RECOMPENSA

     Hrana pentru animale la parter,cabinetul așezat în ciudă, tocmai la etaj. Mi se părea mai logic invers,dar în țara asta, totul e cu fundu-n sus.Si Leila, după atâtea sărbători și zile libere de muncă,s-a îngrășat cu două kile. Iar  după atâtea mese întinse,  acum o doare burta.
      Mai rabd cu ea în brațe și cele douăzeci de trepte puse-n spirală amețitoare.Un câine mare, ciobănesc, stă tolănit de-a latul coridorului,ținându-se de bot.Probabil,a tânjit la miere.
- Se supără dacă îl sar cu pasul? întreb stăpânul,un bărbat destoinic,cu burta umplută la refuz de drob de miel și ouă roșii.
-  Nero,ridică-te în picioare ! Nero ! tună comanda cu voce militară.
   Dar Nero s-a săturat cu siguranță să fie slugă credincioasă. Până și câinii au orgoliul lor...Întoarce numai capul să vadă pentru cine anume e musai să se deranjeze. Si când o sesizează,privirea i se langurește a dragoste la prima observare. Nici Leila nu pare chiar indiferentă. Își dă urechile pe spate și dă să-mi sară de la piept. Căldurile sunt de la burtă sau vin direct, din altă parte ?! O strâng puternic fiindcă acum nu-i timp de giugiuleli. Si-apoi ,nu știu cum a uitat atât de repede de cele opt  odrasle care o așteaptă acasă, cu limba răstignită. Stăpânul dulăului are și el o variantă și îi  dă glas cu voce tare:
-  Lui Nero al meu îi plac gagicile . Ca și stăpânului de altfel...
    Si-mi face semn discret spre bustul decoltat al unei domnișoare venită aici cu doi căței simpatici, lipiți într-o singură respirație, bishon la bishon.
-  Sunteți la rând? întreb mai mult ca să-i distrag atenția de la fătuca a cărei vârstă contrastează mult cu părul lui cărunt.
-  Da,suntem ,dar vreau să-l țin mai mult la aer. O viespe l-a-nțepat de nas și nu respiră bine. Puteți să vă duceți mai în față, să v-așezați pe bancă,îmi recomandă în timp ce îl smucește pe Nero ca să-mi elibereze calea.
   Pe bancă,un bărbat stacojiu,cu păr zbârlit, umflat de vântul de afară ,încearcă să-și sperie   tristețea cu un oftat prelung. Nu văd în jurul lui vreun animal,dar cine știe ,poate –o fi înăuntru. Nu îl întreb de ce e supărat ,nu-mi place să descos pe nimeni ,sunt doar un bun ascultător. Și dacă vrea să-mi spună,o să-mi spună...Asa  că tac ,fiindcă tăcerea e întotdeauna, cel mai greu de combătut.
- Napoleon e mort, Cezar e mort și nici eu nu mă simt prea bine, începe dânsul conversația c-o glumă spusă odată de Mark Twain.Numai că el nu e Mark Twain și nici nu pare vreo persoană importantă.
-  Dar ce-ați pățit?
-  Zulfy a mea... nu poate să fete ...e de câteva ore înăuntru. Mi-e frică să nu moară ! E cooker ca și cățeaua dumitale.
Vezi ,nu îți dai seama câtă nevoie ai de cineva decât atunci când simți că nu-l mai ai ! spune printre suspinuri.
-  Eu zic să nu fiți pesimist, sunt convins că totul o să termine cu bine ! încerc o încurajare.
-  Să te audă  D-zeu !
 Tăcem câteva clipe amândoi ca să-i dăm timp lui D-zeu s-asculte rugămintea.
-  Dacă ți-aș spune de unde o am...
-  De unde ? întreb din ce în ce mai curios.
-  Am furat-o !
  Rămân total stupefiat.Eu tot speram că-n România n-a mai rămas nimic de dat cu jula și aflu că acum  se fură animale. Măcar de s-ar fura și animalele alea politice de dorm prin parlament. Dar cui le-ar folosi?
   Îl studiez în amănunt. Cu un sacou plin de unsoare pe la guler,pantaloni călcați la vreo trei dungi,pare într-adevăr un hoț ,chiar și de buzunare. Observă c-a scăzut în ochii mei destul de mult și-ncearcă să dreagă situația:
-  Poate nu-ți vine să crezi ,dar cândva am fost un profesor foarte bun de geografie.Mă iubeau toți, și copiii și colegii....Și eu îi tratam tot cu iubire. Dar cel mai mult îmi iubeam soția. Ne-nțelegeam perfect,eu începeam o frază și ea o termina. Eram același gând,același suflet,același Eu . Doar trupurile se diferențiau. Însă vezi dumneata, nu știu de ce în viața asta ,nu poate să fie până la capăt totul roz.Există mai mereu și negru...S-a îmbolnăvit de cancer și în scurt timp s-a stins la mine-n brațe.Și dintr-o dată ,totul s-a năruit, zilele care odată erau numai senine,au devenit instantaneu doar înnorate. Iar o persoană sensibilă ca mine, a cedat ....Nu m-am mai dus la școală,mi-am înecat amarul în băutură,la început doar câteva pahare,apoi câteva sticle...În fiecare zi. Singurul doctor care te vindecă până la urmă este  timpul. Diferă doar durata vindecării..  Unii spun că nimeni nu-i de neînlocuit. Eu nu cred asta, golul din inimă nu-l poți înlocui.
    Mă uit din nou la el și îmi dau seama că a crescut destul de mult în înălțime. Cu mult mai mult ca mine care l-am judecat doar după haine și după aparențe.
- Aveți perfectă dreptate în tot ce spuneți ,doar că golul acela rămas ar trebui până la urmă, umplut din nou cu dragoste. Pentru ceva sau cineva...Fiindcă o inimă golită de iubire este exact ca un copac plin de scorburi la care seva existenței  nu are cum să mai ajungă. Și în curând se va usca...
-  Pentru mine atunci,nu mai avea niciun fel de importanță. Nu îmi doream decât să mor. Și cum n-aveam curajul să mă sinucid,lăsam băutura să mă usuce lent. Și sigur asta s-ar fi întâmplat dacă într-o noapte nu aș  fi visat-o .Era așa cum o știam eu ,acea femeie care-mi dădea întotdeauna încredere în mine.Și ea mi-a spus că dacă încă o mai iubesc , n-o să mai beau și o să-ncerc să redevin ce-am fost. Am rugat-o să mă aducă și pe mine acolo fiindcă viața fără ea nu are niciun sens,dar mi-a răspuns că-l vrea pe cel pe care l-a iubit și nu pe un bețiv, total necunoscut.
     Acum nu prea-l mai înțeleg. Cu siguranță o iubea ,dar cum de n-a redevenit ce-a fost ci doar un hoț și încă unul neobișnuit,de câini? Dar cred că voi afla curând.
-  Din învățământ fusesem dat afară și nicio școală nu m-a mai primit . Am încercat și-n alte locuri numai că eu   nu eram priceput decât la geografie și cine ar fi avut nevoie de așa ceva? În ziua de azi devii interesant doar dacă ești în stare să produci bani,capitalismul e sălbatic ,primitiv,nu-i trebuie cultură generală. Veneam seara acasă și mă uitam cu disperare la poza ei de pe birou. Simțeam că îmi zâmbea și asta îmi dădea încredere ca mâine s-o iau de la-nceput. Însă realitatea îți distruge încetul cu încetul și încrederea. Iar foamea e cea mai  crudă realitate.Nimeni nu m-a mai angajat...Știi cum te simți când înțelegi că nimeni nu te vrea? Că pentru nimeni nu însemni nimic?Nu ți-aș dori să afli !
   Chiar dacă Leila era în suferință,intrasem destul de vesel înăuntru. Acum povestea asta m-a cam indispus. Dar vorba lui,așa e viața asta.. Trebuie să accepți și negrul ca să-nțelegi și să  te bucuri când îți este   roz.
- Și într-o zi toată încrederea s-a dus,continuă îngândurat povestea vieții lui. Eram atât de supărat că nu mai vrea să mă ajute. Și-n altă zi ,am luat poza de pe birou și-am aruncat-o în sertar. Iar drumul meu a luat o altă întorsătură.
     Stăteam îngândurat pe-o bancă în parc.O fată c-o cățelusă zulufată se tot plimba în sus și-n jos. Și până la urmă ,când a obosit s-a așezat pe-o altă bancă ,a scos din geantă o carte și toate gândurile i s-au mutat în paginile ei. Cățelușei nu-i plăcea lectura ,tot alerga de colo colo. Și a ajuns până la urmă și la mine. Am mângâiat-o ,i-am dat o bombonică ce o aveam prin buzunare și în scurt timp, am devenit prieteni buni. Și-atunci .mi-a încolțit ideea . „Câinii de rasă sunt destul de scumpi. Și nu îi cumpără decăt cei ce-i iubesc cu adevărat și cei ce și-i permit. Și cred c-ar da destul de mult pentru răscumpărare.” M-am uitat la fată , era deja în altă lume. N-am mai stat pe gânduri. În două clipe ,cățeaua a fost la mine-n brațe. Și dus am fost cu ea,printre copaci.
      Am închis-o în magazie,i-am dat apă,mâncare fiindcă un câine mort de inaniție n-ar mai fi valorat nimic, si-am așteptat până a doua zi.
      „ Pierdut cățelușă canishe,albă ,cu fundă roșie la gât. Găsitorului, recompensă ! ” Așa suna anunțul de la ziar. Și iar am așteptat. Păi bine,bine ,recompensă,dar cât anume? Că nu mă mulțumesc c-o acadea ! A treia zi ,aveam deja răspunsul. O sută de euro ! Am pus mâna pe telefon,am sunat ,mi-a dat adresa și peste o oră eram deja la schimbul valutar .
Iar ăsta a fost doar începutul. Am trecut apoi la munca de teren,urmăream cățeii prin parc,urmăream stăpânii lor și până seara magazia se repopula. Afacerea era destul de bună,nu plăteam impozite,nici TVA și bani aveam destui.
      Într-o duminică ,când mă-ndreptam înspre „servici”  ,văd o cățea neagră că iese dintr-o curte ,în viteză mare. Am așteptat-o după colț și-am reușit s-o prind. Aveam deja o mare experiență,puteam să m-angajez hingher. Am strâns-o în brațe cu putere ,dar asta era destul de agitată.Se tot zbătea să-mi sară de la piept. Și lătrături,nu-ți mai vorbesc ! Cu chiu,cu vai ,am reușit s-o duc acasă și-am aruncat-o și pe ea în magazie,într-una din cuștile rămase libere . Doar trei mai erau încă ocupate  cu trei căței simpatici. Și noaptea,hărmălaie mare ! Noroc că stăteam undeva mai izolat ,cu siguranță s-ar fi trezit vecinii. Când intru,ce să vezi? Cățeaua se eliberase,nu știu cum și în ce fel,descuiase și zăvorul de la altul și-acum trecuse la al doilea. Și toși lătrau să iasă afară.. „ Asta e naiba,îmi ia venitul de la gură. Trebuie s-o redistribui cât mai repede posibil. ” Cu gândul ăsta am încercat s-adorm. Am cumpărat a doua zi ziarele pe care le știam,am căutat pe internet,nimic și iar nimic. Nimeni n-o mai vroia înapoi. Dar și pe mine mă-ncurca. Era genul de deținut care n-avea decât un gând. Să evadeze !
     „ Ce naiba fac cu tine?” am întrebat-o cu gând că îmi va da răspunsul. Și mi l-a dat. A întors capul către ușa și a lătrat puternic. „ Să-ți dau drumul fără să încasez nimic? ” S-a uitat la mine cu ochi triști și-a început să scheaune  ca un copil mic pe care îl supără ceva și nu poate să o spună. Nu se atinsese de mâncare,îmi răsturnase cutia cu scule,lăzile si tot ce mai aveam pe-acolo ,să caute ieșirea.Alți căței,lătrau cât lătrau ,dar când vedeau mâncarea se potoleau și se culcau. Nu însă și ea. Scheuna cu ochii în lacrimi....Și m-a înduioșat până la urmă. Am băgat cățelușii și i-am deschis larg ușa .
- Poftim,ești liberă să pleci !
A ieșit afară ,dar ,în mod paradoxal ,n-a rupt-o la fugă cum m-am așteptat. A întors capul către mine și a lătrat din nou.
-Nu te-nțeleg ! Ți-am spus că poți să pleci !
   A mai făcut un pas și-apoi un alt lătrat,de data asta,mai puternic. Vroia să merg cu ea !
Și am pornit. Pășea grăbit ,oprindu-se din când în când să se asigure că o urmez.
Și până la urmă,am ajuns. A sărit gardul ca să-mi descuie poarta. O casă bătrânească,c-o curte mare în care-o salcie își atârna cu greutate pletele nepieptănate peste pământul amorțit. A împins în ușă și a deschis-o într-o clipită. Și-a alergat direct în dormitor....
    O femeie cam de vârsta mea, zăcea căzută la podea, lângă patul mare cu tablii din lemn masiv. Un gând de fugă mi-a încolțit într-un ungher al creierului meu mic. „ Dacă las amprente o să fiu acuzat de o crimă pe care nu am comis-o. Mai bine plec acum ! ” Dar n-am plecat. În fiecare om există și o parte bună,nu ești atât de rău în întregime,depinde doar ce lași să te domine. M-am aplecat asupra ei.Părea că încă are puls.Cățelușa a început s-o lingă.O lingea peste obraji,lătra,apoi o lingea iar  cu o speranță vie, că totul va fi ca înainte..Și-ntr-un tărziu,și-a revenit.
-Zulfy !....
 Atât a reușit să-ngaime,lipsită de vlagă ,dar cu privirea umedă c-a revăzut ființa de care îi era greu să se despartă. Iar Zulfy era în culmea fericirii.Alerga nebună dintr-un colț în altul ,lătrându-și bucuria în gura mare.Și-apoi venea din nou și o lingea.
-Scumpa mea,credeam că n-o să te mai văd !
Cu greu am reușit s-o urc în pat.
-Sun la Salvare ca să vă ducă la spital !
-Nu e nevoie,mi s-a mai întâmplat ,dar îmi revin până la urmă.Dacă vreți,dați-mi un pahar cu apă.
I l-am adus și-am ajutat-o să-l bea așa cum făceam odinioară cu soția mea.
- Ea are întotdeauna grijă de mine,când cad se duce și cere ajutor. Aseară n-a venit și m-am gândit că i s-a întâmplat ceva.M-am gândit și m-am supărat în același timp.Iar inima mea bolnavă nu rezistă foarte mult.
- Liniștiți-vă, acum totul e bine....
De fapt,nu era bine absolut deloc. Arestasem singura speranță de viață a unui om.Pentru ca să-mi fie mie bine. Dar de cele mai multe ori , binele cuiva înseamnă răul altcuiva.
- Vă mulțumesc că m-ați ajutat! spune legând cuvintele cu mult mai bine.
- Chiar nu aveți pentru ce ! Remușcarea îmi gâtuia vocea așa cum lanțul unui câine îi gâtuie bucuria libertății.
- Cum să n-am pentru ce? M-ați salvat de la moarte ! Duceți-vă ,vă rog la frigider,am niște prăjituri și o sticlă de bere !
- Nu e nevoie ....
- Vă rog ,faceți pe placul unei muribunde !
Sinistrul vorbelor ei m-au înduioșat deși mi-aș fi dorit  să plec mai repede de-acolo. Am adus berea,prăjiturile ,le-am pus pe o măsuță aproape de amândoi și m-am așezat pe un fotoliu vechi ce-a scârțâit prelung de supărare când m-am așezat.
- Nu aveți un soț,copii ,cineva care să v-ajute?
- Nu...nu am fost niciodată măritată. Când eram tânără aveam concepțiile mele. Pentru 300 de grame de carne trebuie să cumperi chiar tot boul ?? Și-apoi ,dacă îl cumperi ,faci copii. Ăștia plâng noaptea,ziua, trebuie să sugă, îți deformează țâțele și uite așa devii hidoasă .Așa gândeam atunci....Dar vezi ,egoismul ăsta se întoarce tot asupra ta. Acum aș vrea să fi avut vreo cinci copii.Când eram tânără , singurătatea se traducea prin libertatea de a face ce-ți dorești,acum înseamnă doar un chin.Degeaba mai vine mintea omului pe urmă...Noroc cu cățelușa asta.Îi spun tot ce mă doare,ea mă ascultă,dar nu zice nimic.Și uneori chiar mi-aș dori s-aud o vorbă bună ...Dumneata?
- Eu am avut soție ,dar a murit de cancer cu ceva timp în urmă .Și sunt acum la fel de singur,chiar dacă n-am avut concepțiile alea.Poate că așa trebuie, să plătim pentru greșeli făcute în trecut.
- Cu siguranță...
   Sincer,mi-a plăcut din prima clipă. Vorbea natural despre lucruri naturale,fără fițe și perdele false de pudoare. Curând și-a revenit complet,s-a dat jos și-a scos dintr-un sertar un album cu câteva fotografii.
- Uite,toată tinerețea mea ! Aici eram cu Mișu,spune ,arătându-mi o fotografie decolorată de vreme ,în care un bărbat subțire și înalt o ținea de subțiori. Era frumoasă,un păr negru ,lucios și o privire deschisă ,senină cu care putea să cucerească pe oricine. Și nu erau deloc puțini. La un moment dat ,am pierdut numărătoarea. Vasile, Nelu, Victor ,Radu ,Petre.  Si la sfărșit ... un alt Vasile.
- Fiecare dintre ei a însemnat o pagină din cartea vieții mele. Am primit tot ce mi-au oferit și i-am iubit pe toți fără regrete. Pe unii în același timp. Pe alții,i-am luat de la neveste. Și – acum...extrem de singură.
   Nu a spus „singură ” ,a spus „extrem de singură ”  ca să priceapă iapa. Iar când a spus-o,privirea i s-a ascuțit ca o săgeată aruncată în viteză direct în fața mea pleoștită de timiditate. Nu își pierduse deloc îndemnarea...Cu o jumătate de oră înainte era deja în altă lume,acum a revenit la viață.A sesizat rapid că iapa cam bătea-n retragere și-a aruncat din nou săgeți,de data asta ,chiar spre inimă:
- Nu te simți uneori singur ,nu ți-ai dori să fii ținut în brațe până când adormi și inima să îți tresalte de iubire?
   Cine naiba nu și-ar fi dorit? Să refuzi iubirea  înseamnă să refuzi chiar bucuria de-a trăi.
- Ba da,mi-aș dori...
- Și-atunci ,de ce nu dormi în seara asta aici,cu mine? a trimis și ultima săgeată ,convinsă fiind că ținta fusese doborâtă și reduta,cucerită.
De obicei ,primeam recompense în bani ,dar nici cele în natură nu erau tocmai așa,de lepădat.Dar conștiința ...nu și nu.
- Nu știu dacă rămân ,am niște animale și trebuie să le dau să mănânce.
-  Te duci ,le dai și vii-napoi. Te rog să te grăbești ,doar știi c-am inima subțire !
Stilul ei „smuls ” îmi plăcea la nebunie. Bineînțeles c-am revenit. Și am dormit cu ea în brațe , așa cum și-a dorit.Așa cum și eu mi-am dorit. Nu vroia nimic altceva,orice efort suplimentar ar fi ucis-o imediat,dar eu mă simțeam deja minunat. Nu sexul leagă oamenii ci dragostea adevărată!
   În zilele următoare,am scăpat de câini și am rămas definitiv. Iar golul din inimă a reînceput să se umple. Aveam din nou inima plină ! Am renunțat și la servici,acumulasem ceva bani,ea lucrase în cadrul armatei,avea pensie căt două salarii de profesor, deci bani erau suficienți. Dar sănătatea ei se șubrezea pe zi ce trecea.Obosea  după câțva pași și-o ridicam de jos,din ce în ce mai des. Iar Zulfy scotea în fiecare seară un soi de sunete sfâșietoare și lugrube ce prevesteau inevitabilul. Iar intr-o seară ,acesta s-a produs.
   Stătea cuibărită la pieptul meu la fel ca-n fiecare seară ,dar dintr-o dată mi-a intors privirea către a ei.
-  Mă iubești cu adevărat?  a aruncat întrebarea ca pe un bumerang pe care dorea nespus să-l prindă iar în palme.
-  Sigur că da,nu simți?
-  Dacă mă iubești ,atunci vreau să faci ceva pentru mine. Vreau să facem dragoste !
Era o cerere total neașteptată.Și primul meu impuls a fost să o resping:
-  Draga mea,doar știi că inima ta...
  Arătătorul ei subțire a sărit ca un arc peste buzele mele încordate. Era nevoie de tăcere.
-  Te rog !
   Simțeam un nod puternic în gât ,dar până la urmă am cedat.Am început să o sărut cu pasiune peste tot. Apoi ne-am contopit iubirea într-un singur trup.Respirația ei devenea din ce în ce mai sacadată și mai accelerată iar gemetele surde se transformau pe rând în țipete din ce în ce mai zgomotoase ,umplute de plăcere.Un concert în do minor de fericire....
    Un ultim strigăt de eliberare a încheiat apoteotic toată armonia . Privirea i-a rămas senină, lipită de tavan , unde o aștepta o fată tânără ,frumoasă, cu părul negru și lucios ....
    Slujba a fost extrem de scurtă. Două vecine și-un preot plictisit,pentru care  un suflet dus, nu însemna decât un ban în plus în buzunar. Am rămas lângă cruce doar eu și Zulfy,două inimi secate care-și plângeau durerea ,inchise în tăcere. Am plecat abia tărziu în noapte,un om și-un câine ,uniți prin suferință....
    Mă uit fără să vreau la Leila. Chircită de durere ,stă jos ,cu botul între labe ,așteptând ca cineva să îi ofere alinare. Suntem atât de egoiști,încât considerăm adesea că suferința unui câine nu are importanță. O mângâi încet pe creștet și îmi răspunde lingându-mi piciorul pe care se culcase.
- Domnul Ionescu ?
Vocea medicului ne readuce din nou ,la viața noastră cea de toate zilele.
- Eu sunt,sare ca ars de lângă mine ,înțelegând că așteptarea a luat în fine,un sfârșit.
- Felicitări ! Aveți trei cățeluși simpatici !
- Și Zulfy ? întreabă,abia ținându-și respirația.
- E bine,îi facem un întăritor și într-un sfert de oră îi luați pe toți acasă.
 Ne îmbrățișăm prelung de bucurie. Iar  ceilalți de pe coridor vin ca să sporească grămada îmbrățișării. Suntem mai mulți la roz decât la negru... Fugim de suferință să nu se ia cumva la noi.Și fără să ne temem că  pentru tot ceea ce  facem, primim întotdeauna o recompensă !
                                                                                               
                                                                                                              Dan Gheorghilaș

CEALALTĂ JUMĂTATE

        Când aud că trebuie să  merg la notar ceva în  mine se zbârlește brusc. Un fel de revoltă împotriva birocrației amestecată cu panica de a sta la coadă ore în șir.Dar dacă „n-ai legalizare” înseamnă sigur că nu prea ai de ales. Până la urmă omul trebuie să facă  de toate în viața lui chiar dacă multe nu îi fac plăcere.Si mai ales trebuie să învete sa aiba rabdare.
       Toți se bulucesc la cele două uși. Una luxoasă ,lucitoare,pe care scrie mare cu litere aurite „ NOTAR ” si alta ternă ,cu geam mat ,pe care e lipită o țidulă ieșită în grabă de la calculator. „Secretariat”.  Adică ,una e notarul  și alta,secretarul.Notarul inseamna doi la suta din tranzactie iar secretarul doi la suta din doi la suta.  Chiar daca sutele sunt la impartire,se inmultesc vertiginos. Numai la mine se-nmultesc cu zero. Judecând după mulțimea adunată ,tot ce mai am  pe agendă astăzi trebuie șters și trecut cu grijă pentru  mâine. Mă uit în jur după vreun loc pe scaun și spre mirarea mea,chiar îl găsesc. Nu înțeleg de ce stau toți călare peste ușă ,dar îmi aduc aminte că locuim în România  unde cam totul e pe apucate. Și dacă apuci să intri peste rând îi râzi apoi în nas victorios și  celuilalt. „ Tu ,dacă ești mai fraier,nu ai decât s-aștepți !”
     Lângă mine,un bărbat la fel de grizonat,stă rătăcit pe undeva, prin gândurile sale,și nu e hotărât să cucerească reduta dinăuntru.Privirea  îi stă țeapănă și-un pic cam umezită de amintirea unor clipe pierdute de demult.Dar după un timp destul de lung,mă sesizeză:
-  Dumneata,tot la notar?
-  De fapt ,la secretariat,răspund cu bucuria omului dornic nespus de conversație.
Ca să mai treacă timpul.
-  Aha… Eu,la notar… divortez de nevasta. De fapt,ea vrea să divorțăm,spune pe-un ton destul de amărât.
-  Îmi pare rău să aud asta ! Dar ce-ai făcut,ai călcat cumva pe bec?
- Mi s-a părut că becul e neon si-am fost orbit de strălucirea lui.Povestea este un pic mai complicată…
-  Uneori e bine să spui cuiva ce ai pe suflet,eliberezi din tensiune. Si dacă spui unui străin e si mai bine fiindcă va judeca obiectiv,încerc eu să forțez nota simțănd că omul nu vrea să depene povestea.
-   Seamană foarte putin cu bancul ăla de demult. Un om îi tot zicea consoartei dumisale: „ Ce bine era când eram tineri,nu aveam bani,nici casă,nici mașină,dar mă culcam în fiecare seară lângă o blondă sexi de 25 de ani. Acum avem si casă si masină ,dar mă culc  lângă o băbăciune de 52 de ani. Cred că avem o mare problemă ! ” La care nevasta îi răspunde : „ Scumpul meu,tu visează în continuare la blonda sexi de 25 de ani că mă ocup eu să fii din nou ca-n prima  tinerețe. Si fără casă si fără bani si chiar fără masină…”
      Nu pot să-mi stăpânesc un zambet larg,în colțul gurii. De fapt,bărbatul îmi este chiar simpatic. Puțini sunt cei care găsesc ceva de râs atunci când nu e absolut nimic de râs.
-  I-ai spus bancul ăsta și s-a supărat atât de tare?întreb nedumerit.
-  Ei,nu numai de la asta… Dar să o iau de la-nceput. Mă apropiam în goană mare de 30  și eram încă holtei si iubitor de aventuri.Dar într-o seară ,mi-am găsit timp ca să vorbesc un pic cu mine însumi.Mi-am spus că ar fi timpul să mă-nsor. Tot alergând din floare în floare o să mă ofilesc si n-o să mă mai vrea nicio albină.Si-am fost de acord cu mine însumi. Le-am spus si la prietenii de pahar ce-am hotărât iar ei la început au încercat să mă convingă că e total gresit.„Faci aceeași greșeală  ca majoritatea.Oamenii amestecă vinul cu apă,cafeaua cu zahăr și dragostea cu căsătoria .  Căsnicia e colivia în care intri de bună voie si nesilit de nimeni,dar  din care nu mai  iesi fără bilet de voie. ” Dar eu mă săturasem de-atâta libertate,vroiam pe cineva ca să-mi organizeze viata în zilele urmatoare.. Nu fusesem niciodată îndrăgostit,mi se părea chiar o tâmpenie fiindcă auzisem că dragostea e foarte trecătoare  si-ajungi destul de repede de unde ai plecat.Ba inca și putin mai dărâmat !Nu vroiam decât întelegere si bună armonie.  Îmi spuneau alții de sufletul pereche,dar mie asta nu-mi convenea  nici pe departe ! Ce-nseamnă sufletul pereche? Adică cineva care sa facă si să simtă aceleasi lucruri ca si tine?Atunci,ce naiba te-ar mai fascina?N-ar fi decât continuă monotonie ! Nevasta mea va fi cu totul diferită si o să aibă absolut tot ce nu am eu. Adică cealaltă jumătate,nu copia fidelă !
   Asa am hotărât si după un timp,chiar am găsit-o. Am avut grijă să nu fie nici urâtă ca să nu dau motive în plus de râs prietenilor neîncrezători.Era cu totul si cu totul diferită.Ei îi plăceau telenovelele si mie filmele de actiune.Ea vroia muzică,eu stirile de sport. Ne-am luat deci,două televizoare. Ei îi plăceau lalelele si mie ,trandafirii rosii.Aveam deci,două vaze.Ei îi plăcea la munte si mie,clar,la mare. Si după un an ne-am luat concedii separate. Nici oamenii nu ne plăceau la fel . Mie îmi plăceau femeile ,iar ei mai mult bărbații.
- Cred că era mai rău dacă era invers,mă bag în vorbă ca să mă aflu în treabă.
- Era așa si-așa! Ne întâlneam seara,schimbam câteva vorbe si apoi ne culcam fericiti.Desigur,fiecare în dormitorul lui.Dar era si o parte foarte bună,fiecare era liber să facă ce-si dorea.Colivia avea tot timpul portile deschise.Si totul până într-o vară,cînd am plecat la mare si ea ,bineînțeles,la munte.
    Stăteam întins pe plaja cu nisipul fin,admirînd imensitatea albastră de liniște si calm.Când la un moment dat, se asează în toată splendoarea ei ,întinzându-și rogojina pentru plajă,o tipă faină,cu părul despletit. Nici foarte aproape să nu-înțeleg că a iesit la agătat ,dar nici asa departe,să-mi pară total indiferentă.Adică un fel de a te face că te-mpiedici !Si am tăcut o vreme ,dar până la urmă ,n-am mai rezistat:
- Nimic nu mă face mai fericit decât să admir infinitatea mării! Mă linisteste, orice problemă as avea !
-  Ciudat ,si pe mine mă face să mă simt la fel, a percutat  imediat,desfăcându-si cu delicatețe buzele  si dezvăluindu-si dinții de-un alb imaculat.
    Si-apoi,ne-am dat la vorbe.Si tot din vorbe am aflat că-i plac  sportul si filmele de actiune,iubește marea si …trandafirii rosii Si am plecat într-un târziu,ținându-ne de mână spre casa ei asezată putin mai încolo,deasupra plajei si a mării foarte albastre. A doua zi ,mi-am luat catrafusele de la hotel si m-am mutat la ea , fiindcă era spațiu mai mult si dragostea pusese deja stăpânire peste mine.Adică ceva  nou si  minunat ,destul de greu de explicat în cuvinte.Dar dragostea nu are nevoie de logica cuvintelor.Ea trebuie doar trăită !Stii despre ce vorbesc doar dacă ai fost vreodată îndrăgostit.
-  De vreo câteva ori,spun printre suspinături.
-  Atunci esti mult mai norocos ! În sfârsit am înțeles ce-au vrut să-mi spună unii cu sufletul pereche.Ne potriveam perfect,stăteam seara cuibăriti unul în altul,uitîndu-ne la meci. Iar la fiecare masă ne tineam de câte-o mână iar cu cealaltă ne băgam unul altuia mâncarea  în gură,sorbind-o cu nesaț.Si-apoi ne sărutam prelung…Nici marea nu mai era la fel de-albastră dacă ea nu era o clipă lângă mine. Când s-a terminat concediul,mi-am sunat nevasta să-i spun să nu mai mă astepte. Și am tinut-o asa cam vreo doi ani.
    Într-o seară însă,totul s-a destrămat. Am iesit la un bar din oraș fiindcă aveam poftă de-o bere mai rece decât căldura de afară.Ea era de gardă la spital așa că n-aveam chef să stau singur în casă. Si-n timp ce constatam cu tristețe că berea nu mai are gulerul de două degete de altadata  ci doar o dungă de creion, lângă mine se-asează una cu ochii în lacrimi si buza spartă de la vreun pumn puternic . „Esti singur ,că vreau să-ti povestesc ceva ?! ” Si-ncepe să-mi toarne o poveste cu un bărbat nenorocit care-o tot bate din gelozie exagerată ,că nu stie ce să mai facă si incotro să fugă,intr-un cuvânt,că e chiar disperată.
I-e frică să se mai ducă acasă fiindcă nebunul poate s-o omoare si n-are unde să mai doarmă. Iar eu,milos din fire, am dus-o la hotel.Si-acolo,nu stiu exact ce s-a întâmplat,eram destul de beat si sângele  urca incet dar sigur,  peste tot. Și mi-am adus  aminte că in tinerețe nu refuzam o astfel de oferta.Nici ea n-a refuzat, ba mi-a și multumit fiindcă nu mai făcuse dragoste sălbatică de  vreme indelungata. Sex neașteptat si chiar total neprotejat... Și-am adormit cu ea în brate.Aproape de dimineață m-am trezit de-a binelea iar mintea, mult mai limpede ,mi s-a umplut de remușcări.Cum naiba am putut să fac așa ceva?M-am îmbrăcat si-am alergat în goană către casă.Cum  să îi spun ? Asta însemna bineînteles,sfârsitul ! Dar pe de altă parte nici nu puteam să duc secretul în tăcere.. Dacă mă iubeste cu adevărat,o să-nteleagă si o să trecem peste asta.
   Când ușa s-a deschis eram probabil,pământiu la față. Dar nici ea nu era mai roză.
-  Trebuie să-ți spun neapărat ceva,am început eu spovedania.
-  Si eu la fel ,a continuat lăsând privirea în pământ.
-  Păi începe tu,i-am spus ca să mai trag putin de timp si răsuflare.
Si a-nceput.
-  Există un coleg la spital care îmi face de ceva vreme ochi dulci.Aseară,nu stiu exact cum s-a întâmplat si ne-am trezit unul peste altul,în patul din camera de gardă…Îmi pare foarte rău ,te rog din suflet să mă crezi !
    Am simtit pe loc cum inima îmi explodează în bucăți. Nicio altă durere pe care am simțit-o vreodată nu se putea compara cu asta. Si furia cumplită mi-a explodat  direct in gură:
-  Ești o curvă nenorocită,asta esti! Nu mai am nimic să-ți spun !
  Si am iesit direct pe ușă. Iar  de a doua zi, eram din nou acasă.
- Unde,la nevastă?
- Nu cred că as fi suportat să dau cu ochii de nevastă.M-am mutat la casa părintească.Acolo stau si acum .
 - Nu stiu ce să-ti spun,noi bărbații când gresim avem pretenția să ni se treacă cu vederea, dar femeia când calcă putin strâmb ,chiar dacă dintr-o greseală,atunci o catalogăm direct drept curvă ordinară. Judecâm gresit,cu unități de măsură diferite.
- Eu cred că de fapt e vorba despre altceva,mă luminează interlocutorul. Ea era sufletul meu pereche,avea toate calitățile mele,îi plăceau lucrurile care-mi plăceau si mie , dar avea si toate defectele mele. Si dacă eu n-am stat prea mult pe gânduri ,probabil că nici ea n-a socotit prea mult. Numai că mie nu mi-a convenit.
-  Si de unde știi că ei i-ar fi convenit?
- Păi tocmai asta spun,m-ar fi zgornit pe loc,fără să mai clipească.Acum divorțează și nevasta fiindcă și-a găsit pe neasteptate, sufletul pereche.Si chiar mă bucur pentru ea.
- Ciudata poveste...Nici nu stiu ce sa mai cred,unii ar trage repede concluzia că cine aleargă după mai mulți iepuri ,nu prinde exact niciunul.Dar povestea dumitale  e mult mai încurcată si sincer,nu mai înțeleg nimic. Până la urmă ce soție e mai bună,una cu care nu ai prea multe lucruri în comun sau alta cu care ai prea multe în comun?Fiindcă niciuna nu e lângă tine !
- Stai că nu ti-am spus chiar tot. La vreo câteva luni după ce-am ajuns acasă mă pomenesc într-o dimineață că sună lung la ușă. Si când deschid ,să nu-mi vină să cred . Era Raluca,cea pe care-am dus-o la hotel. Gravidă-n luna a saptea si cu privirea umplută de fericire că în sfârsit a dat de mine. Mi-a spus că e al meu si dacă am vreo îndoială să mergem la testul ADN.
-  Cum naiba ?? La asta chiar nu m-asteptam !!
- Da,exact asa cum spun...Acum am o fetiță scumpă ,care cam plange noaptea,dar dacă plânge inseamna că e acolo si mie imi pare tare bine.Vezi dumneata cum e si viața asta,alergam dupa ceva sau cineva si nu intelegem că de fapt totul e predestinat. Adică ce ti-e scris,direct pe frunte iti stă scris.Dar noi suntem prea ocupati ca să citim. . Există intr-adevar o soartă cu care unii se impacă iar altii mai putin.Iar ăstia din urmă sunt mai mereu nefericiți.
- Și deci să stăm cu brațele încrucișate și să  ne lăsăm așa,în voia sorții?
- Păi crezi că ai de-ales??
- Da,cred că avem destul de mult de-ales. Viața e o succesiune de alegeri pe care le facem la un moment dat. Alegem ceva și pe urmă ne întrebăm dacă nu cumva era mai bine invers.Iar dacă alegeam invers,ne întrebam din nou cum ar fi fost dacă alegeam contrariul . Adică contrariul la contrariu ...Și tot așa !
-Păi vezi că-mi dai dreptate ? Ne invârtim si până la urma amețim.Ce-ți folosesc atâtea întrebări,primește fiecare zi ca pe un dar care ți-a fost oferit,bucură-te de tot ce te-nconjoară și mai ales... iubește fără regrete ! Chiar și trandafirii roșii cu toate că au spini.
    Și nu mai căuta atâtea pete-n soare !




     

CĂLUGĂRUL ILARIE

 

      O poartă mare de lemn încastrată într-o boltă și mai mare de ciment  te avertizează că înăuntru e o altă lume.O lume tainică în care intri cu sufletul încărcat si speri să ieși cu el spălat de orice păcat.Sau cel puțin mai descărcat... Liniștea, aproape mormântală, stăpânește curtea largă a mânăstirii,biserica impunătoare și chiliile albe ale celor care locuiesc aici.Diferența dintre mânăstirile de măicuțe și cele de călugări este că la măicuțe sunt mai multe flori, iar la călugări sunt mai mulți copaci.Nimeni nu scoate vreun cuvânt de frică față de D-zeu sau din respect pentru ruga celorlalți vizitatori.
     Îi mulțumesc și eu Celui de Sus pentru ce mi-a dăruit și-L rog să mă ajute în continuare la o problemă ce nu-i găsesc o rezolvare. Un preot mi-a spus odată că dacă ai grijă de lucrurile care îi sunt dragi lui D-zeu si El va avea grijă de lucrurile care îți plac ție. Eu  recunosc că n-am avut atâta grijă și totuși D-zeu mă ține încă în brațe.Fiindcă e mare și e bun ! Ies din biserică cu sufletul putin mai împăcat . Dar mă trezesc c-alerg fără să vreau prin curte fiindcă nevoile lumești sunt uneori foarte presante. Iar nevoile fiziologice sunt cele mai presante dintre nevoile lumești. Un călugăr cu veșminte negre  rătăcește singur pe alei si printre gândurile sale.
- Nu vă supărați,unde găsesc o toaletă? îndrăznesc să-i perturb meditația ,mânat de forțe puternice,intestinale.
  Nu pare să mă bage-n seamă. Poate că n-a auzit .Repetiția e mama învățării,dar repetarea e de foarte multe ori ,doar mama enervării.
- Părinte,mă scuzați, nu știu unde găsesc o toaletă !
- Caută și vei găsi ! vine răspunsul plin de înțelesuri mistice.
  De fapt e-un mare adevăr,ții minte mult mai bine lucrurile pe care le descoperi singur.
- Sincer să fiu, dacă mai caut mult nu cred că o să mai fie nevoie să găsesc ! răspund malițios, fiindcă presiunea din stomac apasă acum direct pe creier,întunecându-mi judecata.
  Un zâmbet larg îi scapă de undeva, din barba neagră,lungă.
- La capătul aleii ,în partea dreaptă !
  L-am readus fără să vreau în lumea celor pământești.Arunc în grabă un „mulțumesc” și fug să-mi liniștesc și trupul.Iar după cinci minute mă simt cu mult mai ușurat. Acum mi-am liniștit și mintea . Trupul ,sufletul și mintea sunt cele trei ce definesc un om. Dacă ceva e afectat, vor fi curând și celelalte. Pe o bancă,sub o salcie pletoasă, călugărul în haine negre s-a reînchis în sine și-n gândurile sale.Dar n-a încuiat și poarta exterioară către lume ,căci imediat mă sesizează:
- Ați rezolvat cu bine?
- Da,vă mulțumesc din suflet că m-ați îndrumat . Încă un minut în plus și trebuia să schimb veșmintele.
   Același zâmbet nedisimulat îi redeschide barba.De multe ori m-am întrebat de ce preoții,în special cei ortodocși, stau nebărbieriți așa,la nesfârșit. Si cine ar putea mai bine să-mi dea răspuns decât un călugăr de la mânăstire. Îmi iau inima-n dinți și îl întreb.
- Așa a lăsat D-zeu bărbatul, începe dânsul explicația. Denumirea de „bărbat” vine de la „barbă”. La preoți și mai mult la călugări există rațiunea „uitării” de sine sau mai exact a „lepădării de sine ”. Nu trebuie să te „schimonosești” ca să placi lumii,trebuie să-i placi lui D-zeu.Si El te vrea curat și natural ,așa cum te-a creat ! Stând să te bărbierești sau să te aranjezi înseamnă să acorzi mai mult timp „mândriei” și „aroganței” și să pierzi din timpul închinat Domnului. Barba este simbolul „smereniei” și al  „cumințeniei”.
   Explicația mă pune ceva timp pe gânduri. Și cred că o s-o mai răresc cu dusul la oglindă.
- Nu trebuie să te simți rușinat în niciun fel,eu ti-am spus doar ce-am învățat aici..De ce-am lăsat eu prima oară barbă, este cu totul altă poveste.Doar trei dintre călugări sunt crescuți de mici la mânăstire, restul,printre care sunt și eu ,am avut cândva o altă viață.
   Deja mă face curios.Suntem undeva în creierii munților ,în Țara Lăpușului, iar el n-are accent regional, ci mai degraba de bucureștean.De ce-a ajuns tocmai aici e o curiozitate ce trebuie musai s-o dezleg.  O viață închinată lui D-zeu e ceva demn de toată lauda ,dar există totuși foarte multă abstinență .Dacă nu există o dragoste foarte puternică față de traiul monahal, ce ar putea determina pe cineva să renunțe la micile plăceri ale vieții de jos de-acolo,de pe pământ? Asta-i o altă întrebare.
-  În urmă cu ceva timp lucram la biroul procurorului șef al Capitalei,începe să-mi expună povestea adevărată a vieții dumnealui. Mai exact la arhiva cu dosare. Teancuri întregi de hârtii cu probe,fotografii,declaratii false sau adevărate,totul trecea prin mâna mea.Îmi plăcea să iau fiecare filă,să analizez pozițiile victimelor,să depistez neadevăruri sau lucruri ce nu se potriveau în cele declarate.Apoi le așezam în rafturi.
    Într-o zi ,când mă-ndreptam spre casă, o limuzină neagră cu geamuri fumurii a frănat brusc lângă trotuarul plin de lume.Din ea a coborât un individ ce-a tăbărât rapid asupra mea ,amenințându-mi  coasta c-o țeavă de pistol mascat de haina lungă.
„Urcă-n mașină ! ” mi-a șuierat amenințător în ureche ,lăsându-mă să înțeleg că nu am altă variantă. Nu pot să spun că am urcat, ci mai degrabă că am fost împins s-o fac.Înăuntru,încă un zdrahon mi-a aruncat priviri fulgerătoare  ca să pricep că nu-i o glumă pusă la cale de vreun prieten șugubăț. Si-am demarat în trombă undeva ,în afara orasului, iar după vreo jumătate de orăn în care am încercat zadarnic să-mi înlătur spaima,am ajuns.Porți uriașe din fier masiv s-au dat agale la o parte dezvăluindu-mi un domeniu ,ce doar în filme poți vedea. Verdeață multă,alei perpendiculare, un țarc imens cu cai de rasă, fântâni în formă de statui ,piscine de-un albastru impecabil. Toate dădeau în vileag un proprietar putred de bogat. După minute bune ,am ajuns într-un final și la vila stăpânului de astfel de minunății. Era ceva foarte modern,o construcție paralelipipedică pe două nivele puse-n trepte, cu geamuri imense,fumurii. Puteai doar să-ți imaginezi ce se ascunde dincolo de ele. Înăuntru, luxul era la el acasă și se simțea extrem de confortabil. Marmură neagră și roșie se împleteau într-un covor de linii drepte,impecabile ce  te conduceau forțat spre biroul celui care-mi schimbase traiectoria cotidiană de angajat umil la stat spre o destinație numai de el știută.
    Neras,necizelat,nearanjat,trădîndu-și fără să vrea originile rrome,contrasta puternic cu eleganța înconjurătoare.Sincer ,mă așteptam la cu totul altcineva..Oare ce-mi imaginam?Că aparențele nu pot să-nșele? Că haina nu mai vrea s- ascundă omul? Am înțeles rapid că stăteam în fața unui șef de clan mafiot,simțindu-se destul de  important în spatele unui birou imens făcut la fel,din linii foarte drepte. Iar figura lui nu-ți inspira decât teama că nimic bun nu ți se poate întâmpla . În niciun caz nu-ți impunea  respect.
- L-am adus , l-a făcut atent unul dintre zdrahoni.
- Așază-te, a tunat, în timp ce din cap mi-a indicat în silă locul ce trebuia să îl ocup.
- O să trec direct la subiect,nu-mi place să pierd timpul .Timpul la mine înseamnă bani.Si dacă esti cuminte și ascultător o să însemne și la tine....10000 de euro ! Atât primești pentru ce ai de făcut.
- Mă tem că nu-nțeleg! am replicat total adevărat.
- Nu înțelegi fiindcă dorești să faci pe prostul ! a început să mă stropească cu arama de pe față. De ce crezi tu mă, Marinescule, că te-am adus eu aici ? Ihm...de ce crezi mă?
- Chiar nu știu...
- Păi să-ți explic ,să nu rămâi la fel de prost și-n continuare ! A fost adus la voi un dosar pe numele meu. Că am omorât două prostituate.
   Acum începeam să deslușesc câte ceva. Într-adevăr fusese adus un dosar în care un mafiot ,șeful unei rețele de proxenetism era acuzat c-a omorât două femei.Nu-mi aduceam aminte numele ,îmi rămăsese în minte doar porecla. „Modernistul ”. Deci era arhicunoscut,nu eram singurul care-i călcase forțat pragul înmărmurit în linii drepte. Nu avea sens să îl întreb dacă era nevinovat.
-  Tu citești în dosar cine m-a denunțat și-mi spui apoi doar mie ! Si eu...îți dau ce ți-am promis !
- Și dacă refuz? am întrebat plin de tupeu.
M-a privit o fracțiune de secundă cu-n soi de milă amestecată c-o vădită silă. Apoi a izbucnit în râs. Si ceilalți doi au izbucnit la fel. Trei râsete forțate,sarcastice,extrem de zgomotoase. Părea că nu se mai termină.
- Cum ai zis,că refuzi?! Si iar, același râs sarcastic.
 Dintr-odată privirea ucigătoare i-a reapărut.
- Nu ești numai prost ! Esti prost cinstit ! Uite ce e Marinescule,eu am vrut să-ți fiu prieten bun,îți ofeream și bani,dar dacă nu-i dorești, avem alte metode.
   Deschide biroul și scoate apoi o fotografie pe care mi-o aruncă drept în nas. O poză cu băiatul meu  care zâmbea fericit cu mingea de baschet în mână.
- La cât ziceai că se întoarce seara acasă de la liceu? Trebuie să fie foarte atent,seara e foarte întuneric. Și când e întuneric nu se distinge foarte clar !
   Amenințarea m-a speriat. Enorm de mult. Așa lucrează mafioții,nu spun că te omoară direct pe tine,dacă ești mort nu esti de vreun folos,te amenință cu cei dragi pentru care ești în stare să faci absolut orice. Chiar și ilegalități, numai să fie lăsați în pace.
- Sper că m-am făcut înțeles ! Mâine să vii cu numele !
Peste o jumătate de oră eram din nou pe trotuarul plin de lume din centrul Capitalei,azvîrlit din limuzina neagră. Oamenii treceau grăbiți spre ale lor iar eu mă întrebam de ce din toată marea de mulțime ,doar mie mi se întâmpla așa ceva. Mă simțeam ca o copilă inocentă care fusese violată de un nenorocit.Vezi,în lumea de-acolo de jos poți obține aproape tot. Chiar și necinstea unui om cinstit. Un singur lucru încă mai face excepție.
- Stiu...dragostea ! îndrăznesc să-l completez.
- Da,așa este n-o poți obține nici cu bani și nici cu forța. Si nu știu dacă băiatul meu m-ar fi iubit mai mult dacă ar fi știut că eu am făcut o faptă rea ca să rămână-n viață....Dar să îți povestesc în continuare. A doua zi de dimineață aveam numele. Și după masă eram din nou în fața monstrului cu chip de om. Doar eu și el, așa cum a dorit.
- Florin Ionescu ! i-am spus cu vocea sugrumată .
 Mirarea i se citea-n privire. Îl cunoștea desigur ,dar după expresia feței chiar nu se aștepta.
- Esti sigur?
- Da,  Florin Ionescu ! i-am repetat.
M-a urmărit atent preț de câteva clipe să se convingă probabil că nu-l mint.A apăsat apoi un buton de pe birou și zdrahonii au reapărut.
- Pregătiți-l pe Flo pentru „spectacol ! ”
 Deci era unul de-al lor,din organizație. În dosar scria că atunci când „Modernistul” le-a omorât pe fete erau în cameră și trei bărbați,printre care și el,martorul cu declarația. Doar el s-a hotărât să spună la poliție,probabil era iubitul vreuneia din ele. Nu știam ce însemna „spectacol” dar aveam să aflu imediat. În spatele vilei ,mascat între copaci, era un teren pătrat  ,împrejmuit cu gard înalt.Din el țâșneau în cele patru colțuri niște cuști mari din care patru pitbuli urași se agitau să iasă. În fața terenului,o tribună acoperită, elegantă și modernă, prevăzută cu nocturnă își etala scaunele tapițate . M-am așezat în primul rând ,pe locul din mijloc ce-mi fusese indicat, flancat fiind de patru persoane de fiecare parte, pesemne subalternii de încredere . Rândul doi nu mai exista,numai deasupra mea si-a celor doi din preajma mea,o lojă imperială placată și ea cu marmură neagră împletită cu același roșu.Roșu ca și sângele ce-avea s-aducă moartea neagră ! S-a trântit în fotoliul impunător cu zgomot, fiindcă era  deasupra tuturor.Gabriel Garcia Marquez spunea că „într-o singură împrejurare îți este permis să stai deasupra cuiva: atunci când îl ajuți să se ridice !” El nu te ajuta să te ridici,dimpotrivă ,te obliga să te cobori la nivelul unor slugi umile gata să-i satisfacă orice poftă lui,unicul Săpân . Zdrahonii l-au adus pe Flo si l-au aruncat cu forță în mijlocul terenului, încuind apoi poarta din plasă metalică. Un bărbat înalt făcut un punct minuscul în centrul arenei odioase. Un om pe care eu îl trimisesem înăuntru....
- Așa cinstesc eu trădătorii și dusmanii ! mi-a răsuflat  direct în ceafă.
Apoi a ridicat mâna dreaptă și cuștile din cele patru colțuri s-au deschis. Iar câinii uriași au tăbărât pe victimă. Ceva mai odios nu am văzut în viața mea. Îl sfâșiau din toate părțile iar fiecare urlet de durere mi se-nfigea în suflet ,in inimă,în creier ...peste tot.Văzusem în dosare tot felul de fotografii cu oameni înjunghiați,ștrangulați sau omorâți în alte feluri.Dar ca să vezi un om mâncat de viu de câini este ceva ce îți stârnește groaza și îți îngheață în vine si ultima arteră.Teama că ai putea sfârși la fel îți paralizează trupul și te ține nemișcat să nu faci cumva vreun gest greșit ce ar putea să îl stârnească pe regizorul macabrului „spectacol” .Este ceva de nedescris ! Si nici nu ți-aș dori să povestești vreodată așa ceva.La toate astea se-adăuga și remușcarea infinită a faptului că eu eram acela ce-l turnase. Și asta mă macină cu mult mai mult....
   Cădem amândoi într-o tăcere apăsătoare.El retrăindu-și scena ce i-a schimbat cu totul cursul vieții .iar eu încercând să-l scot cumva nevinovat . Avea de ales între un necunoscut și fiul lui. Ar mai fi fost și varianta să se ducă la poliție ,dar asta însemna cu siguranță că-și condamna fiul la moarte ,fiindcă Poliția și Justiția din România nu protejează oamenii nevinovați. Doar mafioți și politicieni.
- Nu am dormit în noaptea aceea . Si nici în cele ce-au urmat .Umbra mea mi se părea o pată aruncată pe întreg pământul. Nu puteam să-mi privesc copilul,nevasta ,colegii.Mi-era o cumplită rușine de toți. Si-n primul rând de mine ! Mi-am spus că totul o să treacă,că timpul o să-mi șteargă rănile. Dar nici măcar el nu e în stare să te vindece ! Și într-o zi m-am hotărât. Le-am lăsat alor mei doar un cuvânt pe-o bucățică de hârtie, „iertați-mă ”  si m-am urcat în primul tren accelerat care pleca din gară,hotărât fiind să ajung la o mânăstire. Asa am ajuns aici si- am devenit ce vezi acum în fața ochilor. Călugărul Ilarie ! Nimeni nu m-a-ntrebat de ce.Nici starețul,nici ceilalți frați. Decizia e doar a ta ! După cum ai constatat ,poarta de la intrare e deschisă. Poți să intri dar să și ieși când vrei.Absolut nimeni nu te ține  cu forța înăuntru !În primul rând ,nici Cel De Sus !
- O decizie cam dură ! scap fără să vreau remarca ce se-nvârtea în minte. Eu credeam că la mânăstire sunt numai oameni care-l iubesc pe Dzeu și Îi duc la îndeplinire Lucrarea Sa. Constat că sunt și oameni care-au venit aici sperând să își găsească liniștea sufletească și iertatrea păcatelor .
- Domnul îi primește cu brațele deschise și pe cei care au nevoie de ajutor . Si văd că  dumneata mă judeci fără să stii că eu îl iubesc enorm  pe Dzeu. Altfel n-aș fi venit aici. El este singurul care mi-a redat puterea de a merge mai departe. Eu aveam dinainte credință. Dar trebuie să înțelegi ceva. Credința fără fapte bune este exact ca trupul ,după ce sufletul l-a părăsit,așa cum spune apostolul Iacob. Este-o credință moartă,fără suflet.La ce îți folosește doar credința? Crezi că D-zeu e mulțumit doar că îi slăvești numele fără să faci măcar o faptă bună? Asa este cum spui,eu am venit aici la început să cer doar ajutor. Dar am aflat  că pot să fac ceva mai mult,să ofer un ajutor. Si nu trebuie să mă laud cu faptele pe care le-am făcut, trebuie să continui să le fac pentru că îmi umplu sufletul de bucurie atunci când ajut pe cineva fără s-aștept nici cea mai mică recompensă.
- Iartă-mă ,frate Ilarie,dar am încă întrebări care mă macină. Te-ai gândit vreodată că băiatul dumitale s-ar putea să sufere ,fiindcă îi lipsește tatăl?
- Există acolo sus, singurul Tată de care avem nevoie. El veghează asupra tuturor și eu mă rog în fiecare seară să-l indrume și să-l povățuiască si pe băiatul meu asa cum a făcut cu mine. N-au trecut decât câteva luni,dacă acum m-aș duce acasă ,viețile lor ar fi în continuare în pericol. Acum  te poți duce numai dumneata.Eu cred că  mai întârzii câțiva ani !
- Nu înțeleg !
- Dacă nu aveai măcar un pic de credință nu te-ai fi aflat acum în curtea unei mânăstiri. Dar trebuie să faci și-o faptă bună după cum ti-am spus deja. Îți dau un plic ca să îl duci acasă,la nevasta mea și la copil. Înăuntru e o scrisoare în care le explic chiar tot ce vor să afle și o să-nțeleagă amândoi. I-ai ajuta pe ei,dar și pe mine. Nu e nevoie să te-ntreb dacă îl duci,au mai venit și alții pe aici, dar dumneata esti singurul care mi-a inspirat incredere. Mă duc să ți-l aduc!
   Si se ridică agale de pe bancă știind cu siguranță că am să îl aștept. Sunt sigur că tot ce-a scris el în scrisoare sunt vorbele pe care i le-a pus in minte Cel de Sus așa că am încredere că o să fie bine pentru toată lumea. Revine peste câteva minute ținând în mână plicul . Ne îmbrățisăm cu simpatie și ne despărțim cu speranța că ne vom revedea cât de curând. Si mai devreme sau poate mai târziu,așa se va-ntâmpla.
    A doua zi ,eram deja în Bucuresti. Casa în care a locuit cândva este pe strada Învierii. Mi-a spus să o astept la capătul aleii, că pe la ora patru vine de la servici. Si o zăresc venind ,înaltă și subțire, asa cum mi-a descris-o. Dar mult încărunțită.
- Vă rog să mă scuzați , cineva mi-a dat scrisoarea aceasta pentru d-voastră . Trebuie neapărat să o citiți !
  Mă privește circumspect,fiindcă in București procentul de nebuni este destul de ridicat. Totuși îl ia și se asează mai încolo,pe o bancă. O urmăresc cu privirea cum străbate fiecare rând. Și de la fiecare rând se mai adună câte-o lacrimă ce-alunecă încet la vale peste obrazul brăzdat deja de suferință.Citește,recitește și lacrimile nu contenesc să curgă. Mă vede si se îndreaptă grăbită către mine. N-as zice că sunt doar  lacrimi de tristețe căci printre ele se-ntrezărește și-o rază de speranță.
- Vă mulțumesc,mi-ați dat până la urmă o veste foarte bună....
  Plec mulțumit că în sfârșit,am înteles. În egoismul meu nemărginit,îl acuzam pe fratele Ilarie că și-a lăsat copilul și nevasta de izbeliște fără să înțeleg de fapt, că unde  este el  acum, poate ajuta pe mult mai mulți.Si dacă  are grijă de cele ce îi plac lui D-zeu atunci și D-zeu o să aibe cu siguranță grijă de cei care-i sunt dragi.
   Miracolul Învierii s-a petrecut în anotimpul când totul se trezeste  iar  la viață după o lungă hibernare. Pe strada Învierii, toți pomii sunt în floare iar păsărele guralive îi dau binețe soarelui ce le-ncălzește aripile.
   Fiindcă afară e iarăși primăvară și fiecare dintre noi va trebui să reînvie !

                                                                                             

                                                                                                               Dan Gheorghilaș

LA POALELE MUNTELUI SEMEȚ

         

      Apare în fața mea instantaneu,tăindu-mi calea și-așa destul de aglomerată.Exact ca lupul în ochii iedului nevinovat .

-  Ce faci omule? Ce bine-mi pare că te văd !

Încerc să-mi amintesc de unde îl cunosc,dar nu-mi dă timp să-mi răscolesc memoria.

-  Tot acolo ești?

-  Tot....

-  Și e bine,e bine?

-  Da,e bine !

Mă uit la el și nu știu cine este.Alzhaimerul să-mi dea târcole chiar de la vârsta asta? Sau am uitat că sunt trecut deja de prima tinerețe?

-  Nea Nelu ce mai face? atacă cu altă întrebare.

Doi neuroni prin creier se simt scandalizați. Probabil doar pe aceia îi mai am.

-  Care nea Nelu?

-  Cum ,nu-l știi pe nea Nelu?! Ăla bătrânul,mai simpatic !

- Aaa ... a ieșit la pensie ! spun cu bucuria celui care a reușit până la urmă să intre în poveste. Se pare că încă mai funcționez !

-  Să-i transmiți urări de bine de la mine !

- O să-i transmit cu siguranță ...numai că am uitat cum te numești ! îi zic cu vocea sugrumată de rușine.

-  Cum naiba ?! Păi de,când se ajunge omul.... Costel !

Imi iau o mimă deslușită pe deplin.

-  Aa,da,da .... Costel !

Vocea-mi rămâne la fel de sugrumată. Abia se mai aude .

-  Ok,îmi pare bine că te-am revăzut ! Hai vino să te-mbrățișez că poate așa n-o să-ți mai uiți prietenii. !

 Si mă îmbrățișează strâns. Ciudată îmbrățisare pentru doi oameni serioși, cu păr cărunt la tâmple.Dar bine că nu mă ține mult ,mă mai cunoaște lumea prin oraș. Si lumea știe că am o singură orientare. Continui drumul meu umplut de ocupații până peste cap. Mai am de luat benzină,în rest le-am cam făcut pe toate. Îmi trebuie ceva timp să-mi regăsesc mașina ,pierdută într-o parcare ambulantă pe trotuar.Noroc că mi-e fidelă,nu pleacă fără mine. Direcția benzinărie ! Trebuie alimentată la refuz ,doar mâine o să îmi duc familionul în week-end la Sinaia ! Ne-așteaptă neaua albă,instructorul de schi  și cana plină de vin fiert. Pe ea n-am refuzat-o niciodată ! Ce piruete o să mai trag !

    Așa îmi place mie ,să fie rezervorul plin chiar dacă mașinuța cam gâfâie în pantă. Optimistul a creat automobilul iar pesimistul i-a pus niste air-baguri ! Dar amândoi au vrut progresul omenirii ! Eu trag de multe ori spre partea dreaptă ! Dar nu sunt pesimist ,ci doar prevăzător ! Dacă șoseaua e blocată și tremurăm de frig? Asa,dăm drumul la motor !

    Ajung la casă să plătesc. Bag mâna în buzunarul de la piept să caut portofelul. Iar portofelul...nicăieri ! Adică nu prin preajma mea. Cu siguranță ...in preajma lui Costel ! Si  neuronii ăia doi ai mei se iau la ceartă în carapacea  mare care e prevăzută pentru creier.Iar rozaliul din obraji se face în scurt timp, verde-albăstrui . La fel ca șalopeta casierei ce mă privea suspect.

-  Am fost jefuit,trebuie să anunț poliția !

Dar casiera nu pare chiar surprinsă:

-  E veche asta , mai schimbați și voi repertoriul !

-  Ce repertoriu domnișoară,n-auzi c-am fost furat?

-  Unde ,aici,la benzinărie?

-  Nu...pe bulevard !

-  Aha...ești bulevardier !  Păi și ce-i treaba mea? Ai băgat benzină ,plătești ! Vrei să te plimbi moca pe șosele? sare cu gura direct la beregată.

-  Plătesc domnișoară ,dar nu-nțelegi că n-am cu ce?

-  Hai că mă ții de abureli și eu am treabă  ! Sorine ,vino până aici că domnul are chef de goange !

    Sorin e bine dezvoltat. Cred c-a mâncat numai spanac,ca Popeye marinarul,cu care seamănă-n profil. Si are și pistol la cingătoare.

-  Trage mașina în partea dreaptă  si du-te acasă și ia bani !

-  Până acasă sunt patru kilometri !

- Păi ce contează ,noi aici avem non-stop,poate ajungi până diseară că trebuie să eliberezi parcarea ! Hai pune-ți țurloaiele la lucru și nu mai pierde timpul !

Până la urmă malacul nu zice tocmai rău ! Timpul înseamnă bani,iar bani pierduți înseamnă timp pierdut !

    Îmi caut telefonul să sun după un taxi. Dar telefonul...nu e de găsit.Probabil e în voiaj cu portofelul, prin pantalonii lui  Costel. Așa c-o iau la pas ,pe scurtături. Si după aproape o oră,am ajuns.

- Dă-mi te rog cardul tău,pe-al meu mi l-a furat ! Cu tot cu bani si acte !

- Cum naiba ți l-a furat? sare nevasta cu gura mare, de nevastă . Ti-ai pierdut de tot simțul realității?

- Ăsta mi-era prieten bun,mi-a luat și telefonul !

- Si telefonul ? Ăla touch-screen pe care aveam și pozele de astă –vară,din concediu? Esti chiar nesănătos !

- Lasă că vine ea și altă vară ! Acum dă-mi cardul ca să recuperez mașina !

- Ți-a luat și mașina ?! Pe tine de ce naiba nu te-a luat ?

Nu-i mai răspund, fiindcă așa sunt eu, bărbat drăguț. O las să aibe ultimul cuvânt !  M-arunc în taxi și-n cinci  minute zâmbesc triumfător,fluturându-mi cardul prin fața casieriței :

- Poftiți,să nu mai ziceți că sunt infractor! 

- Mda...scuze ! Problema e c-avem o oarece problemă !

La asta chiar nu m-așteptam.

- Adică ??

- Adică ni s-a stricat de cinci minute cititorul de carduri. Plătiți doar cu bani cash !

- Cum cash ?

- Cash sau gheață ,depinde ce v-alegeți !

- Domnișoară, vă bateți joc?

- Nu,uite ,am pus afiș pe geam,scrie destul de clar ,numai cu banii jos!

- Înțelegeți că trebuie s-ajung și la politie ca să declar c-am fost furat ! Trebuie să iau mașina ca să mă mișc mai repede ! Vin pe urmă și vă plătesc !

- Nu,nu,nu ...nu merge așa ! Vă duceți până aici în centru ,scoateți banii si ridicați mașina! Noi nu lucrăm pe datorie !

Lumea de la coadă începe să se-agite :

-  Du-te, domnule, și scoate bani, ca să plecăm odată de-aici !

 As fi avut ceva adăugiri ,dar malacul de Sorin mă bate convingător pe umăr. Iar cu arătătorul mi-arată direcția de ieșire.

  Mai trece un sfert de oră și sunt în fața tuturor, la bancomat . Bag cardul,tastez codul si-astept cu mâna-ntinsă la gura de ieșire. Dar cardul...țuști afară ! La câte mi s-au întâmplat era chiar culmea să reușesc din prima ! Refac operațiunile și-aștept din nou cu mâna întinsă. Si cardul încăpățânat ,se-aruncă iarăși  din cutie. Tastez din nou si-apoi din nou...Iar cardul nu mai iese. Nici banii așteptați.

- Alo ,domnu , jocurile mecanice sunt puțin mai sus pe dreapta,sare un om din fundul cozii. Vă puteți duce să vă jucați la butonașe !

- Nu știu de ce nu vrea să îmi dea bani !

- Păi poate că n-aveți , își dă cu presupusul un altul mai din față.

- Eu știu că sunt ,dar...

  Si imediat îmi pică fisa. Cardul nevestei are alt cod,cu totul diferit de codul meu. Asa că îl declar nevinovat.

- Ideea e că nu știu codul,încerc să-i lămuresc.

 Apare și omul de la pază :

- Al cui e cardul, dacă nu vă supărați ? întreabă cu bucurie că a prins hoțul și va primi o primă.

- Al soției !

- Domnule ,dă-te la o parte si lasă-ne  să scoatem banii că noi  n-am ajuns încă la măna femeii, sar alții de la coadă.

   Mai că i-aș fi lăsat, dar cardul meu era înăuntru. Până la urmă a înteles ideea și nu mai vrea să iasă afară.

- Mi s-a blocat ! Deci n-aveți cum !

- Păi sun-o dom′le să ți-l spună ! vine o doamnă cu ideea. Întotdeauna am spus că femeile au inteligență mai multă ca barbații . Iar unele o mai și folosesc.

- As suna-o ,dar ...mi-am uitat telefonul ! Dacă mi l-ați împrumuta să sun puțin acasă ,am rezolva problema !

  Mi-l întinde cu simpatia pe care o poate avea pentru un rătutit ca mine.

Nevasta nu îmi răspunde chiar din prima. Abia pe la a patra.

- Mamă ,spune-mi te rog codul tău pin că l-am uitat !

- 4965 ! îmi spune cu vocea ridicată.

 L-au auzit și cei de pe trotuar.Iar doi din ei se-nvârt interesați în jurul cozii de la bancomat.

- Îl țin pe speaker fiindcă nu stau prea bine cu auzul,îmi dă femeia explicații.

N-am timp prea mult să îi răspund. Formez,scot cardul, bag cardul și scot banii. Si toți răsuflă ușurați. Alerg din nou să-mi iau mașina.

- Vedeți că totul se rezolvă cu răbdare? întreabă casiera cu ton de filozof.

- Răbdarea domnișoară,e pentru fiecare un pahar în care torni și torni și torni...Însă până la urmă ,pentru o simplă picătură ,se supără și dă pe dinafară.La alții e ditamai paharul,la mine e doar un păhărel !

   O las cu degetul în bărbie și ies să îmi ridic mașina.Pe care  o conving să mă ducă  în viteză ,la poliție.

S-o fi împărțind ceva aici ,de e asa aglomerat? Sunt patru uși de sticlă și tot atâtea cozi. Noroc că e organizare,pe fiecare ușă este lipită destinația. La primul ” omucideri”. Sunt încă viu așa că trec la următorul. ” Violuri ” ! Cred c-am avut noroc, că ambii ne grăbeam, că la așa îmbrățișare ,nu poți să știi ce se-ntâmpla ! Urmează ” agresiuni fizice și verbale ”Parcă nu prea s-ar încadra. El m-a furat civilizat. Si în sfârșit ” găinării ” !

E ca la cinema . Doar că aici te duci la filmul în care ai fost actorul principal.Sau unul dintre ei. Îngroș rândul fraierilor și-aștept să-mi vină rândul. Niciunul  nu vorbește cu ceilalți. Probabil din orgoliu. Si trec așa în tăcere încă vreo două ore.

   Polițistul îmi ascultă povestea care dealtfel,nu e foarte lungă. Nu e destul de lămurit și vrea clarificări:

- Ochii ?

- Căprui .

- Nu ai dumitale,ai suspectului !

- Părcă albaștri,nu știu exact,oricum culoare mai deschisă.

- Adică Paul Newman sau Alain Delon ?

- Nu înțeleg !

- Albastru spălăcit sau albastru pătrunzător?

- Eu știu ?!…cred că albastru de metil !

Se arcuiește din sprâncene în semn de încruntare.

- Buze cărnoase ,Adam Sandler sau subțirele, Armand Asante?

- Așa și așa !

- Adică cum așa și asa? Una cărnoasă și alta subțirică ? întreabă total nedumerit.

- Adică potrivite.

- Aha… Statura? Danny de Vito sau Clint Eastwood?

- Mai degrabă Claude van Damme,adică normal de bine făcut.

- Îhî… si părul? Bruce Willis sau Antonio  Banderas?

- Nu stiu ce să vă spun,cam Al Pacino.

- Al Pacino în tinerețe sau mai la bătrânețe?

- Mai la bătrânețe !

- Mda,deci păr vâlvoi…

- Si grizonat la tâmple , vin cu adăugiri.

- Îmbrăcăminte ?

- De bărbat..geacă și pantaloni.  Închise….

- Adică închise cu fermoar?

- Adică închise la culoare !

- S-a notat ! Câți bani spuneai că îți lipsesc?

- Banii ca banii ,dar actele sunt cele importante. Permisul,cardul,buletinul…

 Se freacă instinctiv pe frunte ,preocupat forțat fiind de ce-mi va spune în continuare.

- Domnule,uite cum stă treaba exact. Dumneata nu esti prea sigur pe ce spui. Crezi că are ochi albaștri,statura mai degrabă potrivită si părul oarecum vâlvoi. Cu așa descriere completă îl găsim în vreo cinci luni.Si spui că actele îți trebuie…

- Normal !

- Atunci e indicat să le declari pierdute. Declari că le-ai pierdut ,fiindcă ai fost căscat. Si-așa nu poti să spui c-ai fost cu ochii în patru. Le afisăm în monitor ca nule și într-o lună ai altă poză-n buletin. Si nu ne încărcăm nici noi cu caz nerezolvat !

”Deci asta era ,vrei să dați bine pe ecran . Poliția rezolvă tot ! Păi cu așa aplomb nu te mai miri de ce zâmbesc toți infractorii ! ”

- Totusi,n-ar trebui să-l căutați ? Cu siguranță o să îi fure și pe alții !

- Păi n-am spus că nu-l căutăm. Dar poate alții ne dau descrieri mai exacte !

  Ies amețit total de explicații. Undeva în depărtare,muntele alb,strălucitor, se ridică semeț deasupra tuturor.Există pe pământ și oameni realiști și oameni visători.In timp ce realiștii știu cu exactitate încotro să se indrepte, cei visători au ajuns demult acolo.

   Iar eu sunt fleașcă peste tot. De la atâtea piruete !

  

                                                                                                           Dan  Gheorghilas

NINGE MULT

Ninge cu fulgi mari într- o priveliște de alungat tristețea.Poate doar hăurile adânci să te mai înspăimînte.
La un moment dat, mașina se oprește într-un sat cățărat curajos pe munte.Ușa se deschide și liniștea dispare ca prin farmec.
- Dar urcă odata Jagardel, c-am înghețat aicea!se-aude de afară o voce răgușită de tutun, a unui bărbat.
- No,ai răbdare ,vrei să se-mpiedice copilul,că doar nu pleacă imediat! îl repede o altă voce, de data asta de femeie.
Brusc, mi-am adus aminte că România e și locuită.
În spatele lui Jagardel apar unul câte unul, umplând culoarul strâmt de autobuz.Trei fete ,impletite in codite negre,lungi si doi băieti,cam de gimnaziu,cu răsad de mustăcioare. Apoi femeia....multă,neagră și urâtă cum ar zice unul mai hâtru decăt mine.Iar la sfârșit.... capul familionului.C-o pălărie mare de sub care țâșnesc două mustăți răsucite peste două buze mari, umflate și cărnoase.Două picioare scurte duc cu greu o burtă revărsată puternic în afară.Un soi de bulibașă ,dar cu autoritate limitată.Plătește la șofer și-apoi înaintează cu tupeu împingâdu-i pe ceilalți de la spate.Un miros greu și profund dizgrațios pune stăpânire pe mașină și implicit pe călători .Scrutează din priviri mulțimea și-i distribuie apoi din cap pe-ai lui ,pe locurile unde trebuie să se-așeze.
Locul de lângă mine este periculos de liber ,dar este cam târziu.Femeia se așează cu zgomot fîșiit de fuste lungi , înghesuindu-mă puternic în fereastră.Când ești răcit ai și un avantaj,ai nările-nfundate.Dar eu am făcut vaccinul antigripal așa că întorc rapid capul spre feeria de afară.Însă matroana nu pare de acord căci imediat mă ia la întrebări:
- Dumneata,tot la Brașov?
- Da,răspund fără să iau privirea de la geam.
- Cu treburi pe acolo? insistă deosebit de enervant.
Simt că oricum nu scap de tirul întrebărilor așa că mă întorc.
- Da,cu treburi…dumneata?
- Pe noi ne-așteaptă un văr ca să plecăm la Barcelona.
- La Barcelona? Toată familia?
- Dar ce, la Paris n-am fost toată familia?
- Ați fost și la Paris?? I-auzi... și ce-ați făcut acolo?întreb din ce în ce mai curios.Ați muncit ceva?
Țiganca mă studiază acum cu amănuntul.
- Ce dracu bre,că după ochelari credeam că ești deștept,păi ai văzut mata țigan muncind?
- Ce-i drept,cam rar,spun plin de amărăciune.
- Noi nu ne ducem să muncim,noi ne ducem să cardim!Suntem specializați,fiecare cu profilul lui.
Uite ,de exemplu Jagardel (și-l arată cu degetul pe cel așezat acum lânga o femeie mai în vărstă pe rândul de vizavi) e bun la actorie.Face pe orbul mai ceva ca-n filme.Stai numai să vezi !
- Jagardele ,strigă puternic ,ia bagă numărul să vadă dumnealui!
Și până să mai zic ceva, îl văd cum mâna i se strâmbă și pupilele îi dispar în albeața pronunțată a ochilor. Iar din gură începe să lălăie puternic:
- Eu sunt un copil sărman,
N-am un ban în buzunar,
Dumnezeu m-a ologit
Mi-a luat ochii și-am orbit
Si-apoi toți m-a părăsit
Greu e să nu ai vedere,
De-aș avea, eu nu v-aș cere…
- Nu mă ca-n metrou la București,intervine răstit mama,zi ca la Paris !
De data asta,băiatul se ridică de pe scaun și-l ridică și pe frate-său care stătea în față.
- Scoală mă că avem treabă ! Celălalt îl apucă de mâna stângă și-l trage încet pe coridor.Iar el,cu mâna dreaptă întinsă și cu ochii dați peste cap, bagă alt text:
- Donnez un argent pour un enfant aveugle!Donnez un argent pour un enfant aveugle!
Privesc la călători ,dar nu zăresc decât indiferență.Destul de multă indiferență față de indignarea care simt că mă cuprinde .
- Bă,ia stați cuminti și nu-mi mai deranjați călătorii că vă dau jos! Se-aude? se oțărăște în sfârșit șoferul.
Bulibașa se ridică și el de pe scaun:
- Jagardele,Marafete,stați dracului mă !Nu e momentu aicea!
Cei doi revin la locurile lor și pentru un moment se face liniște.Nu pentru mult timp însă, căci femeia încearcă din nou să îmi explice:
- Jagardel ăsta e prost de cap ! A vrut văru-meu să-i facă text în franceză dar n-a reușit să-l țină minte.
- Și fetele ce profil au ? Ele cu ce se ocupă? întreb din curiozitate.
- Ele sunt doctorițe! Operează portofele !spune cu mândrie .Dar sunt încă ucenice,din cauza lor ne-a expulzat din Franța.
- Auzi,nu te superi că te-ntreb dar nu crezi că prin comportamentul vostru ne faceți de râs? Peste tot în lume când se duce un român, toți fug ca dracu de tămâie.Nu crezi că e din cauza voastră?
- Și ce vrei dumneata să facem, să murim de foame? sare țiganca indignată.
- Cum ce să faceți,să vă duceți la muncă ca toată lumea !
- Bre,chiar că ești nasol ! Păi n-au de lucru ăia care termină facultate,pe noi cand ne vede că suntem țigani ne ia cu huo.
- Bine ,dar știu că e o lege dată cu ajutoare sociale,416 parcă…
- Ce spui dumneata,muncești toată luna pe trei sute de lei?Stai dumneata pe trei sute de lei!
- Și mai bine furați ?! Mai bine faceți pușcărie?
- Ce pușcărie,nu facem nicio pușcărie,ne expulzează,ne ducem în altă parte și gata.
- Și ne faceți iar de râs….
Cădem apoi amândoi pe gânduri.E important c-am pus-o și pe ea pe gânduri.Poate se gândește că nu-i bine ce fac…Trec minute bune în care doar zgomotul motorului ce toarce printre fulgii albi de nea, se mai aude.Dar dintr-o dată la o curbă în loc, autobuzul se smucește iar matahala de femeie vine grămadă peste mine tăindu-mi respirația.
- Aoleu bre,bine că n-a văzut Romel al meu că ți-am picat în brațe că la cât e de gelos ne omora pe amândoi !spune râzând în colțul gurii.
Tac și nu mai zic nimic de frică să nu creadă că mi-a făcut cumva plăcere.
După alte minute bune ajungem în sfârșit la destinație.Cobor și urmăresc alaiul de țigani care se urcă intr-un microbuz cu geamuri fumurii și numere străine,probabil al lui văru.Ș-apoi dispare-n trombă gonind spre Barcelona.
Fac semn unui taxi fiindcă adresa unde trebuie să ajung e cam departe.Am timp să reflectez că problema cu țiganii este destul de mare și sincer, nu găsesc o rezolvare.Europa ne-a tot acuzat că nu suntem în stare să-i civilizăm. Acum s-au tot mutat prin Europa și sunt la fel de necivilizați.Probabil nu e chiar atât de simplu să-i civilizezi,e mult mai simplu să bagi toți românii în aceeasi oală infracțională si să-i amprentezi.
Ajung la destinație și bag mâna după portofel ca să plătesc transportul.Dar portofelul nicăieri,în niciun buzunar.Și-mi dau seama că Romel, chiar dacă m-ar fi observat cu consorta dumisale în brațe,n-ar fi făcut moarte de om.Apoi mi-aduc aminte de doi elevi de-ai mei țigani,din clasa a V a,care nu știau tabla înmulțirii.Așa că le-am scris la fiecare câte o foaie să aibă după ce să învețe și le-am dat termen două săptămâni.
Iar după două săptămâni n-au mai venit deloc la școală.Fiindcă știau că trebuie să-i ascult !

NEGRUL STRALUCITOR AL AURULUI

                       

Dimineață liniștită de duminică. Butonez la nesfârșit televizorul doar, doar voi găsi ceva interesant. Dar nimic deosebit....Bani cheltuiți fără rost pe autostrăzi neterminate,nebuni care se bat în bar,o mamă care si-a aruncat copilul de la etaj si-un alt nebun care a violat o babă.N-am înteles prea bine cu ce rost.
   Duminica tinde să devină monotonă când telefonul se aprinde și băieții de la Holograf încep să performeze „cât de departe„.Eu i-am pus melodia asta.Dacă tot e să-mi perturbe liniștea măcar s-o facă într-un mod plăcut.Îl las să cânte dar de frică să nu plece persoana chiar departe de tot, până la urmă mă ridic.
Număr necunoscut....
-  Da,răspund cu vocea guturală a omului care ține să facă necunoscutul,cunoscut.
-  Ce naiba faci Profesore de nu răspunzi?
Recunosc imediat vocea.Vărul Mișu...E ceva timp  de când nu l-am mai auzit. Când eram copii,el era cel care făcea cam multe prostii pentru o singură persoană.Si de aceea mă lua întotdeauna să-l ajut la „acțiune„.Numai că eu fiind mai mototol și nu la fel de iute de picior,o încasam și pt el.La un moment dat, viața ne-a cam separat.El a plecat in Spania iar eu am rămas aici. De curios, să văd când se temină autostrada.... Așa îmi spune el,  „Profesore„ ,n-am înțeles niciodată dacă din respect sau doar din ironie...
-  Mișule  !  Ce dor mi-era de tine ! Unde esti,putem să ne vedem?întreb plin de bucurie.
- Hai ieși odată din scutece că te-aștept la „Pelicanul„ înt-o juma de oră!
- Alerg !
     „Pelicanul„ e un bar din centrul orașului,nici plin de fițe,nici pt sărăntoci.Ceva  pt oameni cât de cât normali,așa ca noi.Multă vreme m-am întrebat de unde vine denumirea,în urbea noastă pelicanii putând fi văzuti doar în fotografii.Dar când am cunoscut patronul am lămurit problema.
     Mă așteaptă... Foarte schimbat.  Cu ochelari fumuri care îi ascund ochii lui albaștri,frumosi.Tricou negru , blugi deschisi și foarte multe lanțuri de aur. Opulent de mari la gât și pe la mâini. Imaginea nu prea m-atrage.Un soi de manelist plecat din fosta șatră și-ajuns mare vedetă....
-  Profesoreee !
-  Mișuleee !
Ne îmbrățișăm totuși cu mare drag.Sângele apă nu prea se face.
-  Văd că te-ai mai îngreunat cu ceva kilograme ... de aur ! Înseamnă că ăstia pe la televizor mint când spun că Spania e-n faliment.
- Ei,nu crede tot ce vezi ! Dar tu...parcă ai mai slăbit ! Faci economie la mâncare?
- Țin un regim pt ficat !
- De...eu ți-am spus s-o lași mai încet cu viața!
  Ne așezăm și comandăm.El o cafea și-o bere iar eu doar apă plată. Ca să înmoi ficatul.
- Băi Mișule,de când nu te-am mai văzut! Mai ții minte când eram studenți,ai venit  la mine ,la cămin iar eu eram la pat țintuit de-o gripă rea. Te-ai uitat la fața mea și-apoi ai exclamat „ Profesore,nu-mi dai mie cartela ta de masă? La cât ești de galben,ție nu cred că-ți mai trebuie !”
-Ei și tu acum ,mă critici ! spune bosumflat.
- Nuuu....Dimpotrivă,m-am vindecat pe loc de frică să nu-mi iei cartela !
- Să știi că și mie tot de la o gripă mi s-a tras,începe vărul Mișu povestea încă nespusă a vieții lui. Din aia grea,cu grețuri ,amețeli și cu spitalizare. Acolo am cunoscut-o !
Era asistentă,îmi aducea medicamente,îmi făcea frecții și mă săgeta din când cu o privire din aia ...puternic lucitoare.Nimeni n-a mai avut grijă vreodată așa de mine! Chiar dacă era cu vreo zece ani mai mare , virusul periculos al gripei a fost repede înlocuit cu virusul și mai periculos al dragostei.
     Sincer,mai demult n-as fi fost de acord să pun in aceeași propoziție și cuvântul „periculos„ și cuvântul „dragoste„. Dar pe urmă viața mi-a demonstrat că dragostea poate fi totuși periculoasă .Pentru organism... Așa că nu îl contrazic.
- Stiu la ce te gândesti acum,cum naiba m-am îndrăgostit de una cu zece ani mai mare?!îmi întrerupe Mișu meditația.
- De fapt nu la asta mă gândeam dar dacă ai deschis discuția...eu nu consider că vârsta e cea care poate uni sau separa două persoane. Pot să mă gândesc totuși că te-ai îndrăgostit de ea fiindcă „avea grijă de tine cum nimeni n-a mai avut ”. Stiu că mama ta,tanti Eleonora a murit când erai mic.Și poate te-ai îndrăgostit de ea tocmai fiindcă ți-a lipsit și dragostea asta,de mamă !
- Cum o spui tu Profesore,sună a incest ,spune vizibil iritat. Spui că m-am iubit cu mama!
- Nu,nu asta am vrut să spun dar lasă,spune mai departe ! Iartă-mă că m-am băgat precum chiloții în fund!
-  Mi-a spus că are două fete mari ,măritate pe la casele lor.Dar că are și un nenorocit de bărbat, maior în armată ,bețiv și curvar care o bate „regulamentar„ în fiecare seară. Când am auzit așa ceva iubirea mi s-a urcat direct la absolut ! Ia uite mă săraca,mi-am zis,așa bună și frumoasă să aibe parte de așa ceva? Asta trebuie să se schimbe! Nu știam prea bine cum dar nu doream decât s-o țin în brațe și să nu-i mai dau drumul. Ca să nu-i mai facă nimeni rău!
   Am ieșit până la urmă din spital dar în orice moment nu mă puteam gândi decât la ea si cum să fac să o salvez.Într-o zi a mi-a sunat telefonul. Mi-a spus ca bărbatul ei pleacă în misiune nu știu unde ,mi-a dat adresa și mi-a spus că mă asteaptă cum n-a așteptat vreodată pe cineva. M-am dus bineînteles,de fapt am plutit până acolo...
A fost o noapte de vis ! Sigur am rezolvat și cu partea care rămăsese nefrecționată la spital dar asta era mai puțin important!  Atunci am simțit că nimeni și nimic n-o să ne despartă vreodată!
   Și tot în noaptea aia mi-a dat și planul de salvare. Era conceput de mult ,aștepta doar persoana și momentul prielnic. Femeile fac întotdeauna ce vor din noi bărbații. Te sucesc,te amețesc și până la urmă te aduc tot unde vor ele să te aducă. Pe noi ne lasă doar să ne împăunăm  cu impresia că suntem cocoșul care a subjugat găina! Aiurea ,tot ele se împiedică ! Dar numai atunci când vor!Sunt dracul în persoană!
- Mișule,nu știu ce să zic,văd că ești destul de supărat.Eu nu gândesc așa.Femeile sunt oameni ca si noi. Și ele au trăiri,dorințe ,sentimente... Chiar mai puternice ca ale noastre! În spatele gurilor lor „bogate„ se ascund de fapt suflete mult mai sensibile. Poate că si de asta trăiesc mai mult, fiindcă și plâng mai mult.Și elimină mai des tensiunea dinăuntru.
- Trăiesc mai mult fiindcă se hrănesc cu zilele fripte ale bărbatului ! De asta trăiesc mai mult ! concluzionează Mișu la fel de supărat.
  În sfârșit,stai să-ți continui povestea... „ Tu ești eroul meu !” zice ca să mă simt cocoș.
„ Eu am o soră la Barcelona ! Stie despre noi,i-am povestit ! A spus că ne putem duce acolo,ne-a găsit servici,mie să îngrijesc de o bătrână iar ție în construcții. Nu te speria,nu e ceva foarte greu doar o să faci câte ceva prin curtea unui vecin de-al ei care e plecat în Germania.” Profesore,tu mă cunoști, munca fizică a fost întotdeauna pt mine foarte brută dar dragostea te face intr-adevăr să uiți de limitele tale fizice . Si-apoi,aș fi făcut orice s-o scap de aici și să rămân pe veci lângă ea. O chema Sorina,era soarele meu...
- Și ce-ai făcut?! întreb din ce în ce mai incitat.
- Păi stai să vezi... In ziua următoare eram in autocar. Eu,ea și mulți alții plini de speranțe ca și noi pt o viață mult mai bună. Se citea pe fețele lor neliniștea că și-au lăsat acasă copiii cu bunica  dar si încrederea că vor avea în sfârșit bani cu ce să-i crească.. Erau oameni simpli, nu erau deloc țigani. Țiganii se duc cu mașinile lor furate ...Și nici turiști.
Fiindcă turiștii se duc cu avionul !Si se uită la tine de la mare înălțime! După două zile și ceva,am ajuns. Clara,sora ei ,stătea destul de bine ,la o căsuță chiar drăguță.Avea un zdrahon de bărbat de vreo doi metri ,catalan get beget, care ne-a întâmpinat cu-un „hola„ spus în silă și-apoi a dispărut.
    De-a doua zi a și început calvarul. M-am dus la vila ăluia! Acolo mai era un băiat ,un ardelean care vorbea ca ardelenii.Adică deloc! Muncea în credință și tăcea. Căram cu roaba pe o pantă destul de mare bolovani ca să-i facem un gard separator.Adică eu căram bolovanii si el făcea gardul. Eu eram doar salahorul....Groaznic de greu,cumplit de greu,cu fiecare roabă picioarele mi se-nmuiau. De sus de acolo se vedea marea dar eu n-aveam decât un gând. Să mă arunc în ea!
 La un moment dat a venit și pauza de masă. Ardeleanul meu și-a desfăcut sacoșica și a început să scoată de acolo... Si slană și ceapă si roșii...De toate...
Eu care nu eram învățat cu asemenea program n-am scos nimic.Fiindcă n-aveam nimic! Eu doar mă uitam cu jind la cum înfuleca . Exact ca în bancul ală  cu ardeleanul și olteanul în tren. Merge trenul  ce merge și la un moment dar ardeleanul scoate exact ca ăsta al meu ...de toate din paporniță. Olteanul împins de foame se bagă și el în vorbă.
„Pe mine mă cheamă Radu!„ La care ardeleanul ” No,apăi dacă te cheamă...du-te! ”
Nu i-am spus colegului cum mă cheamă de frică să nu pățesc la fel.Stăteam și mă uitam ca prostul doar ,doar mi-o arunca ceva.
    Dar vezi tu, Profesore,acolo nu te cheamă nimeni la masă.Mănânci dac-ai adus. Ca să mănânci ceva trebuie întâi ca să produci ! Asta e regula!
A trecut cu greu și ziua asta dar a trecut până la urmă. Și era totuși bine că seara primeam plata pt orele muncite. În seara aia am adormit buștean.
    A doua zi  ,iar de la capăt. Însă de data asta acum aveam și eu ceva mâncare cumpărată cu banii munciți de mine. Si iar roabă,bolovani,încarcă,descarcă,transpiră ,înjură și îndură.... Numai că la un moment dat când am vrut să descarc roaba,am făcut o miscare total greșită și toți bolovanii mi i-am turnat peste picior. Îmi venea să urlu de durere ! N-am mai putut,m-am așezat jos si l-am strigat pe ardelean.
„ Tu-i mama măsii ! ” a înjurat când m-a văzut cu gândul că pierde timpul din muncă și banii din salariu. A sunat-o bineînțeles pe Clara care a venit,m-a luat cu mașina dar nu m-a dus la spital cum era de așteptat.Fiindcă n-aveam asigurare ! Si cine plătea ??
M- a dus la ea acasă și a chemat un fel de vraci de prin vecini care m-a uns cu alifii.
    Nu ieșise deloc cum mi-am dorit. Eu îmi imaginam că o să stau cu iubita mea în aceeași cameră,în același pat,că o să ne plimbam pe Rambla ținându-ne de mână. Când colo,eu zăceam în pat,mă târam cu greu până la baie iar pe Sorina o vedeam destul de rar.Dormea la femeia aia pe care o îngrijea.
    Într-o zi s-a produs și inevitabilul. A intrat în cameră transfigurată la față si mi-a spus durerea ei :
- Mihai,eu nu mai suport să stau la bătrâna aia ! Nu-i mai suport mofturile absolut deloc.
Nu așa mi-am imaginat că o să fie !
- Draga mea,nici eu ,i-am răspuns încercând s-o liniștesc.Nu trebuie să te mai duci acolo,o să mă fac bine,muncesc eu pt amândoi și o să fie bine !
- Îmi pare rău dar nu cred că o să fie ! Eu nu mă adaptez aici ! Uite îți las o sută de euro să ai să te întorci acasă când ți se va vindeca piciorul.
- Deci atâta am valorat,o sută de euro? Sau îmi plătești pt serviciile făcute?
- Nu vreau să mai zic nimic. La revedere!
  Și a plecat definitiv din viața mea....N-a trântit ușa dar mie așa mi-a răsunat. Direct în inimă ! Am iubit-o Profesore ! Când a plecat ,ceva din mine s-a rupt definitiv...Atunci am înțeles că ea nu m-a iubit deloc. Avea doar nevoie de cineva care să o ajute să iasă din realitatea crudă și plină de „vânătăi” în care se găsea. Numai că În Spania,a găsit o altă realitate cu mult mai crudă și total neașteptată. Eu nu contam deloc ! Pt ea eram doar un copil de care nu mai dorea să  aibe grijă.
    Apoi am început să fac cunoștință cu umilința. Vedeam pe geam cum Clara mângâia drăgăstos un câțeluș de rasă și-l îndopa cu bunătăți și ciolane de friptură. Eu primeam doar o zeamă lungă și niște resturi probabil de-ale lor. Dar cine eram eu? Un individ total necunoscut ! Nici măcar un suflet ... Într-o seară am auzit-o pe Clara certându-se cu „hombre„ al ei.Nu întelegeam ce zic dar era cu siguranță vorba despre mine . Și nu m-am înșelat pt că tot în seara aia a intrat peste mine:
- Băiete,uite cum stă treaba ! Eu nu pot să mă cert cu soțul meu din cauza ta. Nu eu te-am adus aici. Dacă soru-mii nu i-a păsat de tine înseamnă că nu esti important ! Cum te vindeci ,o să te rog să pleci !
- Da,sigur,nu vă faceți nicio grijă .Cum pot să merg mai binișor o să mă-ntorc în România
- Treaba ta unde te duci dar eu nu pot să te mai țin !
    Aș fi plecat pe loc,de-atunci. Numai ca abia mă târâiam. Asa că am plecat peste trei zile. Șontâcâiam cu greu printre mulțimea din metrou  trăgând după mine un troliu de bagaje dar eram mai liniștit că o să mă-ntorc acasă. Am ajuns cu greu la autogara aia la care venisem si caut banii ca să îmi cumpăr biletul salvator.  Dar banii ...nicăieri ! Nici banii și nici telefonul ! Mi-am amintit în fracțiune de secundă de tigăncile alea din metrou, cu fuste lungi care se împingeau în toată lumea. Cu siguranță erau din România !
Cu siguranță,m-au „lucrat„ !
   Eram cu mult mai rău ca la-nceput. Fără bani și fără telefon ! Primul gând ce mi-a venit în minte a fost să caut ambasada.Si am gasit-o ....după alte ore de târâit piciorul. Numai că acolo era doar paznicul care mi-a spus politicos că insist degeaba fiindcă s-a terminat programul și să revin mâine că nu am acum cu cine să vorbesc.
 Am plecat și de acolo....Umblam pe străzi ca un câine hăituit de pretutindeni. Noaptea venea și eu nu aveam unde să dorm. Era cumplit !
Am tot umblat pe străzi până când am găsit un parc imens. Era seară dar lumea se plimba ca ziua în amiaza mare. Am intrat până la urmă într-o pădurice și cu chiu cu vai am adormit. Când m-am trezit ,soarele era deja sus dar nu asta era marea problemă. Eram ud fleașcă și miroseam tot...a urină. Înțelegi Profesore? Cineva se ușurase cu scârbă peste mine considerându-mă un om fără căpătâi.Mi-am aruncat tricoul direct la gunoi și m-am uitat apoi dupa trolerul cu haine. Nici el nu mai era....Nimic nu mai era....Nici eu nu mai eram ce-am fost odată ! Acum eram cu totul la pământ. Am căutat un wc ca să mă spăl cât de cât și-apoi am început să umblu pe alei. Era frumos în parcul ăla,arcade,palmieri și construții arhitectonice făcute de marele Gaudi. Se vedea marea ... In alte circumstanțe cred că mi-ar fi plăcut enorm !
- Parcul Guell ,așa se numește ,mă ia gura pe dinainte.
- Dar tu de unde știi, Profesore?! întreabă foarte curios.
- Fiindcă l-am vizitat !
- Da??? Păi și de ce n-ai spus nimic?
- Pentru că am călătorit cu avionul ! o spun cu remușcare.
- Aha ! Deci ești unul din turiștii ăia care vedeau doar peisajul nu și oamenii care cerșeau fără să-ntindă mâna.
- Le-aș fi dat o mână de ajutor dacă mi-ar fi cerut-o cineva !
- Înțelegi prin ce-am trecut??  Eram la bustul gol,fără bani,telefon,mâncare sau loc de cazare. Mă ascundeam cu greu de toată lumea. Fiindcă mi-era rușine !De dormit aveam locul de aseară  dar trebuia rezolvată și mâncarea. Ti-a fost vreodată așa de foame încât să îti dai seama că nu ai ce să mănânci? Am mai răbdat încă o zi numai cu apă dar pe urmă n-am mai rezistat. Sub o arcadă din alea era un trubadur care cânta și el cum putea .Iar lumea îi dădea bani.Fiecare cum avea. Atunci mi-a încolțit un gând. M-am repezit în viteză când se uita în altă parte și i-am furat cutia cu monede. Apoi am dispărut în pădurice.Ăsta a fost primul meu furt. Cel mai greu.... Atunci aveam puțină demnitate !
  Pe urmă n-a mai contat. Furam din magazine tot ce apucam .Mâncare,haine,telefoane pe care apoi le vindeam la jumăte de pret.
    Am strâns suficient cât să mâ întorc în țară și să trăiesc un timp. Când am ajuns ,primul lucru pe care l-am făcut a fost să o sun pe Sorina ca să îi înapoiez suta de euro. Știi ce mi-a răspuns?
- Ce?
- S-o păstrez eu ca amintire !
  Dar n-am păstrat-o ! Am dat-o unui cerșetor care zicea că-i orb dar când a simțit bancnota i-a revenit pe loc vederea și a zbughit-o de acolo. Am tot umblat să m-angajez,să stau în țara mea și să uit de experiența neplăcută.Dar toti se uitau cruciș la mine . „ Pe ce planetă traiești dumneata? Nu știi că-i criză și nimeni nu face angajări?”
  Si nimeni nu m-a angajat 1 Absolut nimeni ! Terminasem și banii și-atunci m-am hotărât să plec iar înapoi. Acum fur lucruri importante pt o retea de traficanți.
   Mă uit la el și nu-mi vine să cred. Viața a putut transforma în așa hal un om atât de bun la suflet într-un tâlhar nenorocit?
- Văd că mă judeci cu privirea ! Nu mai mă judeca ! Ca să-ntelegi exact ar trebui să mai cobori din avion și să mai circuli cu autocarul !
- Eu nu judec pe nimeni fiindcă nu am dreptul ! O să ne judece pe toți Cel De Sus ! Dar până la el ,cred că fiecare trebuie să se judece singur ! Fiecare trebuie să-și dea seama dacă e de acord sau nu cu faptele lui !
-Profesore știi ce e cel mai rău? Fur fără niciun pic de remușcare !
Mă uit din nou la lanțul și la crucea imensă pe care și le-a atârnat de gât. El și le-a pus singur acolo ! Cu siguranță sunt din aur masiv dar din cauza luminii difuze a tavernei în care ne aflăm galbenul strălucitor s-a transformat în negru.
   De fapt e ca atunci cand furam amândoi cireșe. De fapt el le fura,el se urca în copac ,eu doar încasam bătaia. Dar pe urmă am înțeles că sunt la fel de vinovat.Fiindcă le mâncam !
   Suntem cu toții la fel de vinovați pt degradarea morală în care am ajuns !
   Ne-am desparțit și de atunci n-a mai sunat deloc. L-am sunat eu de câteva ori dar telefonul nici măcar nu mai suna. Probabil l-a schimbat cu altul nou,furat.
   Dar de câte ori mi-e dor de el scot poza pe care am făcut-o în centrul Barcelonei la Sagrada Familia. O mânăstire impresionantă,simbolul orasului, făcută de Gaudi dar pe care din păcate nu a mai apucat s-o termine. În dreapta pozei se văd schele și plase de protecție pt vizitatori. Pt că spaniolii s-au apucat să construiască în continuare.
Ceva strălucitor peste ceva lăsat neterminat ! E doar un kitsch îngrozitor !