sâmbătă, 12 noiembrie 2016

VIAȚA LA PLUS INFINIT (fragment 2)





  Hotelul Carlton Intercontinental,construit în 1911,păstrează prin arhitectura lui aristocratică,Belle Epocue ,strălucirea acelor vremuri. Situat chiar în centrul orașului,la 800 de metri de Palais de Festival, se bucură în fiecare dimineață  de soarele care răsare din albastrul infinit al mării și se-ntristează în fiecare seară, când trebuie să-i spună noapte bună.

-  Îl caut pe domnul de Vitto ! îi spune Mihai, într-o franceză puțin accentuată, bărbatului în uniform exagerat de scrupuloasă, de la recepție.

- Sunteți așteptat ?

- Da .

- Un moment , sil vous plait !

  Apasă butonul telefonului, dar imediat i se răspunde. E semn că regizorul n-a-ntârziat atât de mult la petrecerea de aseară. Dacă vrei să ai succes,nu trebuie să te  lenevești  atunci când e nevoie să muncești.

- Sper că ai înțeles acum în ce echipă joci,îi spune regizorul ,privindu-l oarecum cu superioritate,chiar dacă e îmbrăcat în pantaloni de trening și tricou .

- De mult vă bucurați de respectul meu. Acum nu pot decât să vă felicit.

  Îi mulțumește cu un zâmbet gutural,de-atâția ani,de când e răsfățatul reflectoarelor,nu-l mai impresionează lingușelile.

- Afară sunt camioanele   mașiniștilor. Te urci într-unul  că știu ei unde să te ducă. Eu mă duc să trezesc loazele astea puturoase care nu se mai satură de somn !

  Dar ce-și imagina,că o să-i dea vreun Mercedes particular ? E doar un amărât de ospătar, să zică mulțumesc că nu l-a trimis pe jos până la locul de filmare.Se bucurase de priveliștea oferită de autostradă în urmă cu doar câteva zile. Muntele ,pe ale căror serpentine rulau acum,își găsea liniștit sfârșitul în Mediterană ,care-l primea cu valurile deschise. Nu merg chiar foarte mult ,se opresc într-o parcare și încep să descarce toată aparatura necesară unei filmări profesioniste.I se cere să ajute la descărcat  fiindcă  și o plimbare de numai cinci minute trebuie plătită într-un anume fel. Nimic nu-i gratuit !

  Peste o oră ,sunt gata pregătiți ,iar peste o altă oră își fac apariția și protagoniștii, coborând din mașini luxoase,închiriate. Printre ei,bineînțeles și blondul Richardson dar mai ales ,și mai ales,ea...actrița care-l fascinase. Echipa câștigătoare nu trebuie să se schimbe niciodată !

- Uite despre ce e vorba în film,îl ia regizorul de mijloc ,ca pe-un prieten vechi . E un film de dragoste,din ăla lacrimogen, iubire și suferință .cu mare căutare la suflete sensibile. „ Jenny ” este soția unui milionar american care are destule afaceri necurate,și bineînțeles amante. Este dezamăgită să afle lucruri urâte despre bărbat și pleacă în vacanță pe Coasta de Azur ca să-și găsească liniștea.Doar că aici își întâlnește sufletul pereche.

   Imaginația lui Micky deja o ia înainte, și-l poartă în zbor, direct în brațele catifelate ale superbei blonde.

- Tu ești „taximetristul” care o transportă de la aeroport, îl readuce regizorul cu picioarele pe pământul abrupt,umplut de serpentine.

Sunt doar două replici ,n-ai cum să nu le ții minte. Hai du-te la machiaj,că imediat filmăm !

   Totul era foarte simplu. Aveau deja filmat un avion care aterizează în aeroportul din Nisa,acum filmau taxiul care-o purta către  oraș, prin peisajul mirific oferit de natura generoasă. Dar cele două replici pe care urma să le „poarte ” cu Lara Smith,actrița ce tocmai câștigase un Palm D’ Or ,erau la fel de importante ca primii pași făcuți pe Lună, de Neil Armstrong. Trecutul părea acum pierdut  total în adâncime,la mai mult de doi metri sub pământ….Taxiul galben este blindat până la portiere cu  camere de filmat ,s-a așezat cuminte pe  locul lui de „șofer” și-așteaptă cu sufletul la gură . Urcă grațioasă, șuvițele blonde i  se răsfață în lumina caldă a soarelui de dimineață, rochia ușoară de inișor îi pune în evidență formele ,atât de delicate. Nu-l bagă în seamă,e doar un un insignifiant, un trepăduș mărunt ce trebuie s-o ducă în orașul unde o să-și găsească „sufletul pereche”. Privește undeva în depărtare,peste marea infinită , încercând să alunge „tristețea ” pricinuită de „soțul desfrânat ” .

