,îl caut pe Răzvan Vasilescu ,se adresează unui om în salopete verzi, ce își luăsese de la sine o pauză  de țigară. 

- Nu mă supăr,caută-l ! răspunde omul  ironic ,făcându-i pe ceilalți să râdă zgomotos.

„ Primul contact cu șmecherii de București. Să nu judec însă după aparențe,de cele mai multe ori, sunt înșelătoare .”

- Biroul e chiar în față ,la ușa aceea capitonată,îl îndrumă un altul ,mai în vârstă.

 Ciocăne fără succes, căci degetul i se îndeasă surd, în pielea vișinie. Își ia inima în dinți și pătrunde cu forță înăuntru.Fostul lui coleg stă în spatele unui birou obișnuit,cufundat în studierea unor acte,probabil de gestiune. Nu e atât de mult schimbat ,parcă doar părul la fel de blonduț, s-a dat puțin la o parte, făcându-i loc frunții ce urcă încet ,dar sigur,către creștet. Aceeași ochi negri, pătrunzători,cu care încearcă să te  țintuiască.

- Mihaiii.....

- Răzvaneee...

  Se îmbrățisează lung ,umpluți de bucuria regăsirii. Până la urmă, sângele băut ,nu prea se face apă.

- Uită-te la tine,să nu te mai cunosc ! Parcă ai mai încărunțit. Și ce-i cu ridurile astea ?îl întîmpină Răzvan jovial ,ca și cum ieri s-ar fi despărțit după niște ore de școală plictisitoare.

- Acum că te-am văzut,mi-a dispărut deja un rând ! răspunde Mihai,umplut de curaj.

- Cuceritor,ca-ntotdeauna.De-aia mureau toate gagile după tine ! Hai așază-te,fă-te comod,simte-te ca la servici ,că ai de muncă !

  În condiții normale ,ar fi preferat să-i spună să se simtă ca acasă. Doar că acasă...Încearcă să-și stăpânească emoția și se cufundă cu oarece respect în fotoliul mare,la fel de vișiniu.

- Unde stai în București,ai găsit gazdă ?

- Încă nu,speram să mă ajuți și cu asta. Cred că ai destule cunoștințe.

- La cunoștințele mele ,nu cred că îți permiți. Am sus o cameră,o țineam pentru mine,când n-aveam chef de nevastă,înțelegi ? Ți-o dau ție,până îți faci și tu un rost. Nu-i cine știe ce,dar pentru început....

- Nu știu cum să-ți mulțumesc !

- Lasă ,nu-mi mulțumi, că am eu grijă să te exploatez.Urcă , du-ți papornița și-apoi coboară, să-ți fac cunoștință cu  „iubita.” E blondă și știu că ție îți plac blondele .

- Iar ție roșcatele,n-am uitat !

- Hai du-te odată că ziua de muncă a început deja !

    Camera nu e destul de mare ,dar are canapea,televizor,un mic dulap de haine și-o baie înghesuită ,din care lipsește chiar și cădița pentru duș. Dar are totuși,apă caldă. Și are în plus,ce și-a dorit. Libertate ! Zâmbește mulțumit și coboară în biroul șefului .

- Hai ,aranjează-ți freza că vreau să ți-o prezint !

  Deschide ușa mare și înaltă ,de metal  proaspăt vopsit , și-atunci o sesizează. E mai mult decât blondă,e galbenă strident ,dar e plăcută la vedere.

- Ea e Steluța,sper că îți place ,îi arată dubița ce intrase de cîteva zile în concediu ,din lipsă de șofer .                         

- Da ....deși e foarte galbenă. Sper că n-are hepatită !

- Nuuu.... E doar foarte geloasă. Ai grijă să n-o-nșeli că sigur o să te lase în drum. Și ea e tânără ,n-are decât vreo șase ani ,te schimbă imediat cu altul.

„ Subtil ,subtil ,dar înțeleg că vrei să-mi văd de treabă .”

- N-ai grijă, doar știi cât sunt de serios.

- Ei,nici chiar așa de serios. Hai ,nu fii timid ! Urcă-te pe ea și călărește-o ! Arată-i cât ești de viril ! Scoate-o la o plimbare prin curte !

   E destul de lată și de lungă ,dar după două ture se-nțeleg perfect. Nu-l întreabă absolut nimic,nici măcar câte studii are,toarce încet ca o pisică mulțumită lângă sobă. „ Suntem făcuți unul pentru celălalt ! ” gândește satisfăcut  că în sfărșit, este la locul potrivit.

- Nu-ți vine să te mai dai jos ? Hai du-te și mănâncă că peste două ore pleci la Constanța ,în port ,să aduci marfa .

  La Constanța ? Deci vede în plus și marea ? „ Iată pofta ce-am poftit ! ”  .Vorba lui Mihai Viteazu...

Dan Gheorghilas

VIATA LA PLUS INFINIT (un mic fragment)

 
  

   Mai aveau 1000 de euro rămași din tot ce-agonisiseră de la servici. Biletele de avion costaseră fix 700 ,iar restul îl aveau pentru a intra în altă viață. O viață pusă din nou pe fugă ! Realiza încetul cu încetul că făcuse ceva groaznic,omorâse un om, chiar dacă ea îi găsise circumstanțe atenuante.. Avea el păcatele lui,nu mai avea nevoie și de ale altuia. Irina îi citește gândurile,nu e ușor pentru niciunul ,dar lui îi este evident mai greu. Cazmaua a fost în mâna lui.

- Calmează-te ,o să trecem și peste asta . Acum intrăm în vamă,nu trebuie să dăm nimic de bănuit.

   O ascultă și înțelege că înapoi nu se mai pot întoarce. Răul a fost deja făcut.

- Giati pigainete se Nikaia ?  ( Pentru ce mergeți la Nisa ? ) întreabă lucrătoarea în uniformă.

- Tourismos ! Kinimatografico festival,spune fără să zâmbească.

- Festival ? insistă femeia grăsuță cu interogatoriul obligatoriu, ce intra probabil în fișa ei de angajare.

Apoi începe să turuie ceva în fraze lungi ,interminabile. Înțelege din când în când câte-un cuvânt ,însă  cu trei cuvinte nu descifrezi o propoziție. Zâmbește tâmp, rugându-se  în gând să pună mai repede ștampila pe documentele de zbor. El i-ar fi pus chiar una peste  gură. Nu-i plăceau grecoicele ,majoritatea aveau un corp deformat ,prea puține îi atrăseseră atenția. „ Și urâte, și rele de gură ! Și nici măcar nu le-nțeleg ! ”

- Kali diaskedasi !

Expresia o auzea în fiecare zi ,erau cuvintele de ambianță pe care Spyros le adresa  turiștilor eleni, atunci când le înmâna cheia de la camere. Știa că însemna , „ Distracție plăcută ! ” Nu putea fi vorba de o distracție atât de mare ,dar în sfârșit se terminase monologul.

- Efcharisties ! ( Mulțumim ! ) răspunde Irina pentru amândoi ,apucând în grabă actele. Un alt capitol se-ncheiase . Și iarăși , punct și de la capăt ! 

  Plutesc deasupra norilor răzleți ,dar nu vrea  să privească-n jos.  Îi este teamă, că niște ramuri ascuțite de măslin o să-l înțepe....

                                                               *

    Aeroportul din Nisa este la numai 25 de km de Cannes și-un sfert de oră le e suficient ca să ajungă. Taxiul înaintează greoi pe străduțele înguste,străjuite de o parte și de alta de bloculețe  vechi ,dar îngrijite. Mașinile parcate pe partea stângă stau osândite  în șir indian, ca  pe un raft orizontal.Nu-i place chiar atât de mult ce vede,se aștepta la altceva, cel puțin la fel de grandios ca festivalul pe care-l găzduiește. „ Poate că în partea de sud,cea cu marea,să fie altfel ! ” 

    Nici Rue Merle nu face excepție . Mădălina locuiește într-o clădire veche,cu trei etaje,chiar în fundul străzii. Irina o sunase de pe un telefon de ocazie,cumpărat din aeroport de la un tunisian,dar nu-i spusese că nu era o vizită de curtoazie.Mai fusese și altădată ,tot în timpul festivalului,pe vremea aceea erau doar două fete tinere, ce nu aveau în cap decât distracție.

- Ce bine-mi pare c-ați venit ,spune îmbrățișându-i cu căldură.

- Stai  să auzi întâi de ce-am venit și pe urmă o să vezi ,dacă-ți mai pare bine ! îi dă replica,pregătind cumva terenul, de apartament mobilat modern și destul de spațios.,contrastând puternic cu imaginea exterioară a clădirii.

- Presupun că ați venit pentru Festivalul de Film,majoritatea turiștilor vin acum pentru asta,spune rotunjindu-și gura micuță .

- Nu chiar ,noi nu suntem turiști,noi am plecat de acasă definitiv. 

Zâmbetul amabil se grăbește să dispară, fiind înlocuit de-o mimă mult mai serioasă. 

- Mă tem  că nu-nțeleg! Dar lasă, că îmi povestiți totul la masă. Am pregătit niște crochete,sper să vă placă.

   Se așează   și înghit cu mii de noduri. Sunt stânjeniți, că trebuie să se vâre forțat  în viața ei ,dar nu prea au de ales.

- Am fugit de soțul meu, fiindcă mă bătea mereu fără motiv și mi-a fost teamă că într-o zi o să mă omoare.

„ Și-așa că l-am omorât noi pe el ! Sper că nu îi spui și asta ! ” gândește Mihai speriat.

- Deci, el nu e soțul tău ? întreabă Mădălina contrariată, privind atentă bărbatul din fața sa. „ Poate că el este motivul,e un motiv destul de-atrăgător,probabil și eu aș păcătui . Măcar așa de-o aventură ! ”

- Nu ! Pe Mihai l-am cunoscut pe urmă ,după ce-am fugit de-acasă și am hotărât să continuăm viața împreună, fiindcă ne iubim.

Îl sărută apoi tandru, că să-i demonstreze că vorbele nu-s aruncate-n vânt degeaba. „ Norocoasa naibii ! ”  

- E foarte frumos ,mă bucur pentru voi,dar nu pot să vă țin chiar foarte mult timp la mine. Eu sunt învățată singură,am tabieturile mele,nu vreau să mă înțelegeți greșit, îmi face plăcere că ați venit,dar nu pot să vă promit că o să vă țin aici definitiv.

Irina îi cunoștea stilul ,decât să umbli cu ocolișuri diplomatice,mai bine trântește adevărul . Chiar dacă uneori e dureros ! Stilul ăsta îl respectase și ea până de curând, când dragostea îi dăduse foc la rațiune.

- Sigur că nu , măcar până ne punem puțin pe picioare ! Poate reușim să găsim un servici și atunci ne mutăm cu chirie în altă parte.

- Deci ,vă trebuie și servici !

- Păi ,da !

- Înțeleg,poate găsim  ceva sezonier, chiar la mine la Casino. Acum sunt o grămadă de actori,regizori,producători care au bani de cheltuit. Și cred că e nevoie de personal. Mergeți cu mine diseară și vedem ce putem face.

 

Dan Gheorghilas

VIATA LA PLUS INFINIT

    Partea de sud,cea dinspre mare, era cu totul altceva. Bulevarde largi,pline de palmieri stufoși,li se așterneau ca un covor multicolor în calea lor spre mântuire. Ambarcațiuni luxoase dansau încet , în unduirea caldă a mării înserate și în lumina lunii,ținute în frâu  la mal, numai de lanțuri argintate. Palais de Festival e o construcție nu foarte înaltă ,dar modernă, cu multe suprafețe vitrate.Reflectoare albastre o înconjoară ,dorind să-i pună în evidență silueta . Lipită de ea,în partea dinspre oraș, clădirea Casinoului încearcă să îl eclipseze printr-o firmă roșie,stridentă,ce clipește intermitent ,asemenea unei femei cu vino-ncoa. Diferența dintre luxul afișat aici și clădirile sărăcăcioase din nordul orașului este imensă,miliardele tocate ale industriei de film mondial și-au făcut simțită prezența în opulența izbitoare a interioarelor. În stânga, ușa aristocratică ,   deschisă larg ,lasă ca hărmălaia dinăuntru să se destrăbăleze prin toate coridoarele luxoase.

    Ei o urmează tăcuți,pe-un hol îngust din dreapta, pe unde intră numai angajații.Se oprește în fața unei uși îmbrăcată în piele maro,de căprioare tinere,sacrificate prea devreme.

- Așteptați-mă aici ! le spune apăsând cu tupeu mânerele aurite.

Bărbatul grizonat stă tolănit în spatele biroului, cu picioarele încrucișate peste masă ,în stil american. Vorbește la telefon ,convorbirea îi provoacă o plăcere nedisimulată, râde cu toată strungăreața dusă  aproape de urechi.

- Bine Cherry, să m-aștepți diseară îmbrăcată în costumul lui Adam. O să te învelesc cu corpul meu ! Te pup !

Sesizase prezența tinerei, iar dulcegăriile le spusese cu voce foarte tare, ca să audă neapărat și ea.

- Madelene ,ți s-a făcut dor de papa ?

„ Exact ca de-un scaiete în vârful capului ! ”

Nu se simțea în largul ei  ,că se afla acum, aici,obligată să îi ceară un favor.Fusese amanta lui timp de un an,el era însurat,avea doi copii mari, aproape de vârsta ei. Pusese ochii pe ea de când intrase prima oară pe ușa aceasta,pe vremea când era numai o tânără săracă,în căutare de lucru. O angajase la casierie ,nu vroia să-i dea o funcție importantă ,să nu și-o ia în cap. Era amanta lui doar pentru sex.  Nu simțise niciodată vreo plăcere ,el termina întotdeauna pe locul întâi ,apoi se ridica grăbit,fără să-i pese că ea rămânea numai înflăcărată. Se complăcea în situația asta, fiindcă o întreținea și își dorea neapărat ceva. S-o pună șef de sală ! Îi spusese asta în nenumărate rânduri,dar el ezita de fiecare dată ,fiindcă postul îl promisese la o alta. Până la urmă ,mai mult de gura ei, o numise ajutor de șef,adică cineva pe care șefa să frece mai tot timpul. Treptat,interesul lui a scăzut,iar ea se bucurase că scăpase de o relație, mai mult decât libidinoasă.

- Vreau să-mi faci un favor !

- Aceeași frumoasă profitoare ai rămas ! Ce-ți mai dorește inimioara ?

- Vreau să-mi angajezi prietena și pe iubitul ei ! Știu că acum e nevoie de personal și ai putea s-o faci. Măcar de dragul timpurilor trecute !

- Aha...înțeleg ! Și ce anume știu să facă ?

- Nu știu prea multe ,în România  au fost intelectuali,dar cred că pot spăla paharele sau servi la mese.

- Ce noroc avem noi cu intelectualii ăștia din România ,dacă n-ar fi atât de mulți,cine ne-ar mai freca podeaua ?

Nu-i plăcea remarca lui,o atingea și pe ea ,în mod direct. Se învățase însă de mult cu umilințele,dacă vrei să răzbești în viață ,la un moment dat , trebuie să fii pregătit și pentru umilință.

- Bine ,le faci mâine fișe de angajare provizorie. Pe urmă,o să mai vedem ! Să le explici ce trebuie să facă ! Și....cum te-ai gândit să-mi mulțumești ?întreabă zâmbind complice de sub mustățile stufoase.

- Uite așa . Mulțumesc ! spune trântind cu forță ușa acoperită de căprioare tinere,sacrificate.

- Haideți să vă conduc la locurile voastre.

- Ne-ai rezolvat așa de repede ?

 Nu vrea să îi răspundă. Se mulțumește să îi arunce-un zâmbet forțat ,mai mult de complezență. Intră apoi într-o încăpere foarte mare,e o spălătorie cu numeroase mașini de spălat vase, umplute la refuz ,de sticlărie de foarte bună calitate.

- Marie, ea e o nouă angajată,explică-i ce are de făcut,îi spune într-o franceză aproape perfectă ,uneia dintre manipulante. Și viața de spălătoare de pahare începea acum pentru Irina. Avea destul de multe de spălat. Chiar și păcate !

- Tu vino cu mine !

Tonul poruncitor nu era deloc pe gustul lui . De la un ton poruncitor se declanșase nebunia. Dar lumea este mult prea plină doar de vorbe goale ,uneori ești nevoit s-asculți și de porunci.

- Serge , învață-l tot ce știi despre ospătărie ,cum să țină tava cu pahare,cum să-și țină corpul ,dar mai ales cum să vorbească !

- Biensure mademoiselle !

Mihai știa franceză foarte bine,începuse  cu ea încă din școala generală și se oprise abia când terminase facultatea. Îi mai lipsea numai accentul  ,dar Serge urma ca să i-l pună acolo unde trebuie.Și chiar se străduia să îl învețe,numai că el își pierdea gândurile prin altă parte,îi era dor de-ai lui,de Steluța ,chiar și de Spyros cu dansul lui energic ,de viață trăită în fiecare clipă. O iubea pe Irina,dar de când se întâmplase nenorocirea, parcă iubirea mai scăzuse în intensitate. Îl chinuiau remușcările ,omorâse un om și-l îngropase la doi metri sub pământ.Poate că dacă nu ar fi cunoscut-o, nu ar mai fi fost acum un criminal....

    Dan Gheorghilas

CU GURA CĂSCATĂ

 

  

      Un singur biscuit a fost de-ajuns să-mi mai împuțineze  numărul de dinți cu încă unul. Și încă unul important,din față ! Primul impuls a fost de resemnare : „ așa-i la bătrînețe ,întîi îți cade părul,apoi cîte un dinte și-ntr-un final…și restul . Doar speri că restul să se ducă la 80 !

   Cabinetul e aranjat destul de bine ,într-o casă reabilitată. Este destul de dimineață ,sala de așteptare e pustie deocamdată ,dar doctorița ,împreună cu asistenta ,își pregătesc aparatura pentru o altă zi istovitoare .

- Bună dimineața !  Am…adică nu mai am ,îmi fac încet intrarea . Vocea mi-este la fel de gâtuită ca a unui cocoș care simte că i s-a pregătit tăierea .

- Văd că nu mai aveți ! Și eu ce să vă fac ? mă întreabă ,nu știu exact de ce, poate deja se află-n treabă.

   E scurticică ,tunsă destul de scurt ,că doar e vară ,trecută bine de 60.  Iar de sub ochelari îi scapără o privire ,oarecum inteligentă.

- Aș vrea să-mi puneți altul ,dacă nu vă deranjează ! spun, inaintând cu frică spre scaunul  „electric „.

- Ei ,nu mă deranjează , asezați-vă ,aveți noroc că încă nu mi-a venit primul pacient.

   Se uită atent prin gura mea căscată și trage repede concluzia :

- Sunteți pe invers ! Nu d-voastră ,dantura  ! Cei de sus calcă pe sub cei de jos !

( Și-apoi ,după o pauză )

-Uite cum stă treaba ! E musai să faceți radiografie ! Dar musai,musai ! Că a mai venit odată unul fără dinți ,l-am trimis să facă poză ca să-mi dau seama dacă trebuie opturat canalul și el a refuzat . Că merge și fără ,că nu l-a durut ,că n-are timp să plece de la serviciu și alte de-astea …Iar eu ca proasta ,m-am luat după gura lui stricată și i-am pus dintele. Și după trei zile a venit cu mufa umflată și m-am făcut și de căcat !

   Putea să foloseacă un cuvânt   mai aromat , ca de exemplu „rahat ”  , dar dacă l-a scos pe-ăsta ,înseamnă că treaba a fost destul de împuțită.

- Deci așa facem ! Vă duceți  cu foaia asta-n mână și faceți poză . Vedeți  că trebuie să zâmbiți adânc !

  Treaba cu radiografia nu durează foarte mult și peste înc-o jumătate de oră sunt iarăși ,așezat pe scaunul  doctoriței șugubețe.

- Exact ce m-așteptam ! Trebuie opturat canalul !  spune după ce studiază clișeul negru din care răsar niște pete albe ,ca niște strigoi în mijlocul nopții.

Și-ncepe să mă zgândăre cu un ac subțire până-n străfundul creierului mic .

- Vă grăbiți cu dintele ăsta ? Că nu știu dacă-i gata până vineri ! mă-ntreabă ,dându-mi un pic de răgaz, ca să-mi revin.

- Luna asta sunt cam ocupat cu băiatul ,că dă la facultate …

- Aha…Și unde dă ,la  „Puliție ”  sau la Jandarmerie ? C-așa se poartă acum !

Sunt deja cu gura căscată așa că nu pot decât să reflectez în gând : „ Ești taman pe gustul meu ! ”

- El vrea la informatică ,dar să vedem …

- Aaaa ,ingineri din ăștia de doi ,trei lei !

 Nu îmi dau seama exact cam cât mai costă un inginer în zilele de azi ,dar după cum duduie economia ,s-ar putea să nu fie foarte departe de adevăr .

  Se uită din nou prin gura mea cea rară și vine c-o recomandare :

- Când vă supărați așa pe niște bani ,să schimbați lucrarea asta ,că o să inceapă să vă clănțăne !

- Nu sunt chiar așa supărăcios, mai pot să rabd ! îi dau pe loc răspunsul .

- Da… o să răbdați chiar mult și bine acum că o să intre băiatul la facultate.

Imi dau seamă că spune un adevăr ,dar este asumat demult .

 Și-aduce apoi aminte că mai are ceva de scormonit prin canalul meu cel neopturat și nu se lasă până nu ajunge cu durerea la creierul mare . Dar ,nu  pot să mă vait  dacă vreau să râd iar cu toți dinții !

- Așa ,spune în cele din urmă ,curmându-mi suferința, cam asta e pentru azi ! Eu încerc să vi-l fac până vineri  că plec în concediu !

- Da ?! Și unde plecați doamna doctor ? o întreb  de dragul conversației .

- Cum unde ?! La Mallorca !

- Aaaa,frumos acolo !

- Da ,dar foarte cald ! A venit ieri unul de pe TIR și când i-am spus unde mă duc ș-a uitat pieziș la mine .

„ Unde vă duceți doamnă ,sunt 45 de grade ,eu de ce credeți c-am fugit ? ”

„ N-are nimic ,mie îmi place la căldură ,o să mă bronzez și-n cerul gurii ! ”

Schițez  un zâmbet larg  căci gura mea rănită nu îmi permite să o dau în râs.

- Mi-am luat trei rochii subțiri și cinci costume de baie, să am cu ce schimba dacă transpir. I-am spus lui ăsta al meu : „ două cămăși îti iei și trei chiloți de baie ! Să nu-mi umpli mie bagajele să am de ce căra ! ” C-așa a făcut când am plecat la Paris ,a umplut trei geamantane . „ Ce dracu ai băgat acolo ? ” „ Lasă mama ,să avem bagaj ,vrei să zică lumea că suntem sărăntoci ? ” N-ai cum să-l scoți din ale lui ! Eu plec mereu cu ăsta al meu , nu ca verișoara Anișoara ,de una singură ,după p**e cu sacul !

Uimirea mea e deplină și mi se citește probabil, în priviri .

- N-a găsit domnule niciuna ,s-a dus și a mai f***t și banii degeaba ! În fine,ce mai tura –vura ,vineri zbor la plajă !

Mi-am făcut unghiile ,m-am despănușat peste tot și nu mai aștept decât să plec .

- Ce să vă zic ? Acum că ați scăpat de-atâtea „greutăți ” ,nu puteți avea decât un concediu minunat !

- Așa sper și eu … Deci vineri ne vedem din nou !

  Vineri nu e chiar atât de departe față de miercuri iar ziua de joi a trecut pe nesimțite .

-Uite , ăsta-ți va  sta de-acum în față ! spune ,arătându-mi un dinte lung și cenușiu. Hai să ți-l bag ,să vedem pe ce-ai dat banii !

Mi-l impinge cu forță înăuntru ,făcându-I cu greu loc printre ceilalți. Mă supără oarecum, așa că îmi mișc dantura în sus și în jos ,făcând-o să se acomodeze cu noul intrat.

- Ia ,gata ! N-o mai frecați ,c-o frecați dup-aia în baie ! spune pe un ton serios ,făcându-mi în același timp ,un gest obscen , de „du-te – vino”  , cu mână stângă închisă ,  ca să-nțeleg exact cum trebuie să o frec.

  N-aud când îmi spune să țin gura strânsă,  ca să se cimenteze, căci gura mi-a rămas căscată larg și nu vrea să se-nchidă . Sesizează că sunt oarecum ,într-o dificultate și vine cu reparații :

- Îmi cer scuze ,dar ăsta-I stilul meu, mai „smuls ” !

- Nu e nicio problemă ,nici eu nu sunt prea orthodox ! Și-apoi ,vă înțeleg ,faceți economie de la anestezic !

- Păi da ,vedeți că totul are-un scop ? întreabă ,fixându- mă puternic .

- Vă urez încă o data un concediu plăcut ! spun ,ridicându-mă degrabă ,de teamă să nu-și atingă și-alte scopuri ,acum că am toți dinții-n gură . Sau poate ,doar mă-nșel !

   Adevărul e că unele femei  „preasfinte” or să sară acum ca arse : ăsta  e limbaj de femeie serioasă ,pe deasupra și intelectuală ? ”.

  Sincer, nu înțeleg de ce trebuie să ne ascundem după dantură ,verificându-ne limbajul ,despre lucruri pe care ,oricum , toate lumea le face .  Poate doar, fiindcă  nu toți vor să le și recunoască ?  Eu unul, dacă  îmi mai iese vreun dinte lipsă de la inventar , o să mă duc tot la aceeași doctoriță . Fiindcă-o să râd cu gura plină !

 Dan Gheorghilas