FIȘA DE ANGAJARE

                                                        

                

   Holul  întunecat ,cocoțat la ultimul etaj ,este traseul pe care trebuie să-l urmez ca să ajung la biroul de Resurse Umane. Un binevoitor mi-a vândut un pont ,că ar fi chiar ultimul pe stânga. N-a spus din care parte. E instituție de stat ,neonele sunt rare iar cele care sunt , pâlpâie obosite ,dându-și parcă, ultima suflare de lumină. Înaintez vertiginos, fără să-mi verific miopia la fiecare inscripție de pe ușile maronii ,aliniate în șir indian, de o parte și de alta. Dacă e ultimul,mai am un pic  de mers.

- Alo ! Pe cine căutați ? 

Mă întorc și nu mi-e foarte greu să o zăresc. Genul de femeie pofticioasă care nu face rabat de la mâncare doar pentru câteva kilograme în minus.

- O caut pe doamna de la Resurse Umane  .

- Eu sunt . Cu ce problemă ? continuă interogatoriul ,mai mult din obligație , e trecut în fișa ei de post.

- Am venit  pentru…

N-apuc să-i spun de ce-am venit căci imediat dispare în spatele uneia dintre ușile mohorâte.

Eu ,după ea. Dac-am găsit-o atât de repede nu am de gând s-o pierd așa ușor din ochi. Funcționarele astea publice sunt publice doar când au ele chef. Nu sunt așa ușor de prins.

Intru în încăperea în care dispăruse cu câteva secunde mai devreme. Chiuvete multe,destul de multe pentru un birou normal. Apare dup-un paravan făcut din zid, cu fusta ridicată dintr-o parte.

- Ei ,asta e chiar culmea , intrați după mine până și-n WC ! Așteaptă domnule afară !

- Mă scuz…

Se pare că n-am intrat cu dreptul. Îes cu spatele și-ajung din nou pe coridorul obscur, cuprins de monotonie.. Pe ușă ,niciun afiș care să te avertizeze că aici e locul unde se rezolvă altfel de probleme. Aștept în liniște cam 5 minute . Femeile sunt mai expeditive în general, nu fac planuri de viață  stând călare pe closet , fiindcă sunt învățate cu altfel de mirosuri,mult mai fine.

- În ce problemă spuneați că ați venit ? mă ia din nou la întrebări, când reapare  . Pare cu mult mai liniștită.

- Sunt Vasilescu, am venit pentru angajare .

- Aaaa….Înțeleg ! Deci dumneata ești !

  Mă studiază adânc,din cap până-n picioare ,dar nu-mi dau seama de reactie ,din cauză de întuneric. Desigur ,aș putea să strâng un pic din ochi , însă nu cred că-i indicat .

  O urmez tăcut , gafa de mai devreme mi-a mai știrbit din dezinvoltură ,dar trebuie să-mi revin rapid . Cazi și te ridici ,  dacă dorești să izbândești în viață.

  Biroul e destul de mare, flori multicolore îți zâmbesc din glastre și ghivece uriașe. Dacă iubește florile înseamnă c-are suflet bun. Parcă și tracul mi-a mai dispărut.

- Îmi cer scuze c-am dat buzna peste dumneavoastră în WC ,dar nu era nimic scris pe ușă. Am crezut c-acolo e biroul dumneavoastră !

 Mă privește stupefiată pe deasupra ochelarilor.

- Adică ,vrei să spui că am față de căcăstoare ?

E rândul meu să rămân cu gura căscată.

- Nu ,desigur că nu . Dimpotrivă !

Cu  „ dimpotrivă „ ăsta  , am vrut de fapt, să dreg din busuioc. După ce-ai dat cu bâta în apa din closet ,încerci să ștergi un pic din stropi. A fost așa, un fel de compliment. Deși,acum că o zăresc mai bine ,n-aș prea avea motive . Durdulie, tunsă total nepotrivit,destul de scurt , făcându-i căpulețul roșcat să pară doar un mic accesoriu atârnat deasupra unui gabarit, puțin cam depășit .

- Voi bărbații aveți  un simț primitiv , animalic , intrați încălțați în sufletele noastre gingașe ,în cele mai nepotrivite momente.

Eu știam că dusul la WC e ceva care-ți eliberează trupul ,dar dacă dânsa se simte mult mai fericită sufletește , atunci e minunat.

- Îmi pare rău ,chiar nu am vrut să vă violez intimitatea.

- Asta ar fi fost chiar  culmea culmilor  ,să mă violezi la budă !  

  N-o mai întreb unde anume ar fi dorit să o violez fiindcă discuția  alunecă vertiginos de la penibil spre ridicol și asta nu-mi convine   absolut deloc.

Sesisează grimasele care-mi brăzdează fața și revine ,în sfârșit,la subiect :

- Uite fișa ,pe partea asta o completezi cu date personale și pe verso e fișa medicală cu care te duci la medic. Ai permis ? Că postul de șofer s-a restructurat. Mașină îți dăm noi .

- Am !

- Atunci nu mai pierde timpul Du-te la clinica din colț ! La oftalmolog trebuie să te duci personal că doctorița aia nu pune ștampila așa,pe ochi frumoși . Rezolvi întâi acolo și apoi lași fișa la recepție ,că știu fetele ce să facă cu ea. Și mâine te aștept aici . Vezi să nu-ncurci iar birourile!

- Desigur că nu !  

  Îmi ia un pic de timp să mă obișnuesc cu soarele de-afară  ,după discuția din întuneric.

Clinica nu e departe .Firma mare  cu o cruce roșie pusă alături de o tânără frumoasă ,care zâmbește fericită, mă anunță că am ajuns deja.

- Ce doriți ? mă ia în primire recepționera .

- Am fișa asta de completat ,îi spun timid ,cu vocea omului căruia îi face placere să meargă la spital la fel de mult ,ca dracului să se atingă de tămâie .

-Așteptați la subsol la D-4 ,la oftalmologie. După ce terminați ,veniți din nou la mine.

 E clar că nu sunt primul care-a venit aici cu fișa de-angajare-n mână. Traseul e prestabilit.

  Pe banca de-așteptare din fața cabinetului nu e decât o bătrânică cu ochelari mari pe nas care-i bulbucă ochii ,exact ca unei vrăjitoare  în exercițiul funcțiunii.

- Nici mata nu vezi, maică ? Așa de tânăr ? mă ia direct în pleasnă.

- Vederea nu prea ține cont de vârstă. Și-apoi e important să vezi mai mult cu ochii minții !

- Aaaa….oi fi vreun filosof ! îmi pune eticheta și mă lasă-n pace .Probabil filosofii nu sunt pe placul dumneaei,îi plac mai mult cei la concret.

  Trec minute bune și ușa tot nu se deschide . Bolnavi sau doar însoțitori, se tot perindă pe holul mult mai luminat ,de clinică particulară. E ca la orele de matematică ,nimeni nu vine așa de drag,ci doar împins forțat. În sfârșit,trebuie să intru. .

- Asezați-vă și citiți rândurile din panou,de sus în jos.

 Îmi dau seama că sunt multe rânduri,dar eu nu-l pot citi decât pe primul.

- Așa !  Și următorul ? întreabă contrariată doctorița, aflată-n prag de pensionare.

- Atâta deslușesc .

- De când n-ați mai schimbat ochelarii ? mă întreabă , oarecum contrariată .

- Nu știu exact ,cam de vreo zece ani.

-  Așa de mult  ?! Sunteți cam inconștient !Stați să vă pun alte dioptrii !

 Și îmi așează pe nas o ramă metalică în care pune cu delicatețe lentile mai puternice.

- V-am mărit numai cu două numere,nu pot mai mult c-o să vă doară capul. Ia citiți acum !

- De data asta,e mai bine. Mai văd și rândul următor ! îi spun cu zâmbetul lărgit .

- Numai atât ? întreabă iar stupefiată. Unde lucrați ?

- Am lucrat în învățământ . Acum vreau…

- Daaa ? Și n-ați făcut dosar  de handicap ?

- De handicap ?!  Păi sunt chiar așa handicapat ? întreb speriat de-a binelea.

- Dacă vedeți doar două rânduri , e clar c-aveți un handicap. Cred că,dacă ne străduim puțin ,vă încadrați la gradul II .

- D-nă doctor,eu am venit aici pentru fișa de angajare ,uitați, este pe masă ! Am înțeles că trebuie să conduc și mașina de la firmă și dacă îmi schimbați dioptriile ,o să văd cu mult mai bine .

- Cum ,aveți și permis ? Păi cine vi l-a dat ?  Ce mașină domnule, dumneata ești un pericol pe șosele ,chiar că ești dus cu pluta ! De când aveți carnet ?

- Din 95 ! Și n-am călcat pe nimeni până acum ! încerc să o conving de faptul că nu sunt chiar atât de chior, încât să umblu  doar pe pipăite .

-  Domnule ,la gradul II o rezolvam într-un anume fel. Dar la permis,riscul e dublu ,mă-nțelegi ?

 Cred că a vrut să spună că tarifu-i  dublu.

- Înțeleg, desigur ! Și cam ce sumă ar trebui să acopere riscul acesta mare ? întreb de curios.

  Mă fixează cu privirea ca să îmi pună eticheta. Și-ntr-un final apropiat, mi-o pune ,comunicându-mi suma cu destul de multe zerouri. Atât de multe ,încât nu cred c-o să le acopăr dintr-un singur an de muncă. Așa că mă ridic și plec.

  Acum sunt iarăși la catedră. Un elev se chinuie la tablă cu un exercițiu simplu,implorånd ajutorul din priviri. Dar mie îmi zboară mintea , undeva departe,la un post cu mașină de serviciu , pe care nu l-am ocupat cândva.

     Fiindcă am fost handicapat !

- 

  

NEBUNIA SALCÂMILOR

 

   

     Soarele dimineții îmi bate cu putere în ploape ,dându-mi de veste că e timpul să cobor din așternut. Și totuși,de ce m-aș grăbi atât de tare ? E prima zi de vacanță, nu tu navetă,nu tu orar , doar libertatea de a-mi face programul așa cum mi-l doresc. Poate o plimbare în parc sau poate o bere rece cu prietenii…

- Știi ce mă gândeam ? mă readuce nevasta la realitatea cotidiană. Întotdeauna eu sunt în gândurile ei așa că trebuie s-o ascult.

- Acum, primavara ,sunt o groază de treburi de făcut la țară și pe ai mei nu prea are cine să-i ajute. Nu vrei tu să faci un pustiu de bine, dacă tot ești în vacanță ?

 Am înțeles de mult la ce îți folosește o nevastă. Are grijă să îți umple agenda chiar și-atunci când ții cu dinadinsul să rămână goală. S-a zis cu berea rece ! Rămâne doar plimbarea în aer liber …Mă dau agale jos, conving cu greu Loganul și-ntr-o juma de oră intru pe poarta curții .  

  Soacră-mea,femeie bătrână ,trecută prin toate greutățile vieții ,sapă cu hârlețul în holdă.

- Sărut-mâna ,mama soacră ! Să vezi ce idee m-a străfulgerat așa,de dimineață ! De ce  să frec eu bulevardul fără rost cănd poate d-voastră aveți nevoie de vreun ajutor ?!

 Nu-i spun c-am fost trimis la muncă silnică de fata dumisale ,ca să mă dau rotund. Deși,sunt cam oval !

- Vai,ce bine ai făcut că ai venit,avem atâtea treburi că nu le mai facem față ! Știi,chiar mă gândeam că n-are cine să mai pună araci noi la vie fiindcă ăștia vechi,au cam putrezit . Socru-tău nu prea mai poate și-apoi e plecat să facă curățenie la o grădină.

- Se rezolvă ,mama soacră ! spun cu amabilitatea omului ce dorește să se facă util.

De unde iau aracii ?

- Păi aici e greutatea,că nu-i avem în curte ! Avem noi niște salcâmi în grădina  din vârful dealului ,o știi dumneata ,aia de unde ai adunat prune într-o toamnă,când ziceai că trebuie să vindeți țuică ca să vă luați mașină. . Trebuie cam cinci ,așa la trei metri jumătate  …

  Apuc la subțiori toporul și mă duc. Dealul pe care urc ,nu seamănă  deloc la pantă cu bulevardul meu de la oraș. Dacă n-aș știi că-i zonă colinară aș zice că-i un pui de munte. Dar dacă vrei să fii util, nu bagi în seamă transpirația ce-ți cade ca o avalanșă din creștet până-n tălpi.

  După exact o oră,nimeresc grădina. Nu-mi amintesc exact pe unde ar fi salcâmii. Și-apoi,ca să fiu foarte sincer ,nu-mi amintesc prea bine cum arată ,dar trebuie să semene a araci. Din ăia suplii ,pe care să-nflorească via !

  Dar ce atâta grabă , doar soarele e încă sus ! Și-apoi ,de la atâta pantă ,m-au cam lăsat puterile ! Mă tolănesc în iarbă și-ntr-un minut, sunt deja dus pe altă lume ! Într-o lume minunată ,în care berea rece curge direct de la cișmea iar eu o sorb cu paiul. În fața ochilor mi se întinde marea de un albastru infinit pe care niciun vapor nu îndrăznește s-o mai tulbure.

  Mă trezesc speriat căci un bondar nemernic, îmi bâzâie pe la urechi iar marea cea albastră a dispărut subit, în spatele copacilor . Oare cam cât o fi trecut ? Cred că destul de mult căci soarele și-a mai pierdut din strălucire și e deja pe curba spre apus. Mă ridic cu greu să caut salcâmii pe care îi așteaptă soacră-mea, de ceva vreme. Mă uit în sus,mă uit în jos ,dar nu zăresc decât pomi împodobiți de flori  ,dar cocoșați de bătrânețe. Abia într-un târziu,îl văd  pe unul zvelt ,cu crengi mai puținele  și flori la fel de multe.

  Cobor la el cu greu fiindcă sălăsluiește intr-o groapă largă ,alături de alți doi.Nu e chiar drept ca lumânarea ,dar merge de arac . Și-ncep activitatea. Lovesc din răsputeri ,tulpina e destul de groasă și nu se lasă dusă doar dintr-o lovitură. A rezistat atâția ani la ploi ,furtuni și ierni înzăpezite și nu se sperie așa ușor de-un filfizon de la oraș. Și nu se-nduioșează nici la șuvoaiele de transpirații ce-i curg acestuia, peste spinare. Dar nu vreau să cedez ,doar trebuie sa fac și soacră-mi un bine ! Deși , de multe ori,facerea de bine e-o chestie nasoală pentru mamă .Iar alte ori și pentru soacră….

  Cam într-o oră ,îl dobor.Și-n altă jumătate ,îl las și fără crăci . Așa i-a fost lui scris ,să moară înflorit,ucis de-un orășean . Răsuflu ,oarecum mai liniștit, căci unul l-am marcat deja pe listă. Mă șterg pe frunte de sudoare ,ridic capul ,oarecum victorios…și îi zăresc la buza gropii. Inalți și drepți ,cu crengile țepoase ,îmi râd în nas fiindcă i-am confundat. Salcâmi adevărați ! Privirea victorioasă îmi dispare instantaneu iar zâmbetul amar îmi înăsprește față. Deci voi erați ! Și ăsta săracul ,căzut pe câmpul de bătaie, ce-o fi fost ?! Acum realizez că am mai coborât în groapa asta … Ca să culegem prune ! Treaba asta cu adunatul prunelor de pe jos mi-a displăcut întotdeauna. Măcar de unul am scăpat !

  Dar socru-meu,nu seamănă deloc cu mine. El ține la recoltă ! Și mai ales la zeama ei ! Prunul ăsta mă enervează chiar si mort fiindcă acum  trebuie să-l mai și ascund ! Încep cu crăcile pe care le arunc după câte o tufă ,crescută sălbatic în largul văgăunei. Și-apoi târăsc copacul în căutarea vreunui loc din care  urma să i se piardă pentru totdeauna.Iar urma nu i se poate pierde decât pe la vecini. Noroc că gardul nu e foarte mare,căteva rânduri de sărmă și aia neghimpată, două sforțări de trup și pomul e deja pe alt tărâm.

  După atâta muncă în zadar, trebuie din nou să mă așez. M-au cam lăsat puterile iar gândul că cei cinci salcâmi sunt încă în picioare mă face din rotund ,oval de galben. Dar nu mai e timp de pierdut. Soarele a asfințit deja și in curând se-așterne noaptea. Ies din văgăuna blestemată și fixez următoarea victimă cu o privire cruntă. Cu ăsta nu e la fel de simplu  fiindcă are țepi. La fiecare lovitură de topor ,salcâmul îmi bate obrazul cu zgârieturi. Arunc în el și cu înjurături ,dar el se ține tot țepos. O altă oră se scurge inevitabil în negura trecutului dar dintre combatanți doar unul trebuie să câștige. Din fericire,nu e el ! Îl dezgolesc de țepi și piele și plec încet cu el târâș ,spre casă. Cu ceilalți cinci ,mai am o vorbă mâine !

- Ți-a luat ceva timp ,te-a apucat noaptea ,săracul de tine,mă compătimește mama soacră. Ceilalți i-ai lăsat tăiați pe jos ?!  Că poate să ni fure !

- La asta m-am gândit și eu, așa că i-am lăsat tot în picioare  !

Nu bag în seamă privirea ei mirată  fiindcă de-abia aștept să mă trântesc în pat. E deja noapte ,dar mie nu-mi place să stau în întuneric . O fi destul pe lumea cealaltă ! Chiar Dumnezeu a zis : “ Să se facă lumină ! ,,  iar eu am fost de acord. Apăs comutatorul, însă lumină....nu se face.

 În ziua asta,  toate-mi merg pe dos !  Există doar o variantă : să iau un bec de undeva .

- N-aveți cumva un bec ,că ăsta este ars ! întreb bătrâna ce tocmai se spăla pe mâini și față ,după o zi istovitoare.

- Am uitat să cumpăr ,mamă ! Cu atâtea treburi pe cap…Și magazinul e tocmai in centru ,mai mult de-un kilometru !

  Un kilometru e enorm de mult  și pentru mine ,chiar dacă am adus doar un salcâm. Dar mintea încă-mi funcționează. Socru-meu n-a apărut iar când o apărea ,o să dea stingerea rapid. La ce-i mai trebuie un bec în stare bună ? Mă uit furiș după bătrână să nu cumva să mă observe, dar a intrat deja –n odaia ei. Cu becul meu cel ars în mână ,inaintez rapid către odaia lui.,schimb becurile și-n câteva minute ,mă bucur de lumină . Nu trece prea mult timp și-apare ăl bătrân ,cu grebla la spinare. Se vede că e istovit,bătrânețea îi apasă groaznic pe lombosciatică , de la o vărstă încolo puterile te lasă. Și cum ajunge în odaie ,apasă pe comutator căci vrea lumină când mănâncă de cu seară. Însă lumina…poate dimineață ! Apasă iar și iar și tot nimic.

- Fir-ai al dracu de cotoi ,te-ai urcat în pod și mi-ai stricat instalația , apostrofează socru-meu , cu un picior în fund  motanul, ce dormita  în fața ușii . Cotoiul sare ca pârlit exact pe plita sobei ,răsturnând mâncarea  ce l-aștepta cuminte-n strachină , pe ăl bătrân . Unde lumină nu e ,nici cină nu mai e !

- Ptiu ! Afurisită lighioană ! Mâine te rătăcesc !

   Mă-ncearcă așa ,o remușcare ,și mai că-mi vine să mă dau în fapt , dar mă gândesc că omul supărat nu mai gândește limpede ,ca omul calm și așezat.! Și-apoi și faptu-i consumat !  Așa că s-o lăsăm pe mâine !

   Iar mâine s-a făcut rapid ,pesemne că aici la țară ,nopțile sunt multe mai scurte ca-n oraș.

- Vrei dumneata să m-ajuți să fac curat într-o grădină ,dacă nu pleci azi ? mă ia socru-meu în primire ,de cum ies pe ușa casei.

- Sigur că da,doar de aceea am venit,ca să v-ajut la treburi ! m-arunc în vorbe ,mai mult decât la treabă. La ce grădină mergem ?

- La cea din vârful dealului !

  O oarece neliniște mi se ridică drept în vârful capului. Dar dacă o ieși urât ,o să-l ameninț c-un sistem căci ecuațiile le-am epuizat pe toate  astă-vară ,când l-am ajutat să crape niște  lemne.

   Urcăm agale panta ,dar asta nu e cea mai grea problemă. Ajungem după o oră ,gâfâi din toate încheieturile , însă e mult de muncă și pauze nu se mai fac.

- Începem de la groapă ,fiindcă acolo-i cel mai greu și-acum tot suntem odihniți , îmi arată văgăuna ,ce nu-mi era deloc simpatică.

- Coboară dumneata întâi , îi dau întâietate , ca să-i arăt respect.

Ajunge destul de repede ,e învățat cu locurile astea , de-atâția ani ,de când le moștenește.

- Aoleu ,vino mai repede ,că ne-a furat prunul ! se-aude urlând puternic ,umplut de disperare .

Mai mult de gura lui, cobor ,deși-l cunosc pe infractor .

- Ia uite ,l-a tărăt prin iarbă. Hai să vedem unde duc urmele !

  N-apuc să îi explic căci e prea ocupat ca să găsească hoțul .

- Ia uite-al dracului , Vasile ,l-a tăiat și l-a aruncat la el în grădină ,să-l facă lemn de foc ! Acum mergem la el !

- Nu mergem ,căci nu e el făptașul ! încerc să-l lămuresc . Eu l-am tăiat !

Clipește des din pleoape și nu pricepe-o iota .

- Tu ?! Și de ce naiba ai făcut asta ?!

- Ei,mă mai întrebi acum, de ce ! Am crezut că e salcâm ! N-ai auzit ce spune  Tudor Gheorghe ? 

 “ Au innebunit salcâmii ! “    Mata-mi ceri să fiu cuminte ?!

 

Dan  Gheorghilaș

CURIERUL

   



   

   Aleile parcului par la fel de-ntortocheate ca și viața lui. Timiditatea excesivă îl adusese până la urmă ,în pragul vârstei de 40 de ani , fără un suflet cald,alături . Și cât de mult și-ar fi dorit să se trezească în îmbrățișările tandre ale unei femei ! Cineva drag,cu care să împartă bucuriile și să-i alunge din priviri tristețile.

    De-atâta amar de vreme ,venea în fiecare zi în parc ,cu același gând ce-i răscolea neliniștea : astăzi am să o fac ! Și chiar așa-și dorea ! Simțea că azi e ziua aceea pe care-o aștepta. Ziua în care o să înceapă să trăiască ! Sărea ca un resort când trecea câte o domnișoară ,gata să-i tresalte ochelarii de la nas,se pironea în fața ei și încerca să îi rostească ,cu glasul cel mai mieros din lume ,cuvintele pe care le repetase cu atâta sârg, în fața oglinzii :
„ Domnișoară ,la frumusețea d-voastră ,pălesc pe loc toți trandafirii ,fiindcă se simt inferiori ! ” Auzise el că dacă-i spui unei femei că e frumoasă ,ți-ai câștigat-o de prietenă.
  Dar gura nu i se mai deschidea.Rămânea zăvorâtă ca un gard de fier forjat, dincolo de care nu se mai putea trece. Iar cuvintele ,grăbite să năvălească în afară ,se loveau ca de un zid și –i rămâneau buimace înăuntru. Femeia îl ocolea,exact ca pe-un nebun periculos și își vedea apoi de drumul ei ,scuipând în sân ,de teamă și uimire. Și iar se încheia fără succes o altă zi, apoi o altă lună și un alt an ghinionist îl mai albea la tâmple.
Însă ,nu renunțase la idee. Avea atâta dragoste de dăruit și o simțea cum se topește înăuntru,ferecată în trupul lui ,nu prea atrăgător.
   Soarele din dimineața asta îi dădea din nou speranțe. O vede cum se așează ,un pic mai sus ,lângă un pâlc de crizanteme. O studiază atent , nu e destul de tânără ,dar nici așa bătrână ,să fierbi la ea ,la nesfârșit. E cam pe lângă vărsta lui. Cu părul lung și negru ,alunecându-i peste pardesiu , pare desprinsă de undeva, dintr-o pictură de Da Vinci . Aude și când îi sună telefonul iar vocea ei suavă îl fascinează pe de-ntregul. „ E scris că ea va fi aleasa mea ! ” Ar dori să îi șoptească în urechile gingașe , cuvintele învățate pe de rost. „ S-aștept să termine ce are de vorbit ca să nu par chiar bădăran ! Deși o femeie nu termină nicicând cu vorbăria ,dar mai bine gălăgie decât tăcere de mormânt ! ”
   O vede cum închide în sfârșit și-ar vrea să se ridice. Se pare însă ,că nu doar gura îi e dușman căci nici picioarele nu vor să îl asculte. Rămâne cu privirea pironită,la fel ca un milog care cerșește în zadar ,o fărâmă de iubire. Și totuși există și miracole. Femeia întoarce capul și îi zâmbește complice ,rugându-l parcă,să îndrăznească mai departe. Iar el....înghite-n sec . „ Doamne,că mototol m-ai mai făcut ! ”
   Întoarce rușinat privirea și și-o ascunde prin pământ. Pe banca de vizavi,un țigănuș zglobiu,cam de liceu, tot scurmă cu un băț la rădăcina unei flori . Și deodată , îi sare –n gând ideea salvatoare :
- Băiete,vino puțin !
Țigănușul se ridică cu greu, nefiind învățat să percuteze cînd cineva îl cheamă pe un ton poruncitor.
- Socheres ?
- O vezi pe doamna de acolo ?
- Care mânca-ți-aș, aia cu pardesiu maro ?
- Da ! Îți dau doi lei dacă te duci să-i spui ce îți spun eu să-i spui.
- Arată banii și mă duc !
Îi arată bancnotele lucioase ,scoase de dimineață ,din teancul de salariu.
- Uite ce trebuie să zici . Domnul de acolo ,a rămas înmărmurit de frumusețea dumitale . Așa cu părul prelins duios pe umeri ,semănați cu Mona Lisa ,dar cu mult mai încântătoare.
- De unde-o știi mata pe Lisa ?
- Ei de unde,de unde, ce importanță are,du-te și spune-i ce ți-am zis !
Băiatul înfașcă banii și se oprește brusc în fața femeii nedumerite:
- Auzi cucoană ,lunetistu' de colo zice că a rămas înțepenit când te-a văzut cât ești de mândră. Cică așa cu părul despletit pe umeri ,semeni cu Lisa ,cățeaua din mahala ,cu care mă joc în fiecare zi.
Indignarea îi țâșnește dintr-o dată femeii ,din priviri :
- Așa a zis ??!! Du-te și spune-i domnului că așa cuvinte jignitoare nu mi le-a adresat nimeni niciodată . Spune-i să se ducă undeva, cu Lisa lui cu tot.
- Unde să se ducă ?
- Lasă că știe el ! Tu du-te și spune-i asta !
- Păi eu mă duc ,da... te costă doi franci .
- Ce ? Să îți plătească cine te-a trimis !
Țigănușul face mintenaș calea întoarsă.
- Așa ,ce ți-a răspuns ?
- Se lasă greu pițipoanca. Zice că vorbe din astea nasoale nu i-a gavarit până acum niciunul. Cică s-o duci pe Lisa acolo unde știi. Auzi ,nu cumva sunteți vorbiți ca să-mi furați cățeaua ? Că fac moarte de om !
- Ce tot îndrugi băiete? Care cățea ? Deci i–a plăcut sau nu ce i-am transmis ?
- Eu zic să mai insiști ! Ți-am zis,se lasă greu !
- Atunci ,spune-i că glasul ei seamănă cu al unei privighetori care îți luminează ziua dis de dimineață. O noapte de dragoste dacă mi-ar dărui ,a doua zi aș putea să mor împăcat de fericire.
- Bre, mata esti cam alambicat ! Eu nu-nțeleg o iotă din ce zici !
- Înțelege ea,nu-ți face griji ! Aleargă și îi spune .
- Păi alerg ,da....
Scoate încă doi lei și așteaptă din nou cu sufletul la gură.
- Auzi cucoană ce-mi zise lunetistu' ... Cică dac-o puneți în noaptea asta ,mâine cânți ca privighetoarea. Iar el se sinucide.
- Cum? Vai de mine,are gânduri din astea sinistre ? Spune-i că orice problema ar avea ,sigur există rezolvare. Crezi că eu pot cânta de fericire cînd aud de moartea unui om ?
- Adică îl rezolvi ?
- Normal ,sunt psiholoagă , i-am rezolvat pe toți .
- Aoleu ! Și-o zici așa direct ?
- Păi cum vrei să o zic ? Vindec omul exact unde îl doare. Hai du-te repede până nu-i vine iar un gând la fel de negru.
Țigănușul vine acum agale ,cuprins cumva de îndoială.
- Auzi mânca-ți-aș , eu zic s-o lași un pic mai moale. Asta i-a rezolvat pe toți . Și-o spune și pe șleau. Și pe deasupra, mai e și pisăloagă. Și curvă și cu gura mare !
- Ți-a spus ea că i-a rezolvat pe toți ?
- Normal ! Eu zic să-ți vezi de treaba ta . Că balta are destul pește. Sau vrei să fii mata un pește ?
- Și eu ce fac acum ?
- Cum ce să faci ? Îmi dai doi lei ca să mă duc să-i spun să își ia gândul . C-așteaptă un răspuns .
- Bine du-te ,dar vezi cum îi spui. Nu vreau să o jignești !
- Îhi !
Pe drum , băiatul își pune-n gând să fie dur ,cum a văzut la ăl bătrân când se zbârlea la un vecin:
- Cucoană,zice să îl lași în pace. E serios și cînd îți spune că s-a terminat,apoi să știi că așa e.
- Deci tot cu gândurile alea ? Spune-i că eu iau 50 de lei pentru o oră ,dar pentru el e gratis. Numai să vină să vorbim !
- Așteaptă aci ,că vin acu !
De data asta,țiganul prinde viteză :
- Bre,răzgândește-te ,c-a zis că ți-o dă moca. La alții ia 50 de lei !Așa chilipir ,nu întâlnești în fiecare parc ! 
–Dar eu vreau dragoste adevărată și nu plăceri pentru moment . Du-te și spune-i asta !
„ Cu –atâția pămpălăi pe lume ,cum să mai crească populația ? Și-apoi se miră toți rumânii că s-au împuținat ! Să ia exemplu de la noi ! ”
- Cucoană,uite ce spune omul ! Cică să mă rezolvi întâi pe mine moca, să vadă dacă –s mulțumit. Și-apoi se lasă și el !
– Îmi pare rău dar nu pot amesteca persoanele . Căci fiecare e cu treaba lui. Am vrut să-i fac un bine și să-l aduc pe drumul bun . Să știi că și eu sunt la fel de hotărâtă. Ia dă-te la o parte !
Îl împinge cu o forță nebănuită și din doi pași, ajunge-n fața dumnealui .
- Ce probleme ai de-ți trec prin minte asemenea gânduri ?
- Eu nu sunt la fel ca ceilalți,să urmăresc plăceri de scurtă durată. Vreau dragoste până când moartea ne va despărți. Așa sunt eu ,romantic incurabil.
- Da ?? ! Nici nu știi cât mă bucur, căci și eu sunt la fel. Și până acum nu am găsit pe cineva la fel ca mine. Se pare însă, că așteptarea a luat sfărșit. Ce zici, ieșim la o cafea ?
Dar nu așteaptă ca să îi răspundă. Este bărbatul la care a visat dintotdeauna și nu are de gând să-l scape printre mâini. Îl ia de braț și se îndepărtează pe aleea parcului ,care zâmbește când își vede trandafirii roșii ,înfloriți. .
Și-n urma lor, țiganul se scarpină la scăfârlie . „ Dumnezeu îi face cuib la orice cioară. Fie ea și una chioară ! ”

Dan Gheorghilaș

　

　

GÂNDURILE UNUI CHIULANGIU

 

 

Am ajuns pe la română

 

abia peste-o săptămână.

Eminescu,Caragiale

ăștia toți mă bagă-n boale.

Și-am venit la geometrie

când mi-a venit pe chelie.

Mi-a tot spus de un triunghi

până când m-a luat un junghi.

Ora a treia ,geografia,

mi-a vorbit de România.

Munți,păduri și ape line

eu le știu de pe la mine.

Câte trebuie de știut !

Ce m-oi chinui atât ?

Și ce-mi trebuie program ?

Cu vocea pe care-o am

cânt mai bine ca Salam.

Dorm așa în continuare

până când mă fac mai mare.

Nu mai trec deloc pe-aicea

și mă-nsor în clasa a V a !

 

FOLOSUL ECUAȚIEI

         Se scarpină în cap și nu înțelege cu ce anume a greșit, de este nevoit să trecă prin asemenea coșmaruri. Necunoscute misterioase și numere banale îi joacă batjocoritoare în fața ochilor tontoroiul ,enervându-i rațiunea și tulburându-i frumusețea copilăriei sale .

-  Mugurele, sigur te descurci ?

-  Nu înțeleg, domn′ profesor, la ce naiba îmi trebuie mie ecuațiile astea ?

-  Păi, cum să îți explic , ca să înțelegi ....Uite ,de exemplu eu . Pe la douăzeci și ceva de ani ,mă plimbam liniștit pe mijlocul bulevardului și credeam că nimeni și nimic nu o să-mi perturbe traiectoria. Dar vezi tu ,Mugurele ,nimic nu este veșnic pe pământ. Și la un moment dat, te lovește-n plin și pe neașteptate ceva care îți umple inima de bucurie ,dar în același timp îți întunecă vederea și îți sucește mințile. Dragostea ! Iar eu am ajuns pe neașteptate din mijlocul bulevardului ,într-o căsuță de la țară, așezată la capătul unei ulițe neasfaltate ,care te îmbălsăma cu noroi din cap până-n picioare la fiecare ploaie un pic mai serioasă. Niciodată nu mi-am imaginat că aș putea trăi  departe de lumea umplută de asfalt și agitație ,dar tocmai de aceea nu trebuie să pronunți cuvântul „ niciodată ” ,căci soarta îți râde-n nas întotdeauna. La blocul meu chibrit de la oraș,apa venea întotdeauna când o chemai la robinet ,iar temperatura o umflai doar printr-o singură rotire de buton. Dar toate astea fuseseră odată.... Acum apa nu mai vroia să vină singură ,o aduceai cu o găleată tocmai de undeva ,din străfundul pământului ,iar iarna aveai căldură-n casă  doar dacă te învredniceai vara să aduci lemne ,să le tai ,să le crăpi,și-apoi să le așezi frumos, sub ștreașină,să nu le plouă. Adică era nevoie de mult mai multe rotiri puternice de  trup și nu doar de  una simplă, de  buton.

    Exact în timpul prelucrării lemnelor pentru iarnă am nimerit și eu în curtea socrilor . Bătrânul lucrase o viață la pădure ,dar vârsta înaintată îl mai ținea din când în când de mijloc. Iar eu băiat simțit ,m-am oferit să îl ajut. Mi-a explicat rapid unde anume să lovesc ,să crape mai rapid și să scăpăm mai iute de belea. Un timp a mers destul de bine. Dar la un moment dat, cineva l-a strigat  la poartă ,așa că toată operațiunea nu a rămas decât în cârca mea. Un lemn mai noduros își aștepta cuminte rândul la pierire. Și l-am lovit așa...cu milă , să-i fac sfârșitul,mai plăcut. Numai că el mi-a refuzat toporul , aruncâdu-l brutal în sus, direct spre beregată. Noroc că m-am ferit la timp.

„ Faci pe nebunul deci ?! Stai că-ți arăt eu cine-i șeful ! ” Apuc toporul cu tărie și cu dorință aprigă de răzbunare ,i-l trântesc cu toată forța peste nodul negru și hidos.... Și-acolo a rămas ! Am încercat să-l scot încet,dar fără rezultat. Nodurosul îl ținea strâns ca să-mi arate că forța brută nu rezolvă întotdeauna lucrurile. Mai trebuie și-un pic de minte... Văzusesem la socru-meu că-n cazuri de-astea  ,este nevoie și de mai. Un fel de butuc tare din lemn, făcut de ăl bătrân  ca să-l ajute la strânsoare. Lovesc cu putere spre capul de fier al toporului...Numai că maiul nu era obișnuit cu filfizoni de la oraș .Se dă mai într-o parte ,făcându-mă să nimeresc exact  în coada toporul nevinovat . Am zburat-o dintr-o singură  lovitură ,direct în vale ,peste gard. „ Nu prea e-a bună ! ” Mă uit instantaneu la socru-meu , ca să constat dac-a realizat evenimentul ,dar nu era totul pierdut. Explica cu lux de mâini și amănunte ce-a pătimit el ,la pădure. Numai că unii mai pătimesc din când în când și-n curte.... Îmi amintesc rapid de celălalt topor. „ Trebuie să mă ajut de el să-l scot pe ăsta ,răposat pe câmpul de bătaie.” Înfig cu putere și nu știu exact prin ce minune ,reușesc să îl eliberez. Îl ascund cu grijă  într-o parte și revin încrezător  la locul acțiunii ,bucurat de mica mea victorie. Dar dac-ai câștigat o bătălie ,nu-nseamnă negreșit c-ai câștigat războiul. Al doilea topor  zăcea la fel de-nțepenit, în nodul negru de furie că nu vreau să renunț. Apuc din nou cu sete maiul ,hotărât fiind ca de data asta  să marchez. Dar maiul nu suportă bulevardierii așa că mă trimite la fel ca prima oară ,să stau la rând. Și tot la coadă ! Asta n-a mai zburat ca prima , dar zace fracturată, legată de topor doar printr-un firicel de lemn, subțire .

- Ce naiba ai făcut ?? Ai rupt coada la topor ? îmi întrerupe socru-meu contemplarea încruntată. Măi ,că nepriceput mai ești ! Vezi colo în dreapta ,că mai e un topor ,adu-l încoa să-l scoatem pe-ăsta !

   Mai mult de gura lui ,mă duc în  dreapta ,ca să aduc toporul. Și-l țin în palma stângă.

- Ce e ăsta ?? Nu mai are coadă ???

- Păi a avut ,dar a zburat departe.

- Bă, tu ești nebun ??!!  Mi-ai stricat două topoare în cinci minute ?? I-am spus eu fie-mii să nu ia un merintic de la oraș, că ăștia freacă bulevardul și habar n-au de munca curții. Nu sunt în stare nici să scoată o găleată de apă . Și-i tot dădea înainte cu insultele . Iar eu tăceam ca mortul în păpușoi, simțindu-mă cu musca pe căciulă. Și chiar  mă întrebam ce-a fost în capul fie-sii de m-a luat. Pesemne  tot dragostea  i-a-ntunecat și ei gândirea !

   Trecuseră vreo cinci minute și el mă bombănea mai abitir ca la-nceput. Și până la urmă ,m-am cam  plictisit:

- Auzi bre , dacă nu încetezi în momentul ăsta ,îți dau o ecuație !

  Nu știu exact ce-a înțeles că-i dau ,dar a tăcut pe dată mâlc. Abia după un minut și-a mai venit în fire :

- Lasă tată că fac eu,că dumneata ești de la oraș ,nu ai de unde să știi toate treburile curții. Dumneata stai colo jos și te odihnește !

  M-am așezat mai în spate pe o buturugă ,dorind să-i studiez mișcările în continuare ca să trec cu brio peste statutul de merintic.

  Nu trece mult și prin fața porții trece vecinul Sandu, de  care auzisesem că nu era chiar vecinul preferat al lui ăl bătrân. Iar ăl bătrân prinde curaj :

- Băi, Sandule ,să nu dea naiba să te mai bagi cu gardul ,că dacă mă enervezi îl chem pe gineri-meu  și-ți bagă imediat  o ecuație ! M-ai înțeles ?

  Vecinul ar fi avut multe de zis ,dar la vederea mea ,s-a cam înfricoșat  și și-a văzut de drum. Si-apoi ,nu știi ce-ți poate face o ecuație . Dacă necesită spitalizare ?

-  Așa că vezi tu ,Mugurele ,la ce îți folosesc  ?  Îți rezolvă instantaneu orice problemă !

- Așa o fi ,cum ziceți dumneavoastră,dar mie, tot nesuferite îmi sunt !

                                                                                                                  Dan   Gheorghilaș