„ – Păreți atât de supărată ! ” 

  O căldură neobișnuită îi învăluie ființa în mod neașteptat, este ceva inexplicabil, nu mai simțise așa ceva decăt atunci când se îndrăgostise prima oară, de un băiat mai mare, în colegiul din New Jersey . Accentul lui de „imigrant ” are ceva seducător, simte cum sufletele  lor se contopesc fericite ,cu mult deasupra taxiului luxos.

„ – Este atât de vizibil ? ” îi dă replica ,căutându-i privirea pătrunzătoare ,în oglindă.

   Se-ntâmplă lucruri atât de minunate dincolo de înțelesul firii. Însă  cine dorește ca  să le-nțeleagă ? Poate doar mintea care se pierde de foarte multe ori printre lianele întortocheate ale rațiunii. Dar inima e cea a cărei voce, e singura pe care trebuie s-o asculți !

„- Da ! Dar uneori, este mai bine să lași cioburile nestrânse decât să te rănești încercând să le pui la loc ! ”

  Simțise adevărul vorbelor acestea chiar pe pielea ei. Fiecare film turnat îi adusese  câte o relație ,era ceva mai mult carnal, scenele de dragoste îi trezeau năvalnic simțurile ,dar  n-avusese parte de iubire.

  Trebuia să-i acorde un zâmbet  trist de afirmare,așa era în scenariu ,dar ea continua să-l urmărească. Iar el îi răspundea în oglindă,printr-o privire puternic lucitoare. Uitase de drumul sinuos ce trebuia să îl parcurgă , doar se lăsa condus atât de lin,peste cărarea dintre inimi.

- Stop,opriți filmarea !

 Vocea baritonală a regizorului, „răgușită” involuntar de megafon, îi dă de înțeles că totul s-a terminat. O să se-ntoarcă la ospătorie iar ea o să-și continue nestingherită, urcarea către un alt trofeu .

- Ai interpretat foarte bine,ai un talent special de a intra în pielea personajului, îl gratulează  ,simțind de fapt că bărbatul brunețel,cu ochi nedefiniți, îi intrase ei,în mod inexplicabil, pe sub piele ,chiar în adâncul inimii. Și nu vroia să-l lase să plece chiar atât de repede.

- Vă mulțumesc, n-a trebuit deloc să mă străduiesc,simpla prezență a dumneavoastră mi-a fost suficientă.

Simțeau amândoi la fel de bine că nu era deloc suficient. Și-ar fi dorit cu mult mai mult, și-ar fi dorit să se sărute chiar acum ,ignorând spațiul și distanța dintre clasele sociale....

   Se îndepărtează încet,iar el o urmărește, încercat de regretul faptului că timpul nu e nemărginit.

                                                   

                                                        *

 

- Luigi,trebuie să faci o schimbare radicală în distribuție,îi spune Lara sicilianului mirat.  Vreau să-mi schimbi „sufletul pereche ” ! George Richardson e doar un obsedat libidinos, nu-mi place cum mă strânge  în brațe ,îi simt dorințele primitive și asta mă dezgustă.

- Ce tot spui ,e un actor desăvârșit,doar ai văzut .a luat și premiu ....

- Sigur,a luat premiul pentru cel mai bun rol secundar. Deci poți să-i dai un rol secundar,poți să-l faci „taximetristul ” care mă aduce de la aeroport ,în locul celuilalt. Faci schimb de roluri !

 Bărbatul își arcuiește sprâncenele, într-o mirare puternic încordată.

- Să nu-mi spui că ți-a căzut cu tronc . Lara e doar un ospătar,am făcut o greșeală și o răscumpăr, acordăndu-i un rol minuscul.

- Iar tu ai fost cândva un vânzător de ziare din Los Angeles.... Vrei sau nu ca filmul să iasă minunat ?

- Normal că da !

- Atunci mi-l dai pe el ! Și du-l unde vrei tu pe Richardson !

  Căștigătoarea unui premiu atât de important nu trebuie refuzată. Dimpotrivă ,trebuie să-i creezi condiții ca să se simtă în largul ei, într-o peliculă atât de importantă. Recunoștea profesionalismul blondului,dar aroganța lui, îl supăra chiar și pe el.

- Ok, o să vorbesc cu amândoi. Vreau să-i aduc divei nu doar celebritatea ,vreau să-i aduc și fericirea. E-așa o distanță mare între cele două ....   

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu